Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Festival de ratări

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-Dunărea Galați 1-1

Festival de ratări

1000-1500 spectatori. Puțini, dar tot mai gălăgioși. Teren prost, probabil din cauza ploii. Mihalcea pe bancă, iar Roșu, unul dintre cei mai în formă oameni ai lui Dună, în afara lotului pentru cumul de cartonașe. Sub aceste auspicii începea sîmbătă, 3 noiembrie, meciul cu Dunărea Galați. Un meci în care uniriștii își puneau mari speranțe și în care au ratat într-o repriză cît pentru trei partide...

Le-a cîntat Cucu-n noiembrie
Macare a tras semnalul de luptă și un șut pe lîngă poarta lui Măstăcan, chiar în primul minut. Noi, cei din tribună, ne-am gîndit că-i floare la ureche, dar bobocii acțiunilor ofensive slobozene s-au împotmolit în terenul mocirlos. Dunărea a împins jocul către centru, așteptînd cuminte prilejul unui contraatac. Și acesta a venit în minutul 37, cînd o șarjă ofensivă a gălățenilor a eșuat în corner. A bătut Cristea, mingea a zburat în careul nostru, iar din buchetul de jucători s-a desprins gălățeanu Cucu. A lovit cu capul, iar Dobre n-a avut ce să-i mai facă. Oaspeții au intrat la cabine în avantaj.

Gheo, arma secretă
«Se dezechipează Mihalcea» ne anunță un confrate și, într-adevăr, vedeta Unirii este în teren din startul reprizei secunde. Năvălim spre careul lor, dar nu ne lipim la gol de niciun fel. Viorel Gheorghe trage pe lîngă (’51), iar Mihalcea îl imită (’60). Ne dau și oaspeții o mînă de ajutor. Veteranul Daniel Florea, fost coechipier al lui Mihalcea la Dinamo, vede al doilea galben și pleacă mai repede la duș. Dună simte mirosul golului și îl introduce pe Dumitru Gheorghe în locul lui Marian Florea. Jucăm cu trei oameni în atac. Intră și Ivașcă, iar jocul la mijloc devine mai ordonat. Gusti îl testează pe Măstăcan cu un șut de la distanță (’74), dar portarul gălățenilor este la post. Ivașcă recidivează în minutul 81. De data aceasta șutul său este respins defectuos de Măstăcan, iar vulpoiul de D. Gheorghe este pe fază și egalează. Este al doilea gol pe care Gheo îl marchează din postura de rezervă, după cel din meciul cu Delta Tulcea. Tribunele iau foc, fiecare încurajează în legea lui, iar vacarmul e în crescendo. Stan centrează, dar nici de data aceasta Mihalcea nu nimerește poarta. Gheorghiu nimerește doar bara (’88)... Oaspeții rămîn în nouă oameni, după ce Laurențiu Radu vede, la rîndu-i, al doilea galben. Este însă prea tîrziu. Se termină 1-1, rezultat anapoda, dacă este să numărăm ocaziile echipei noastre.
«Am pierdut două puncte nemeritat. Jucătorii noștri au evoluat bine chiar dacă m-au supărat în prima repriză, cînd au fost cîteva nesincronizări. Oaspeții au marcat din fază fixă, lucru pe care noi nu-l reușim să-l facem!» ne-a declarat Marin Dună, dezamăgit la fel ca noi toți cei care am fost la meci.Poate ne scoatem pîrleala ca deobicei în deplasare. Sîmbătă, 10 noiembrie, jucăm la Farul Constanța, echipă aflată în suferință, unde se pot scoate puncte...

Unirea Slobozia 1-1 Dunărea Galați
D. Gheorghe (’81)          Cucu (’37)

Unirea Slobozia: Dobre-Stan, Lazăr, Soare, C. Toma-Macare, Florea (D. Gheorghe ’66), Gheorghiu, Mihai (Ivașcă ’70)-Anghel (Mihalcea ’46), V. Gheorghe
Rezerve: Oprea, Lorincz, Ibrian, Luca

6 Noiembrie 2012, 17:13 (8558 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
299 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Scandal în plină stradă între familiile de romi din Țăndărei

Polițiștii au intervenit în forță vineri, 27 septembrie 2024, după ce două familii de romi s-au luat la bătaie în apropiere de centrul orașului Țăndărei. Se pare că scandalul ar fi izbucnit ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 19:00
(6475 vizualizări - 5 comentarii)


Razie a polițiștilor în localitățile Ion Roată, Balaciu și Sălcioara

Joi, 26 septembrie 2024, polițiștii au organizat o acțiune de amploare pe raza localităților Ion Roată, Balaciu și Sălcioara. Oamenii legii au legitimat 119 de persoane, au verificat 88 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:20
(2881 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii ialomițeni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un conducător ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:00
(1975 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,53%, rata șomajului în luna august 2024

