Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Cocora: Doi muncitori, striviți de un zid!

Cocora: Doi muncitori, striviți de un zid!

Accident de muncă în localitatea Cocora. Doi bărbați, de 37 și 42 ani, și-au pierdut viața după ce un zid de cărămidă s-a prăbușit peste ei. Muncitorii erau angajații firmei Omega din Slobozia și lucrau la construcția unei mori de cereale și a unor silozuri...
Nenorocirea de la Cocora s-a petrecut la primele ore ale dimineții de luni, 29 octombrie 2012. Cei doi muncitori se aflau la baza zidului care s-a prăbușit peste ei și se pregăteau să urce pe schele. Din cauza vîntului puternic, construcția a cedat, iar muncitorii au fost prinși sub dărîmături. La fața locului au ajuns paramedicii SMURD Slobozia, dar și medicii de la Ambulanță. În ciuda eforturilor de a le salva viața, leziunile provocate de cărămizile care au căzut peste muncitori le-au fost fatale. Șantierul pe care aceștia lucrau aparține societății DONA SRL, a soției primarului localității Cocora. Potrivit planurilor de construcție, aici ar fi trebuit să fie ridicate o moară de cereale și mai multe silozuri, obiective finanțate cu fonduri UE.
Contactat telefonic de reporterii Independent, Sorin Lefter, primarul comunei Cocora, a negat inițial faptul că ar avea vreo legătură cu firma unde s-a petrecut accidentul de muncă, ulterior recunoscînd că este în administrarea soției sale...
Pe de altă parte, bărbații care și-au pierdut viața erau angajați la societatea Omega din Slobozia. Inspectori ITM, criminaliști, dar și procurori ai Parchetului de pe Lîngă Judecătoria Slobozia au deschis în acest moment o anchetă pentru a stabili cauzele exacte care au provocat tragedia...

