Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Pîine și circ pentru tot alegătoru’

1 Decembrie la estradă în capitala de județ...

Ialomița sărbătorește în fiecare an 1 Decembrie lîngă bustul lui Mihai Viteazul de pe Bulevardul Unirii. Și, tot în fiecare an, oficialii se înghesuie la depunerea de coroane, discursuri patriotarde (anul acesta mai scurte și mai decente decît în alți ani...) și tradiționala defilare a detașamentelor militare locale și tehnicii de luptă din dotare. Spre deosebire de anii anteriori însă, anul acesta oficialii prezenți s-au cocoțat pe o estradă de o jumătate de metru înălțime, pentru a fi văzuți mai bine. Inițiativa a fost explicată pedant de către președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, unul dintre beneficiarii acestei idei. «De obicei, la astfel de evenimente, oamenii sînt curioși să ne vadă. Dacă nu ne văd, se plictisesc și se creează rumoare. De-asta a fost amplasată estrada, pentru a putea vedea toată lumea ce se întîmplă...» a declarat acesta fără niciun fel de jenă. La depunerea de coroane din fața statuii lui Mihai Viteazul din Slobozia au participat circa 1000 de cetățeni. Ceremonialul a început la orele 10,00 și s-a încheiat cu o paradă militară...

...fasole cu ciolan, țuică fiartă și vin pentru 2000 de oameni
Imediat după ceremonialul depunerii de coroane, Primăria Slobozia a oferit în Piața Revoluției o masă celor dornici să serbeze 1 Decembrie. Potrivit informațiilor oficiale, au fost pregătite peste 2000 de porții de fasole cu ciolan și țuică fiartă (sau vin) la discreție. Porțiile au fost pregătite în cantina Spitalului Județean de Urgență din Slobozia... Primarul Alexandru Stoica ne-a declarat că întreg efortul financiar a fost susținut din sponsorizări și cu efortul angajaților Primăriei.
«Niciun ban de la buget... Așa am promis, așa fac! Dar să știți că a fost greu. Fasolea asta e mai scumpă decît carnea. Am dat 8 lei pe kilogram... Nu știam că s-a scumpit așa...» a declarat primarul Stoica.
Imediat după împărțirea porțiilor, oficialii PSD din cadrul Consiliului Județean, dar și consilierii locali PSD, au făcut «o baie de mulțime» în mijlocul potențialilor alegători. În ciuda faptului că au fost nevoiți să stea la coadă, slobozenii prezenți au apreciat inițiativa autorităților locale. Mulți dintre ei au stat chiar de mai multe ori la coadă pentru a duce acasă porții suplimentare de mîncare...

3 Decembrie 2012, 20:48 (6713 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Slobozenii au primit sarmale de 1 Decembrie
20000 mii de sarmale de Ziua Națională pentru slobozeni
Slobozia: Manifestări dedicate «Zilei Naționale a României»

Comentariile cititorilor:


