Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Start reușit pentru cele 21 de comunități ale Grupului de Acțiune Locală «Dunărea de Jos»

2,8 milioane euro își caută beneficiarii

Start reușit pentru cele 21 de comunități ale Grupului de Acțiune Locală «Dunărea de Jos»

Miercuri, 17 octombrie 2012, la Țăndărei, GAL «Dunărea de Jos» a organizat o întîlnire de lucru la care au participat autoritățile locale din toate cele 21 de comunități implicate în accesare celor 2,8 milioane euro oferite prin intermediul acestei structuri. Cei prezenți au dezbătut stadiul de implementare a Planului de Dezvoltare Locală al GAL, au prezentat activitățile care se vor derula în viitorul apropiat și au reliefat «rezultatele preconizate și aplicabilitatea lor asupra nevoilor actorilor sociali din teritoriul parteneriatului GAL». Alături de președintele GAL, Alexandru Potor, la întîlnirea de lucru a participat și prefectul județului Ialomița, Constantin Atanasiu. Acesta a declarat public că va sprijini permanent autorităților locale în efortul acestora de a absorbi fondurile care le sînt oferite în cadrul măsurilor MIGAL 1, 4 și 8. «Vă asigur de tot sprijinul meu și vă garantez că instituția pe care o reprezint are toată disponibilitatea de a vă ajuta!» a precizat prefectul Constantin Atanasiu. Reamintim că cele 3 măsuri la care se face referire vizează investiții în modernizarea exploatațiilor agricole, dezvoltarea infrastructurii fizice de bază în mediul rural și stimularea economiei tradiționale a teritoriului.

Toamna se numără proiectele
Miercuri, 17 octombrie, la Țăndărei, reprezentanții Grupului de Acțiune Locală «Dunărea de Jos» Subregiunea Bordușani-Giurgeni au dezbătut stadiul de implementare a Planului de Dezvoltare Locală al GAL, activitățile care se vor derula în viitorul apropiat, dar și «rezultatele preconizate și aplicabilitatea lor asupra nevoilor actorilor sociali din teritoriul parteneriatului GAL». Întîlnirea, considerată una «de lucru», le-a permis celor prezenți să-și armonizeze opiniile și să adopte soluții comune de rezolvare a problemelor apărute în ultima perioadă. Alexandru Potor, președintele GAL «Dunărea de Jos» Subregiunea Bordușani-Giurgeni a declarat că, la acest moment, implementarea Planului de Dezvoltare Locală al GAL parcurge o linie dreaptă și că singurele probleme care apar sînt cele... «rezolvabile». «Fiecare dintre localități are probleme specifice. Dar, după cum vedem, ele sînt rezolvabile. Noi știm foarte clar din Ghidul Măsurii că avem nevoie de investiții în infrastructura de bază, în modernizarea serviciilor sociale...
Și-atunci întrebăm beneficiarii care este direcția în care vor să investească. Analizăm aceste propuneri, le armonizăm cu prevederile ghidului solicitantului și acționăm atunci cînd apar probleme de încadrare în legislația europeană și națională. Deci, gestionarea nu este neapărat dificilă. Este un proces de management care se poate repeta la două, trei, douăzeci de proiecte sau o sută...» a declarat Alexanru Potor.
Alături de Alexandru Potor, la întîlnirea de lucru a GAL «Dunărea de Jos» a mai participat și prefectul județului Ialomița, Constantin Atanasiu. Acesta s-a declarat solidar cu lupta administrațiilor locale de a urgenta procedurile de implementare a Planului de Dezvoltare Locală și a declarat public că le va sprijini permanent în efortul acestora de a absorbi fondurile care le sînt oferite în cadrul măsurilor MIGAL 1, 4 și 8. «Vă asigur de tot sprijinul meu și vă garantez că instituția pe care o reprezint are toată disponibilitatea de a vă ajuta. Este și normal să fie așa în condițiile în care acest Grup de Acțiune Locală pe care îl reprezentați aici accesează fonduri europene care sprijină dezvoltarea economică și socială a localităților din această treime a județului. Vă mărturisesc că, inițial, nu am știut mare lucru despre activitatea acestor Grupuri. Acum însă înțeleg mai bine cum funcționează și care este scopul lor» a declarat prefectul în fața celor 21 de reprezentanți ai GAL.