29 Octombrie 2012, 09:22 (39030 vizualizări - 45 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Neagu Elena:
(29 Octombrie 2012, 19:20)
Doi oameni au murit, doi copii au ramas intr-o secunda fara tata.... Crezi k daca da " Lefter" sau sotia,  vrun ban va sterge lacrimile familiei, mamei care si-a pierdut copilul.... Vinovatu va plati va avea grija toata familia de asta... Sunt nepoata lui Stan si ma uit la mamaia care abea se tine pe picioare de durere. Durerea unei mame cand isi pierde un copil nu o poate intelege nimeni... Si tie  "cetatean" sa-ti dea Dumnezeu toata viata durerea care o simte familia noastra acum.... Dumnezeu sa-i ierte!
anonim:
(29 Octombrie 2012, 19:00)
Va arde de ciolan,la asta va ganditi voi acuma cand niste oamenii sufera din cauza lacomiei si PUTERI, cum spuneti voi putere.Doar Dumnezeu are puterea cea mare si ai loveste ,le arata si tot nu vad. Dumnezeu sa-i odihneasca.
anonim:
(29 Octombrie 2012, 18:37)
DUMNEZEU SA-I IERTE!
mihai b:
(29 Octombrie 2012, 18:19)
Dumnezeu sa-i ierte, l-am cunoscut pe unul dintre ei si sincer era un om bum si familist .Pacat de ei doar asculta ce au de facut pt un banut amarat.condoleante familiilor
NEAGU LARISA:
(29 Octombrie 2012, 18:05)
Sa va fie RUSINE! Eu sunt nepoata unuia dintr-e ei! AM FOST ACOLO!Sotul meu are firma de constructii! NU ESTE POSIBIL sa faci ziduri....sa le lasi in bataia vantului ....fara a FI ASIGURATE! Zidurile alea stateau PUR SI SIMPLU DIN INERTIE
!!! RUSINE! Sa va vada DUMNEZEU Si sa va PEDEPSEASCA PE TOTI Care sunteti VINOVATI! Ati luat doua suflete nevinovata!!!!
sari la cap leftere:
(29 Octombrie 2012, 17:21)
io nu am vazut sa aiba victimele echipamente, cel putin in pozele facute de ziaristi... asa ca leftere, sari la cap de cotizeaza la baetii, sa te scoti basma curata
iii:
(29 Octombrie 2012, 17:10)
De ce e nevoie sa se produca cu adevarat o tragedie ca sa se faca niste investigatii la Dona Srl??? Poate asa vor iesi la suprafata toate miscarile facute de domnul primar si nu de sotia acestuia..Poate e si vina constructorului, dar numai domul Lefter ar fi vrut sa se lucreza pe o vreme ca aceasta. La el nu contau conditiile meteo sau programul...se lucrau 10-11 h pe zi...inclusiv duminica...si nu stie decat sa arunce cu pietre in oameni... sau mai bine zis sa ii ia la bataie la propriu in santier si sa-i dea afara..
Dumnezeu sa-i ierte pe cei doi!
Cetatean:
(29 Octombrie 2012, 16:35)
Dar de unde stii tu ca e firma de constructii vinovata? Ai facut cercetari? Ce repede se imparte dreptatea de pe scaun , din fata calculatorului .
a....:
(29 Octombrie 2012, 15:16)
De ce nu va legati de firma de constructii care face lucrarea la aceasta socieate, se cunoaste ca sunteti niste oameni plini de dusmanie, este cel mai bine sa stai cu mainile in san si sa  curga,sa nu se munceasca. Dan Lefter, munceste, a facut si v-a face ceva in comuna Cocora, sunt regrete mari pentru unii ca nu mai pot face ei in primarie ce vor, si-au facut toti situatii bune pe timpul lui Vasile, daca mai sedeau un mandat isi terminau toti casele, dar asa nu le-a mai terminat nici acuma, nici macar o piatra nu au mai pus niciunul, asa ca nu-l mai invinovatiti pe primar, firma de constructii este vinovata ca acolo erau baietii angajati, nu la primar sau la Dona srl, sunteti bolnavi ca nu mai sunteti la ciolan.
anonim:
(29 Octombrie 2012, 14:53)
nu-l mai baga si pe fratele primarulu, este un om cu studii si merita acel scaun,analfabetii care au fost la putere si acum au pierdut ciolanul nu au ce cauta in fruntea oamenilor
anonim:
(29 Octombrie 2012, 14:48)
toata viata ai ras de oameni si de necazurile lor
anonim :
(29 Octombrie 2012, 14:42)
-nu te mai bucura anonimule, zi Doamne fereste, ca sti prin ce ai trecut si mai treci
daniel:
(29 Octombrie 2012, 14:04)
Dumnezeu sa-i ierte!
Anonim:
(29 Octombrie 2012, 12:42)
Dumnezeu sa-i ierte...
Doamne fereste!:
(29 Octombrie 2012, 10:46)
Dincolo de tragedia produsa, speram din tot sufletul ca ancheta sa faca lumina in acest caz si sa nu se intervina pe usa din dos a IJP-ului condus si de adjunctul Lefter, fratele primarului de Cocora. Primarul, mare latifundiar de Cocora, cu asociatie agricola si firme pe numele sotiei, a ajuns la mana Domnului!!! Cazacu, Stefu, adj Lefter....si alti Domni...N-au nici o legatura blestemele taranilor cu terenul in arenda....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ialomița: Autoturism furat din Spania, restituit proprietarului

Ialomița: Autoturism furat din Spania, restituit proprietarului

Un autoturism reclamat furat în luna septembrie 2011, a fost identificat și restituit proprietarului de drept de către polițiști. Urmare a corespondenței purtate cu Centrul de Cooperare Polițienească Internațională ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:41
(8579 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: I-a ghicit în palmă și i-a furat bijuteriile!

O femeie din Slobozia a sesizat Poliția că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune. Victima a fost abordată de o persoană necunoscută, care a spus că îi poate ghici în palmă. Fapta a fost sesizată ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:16
(7151 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Fără premis, a intrat cu mașina într-un imobil!