SORIN:
(6 Decembrie 2012, 13:19)
Adică se dă liber la hotie, pe fată, oficial? Fáră urma aceea firavă de DNA? Vor legalizatea ilegalitătii? NU MAI E NICIO SPERANTÁ. USL să te duci la dracu cu PDL, cu PP si care mai sunt, că n-avem unde găsi vreo sperantá!
dna:
(6 Decembrie 2012, 08:20)
Pai acum ,daca au venit astia la putere,DNA si ANI o vor lasa "mai moale",ca furtul sub guvernare PSD ,mai nou USL ,a fost la rang de cinste...Furati,furati si iar furati ca usl va veghea si va actiona prin desfiintarea DNA,la prosperitatea prin furt  ,nu prin munca,si la linistea voastra de dupa hotie  .De cand se numeste practica stalinista anchetarea unui hot,iar asta cu dosare penale" facute" s-o lase usl ,ca nici ei nu cred...au furat de-au rupt toti!!!!!!!!!!!!Pentru ce sa votez???????????Sa trimit pe altii sau tot o parte din vechea mafie sa-si umple buzunarele???
vman:
(5 Decembrie 2012, 13:06)
carnea mai ieftina ca fasolea...probabil luata de la hypermarketul local...la oferta:)) da' intotdeauna mancarea e mai buna si ma satioasa:) cand e moca :))
DNAAAUU?!:
(5 Decembrie 2012, 12:58)
CE face DNA cu spăgarii de la bac2012?! Vine alt examen si trebuie sa stie tinerii profesori cum mai fac un ban grămadă! Greu merge treaba, se cloceste până dispare împuticiunea! Pute a cacamaca. Hotii o duc bine in România!
dnaani:
(5 Decembrie 2012, 10:32)
DNA SI ANI  ancheteaza si trimit in judecata jigorii  care fura din banii statului,adica banii astia furati ar trebui sa fie impartiti la pensii,sanatate,educatie,mame cu copii,etc.Aceste institutii incontrolabile de mafioti  sunt ca o buba-n cur pentru usl.De ce sa vrem sa desfiintam ceva "ce functioneaza"???Ca sa putem noi,usl,sa furam...Dragi pensionari,cat o sa-i mai votati pe cei care va hotesc de atatia ani?Ce fac DNA si ANI  inseamna prindere si anchetare   de hoti,dar pentru usl inseamna abuz...
mike:
(5 Decembrie 2012, 09:03)
usl-ul va vrea binele...NU II LASATI SA VI-L IA!
vai mama noastra:
(4 Decembrie 2012, 22:05)
mergem sa votam pt o portie de fasole..va meritati soarta la cat de naivi sunteti toti cei care atarnati la un bol de mankare din mana unor dobitoci...nici un ban de la buget..dar sa stiti ca a fost greu..pt cine pt tine sau sclavii tai...???

lehamite:
(4 Decembrie 2012, 18:14)
Romanul e iremediabil un dobitoc nemancat...Ba,sa mor, sparg o ceapa cu paine si nu m-as duce sa-mi curga mucii in fasolea astor hoti...Votatii ,ba,ca o turma de oi proaste ce sunteti,ca voturile dobitoacelor nemancate ne opresc din evolutie...Maimuta ,ca specie,a avut noroc ca n-au fost usl-istii sa-i dea fasole cu tuica,ca ramanea dracu maimuta ...Halal natiune cumparata si prostita cu atat de putin...Brucan era prea optimist cu 20 de ani...nu scapam de comunistii astia nici in 200 de ani.Ca d"aia s-a lipit comunismul la noi atata vreme,a avut si cu cine,ma ,a avut cu cine!Da lasa,ca la anu" pe vremea asta,dupa ceva guvernare usl,se vor da mai putine portii ,selectia naturala.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
405 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 12/13 iunie, în intervalul orar 22.00-03.00, efective din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 16:36
(13411 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Serviciile voluntare și private de pompieri, la concurs

Marți, 15 iunie a.c., începînd cu ora 8,00, la Stadionul Municipal 1 Mai din Slobozia se va desfășura faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare înființate la nivelul localităților ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 15:32
(17315 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Flutur: «S-a decis înghețarea alegerilor din PD-L la toate nivelurile»

«S-a decis înghețarea deocamdată a alegerilor din PD-L la toate nivelurile» a declarat Gheorghe Flutur după ședința Biroului Permanent Național. «Dorim să ne concentrăm în perioada următoare pe rezolvarea ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 15:01
(17815 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: PDL alegeri


Accidente la Sf. Gheorghe și Făcăeni

Paramedicii din Urziceni au fost prezenți duminică, 13 iunie, în jurul orei 19.30, la un accident rutier, produs între un autotren și un autoturism pe raza comunei Sf. Gheorghe. Aceștia au deconectat bornele ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:29
(14563 vizualizări - 1 comentariu)


Sinești: A căzut din căruță

Echipajul SMURD a fost solicitat duminică, 13 iunie, pe raza comunei Sinești. Un bărbat, de 32 de ani, a căzut din căruță și s-a ales cu multiple traumatisme. După acordarea îngrijirilor medicale inițiale ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:28
(16630 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Animal scos de pompieri din noroi

