Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Viitorul Axintele-ACS Focșani 6-0

Campioni de toamnă

Chiar dacă în Liga a III-a mai este de disputat o etapă, Viitorul Axintele și-a terminat socotelile cu turul. S-a întîmplat sîmbătă, 17 noiembrie a.c., cînd la Axintele au venit cei de la ACS Focșani. Ospitalitatea ialomițenilor a fost una îndoielnică, vrîncenii primind nu mai puțin de 6 goluri. Asta în ciuda faptului că din lotul lui Ion Nica lipseau trei jucători. Astfel, Rață, Fătu și Ogodobgo Moses au fost accidentați la meciul de sîmbătă. Balul a fost deschis de Ștefan, cu o dublă în doar două minute. Dănuț Chiriță a stabilit scorul pauzei, iar Bogorodiță l-a majorat în startul reprizei secunde. Chiriță a bifat și el dubla, iar Novac a stabilit scorul final din penalti. 6-0 pentru Viitorul care va sta în ultima etapă. Indiferent de ce se va întîmpla atunci, cu 31 de puncte acumulate, axintenii termină turul pe primul loc. Astfel, campioana de toamnă în 2012 din seria a doua a Ligii a III-a este dată tot de județul nostru. Începem să visăm pentru campionatul viitor la două echipe ialomițene în Liga a III-a...

Viitorul Axintele 6-0 ACS Focșani
Ștefan (’20, ’21)
Chiriță (’43, ’68)
Bogorodiță (’48)
Novac (’81)

Viitorul Axintele: Răduță-Vasile (Stoica), Mihociu, Simion (Oprișan), Florea-Dedu (Novac), Șelaru, Ionel, Robu (Bogorodiță)-Chiriță, Ștefan
Rezerve: Sava, Ilie, Pintilie

21 Noiembrie 2012, 16:50 (6777 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare
S-a dus și Axintele
La o parafă de retragere

Comentariile cititorilor:


reghi:
(14 Decembrie 2012, 21:06)
HAI AXINTELE SINTETI CEI MAI TARI
buzau :
(22 Noiembrie 2012, 09:37)
hai buzau va facem praf...apasam pe butoane
un chibit:
(22 Noiembrie 2012, 07:40)
FELICITARI !!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 09 Iul 2026
216 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Accident feroviar la Alexeni

Accident feroviar la Alexeni

Joi, 12 ianuarie a.c., două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit la un accident feroviar, în care a fost implicat un autoturism și un tren de persoane, în localitatea Alexeni. În sprijin a intervenit ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2023, 21:15
(4802 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Prețurile medii ale produselor agricole valabile în anul 2023

În vederea calculării veniturilor anuale brute obținute din cedarea folosinței  bunurilor prin arendare valabile în anul 2023, au fost stabilite preturile medii ale produselor agricole, prin Hotărârea ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2023, 14:20
(12496 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Doi morți în urma unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că marți, 10 ianuarie a.c., pe raza localității Movilița s-a produs un grav accident rutier. În urma unei coliziuni frontale dintre un autoturism și un autocar ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2023, 17:00
(7390 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 451,21 mii de lei sume stabilite suplimentar, în urma inspecțiilor fiscale efectuate în decembrie 2022

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița a finalizat, în luna decembrie 2022, 19 inspecții fiscale (13 la contribuabili persoane juridice și 6 la contribuabili persoane fizice, 10 ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2023, 15:20
(6563 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,92%, rata șomajului în luna noiembrie 2022

La sfârșitul lunii noiembrie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3837 șomeri (din care 1827 femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2023, 13:55
(19832 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Miloșești, Misleanu și Fetești

Accidente la Miloșești, Misleanu și Fetești

Trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN2C, pe raza comunei Miloșești, în care au fost implicate două autoturisme, în ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2023, 13:15
(11214 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Gârbovi

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2023, 13:05
(12822 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


AJFP Ialomița: Luni, 9 ianuarie 2023, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2023, 12:30
(15206 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna ianuarie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că începând de luni, 3 ianuarie 2023, românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1, 2 și 3 ani și ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2023, 13:00
(12439 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 518 misiuni de ordine publică

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat 518 misiuni de ordine publică în luna decembrie a anului 2022. Scopul general al acestor misiuni a fost asigurarea unui climat de normalitate ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2023, 16:00
(10392 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Tentativă de suicid

