Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Zile medicale ialomițene» în stațiunea Amara

«Zile medicale ialomițene» în stațiunea Amara

Începînd de joi, 8 noiembrie și pînă sîmbătă, 10 noiembrie, stațiunea balneară Amara devine Centru Medical Regional. Aici se desfășoară prima conferință regională cu tematică de specialitate, denumită «Zile medicale ialomițene». La eveniment vor participa peste 300 de medici din Ialomița și județele învecinate. În cadrul manifestării vor avea loc dezbateri, dar și prezentări ale celor mai noi proceduri în domeniul chirurgical, precum și tehnici de vindecare a afecțiunilor cardiace, hematologice sau oncologice. «Este un eveniment foarte important pentru întreaga viață medicală!» ne-a declarat Vasile Olaru, președintele Colegiului Medicilor din Ialomița.

Invitați de renume
Manifestarea denumită «Zile medicale ialomițene» este unul dintre cele mai importante evenimente de profil organizate în ultimii 10 ani în județul Ialomița. La această conferință regională cu tematică medicală și-au anunțat participarea peste 300 de medici ialomițeni și alți 200 din județele învecinate, locul de desfășurare al evenimentului fiind stațiunea balneară Amara.
«Ne dorim o dezvoltare a sistemului medical la nivel județean și nu numai. Este important să ne întîlnim și să discutăm aspecte din activitatea noastră. Totul pentru a gestiona mult mai bine hibele care au lovit sistemul în ultimii ani, dar și evitarea nașterii unor alte probleme. De asemena, evenimentul va presupune și un schimb bogat de experiență între specialiștii care vor sosi la Amara...» ne-a declarat Vasile Olaru, președintele Colegiului Medicilor Ialomița și manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia.
«Zilele medicale ialomițene» se vor desfășura pe parcursul a trei zile consecutive, în perioada 8-10 noiembrie 2012. Deschiderea evenimentului va fi oficiată de medicul Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România. «Ne bucurăm de faptul că dr Astărăstoae a confirmat prezența la conferința organizată de noi. Este un medic cu o bogată experiență, pe care vrea să o împărtășească tuturor...» a adăugat medicul Vasile Olaru.

Medicină la absolut
Principalul scop al conferinței îl reprezintă «perfecționarea profesională și crearea unei imagini reale a medicului în universul medical, pe de o parte, și cel social, pe de altă parte» după cum precizează medicul Vasile Olaru. Temele care vor fi supuse atenției participanților vizează ramuri extrem de  importante din medicină, precum Cardiologia, Hematologia, Pediatria, Chirurgia, Reumatologia, Endocrinologia, Oncologia sau Diabetul și bolile metabolice. În acest context, pe marginea acestei tematici elaborate, participanții vor prezenta studii în funcție de specialitatea fiecăruia. Medicii ialomițeni, precum Marcela Pravăț, Simona Berbece, Marin Martin, Doru Didiță sau Victor Pogorevici, vor supune atenției celor prezenți teme precum «Știm/putem să diagnosticăm o boală rară», «Neuropatia diabetică. Caz clinic», «Tratamentul chirurgical în fracturile de șold», «Metode de diagnostic în hepatitele virale» sau «Sindromul de ochi uscat». În încheierea conferinței, fiecărui participant i se va înmîna cîte o diplomă simbolică.

14 Noiembrie 2012, 08:59 (6178 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
«Zile Medicale Ialomițene», un eveniment devenit tradiție
«Zile medicale ialomițene», o conferință dedicată științei

Comentariile cititorilor:


anonim:
(27 Mai 2013, 18:19)
nu este adevarat ce spui dada d-nul olaaru este medicul cel mai bun atat pe plan profesional cat si in afara
dada:
(19 Noiembrie 2012, 08:21)
Va rog ...fara poza individului ca nu pot sa citesc si sa vad fata buhaita de alcool si ura a acestui spagar , incult si  neom.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 21 Aug 2026
352 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița intensifică acțiunile de control în perioada Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează consumatorii de pe raza județului cu privire la faptul că, în scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 14:30
(4143 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Joi, 20 martie 2025, echipele furnizorului de energie vor executa lucrări de întreținere și reparații la nivelul rețelelor din localitatea Dridu. Astfel, Stația de Pompare Dridu nu va putea funcționa ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 13:05
(1222 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului apicol 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 31 iulie 2025 inclusiv, pot depune cererile de plată și documentele doveditoare ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 12:50
(2621 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Deficiențe la aproape jumătate dintre vehiculele verificate de RAR

Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în anul 2024, 89520 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 09:10
(2177 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată aferente anului 2025 pentru schema de ajutor de stat «Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 30 mai inclusiv, se depun Cereri de plată pentru anul 2025, aferente sesiunii 4/ ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2025, 16:05
(1960 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Generala Antifraudă Fiscală transmite «scrisori de informare/notificare-închiriere spații cazare regim hotelier»

În virtutea rolului activ al organului fiscal, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că Direcția Generală Antifraudă Fiscală transmite, atât prin ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2025, 11:55
(2979 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 21 martie 2025, termen final de primire cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor afectat de fenomene climatice nefavorabile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește potențialilor beneficiari că, până la data de 21 martie 2025 inclusiv, se depun cererile de acordare a unui sprijin financiar ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2025, 11:20
(3150 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 3,70 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma controalelor în februarie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna februarie a.c., 30 inspecții fiscale (18 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2025, 11:05
(5172 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sistemul «E-Sigur», operațional

Începând cu luna martie 2025, Sistemul «E-Sigur» a devenit operațional și în județul Ialomița, având ca scop principal prevenirea și reducerea accidentelor de circulație ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2025, 12:00
(4718 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În februarie 2025 s-a rambursat TVA în valoare de peste 6,10 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna februarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2025, 09:30
(3321 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 297,054 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează începând de joi, 13 martie 2025, plata ajutorului de stat la motorina utilizată ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2025, 16:35
(3269 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, la data de 11 martie ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2025, 11:30
(3749 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Stelnica, în data de 11 martie a.c., în jurul orelor 19,00, au efectuat semanal de oprire unui vehicul ce circula pe strada Bărăganului din localitatea Bordușani. Î ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2025, 11:25
(1628 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 127,80 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 127,80 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2025, 11:40
(4366 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2025, 11:35
(3104 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că luni,10 martie 2025, a demarat procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) aferente sectoarelor vegetal ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 16:05
(4615 vizualizări - 0 comentarii)


182 de persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în luna ianuarie 2025

În luna ianuarie 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 182 de persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 11:50
(3520 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul depunerii Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 03-07 martie 2025, în cadrul Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025, au fost depuse ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 11:35
(4349 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 10:30
(3042 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Fidelis», dobânzi de până la 7,80%

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că cea de a doua ediție a Programului «Fidelis» din 2025, ce se va desfășura între 7 și 14 martie a.c ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 09:25
(2430 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 74 de fermieri ialomițeni au depus cereri pentru acordarea subvențiilor destinate sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că în perioada 3-6 martie 2025, prin Centrele APIA, s-au primit cereri de acordare a unui sprijin financiar de urgență în agricultură ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2025, 12:40
(2809 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor în unitățile de învățământ din Slobozia

Acțiuni preventive ale polițiștilor în unitățile de învățământ din Slobozia

Joi, 6 martie 2025, polițiștii din Slobozia au desfășurat activități preventive în cadrul a trei unități de învățământ din reședința județului. Este vorba despre Școala Gimnazială ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2025, 12:20
(3283 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Tentativă de viol» asupra unei minore, într-o scară de bloc

Un tânăr de 20 de ani, domiciliat în Slobozia, a fost reținut pentru 24 de ore miercuri, 5 martie 2025, sub acuzația de «tentativă de viol». Cu privire la aceste acuzații, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:30
(3801 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Și-a agresat mama apoi a încălcat ordinul de protecție emis de polițiști

Un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști pe numele său. Oamenii legii au dispus această măsură după ce duminică ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:10
(5212 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Dosar penal pentru «furt de arbori»

Perieți: Dosar penal pentru «furt de arbori»

Polițiștii ialomițeni au identificat pe raza localității Perieți un bărbat care ar fi transportat, cu o căruță, aproximativ 1,8 mc de material lemnos din specia stejar, pentru care nu a prezentat documente ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:00
(2980 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «furt calificat»

Marți, 4 martie 2025, polițiștii au fost sesizați de o femeie despre faptul că o persoană de sex masculin ar fi pătruns în interiorul unei societăți comerciale din Slobozia, unde a încercat ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:00
(3751 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 martie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 10:40
(7957 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,15%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2025

La sfârșitul lunii ianuarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4815 de șomeri (din care 2140 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2025, 12:00
(4533 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate localitatea Dridu-Snagov din județul Ialomița, furnizarea energiei va fi ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2025, 12:00
(2691 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie, 602 misiuni de ordine publică, dintre care 9 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2025, 10:40
(4426 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...