O bovină rămasă împotmolită în noroi, pe malul stîng al rîului Ialomița, a fost salvată sîmbătă dimineață, în jurul orei 8.30, de pompierii din Urziceni. Aceștia au acționat cu mijloacele din dotare timp ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:28
(16568 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


La Slobozia a ars o casă, la Țăndărei un transformator electric,  iar la Coșereni o motocicletă s-a făcut scrum

La Slobozia a ars o casă, la Țăndărei un transformator electric, iar la Coșereni o motocicletă s-a făcut scrum

Vineri seara, 11 iunie, o casă de pe strada Plevnei din Slobozia a luat foc. Întrucît proprietara, ce locuia singură, nu era acasă în momentul izbucnirii incendiului, flăcările au fost observate de vecinii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:22
(27053 vizualizări - 0 comentarii)


«Clubul de vacanță» la Protoieria Urziceni

În cursul vacanței de vară, respectiv 15 iunie-15 septembrie, Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială și în colaborare cu organizația World Vision România, susține programul «Clubul de vacanță ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:44
(16411 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de peste 5300 de lei într-o singură noapte

În cursul nopții de vineri spre sîmbătă, 11/12 iunie, în miez de noapte, polițiști de siguranță publică și poliție rutieră, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari, au acționat pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:38
(16622 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia amenzi


Borănești, Bărcănești și Coșereni, în vizorul polițiștilor

Efective ale Poliției Municipiului Urziceni și ale posturilor de poliție limitrofe au acționat pe raza comunelor Borănești, Bărcănești și Coșereni, urmărindu-se în special prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:36
(14717 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Poliției la Mihail Kogălniceanu

Prevenirea infracționalității stradale a fost principalul obiectiv al unei acțiuni desfășurate în comuna Mihail Kogălniceanu de efective ale Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare cu reprezentanți ai ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:32
(13724 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Permise suspendate, amenzi, controale

Nerespectarea prevederilor legale a condus la aplicarea a 120 de sancțiuni contravenționale, reținerea a 4 permise de conducere și retragerea a 13 certificate de înmatriculare.
Așadar, în cadrul unei ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:30
(14943 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Jilavele și Ograda

În cursul zilei de joi, 10 iunie a.c., pe șoselele din Ialomița s-au produs două accidente, patru persoane fiind rănite. Din fericire, în trei cazuri, leziunile suferite nu au necesitat internarea într ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:30
(19475 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: I-a furat motoscuterul din fața casei

Joi, 10 iunie, polițiștii din Grindu au fost alertați de o femeie din localitate căreia i-a fost furat motoscuterul din fața casei. Din primele cercetări, s-a stabilit că tînăra de 27 de ani a parcat motoscuterul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:30
(24547 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

În timpul unei acțiuni ce au vizat asigurarea și menținerea ordinii și liniștii publice în Fetești, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, din localitatea Făcăeni, ce se deplasa la volanul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:29
(14798 vizualizări - 0 comentarii)


«Simfonia motoarelor», la a doua ediție

Duminică, 13 iunie, Compania «Automobila», în colaborare cu Muzeul Național al Agriculturii și cu sprijinul Word Trade Center București și al Primăriei Moara Vlăsiei, organizează duminică, 13 iunie, «Simfonia ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 15:48
(15885 vizualizări - 2 comentarii)


Fierbinți Tîrg: Au spart banca și nu au furat banii

Polițiștii ialomițeni desfășoară o amplă anchetă în orașul Fierbinți-Tîrg. Cercetările au demarat ca urmare a unui apel pe numărul de urgență 112, ce viza o tentativă de furt dintr-o unitate bancară din ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 15:39
(18346 vizualizări - 0 comentarii)


25% din firme NU au depus situațiile financiare la Registrul Comerțului

Începînd cu anul 2010, în conformitate cu legislația în vigoare, situațiile financiare anuale și documentele anexe se depun numai la Registrul Comerțului, iar indicatorii economico-financiari aferenți acestora ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:53
(13945 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare a Poliției în zona Urziceni