Poliția Orașului Căzănești a fost sesizată cu privire la faptul că un autoturism a intrat direct într-un imobil. Din incident a rezultat vătămarea corporală a «șoferului», un localnic de 42 ani. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:10
(11051 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Lemne vîndute în Obor fără documente

În Oborul Municipal Slobozia a fost depistată o femeie de 62 ani, din comuna Sita Buzăului-Covasna, care vindea material lemnos fără a elibera factură fiscală ori bon fiscal. Cea în cauză a fost sancționată ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:04
(6644 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Autoturism furat din Italia, identificat și indisponibilizat de polițiști

Ialomița: Autoturism furat din Italia, identificat și indisponibilizat de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Trafic și Furturi Auto, în colaborare cu specialiști ai Registrului Auto Român Ialomița au organizat și executat o acțiune pentru ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:04
(9073 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan cu permisul suspendat

O patrulă de siguranță publică a oprit pentru control, pe DJ203E, la intersecția comunei Munteni Buzău cu orașul Căzănești, o autoutilitară condusă de un bărbat de 38 ani, din București. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 08:08
(8191 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Prins beat la volan

Un tînăr de 31 ani, din comuna Ograda, a fost depistat de către un echipaj rutier la volanul unui autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat alcoolscop, rezultatul ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 08:07
(6575 vizualizări - 0 comentarii)


Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, la Slobozia

În perioada 18 aprilie-24 aprilie 2012, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 13:31
(11744 vizualizări - 0 comentarii)


Patron constănțean cu firmă la Fetești, cercetat pentru evaziune fiscală

Un constănțean de 55 ani, patron al unei firme din Fetești, este cercetat de polițiștii feteșteni pentru că a prejudiciat bugetul statului cu suma de peste 194000 lei. El nu a virat către buget sumele reprezentînd ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:56
(5672 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Accident după ce a intrat în automobilul din față

În cursul zilei de marți, 10 aprilie a.c., un bărbat de 34 ani, din Slobozia, a fost implicat într-un accident rutier. Pentru că nu a respectat distanța regulamentară în mers, el s-a ciocnit de un alt autoturism ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:53
(8651 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Urziceni: Hoață de profesie, a încercat să scape de pușcărie

Polițiștii Biroului de Ivestigații Criminale din cadrul Poliției Urziceni au identificat pe străzile orașului, marți, 10 aprilie a.c., o femeie de 38 de ani pe numele căreia Judecătoria Sector 3 din București ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:52
(8345 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Săpa în curte și a descoperit un revolver din Al Doilea Război Mondial

Un bărbat de 47 de ani a făcut o descoperire mai puțin obișnuită. În timp ce săpa curtea surorii sale din localitatea Axintele, el a descoprit un revolver ce datează din perioada celui de-al Doilea Război ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:46
(9202 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Axintele revolver


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 57000 lei

Conducerea sub influența alcoolului, viteza excesivă, precum și neutilizarea centurii de siguranță au fost principalele abateri descoperite de polițiștii rutieri în perioada 6-9 aprilie a.c. Valoarea sancțiunilor ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:45
(5703 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 12:35
(6960 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: O baracă de lemn a căzut dintr-o căruță peste un bătrîn de 67 ani!

