Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

Asociația suport pentru copii și tineri dependenți SCKUT anunță finalizarea proiectului «Joc pentru viața mea!», desfășurat în lunile octombrie-noiembrie 2012. Proiectul a fost finanțat de Autoritatea Pentru Sport și Tineret în sesiunea de proiecte pentru tineri din luna august 2012.
Proiectul a avut ca prioritate o componentă culturală, în măsura în care metoda deprinsă și utilizată în proiect a fost una din domeniul artei teatrale; a fost un proiect transversal și integrator, care a urmărit sprijinirea proiectelor în care se relevă diversitatea culturală și dialogul intercultural, promovarea debutului artistic și întărirea capacității organizaționale.
În subsidiar, proiectul a fost și unul educațional non-formal, ducînd la dezvoltarea și diversificarea ofertei educaționale nonformale pentru tineri, aceștia căpătînd competențe, respectiv abilități, cunoștințe și atitudini civice și de intervenție socială, prin asimilarea și aprofundarea unei metode non-formale clasice, respectiv Metoda teatrului forum.
Proiectul va implica în viitor, ca durabilitate a proiectului, și o componentă care va viza reducerea factorilor de risc care conduc la marginalizare și excludere socială, urmărind prevenirea și combaterea consumului de droguri și abuzul de substanțe în rîndul tinerilor.
Scopul Asociației SCKUT este acela de a oferi suportul și ajutorarea copiilor și tinerilor care se confruntă cu dependență de alcool, droguri sau substanțe etnobotanice, indiferent de naționalitate sau religie; de a promova principiile de viață etice, morale, sociale și culturale și de protecție a mediului și a vieții în toate formele ei de manifestare; de a susține prin mijloace proprii societatea civilă în vederea protecției și apărării drepturilor omului și a valorilor sociale; de a iniția și crea un sistem de protecție socială și profesională a membrilor săi, precum și de recunoașterăa acestei activități de către autoritățile statului, scopul fiind exclusiv nepatrimonial. (Președinte, Antoniu Ungureanu)

27 Noiembrie 2012, 09:45 (5599 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 10 Sep 2026
203 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Rezultatele acțiunii «ROADPOL-SPEED»

În perioada 5-8 august 2024, polițiștii ialomițeni au acționat pe cele mai tranzitate artere din județ pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 16:20
(1915 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «tentativă la furt calificat»

Un tânăr de 17 ani este principalul suspect într-un dosar privind comiterea infracțiunii de «tentativă la furt calificat». Potrivit polițiștilor, pe data de 23 iulie 2024, acesta ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 16:00
(2247 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 10:30
(3832 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Colectivul Consiliului Județean Ialomița își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea în neființă a mamei domnului Adrian Ionescu, secretarul general al județului Ialomița.
...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 10:00
(3452 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: A fost publicată lista persoanelor juridice cu obligații fiscale restante la 30 iunie 2024

Potrivit informațiilor oferite de Agenția Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, la nivelul județului nostru există 213 agenți economici care figurau cu obligații restante la bugetul general consolidat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 09:00
(16009 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Duminică, 4 august 2024, polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Ion Roată, Balaciu și Axintele o acțiune cu efective mărite având ca scop menținerea și asigurarea unui climat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:50
(1948 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendați pentru încălcarea Codului Rutier

Vineri, 2 august 2024, polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:40
(4224 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED», în desfășurare

În perioada 5-11 august 2024, conform Programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «ROADPOL-SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:30
(4546 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere convocarea comisiilor din Parlament pentru audierea propunerilor de comisar european

USR a depus luni, 5 august 2024, o solicitare scrisă pentru convocarea comisiilor din Parlament care să audieze propunerile de comisar european din partea României. Marcel Ciolacu nu poate să fenteze ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:10
(8656 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: USR


Slobozia: Incendiu provocat intenționat

Slobozia: Incendiu provocat intenționat

Duminică, 4 august 2024, un apartament din centrul Sloboziei a fost cuprins de flăcări. Se pare că focul ar fi fost provocat intenționat de proprietarul imobilului, supărat că ar fi fost părăsit de soție ...[citește_toată_știrea]

5 August 2024, 07:30
(3684 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Tineretul Național Liberal demarează campania națională de promovare și informare «Susținem cota unică, spunem NU impozitului progresiv!»