Razie de amploare a Poliției în zona Urziceni

În dimineața zilei de joi, 10 iunie a.c., începînd cu ora 6,00, efective sporite de polițiști și jandarmi au acționat pe raza municipiului Urziceni și a comunelor Bărbulești, Borănești, Bărcănești și Coșereni ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:48
(27871 vizualizări - 0 comentarii)


14 iunie, termen limită pentru depunerea cererii de sprijin financiar destinat deținătorilor de cotă de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor de lapte că luni, 14 iunie 2010, este ultima zi în care pot să depună cererea pentru sprijinul financiar destinat deținătorilor ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:40
(26572 vizualizări - 0 comentarii)


«Implică-te și te vei simți în siguranță!»

În prag de vacanță, Poliția Municipiului Fetești și-a deschis porțile pentru 30 de elevi din cadrul Școlii cu clasele I-VIII nr. 4 din cartierul Vlașca al municipiului. Copiii i-au avut drept ghizi pe polițiștii ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:33
(26206 vizualizări - 0 comentarii)


36 de grade C: Temperaturi deșertice în week-end

Începînd de vineri, meteorologii anunță temperaturi care vor depăși 34 de grade la umbră. De asemenea, susțin specialiștii, aerul din România va conține și particule de praf, asemenea furtunilor de nisip ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 16:48
(28603 vizualizări - 1 comentariu)


Modificare a Legii privind regimul armelor

Începînd cu data de 30 mai, termenul în care persoanele care au procurat arme letale trebuie să se prezinte la Poliție pentru solicitarea acordării permisului de armă sau pentru înscrierea armei în permisul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:55
(28457 vizualizări - 0 comentarii)


A dat în marșarier și a acroșat o femeie

Marți, 8 iunie a.c., în Piața Agroalimentară din Urziceni, un autoturism ce dădea cu spatele a acroșat o bătrînă. Șoferul neatent, în vîrstă de 36 de ani, din Manasia, nu a sesizat-o pe femeia, de 64 de ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:50
(34092 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Autoturisme cu defecțiuni tehnice, trase pe dreapta

În doar două ore, în cadrul unei acțiuni desfășurate marți, 8 iunie a.c., în Slobozia, polițiștii de la Rutieră au identificat 5 autoturisme cu grave defecțiuni tehnice din cele 25 de autovehicule verificate ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:49
(26846 vizualizări - 0 comentarii)


A plecat de acasă din Fetești, iar polițiștii au găsit-o la Movila

Poliția Fetești a fost alertată de o localnică, marți, 8 iunie a.c., asupra faptului că fiica sa, de 15 ani, a plecat seara de acasă și nu s-a mai întors. Polițiștii au depistat-o rapid, la Movila, fata ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:48
(28018 vizualizări - 0 comentarii)


Programul Rabla, suplimentat cu 30000 de tichete valorice

Guvernul a adoptat o Hotărîre prin care a suplimentat Programul Rabla cu 30000 de vouchere, a anunțat, la finalul ședinței Executivului, primul-ministru Emil Boc. Fondurile necesare implementării acestei ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:47
(22503 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: programul rabla


Trupul unei fetițe dispărute la Alexeni a fost găsit

În această dimineață, miercuri, 9 iunie, în jurul orelor 6,30, un apel pe numărul de urgență 112 anunța faptul că trupul fetei în vîrstă de 14 ani, dispărută în apele rîului Ialomița în zona localității ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 11:46
(27128 vizualizări - 0 comentarii)


«Stă în puterea noastră să-i ajutăm pe cei nevoiași!»

Potrivit unui comunicat de presă, în această vară, la nivelul Colegiului 1 Fetești-Țăndărei, vor demara două campanii, respectiv «Dăruiește un zîmbet» și «Cărțile au valoare». «În toată nebunia pe care ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 11:44
(24805 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru nereguli alimentare

«Inspectorii Direcției Sanitare Vaterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomita, ca urmare a creșterii temperaturii și, o dată cu aceasta, a riscului alterării alimentelor și implicit al apariției de ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 11:41
(22843 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DSV amenzi Ialomița


Ultimele comentarii
Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...