La sfârșitul lunii august 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4399 de șomeri (din care 2125 de femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 10:30
(3305 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Începe o nouă ediție a «Salonului Anual de Carte»

Marți, 1 octombrie 2024, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va deschide oficial porțile «Salonului Anual de Carte», ediția 2024, în incinta Galeriilor «Arcadia ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2024, 11:10
(3186 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,038 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 august 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:25
(4500 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, la volan cu permisul suspendat

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un vehicul condus ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:15
(1546 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Braconaj piscicol

Politiștii din Urziceni au depistat duminică, 22 septembrie a.c., în comuna Borănești, doi bărbați, de 56 și 65 de ani, care ar fi pescuit ilegal, folosind două unelte de pescuit confecționate ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:10
(879 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a finalizat controlul clasic pe teren-Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează opinia publică că a finalizat controlul clasic pe teren aferent Campaniei 2024. Astfel, la nivel național au fost verificați toți ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 14:55
(1399 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Marți, 24 septembrie 2024, Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează sânge! Salvează o viață!», inițiată și ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 11:05
(1311 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:50
(865 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului cu privire la stabilirea unor măsuri suplimentare pentru controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:25
(1509 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 30 septembrie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 216

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2024, 16:20
(3837 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Locuri disponibile în școlile militare ale Jandarmeriei Române

În perioada 24 septembrie-6 octombrie 2024, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, sunt ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2024, 16:00
(1359 vizualizări - 0 comentarii)


ANFA/Forumul APPR: Campania umanitară «Împreună oprim valul suferinței» continuă

În urma contribuțiilor primite, un prim convoi cu donații a ajuns sămbătă, 21 septembrie 2024, în comunele Foltești, Cuza Vodă și Pechea din județul Galați. Au fost livrate produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 16:15
(1693 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Scânteia, beat la volan pe străzile Sloboziei

Vineri, 20 septembrie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic, pentru verificări, un vehicul condus de un tânăr, de 19 ani, din Scânteia. Î ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 15:40
(2321 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni cu efective mărite

Duminică, 22 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Reviga, Cocora, Colelia, Bărcănești, Borănești și Axintele două acțiuni cu efective mărite, având ca scop ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 15:35
(1961 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la o conductă de alimentare cu apă la Țăndărei!

Luni, 23 septembrie 2024, în intervalul orar 12,30-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor la Țăndărei, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 12:45
(2733 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Andrășești

Sâmbătă, 21 septembrie a.c., în jurul orelor 17,00, pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs la Andrășești. În eveniment a fost implicat un autoturism. După ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 09:20
(3190 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Pasageri amenințați cu un cuțit în tren

Panică în rândul călătorilor care doreau să ajungă vineri, 20 septembrie a.c., de la București, la Slobozia, cu un tren personal. Pe parcursul călătoriei, oamenii au fost amenințați cu un ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2024, 11:40
(1681 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Pentru persoanele cu dizabilități, PSD și PNL nu au nici timp, nici soluții. Pentru Iohannis, fac proceduri speciale în Parlament!»

Pentru a doua oară în doar patru zile, persoanele cu dizabilități au ieșit în stradă ca să-și strige disperarea. A trecut aproape o lună de când au aflat că legea PSD-PNL a pensiilor ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2024, 09:05
(1362 vizualizări - 0 comentarii)


ANFA și Forumul APPR-apel la solidaritate către comunitatea de fermieri pentru sprijinirea sinistraților din județele Galați și Vaslui

În urma inundațiilor masive care au curpins județele Timiș, Galați, Iași și Vaslui, conform estimărilor, peste 7000 de persoane au rămas fără adăpost, fără acces la bunuri esențiale și se confruntă ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 16:55
(2066 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Călărași din Cartierul Fetești-Gară/Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 18 septembrie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași din Cartierul Fetești ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:25
(2286 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează asupra variolei ovină și caprină

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului Ialomița cu privire la contextul epidemiologic european privind ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:20
(2664 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 septembrie 2024, termenul-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 septembrie  2024, este termenul-limită de depunere a unor declarații fiscale, în scopul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:15
(4336 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 18 septembrie 2024,  pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 09:20
(1898 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 17 septembrie 2024, polițiștii ialomițeni au organizat o razie în municipiul Slobozia, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 15:30
(1342 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


APIA: 30 septembrie 2024, termen-limită pentru semnarea cererilor de plată aferente Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor că până la data de 30 septembrie 2024, sunt așteptați la Centrele APIA unde au depus cererile de plată aferente Campaniei ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 10:30
(8875 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr surprins de jandarmi având asupra sa substanțe posibil interzise

Un tânăr de 20 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise. Atenția jandarmilor a fost atrasă de faptul că persoana se afla într-un autoturism ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 10:00
(4107 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 4,63 milioane de lei în luna august 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 4,63 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:20
(4369 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...