ULTIMA ORĂ
Slobozia: A scăpat de moarte printr-un miracol
O bătrînă de 76 ani a fost la un pas de moarte în dimineața zilei de duminică, 2 decembrie. Plecată la piață să-și facă cumpărăturile, inima femeii a încetat să mai bată și a căzut în plină stradă... La fața locului a fost solicitat un echipaj de Ambulanță, iar medicii au reușit să o readucă la viață după 15 minute de resuscitare. În momentul în care echipajul de la Ambulanță a ajuns la fața locului, bătrîna se afla în stop cardio-respirator. Medicii au început imediat manevrele de resuscitare și au reușit să-i repornească inima femeii după 15 minute. Imediat ce a fost readusă la viață, aceasta a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.«Femeia este acum la spital unde este supusă mai multor investigații medicale. Se află în stare stabilă postresuscitare...» ne-a declarat Radu Paros, managerul Serviciului Județean de Ambulanță.
3 Decembrie 2012, 20:41 (5065 vizualizări - 0 comentarii)
Slobozia: Bărbat răpus de caniculă în zona «MB». A făcut stop cardiac la volanul mașinii!