Tineretul Național Liberal a dat startul unei campanii de promovare și informare intitulată «Susținem cota unică, spunem NU impozitului progresiv!», prin care își propune să prezinte ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2024, 10:15
(7890 vizualizări - 5 comentarii)


Ialomița: Băuți și fără permise, la volan

Luni, 29 iulie a.c., polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 16:15
(1989 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii la Cosâmbești și Fetești

Incendii la Cosâmbești și Fetești

În dimineața zilei de duminică, 28 iulie a.c., în jurul orelor 11,10, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 11:20
(2443 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Țăndărei, Fetești și Ciochina

Accidente la Țăndărei, Fetești și Ciochina

Luni, 29 iulie, în jurul orelor 22,10, dispeceratul ISU Ialomița a fost anunțat de producerea unui accident rutier pe DN21A, în orașul Țăndărei, în care au fost implicate un autoturism ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 11:10
(2719 vizualizări - 1 comentariu)


Razie a polițiștilor la Movilița

Joi, 25 iulie a.c., polițiștii au organizat o razie în comuna Movilița, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2024, 13:40
(1746 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Premierul Ciolacu să nu-i mai mintă pe români! „Marea Restructurare“ a aparatului bugetar înseamnă peste 35.000 de salariați în plus la Stat!»

La aproape 10 luni de la angajamentul premierului Ciolacu de a realiza «cea mai ambițioasă reformă a aparatului bugetar de după Revoluție», care să includă comasări și desființarea unor instituții ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 16:55
(4288 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,69 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din iunie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna iunie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 13 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 13:20
(6368 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe crescătorilor de animale care doresc să acceseze credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de miercuri, 24 iulie 2024, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 07:40
(6799 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați în vederea participării la concursul de admitere în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:55
(7895 vizualizări - 0 comentarii)


Pesta Micilor Rumegătoare, în atenția DSVSA Ialomița

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează proprietarii de ovine și caprine, de pe raza județului, cu privire la contextul epidemiologic european și național privind ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:45
(6512 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică de la RAJA Constanța este la rându-i o opțiune rapidă, sigură ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 10:20
(7470 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Imnului», marcată la Slobozia

Instituția Prefectului Ialomița va organiza luni, 29 iulie 2024, o festivitate prin care va marca «Ziua Imnului». În cadrul evenimentului, prefectul județului Ialomița, Constantin ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 08:40
(2424 vizualizări - 0 comentarii)


Sfântu Gheorghe: Ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 53 de ani

Polițiștii din Ion Roată au fost sesizați luni, 22 iulie 2024, de către o femeie de 49 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:15
(7760 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Beat la volan

Luni, 22 iulie 2024,  în jurul orelor 23,30, polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:10
(4310 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-un apartament din Urziceni mai multe animale trăiesc în condiții improprii. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 15:10
(3478 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural «Ionel Perlea» și în parteneriat cu Asociația «Suonarte», invită publicul ialomițean la spectacolul «PUCCINI 10 ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 13:45
(5609 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la eco-schemele din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la anumite condiții și excepții în acordarea de sprijin financiar pentru eco-schemele din sectorul zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 12:55
(5766 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,20 milioane de lei în iunie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iunie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,2 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 11:15
(15249 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca, Fetești-Gară și Fetești-Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iulie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 08:55
(2002 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor în zona Urziceni

Vineirm, 19 iulie a.c., polițiștii au organizat în localitățile Urziceni, Bărbulești, Movilița, Coșereni și Manasia  o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 16:40
(1432 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Ultimele comentarii
Nicu taxi în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Danut în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Ptr Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Il în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 @Credinciosii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Interesant în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii Credincioșii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Nicușor în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Corcodușul în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean cetatean în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 șalău Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Vasea în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...