Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a II-a, Rapid CFR Suceava-Unirea Slobozia 0-2

Au cucerit Cetatea!

«La Suceava vrem toate cele 3 puncte!» declara Marin Dună înainte de partida disputată sîmbătă, 27 octombrie, în compania altei noupromovate, Rapid CFR. Pentru a doua oară consecutiv, Dună a aliniat un prim 11 format numai din jucători care anul trecut evoluau în Liga a III-a. Și, pentru a doua oară consecutiv, Mihalcea nu a putut juca, iar acest lucru s-a văzut în evoluția liniei ofensive. De partea cealaltă, nici echipa din cetatea lui Ștefan cel Mare nu are o garnitură sonoră. Excepție fac fundașii laterali Daniel Bălan, odată la Steaua, și ex-dinamovistul Dorin Semeghin. Startul jocului a luat prin surprindere și banca slobozeană. Banda dreaptă a Unirii și-a făcut de cap (’3), Roșu i-a pasat lui Stan, iar acesta l-a executat cu un șut din lateral pe suceveanul Preda. De aici, slobozenii au continuat să controleze jocul. Sucevenii n-au stat degeaba, dar au întîlnit un Leo Dobre în zi de grație. Finalul a aparținut tot galben-albaștrilor. Roșu a fost faultat în careu, iar Ivașcă, om de-al locului, n-a iertat de la 11 metri. Cu acest 2-0 băieții lui Dună bifează prima victorie pe teren străin.Urmează sîmbătă, 3 noiembrie, de la ora 11,00, meci acasă cu Dunărea Galați, un adversar pe care este obligatoriu să-l învingem!

Unirea Slobozia: Dobre-Stan, Lazăr, Soare, C. Toma-Macare, Roșu, Gheorghiu, L. Mihai (Ivașcă ’70)-V. Gheorghe (Florea ’80), D. Gheorghe (Anghel ’46)
Rezerve: Oprea, Lorincz, Ibrian, Luca

31 Octombrie 2012, 16:04 (8505 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență

Comentariile cititorilor:


suporter:
(1 Noiembrie 2012, 21:12)
Suntem mandri de voi!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 15 Iul 2026
299 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Un polițist a refuzat să primească șpagă

Ofițerii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Ialomița, în colaborare cu procurorii Parchetului Ialomița cercetează un caz de corupție al cărui autor este un tînăr, de 20 ani. Prins la furat de ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2013, 17:12
(10142 vizualizări - 7 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

13 Februarie 2013, 16:24


Slobozia: A intrat cu mașina în camion

Slobozia: A intrat cu mașina în camion

Miercuri, 13 februarie a.c., în jurul prînzului, un accident s-a petrecut la Slobozia, în zona fostului hotel «Paradis Iulică». Din primele informații se pare că un autoturism în care se aflau 4 persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2013, 16:07
(7840 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


LALAband vine la Slobozia!

LALAband vine la Slobozia!

Adolescenții care alcătuiesc LALAband vor ajunge la Slobozia. Concertul este unul tematic și se înscrie în cadrul acțiunilor promovate de Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului România ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2013, 18:43
(11943 vizualizări - 7 comentarii)


Ialomița participă la ECOlimpiada elevilor

Ialomița participă la ECOlimpiada elevilor

Proiectul educațional ECOlimpiada elevilor, derulat de Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, s-a desfășurat în primul semestru al anului școlar 2012-2013, implicînd 15600 de ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2013, 17:51
(7468 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Bulgaria, descoperit la Slobozia

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Trafic și Furturi Auto și Biroul Rutier Slobozia au demarat o acțiune pe raza municipiului Slobozia pentru depistarea autoturismelor ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2013, 17:46
(8640 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Depunerea fișelor fiscale, pînă la 28 februarie 2013

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, plătitorii de salarii pentru impozitul pe salarii precum și plătitorii altor categorii de venituri, acolo unde există obligația ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2013, 17:43
(11566 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prostituată amendată de 13 ori în 8 luni, prinsă din nou în flagrant

Jandarmii Grupei de Intervenție Slobozia au depistat luni, 5 februarie a.c., în jurul prînzului, o tînără de 22 ani, din Slobozia, în timp ce întreținea relații sexuale contra cost. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2013, 17:43
(14097 vizualizări - 9 comentarii)


Anchetă DNA la Urziceni. Fraudă în bugetul Uniunii Europene în valoare de 300000 de euro!

Administratorul unei societăți comerciale din Urziceni și un complice de-al său au fost trimiși în judecată pe data de 6 februarie 2013 de către procurorii anticorupție din cadrul DNA București. Cei doi ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2013, 17:33
(12702 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri gratuite de formare profesională pentru șomeri

AJOFM Ialomița aduce la cunoștința celor interesați că organizează mai multe cursuri de formare profesională. Astfel, din oferta de cursuri organizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2013, 17:32
(20978 vizualizări - 8 comentarii)


IPJ Ialomița: «Prețuiește viața», campanie de prevenire a accidentelor

Timp de 7 luni, începînd din februarie și pînă în iulie 2013, polițiștii ialomițeni vor acționa cu precădere pe linia prevenirii accidentelor de circulație. În acest sens, oamenii legii au demarat campania ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2013, 13:48
(8133 vizualizări - 2 comentarii)