Infrastructura rutieră, prioritatea nr. 1
Pe lîngă declarațiile oficialilor, în cadrul întîlnirii de miercuri au luat cuvîntul și edilii celor 21 de localități din componența GAL «Dunărea de Jos» Subregiunea Bordușani-Giurgeni. Dincolo de diversitatea afirmațiilor făcute, toți cei prezenți au fost unanim de acord că, la acest moment, principala problemă cu care se confruntă o reprezintă obținerea autorizațiilor și avizelor legale din partea instituțiilor descentralizate ale statului... Cel mai vocal dintre cei prezenți a fost primarul comunei Ciulnița, Gheorghe Stelică. Acesta a reclamat că serviciile descentralizate ale statului la nivel local impun prezentarea unor documente suplimentare față de cele solicitate în alte județe, fapt care îngreunează derularea procedurilor de absorbție a fondurilor. «De exemplu, Prefectura solicită să vadă cum a ajuns Consiliul local să hotărască indicatorii... Și ne-am văzut nevoiți să depunem tot studiul de fezabilitate... La fel și în cazul obținerii altor avize! Ni se cere, aproape permanent, să depunem toată documentația... Și asta se întîmplă numai aici, în Ialomița. În alte județe funcționarii nu fac atît exces de zel... Că ne-am interesat și noi... Doar nu sîntem la primul proiect!» a declarat el în asentimentul celor prezenți.
În ciuda problemelor pe care le-au întîmpinat autoritățile locale, derularea procedurilor decurge conform graficului, iar proiectele de investiții derulate în cadrul celor trei măsuri sînt conforme cu interesele și așteptările comunităților în care se implementează. Ca notă generală însă, majoritatea edililor prezenți au optat pentru investiții în asfaltări de drum comunal. «Mulți dintre noi sîntem primari cu ștate vechi. În primele mandate am rezolvat probleme stringente ale comunităților, precum apa sau canalizarea, iar acum ne concentrăm atenția și resursele financiare pe care le avem la dispoziție asupra infrastructurii. Nu este suficient, e drept, că 600 de metri sau 1 kilometru de drum nu înseamnă toată comuna... Dar e un prim pas, semnul că sînt posibile și astfel de investiții!» a explicat primarul comunei Giurgeni, Dinu Valere, apetența pentru acest gen de investiții.

Gheorghe Stelică, primarul comunei Ciulnița «Secretul constă în stabilirea strategiei de dezvoltare a localității și păstrarea termenelor de implementare a acestei strategii. Și dacă s-ar fi întîmplat la fel și la nivel național, altul ar fi fost ritmul nostru de dezvoltare. La Ciulnița nu am lăsat nimic deoparte și nu am pierdut niciunul dintre proiectele pe care ni le-am propus!»
Ilie Georgeta, primarul comunei Scînteia «Noi ne-am concentrat atenția asupra unui drum comunal. Este un drum important pentru comunitate, drumul care duce către cimitirul din sat. Am încercat în ultimii ani să-l reparăm cu piatră, dar am știut întotdeauna că avem nevoie de o investiție mai mare. Sîntem la început, eu însămi sînt la început de mandat, dar căutăm să rezolvăm rapid problemele care apar și să mergem mai departe. Iar pe măsură ce înțelegem cum funcționează aceste proiecte, căutăm alte oportunități. Le vînăm, practic, pentru că sîntem conștienți că ele sînt soluția la nevoile comunităților pe care le reprezentăm...»

MIGAL 1, 4 ȘI 8-INVESTIºII ÎN INFRASTRUCTURĂ ȘI DEZVOLTARE
Reamintim că proiectele selectate în cadrul Măsurii MIGAL1 (corespunzătoare Măsurii 121 PNDR) pot avea o valoare maximă a ajutorului public de 40.000 euro și că valoarea totală eligibilă a proiectului este de 100.000 euro (corespunzător unei intensități a sprijinului nerambursabil de 40%). În cazul Măsurii MIGAL 4 (corespunzătoare Măsurii 322 PNDR) valoarea maximă a ajutorului public este de 70.000 euro, iar valoarea eligibilă din fonduri FEADR a proiectului va fi de 70.000 euro (corespunzător unei intensități a sprijinului nerambursabil de 100%). Și, în sfîrșit, în cazul Măsurii MIGAL 8 (corespunzătoare Măsurii 123 PNDR) valoarea maximă a ajutorului public poate fi de 27.500 euro, în condițiile în care valoarea totală eligibilă a proiectului va fi de 55.000 euro (corespunzător unei intensități a sprijinului nerambursabil de 50%).

2 Noiembrie 2012, 16:10 (9334 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Alexandru Potor și coșnița europeană
Întîlnire informativă la Săveni a GAL «Dunărea de Jos»
Festivalul «Împreună pentru semeni» a primit botezul

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 26 Aug 2026
403 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Drăgoești: Bombă de aviație găsită în curte

Echipajul pirotehnic al ISU Ialomița a intervenit sîmbătă, 30 aprilie, în jurul orei 16.00, pentru ridicarea unei bombe de aviație descoperită de un cetățean din localitatea Drăgoești, în timp ce săpa o ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2011, 13:20
(8221 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Fără permis și beat a încălecat motocicleta. Și a acroșat o mașină!