Un bătrîn de 67 ani din localitatea Siriu-Prahova, era să-și piardă viața, luni 9 aprilie a.c. Bătrînul a fost lovit de o baracă din lemn care era transportată de un căruțaș. În momentul în care s-a produs ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 11:02
(8588 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Valea Ciorii: Tînăr pus pe scandal, arestat

Polițiștii din Țăndărei au reținut luni, 9 aprilie a.c., un tînăr de 22 ani, din localitatea Valea Ciorii, după ce a băgat spaima în tot satul. El a fost acuzat de comiterea infracțiunilor de furt calificat ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 11:01
(8819 vizualizări - 3 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de calificare pentru șomeri

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița organizează pentru anul 2012 un număr de peste 20 de cursuri de calificare. Cele mai multe din aceste cursuri fac parte din domenii de activitate ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 11:00
(10001 vizualizări - 3 comentarii)


Motociclu furat din Spania, descoperit la Slobozia

În urma unei acțiuni a poliților ialomițeni, în colaborare cu inspectorii Registrului Auto Român Ialomița, desfășurată luni 9 aprilie a.c., s-a descoperit un motociclu furat din Spania, pus în circulație ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:59
(7894 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șofer prins băut la volan

Un tînăr slobozean de 26 ani este cercetat de polițiști, după ce luni, 9 aprilie a.c., a fost prins conducînd sub influența băuturilor alcoolice. Oprit în trafic de polițiștii Serviciului Rutier, tînărul ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:58
(7043 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Hoț de fier vechi, prins de polițiști

Un bărbat de 38 ani, din comuna ialomițeană Ion Roată, a fost reținut luni, 9 aprilie a.c., după ce a furat mai multe bare metalice din curtea unei societăți comerciale din localitate. Cel care a sesizat ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:57
(7697 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale intensificate în perioada Paștelui

O dată cu apropierea Paștelului, inspectorii DSVSA Ialomița și-au identificat controalele, în scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare. Astfel, au fost confiscate peste 500 kilograme de produse de origine ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:55
(8007 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Bursa generală a locurilor de muncă»

În data de 27 aprilie a.c., Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza, la Clubul Tineretului din Slobozia, «Bursa generală a locurilor de muncă». Reprezentanții AJOFM Ialomița ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:55
(8783 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A fost prinsă la furat din supermarket

Agentul de pază din cadrul unui supermarket din Slobozia a sesizat telefonic ofițerului de serviciu al Poliției sîmbătă, 7 aprilie a.c., faptul că o tânără a sustras din incinta unității mai multe produse ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 13:11
(7630 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița, locul 5 pe țară la încasări bugetare

În luna martie 2012 au fost încasate la bugetul general consolidat aproximativ 43,04 milioane lei, înregistrîndu-se o creștere cu 8,30% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Programul de colectare ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 13:08
(6006 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Doar 54 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 9 aprilie 2012, sînt disponibile doar 54 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:36
(6909 vizualizări - 2 comentarii)


Autoutilitară furată din Spania, găsită la Slobozia

Vineri, 6 aprilie a.c., o patrulă mixtă de siguranță publică polițist-jandarm a oprit pentru control în trafic, pe raza municipiului Slobozia, o autoutilitară condusă de un tînăr localnic, de 35 ani. În ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:28
(7987 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: I-au furat telefonul mobil la ore!

Poliția Fetești a fost sesizată vineri, 6 aprilie a.c., de către un bărbat, de 39 ani, din comuna Făcăeni, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras fiicei sale un telefon mobil, în timp ce frecventa ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:25
(10017 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Rambursări de TVA de peste 4,73 milioane lei

În luna aprilie2012, la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ialomița se va rambursa taxă pe valoarea adăugată în sumă de peste 4,73 milioane lei, aferentă unui număr de 74 deconturi ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:13
(8245 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: I-au furat autoturismul din curtea casei!

Poliția Fetești a fost sesizată de un bărbat, de 44 ani, din comuna Bordușani, despre faptul că doi tineri au sustras un autovehicul din curtea locuinței sale. Imediat după primirea sesizării, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:08
(7880 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Argeșean cercetat de polițiști după ce a vândut apă colorată pe post de motorină

Țăndărei: Argeșean cercetat de polițiști după ce a vîndut apă colorată pe post de motorină

Un bărbat de 41 ani, din comuna argeșeană Albota, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, faptă aflată în evidențele Poliției cu autori necunoscuți. Fapta a ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 11:59
(13861 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...