Incendiu la firmă din Bucu

Din cauza unui aparat de încălzit care a scos scîntei, adăpostul de păsări al unei societăți comerciale din Bucu s-a aprins. Flăcările amenințau să se extindă la cîteva materiale combustibile aflate în ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2013, 13:37
(7683 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu incendiu


Țăndărei: Hoți de fier vechi, prinși la furat

Un tînăr de 22 ani, din Țăndărei, a fost surprins în timp ce fura mai multe țevi și bucăți de plasă din gardul împrejmuitor al unei societăți comerciale. Evenimentul a fost sesizat marți, 5 februarie a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2013, 12:41
(7532 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

5 Februarie 2013, 18:59


Ialomița: Șosele scăldate în sînge

În noaptea de sîmbătă/duminică, 2/3 februarie a.c., la Alexeni, un șofer băut a fost implicat într-un accident rutier. Este vorba despre un tînăr de 30 ani care a intrat cu mașina într-o remorcă staționată ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2013, 18:22
(9591 vizualizări - 2 comentarii)


Strategii pentru dezvoltarea turismului românesc

Primarul orașului Amara, Victor Moraru, în calitatea sa de președinte al Asociației Naționale a Stațiunilor Turistice din România, a participat în perioada 23-25 ianuarie 2013 la adunarea Consiliului Director ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 18:02
(5547 vizualizări - 0 comentarii)


11 persoane din Ialomița, înșelate prin metoda «Accidentul»

Infracțiunile de înșelăciune prin telefon iau amploare în Ialomița. Statistica polițiștilor arată că, de la începutul anului și pînă în prezent, 11 persoane au rămas fără sume enorme de bani din cauza escrocilor ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 18:01
(7643 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Incendiu produs de la o lumînare

Anexa gospodărească a unui localnic din Fetești a fost cuprinsă de flăcări din cauza unei lumînări lăsată nesupravegheată. Din fericire, flăcările au fost stinse înainte de a distruge întreg imobilul.. ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 17:58
(8179 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Țăndărei: Hoț de cale ferată, prins de jandarmi

Un bărbat din Țăndărei a fost surprins de jandarmi în timp ce sustrăgea șine de cale ferată din incinta unei societăți comerciale din oraș. Jandarmii grupei de intervenție Țăndărei au fost sesizați luni ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 17:30
(7535 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Focar de rabie la Alexeni

Urmare a unui rezultat pozitiv la testul de detecție antigen virus rabic prin imunofluorescență directă furnizat de probe provenite de la o vulpe împușcată pe Fondul de vînătoare 37 Alexeni, conform Buletinului ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 17:28
(8307 vizualizări - 1 comentariu)


Stelnica: Cercetat pentru «furt calificat» la 14 ani

Un adolescent de 14 ani din localitatea ialomițeană Stelnica este cercetat de polițiști după ce a intrat în locuința unui localnic plecat la muncă în străinătate și a sustras mai multe bunuri. Minorul de ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 17:21
(9557 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Firmele cu venituri de pînă la 65000 euro, plătitoare de impozit pe venit de 3%

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, de la 1 februarie 2013, toate societățile comerciale cu capital social deținut de persoane, altele decît statul și ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 17:17
(22543 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 74 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, joi, 31 ianuarie 2013, sînt disponibile 74 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 17:16
(9711 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un bărbat de 49 de ani din Urziceni și-a pierdut viața într-un accident rutier, pe raza localității Ion Roată. Șoferul în mașina căruia se afla, un bărbat de 48 ani, nu a adaptat viteza la condițiile de ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 17:15
(8326 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Datorncii la buget, pe site-ul ANAF

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la data de 31 ianuarie 2013, a fost publicată pe site-ul ANAF o listă de 1670 agenți economici care figurau cu obligații restante la bugetul ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 17:07
(12922 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni ale polițiștilor în zona unităților de învățămînt

Efective din cadrul Poliției Fetești au desfășurat joi, 31 ianuarie a.c., activități pe linia prevenirii faptelor ce se pot comite cu violență, a furturilor, delicvenței juvenile și victimizării minorilor ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 15:34
(6819 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident în zona Combinatului Chimic

Slobozia: Accident în zona Combinatului Chimic

În după-amiaza zilei de 30 ianuarie a.c., un autobuz al Combinatului Chimic din Slobozia a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului, o persoană a fost rănită...
Victima accidentului ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2013, 18:14
(9142 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

30 Ianuarie 2013, 09:36


Bărbulești: A intrat cu mașina în pom

În cursul zilei de 26 ianuarie 2013, în jurul orei 11,00, pe DN1D, în localitatea Bărbulești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetările efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2013, 17:26
(6965 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Acțiune pe DN21

Polițiștii Serviciului Rutier Ialomița, în colaborare cu efective din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție Brăila și Călărași au organizat și desfășurat acțiuni pe DN21 pentru asigurarea respectării ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2013, 17:08
(9391 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! @Nemultumitu în Sictir în tractir! MIHAI în Sictir în tractir! nemultumitu' în Sictir în tractir! adela în Sictir în tractir! Dreptate în Sictir în tractir! nemultumitu' în Sictir în tractir! #pasajladrajna în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Dreptate în Sictir în tractir! Vasile în 4,4 milioane de lei pentru digitalizarea activității medicale la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cetatean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Curiosul în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Cetățean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...