Un bărbat din Amara a încercat să se sinucidă în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022, sunând la 112 și anunțând că se va spânzura cu o funie de o grindă. Jandarmii din cadrul Postului Amara au ajuns la ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2023, 17:45
(5287 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni, intervenții la sfârșit de an 2022 și început de an 2023

Pompierii ialomițeni, intervenții la sfârșit de an 2022 și început de an 2023

În perioada 30 decembrie 2022-2 ianuarie 2023, pompierii ialomițeni au asigurat, zilnic, misiuni specifice de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. În cele 4 zile, la nivel județean, s-au înregistrat ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2023, 13:40
(14383 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Slobozia

Razie la Slobozia

Acțiune de amploare a polițiștilor pe raza municipiului Slobozia pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale, protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, verificarea legalității ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2022, 11:50
(3909 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Ialomița: Polițiștii, jandarmii și pompierii, la datorie de Revelion!

La nivelul IPJ Ialomița au fost luate măsuri suplimentare pentru menținerea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică la trecerea dintre ani. Peste 90 de polițiști vor fi la datorie pentru ca ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2022, 17:25
(3427 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi în valoare de 22 mii de lei aplicate de polițiști

Miercuri, 28 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, împreună cu reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Ialomița au acționat ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2022, 18:15
(5897 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între Movila și Fetești

Accident rutier între Movila și Fetești

Marți, 27 decembrie a.c., între localitățile Fetești și Movila s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a cinci persoane. Din verificările efectuate a reieșit că evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2022, 18:45
(5474 vizualizări - 0 comentarii)


Mascații au descins la Bărbulești. Peste 870 kilograme de articole pirotehnice, confiscate!

Marți, 27 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Urziceni au descins la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Bărbulești. În urma percheziției ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2022, 18:20
(8177 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Venituri de 1,035 miliarde de lei, colectate în perioada ianuarie-noiembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-noiembrie 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,035 miliarde de lei ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2022, 12:25
(10783 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la ieșire din Slobozia

Accident rutier la ieșire din Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia și o ambulanță SMURD au intervenit sâmbătă, 24 decembrie a.c., la un accident rutier produs pe DN21, la ieșire din municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2022, 12:10
(10995 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Percheziții la Ion Roată. Au fost ridicate peste 4000 de articole pirotehnice!

Joi, 22 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ion Roată, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în aplicare două ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2022, 13:50
(6441 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a încasat peste 2,4 milioane de lei dintr-un dosar de «spălare a banilor»

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Executări Silite-cazuri speciale, a recuperat, de la o persoană fizică, peste 2,4 milioane de lei. Direcția Generală Executări Silite-cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2022, 12:45
(5343 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii la Ciochina și Drăgoești

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2022, 12:10
(3715 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 648 milioane de euro, autorizate la plata finală în cadrul Campaniei 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 5-23 decembrie, a autorizat la plata finală pentru anul de cerere 2022 peste 92,35% din totalul beneficiarilor eligibili ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2022, 11:40
(5153 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiștii, pompierii și jandarmii, la datorie de Crăciun

Pompierii ialomițeni, alături de jandarmi și polițiști vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică cu ocazia Sărbătorii Crăciunului 2022. În plan operațional, pompierii ialomițeni vor fi zilnic ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2022, 16:20
(4651 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 27 decembrie 2022, termen limită pentru depunerea unei declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că marți, 27 decembrie 2022, este termenul limită de depunere a Formularului 394Declarația informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA - aferente perioadei de raportare precedente ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2022, 12:15
(11183 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Restaurant cu salon de evenimente, amendat de Protecția Consumatorilor

Miercuri, 21 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor de Ordine Publică și reprezentanților Comisariatului Județean pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 16:20
(5425 vizualizări - 3 comentarii)


Munteni-Buzău: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigări

Munteni-Buzău: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigări

Peste 23800 de țigarete provenite din contrabandă și 500 de kilograme de materiale pirotehnice interzise la deținere și utilizare au fost descoperite și confiscate de polițiștii Serviciului de Investigare ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 15:05
(6229 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe localități din județul Ialomița!

Pentru remedierea unei avarii apărute pe conducta de aducțiune apă de la nivelul forajelor, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile de miercuri, 21 decembrie 2022, începând cu orele 22,00 și până ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 14:50
(4805 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 3,89 milioane de lei în noiembrie 2022

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 3,89 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 12:55
(4706 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștință tuturor abonaților că, și în perioada Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, activitatea structurilor care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 12:10
(9883 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...