Polițiștii îl cercetează pe un bărbat de 32 ani care s-a autoaccidentat în timp ce se deplasa cu o motocicletă. Acesta consumase în prealabil băuturi alcoolice și nu poseda permis de conducere. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2011, 12:39
(5331 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism urmărit național, depistat în Ialomița

Polițiștii ialomițeni au organizat și executat vineri, 29 aprilie a.c., o acțiune pentru depistarea autoturismelor care figurează urmările național și internațional. Cu această ocazie, polițiștii au identificat ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2011, 12:21
(7365 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Doi saci de scrumbie într-o autoutilitară condusă de un șofer băut

Polițiștii din Țăndărei au depistat pe raza localității o autoutilitară la volanul căreia se afla un tînăr, de 24 ani, însoțit de un bărbat de 38 ani, ambii din comuna Giurgeni. Polițiștii au procedat la ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2011, 12:06
(11738 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Doi infractori, după gratii

Agenții Postului de Poliție Munteni-Buzău au reușit în acest sfîrșit de săptămînă prinderea și încarcerarea a doi infractori, ambii din localitate, care se sustrăgeau executării pedepsei privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2011, 12:02
(15253 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Concert de muzică sacră la Mînăstirea «Sfinții Voievozi»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Consiliul Județean Ialomița și Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» organizează, sîmbătă, 7 mai, un inedit concert de muzică sacră. Concerul va fi susținut de Corala ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2011, 13:27
(9601 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia Nouă: Biciclist băut, accidentat

A băut și a plecat la plimbare cu bicicleta. Asta i-a adus unui bărbat de 44 ani, din Slobozia, ghinionul de a fi rănit într-un accident rutier. Din cauza consumului de alcool, biciclistul a căzut și a ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2011, 10:48
(9381 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți de fier vechi, prinși în acțiune

Patru bărbați și o femeie au fost prinși în flagrant de polițiști în apropierea Autostrăzii în timp ce încercau să fure o conductă metalică situată pe un teren viran. Pe scurt, cei cinci săpaseră un șanț ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2011, 09:23
(9115 vizualizări - 2 comentarii)


Munteni Buzău: Viol și tîlhărie în plină stradă

Un individ de 20 ani din Munteni Buzău este cercetat pentru pentru viol și tîlhărie. Tînărul a fost reținut de polițiștii ialomițeni joi, 28 aprilie.
Pe scurt, în data de 16 aprilie, o localnică de ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2011, 16:22
(11362 vizualizări - 1 comentariu)


Bucu: Hoți de cablu de cupru, prinși de polițiști

Trei tineri din localitatea ialomițeană Bucu sînt încarcerați în arestul Inspectoratului de Poliție Județean, acuzați fiind de furt calificat. Cei trei sînt suspecții principali într-un dosar penal cu privire ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2011, 16:16
(8795 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu furt


Ialomița: Constănțeni reținuți pentru furt de motorină

Joi, 28 aprilie, doi bărbați de 23 și 24 ani, domiciliați în comuna Cumpăna-Constanța, au fost reținuți de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Miercuri, 27 aprilie, puțin după miezul nopții, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2011, 16:16
(7467 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: furt Ialomița


Jilavele: A adormit cu țigarea aprinsă și a ars de viu

Un cetățean din comuna Jilavele și-a găsit sfîrșitul după ce locuința acestuia a fost cuprinsă de flăcări. Evenimentul a fost anunțat prin 112 joi, 28 aprilie, în jurul orei 15.15, iar la fața locului s ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2011, 11:34
(9377 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele incendiu


Sinești: TIR în flăcări, trafic blocat

Sinești: TIR în flăcări, trafic blocat

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că la această oră (11.20) traficul rutier este întrerupt pe DN2 București-Urziceni, în zona popasului de la Sinești, din cauza unui autotren care ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2011, 11:29
(9484 vizualizări - 1 comentariu)


«Flori pe cununa de spini», la Sfîntu Gheorghe

Primăria comunei Sfîntu Gheorghe, Centrul Socio-Cultural și Parohia din localitate organizeză Festivalul concurs pentru elevi «Flori pe cununa de spini». Evenimentul se va petrece sîmbătă, 30 aprilie și ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 16:44
(9871 vizualizări - 4 comentarii)


Fetești: Raja Constanța, păgubită de hoți

Raja Constanța-sucursala Fetești a căzut victimă hoților. Infractorii au fost prinși, iar Raja urmează să stabilească valoarea prejudiciului cauzat. Marți, 26 aprilie, jandarmii din Fetești, aflați în patrulare ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 14:09
(10978 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Surprins în trafic cu țigări de contrabandă

Polițiștii au oprit în trafic miercuri, 27 aprilie a.c., în jurul orei 17.30, în Slobozia, un autoturism condus de un bărbat în vîrstă de 46 ani, din localitate, pentru un control de rutină. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 14:02
(8095 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Inconștient! Tînăr de 19 ani, fără permis și beat la volan!

Polițiștii au identificat un tînăr în vîrstă de 19 ani, din Săveni, care deși nu avea permis de conducere și băuse, s-a urcat la volanul unui autoturism. Așadar, agenții Postului de Poliție Săveni au oprit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 13:49
(10227 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Din nou înșelăciune la mobil!

Poliția Slobozia a fost sesizată miercuri, 27 aprilie a.c., de către o persoană în vîrstă de 42 ani, din localitate, care a fost victima unei înșelăciuni. Persoana în cauză a declarat polițiștilor faptul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 13:35
(7674 vizualizări - 1 comentariu)


Drăgoești: Patru copii au furat fier vechi dintr-o curte

Polițiștii cercetează pentru furt calificat patru minori, cu vîrste cuprinse între 8 și 16 ani, din comuna Drăgoești. Astfel, miercuri, 27 aprilie a.c., Poliția a fost sesizată de un bărbat, de 44 ani, ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 13:31
(8270 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Drăgoești furt


Anunț angajare

Anunț angajare

Hotel Restaurant Select angajează
• ospătari
• bucătari
• lucrători în bucătărie
(experiența constituie avantaj)

Se oferă pachet salarial atractiv. ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 12:53
(8162 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Moaștele Sfîntului Grigore Teologul, la Mînăstirea «Sfinții Voievozi»

În perioada 28 aprilie-3 mai, în curtea Mînăstirii din Slobozia vor poposi Moaștele Sfîntului Grigore Teologul. În cadrul unui ceremonial religios patronat de Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Moaștele ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 12:50
(7297 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A rămas fără 4400 lei după ce fost înșelată prin SMS

O tînără de 21 ani din Țăndărei a căzut victima unei înșelăciuni prin telefon. Aceasta a alarmat polițiștii din localitate, povestind cum a rămas fără suma de 4400 lei. Scenariul înșelăciunii a fost pus ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 10:46
(7944 vizualizări - 1 comentariu)


Norme legale pentru zilieri

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița informează asupra apariției în data de 20 aprilie 2011 a unor norme legale ce reglementează raportul dintre persoane care desfășoară activități ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 09:17
(6266 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tîlhărit în plină stradă

Un tînăr de 23 ani din Țăndărei a fost tîlhărit în timp ce se plimba pe o stradă din localitate. Bărbatul a fost agresat și deposedat de telefonul mpbil de doi tineri, în vîrstă de 16 ani, în seara zilei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 07:12
(6089 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: I-a dat foc la mașină

Urziceni: I-a dat foc la mașină

Autoturismul unui cetățean din Urziceni a fost incendiat de către o persoană rămasă neidentificată. Evenimentul a fost anunțat prin serviciul 112 în dimineața zilei de luni, 25 aprilie. La fața locului ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:49
(9248 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Tînără de 20 ani, prinsă șofînd prin Amara fără a avea carnet. Mașina i-a dat-o chiar prietenul său!

Marți, 26 aprilie a.c., polițiștii au depistat pe strada Decebal, din Amara, o tînără în vîrstă de 20 ani, din localitate, care conducea un autoturism fără a avea permis de conducere. Autoturismul i-a fost ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:27
(7080 vizualizări - 1 comentariu)


Făcăeni: Braconaj piscicol în flagrant

Polițiștii au depistat, marți, 26 aprilie a.c., în flagrant pe raza comunei Făcăeni, în zona km 16 al brațului Borcea, doi tineri localnici, în vîrstă de 17 și 30 ani, care pescuiau utilizînd o barcă tip ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:24
(8598 vizualizări - 2 comentarii)


Mircea cel Bătrân: La 92 ani, s-a aruncat în fântână

Mircea cel Bătrîn: La 92 ani, s-a aruncat în fîntînă

Pompierii militari de la Detașamentul Slobozia au fost solicitați să intervină miercuri, 27 aprilie a.c., în jurul orei 11.20, pentru scoaterea dintr-o fîntînă a trupului neînsuflețit al unei femei în vîrstă ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:11
(9615 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 81 locuri de muncă vacante. Se caută 30 de paznici!

Potrivit AJOFM Ialomița, la nivelul județului sînt vacante 81 locuri de muncă. Astfel, 4 dintre acestea sînt pentru absolvenți de studii superioare, 21 pentru cei cu studii medii, 54 pentru muncitori calificați ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:10
(4247 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen limită pentru depunerea cererii de subvenție la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește că termenul limită de depunere a cererii pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenței de acciză pentru motorina utilizată în agricultură ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:09
(11833 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal raci în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Gigel în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...