Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Încă o dată, gazde darnice

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-Chindia Tîrgoviște 3-3

Încă o dată, gazde darnice

Unirea Slobozia «dă pe pere ce ia pe mere», cum spunea pe vremuri un clișeu la «Fotbal, minut cu minut» celebra emisiune radiofonică. Elevii lui Marin Dună sînt lei în deplasare și băieți de treabă acasă. Partida contra Chindiei Tîrgoviște, ultima a turului, disputată sîmbătă, 1 decembrie, a fost a treia consecutivă în care, după victorii în deplasare, slobozenii pierd două puncte acasă. Și prima în care, ca o exacerbare a sportivității, văzînd neputința adversarului, echipa noastră îi dă o mînă de ajutor. Să fie de Ziua  României...

Festival de goluri sub ochii «Baciului»
Fiori de patriotism veniți de la stația stadionului, unde răsună «Deșteaptă-te române!». Fiori călduți, de vreme primăvăratică în, probabil, ultima zi blîndă a lui 2012. Timp prielnic pentru fotbal dar, din păcate, nu putem spune același lucru și despre teren, unul care arată de parcă i-ar pregăti pe jucători pentru amicalele iernii. Sub aceste auspicii și-au început confruntarea trupele conduse de Marin Dună și Eusebiu Tudor. Din înaltul oficialei priveau ochii de cunoscător ai marelui Gică Popescu, implicat actualmente în destinul Chindiei. Și «Baciul» a avut ce vedea. Tîrgoviștenii au lovit primii: Alin Petrea a profitat de o neînțelegere în apărarea slobozeană și, după niciun sfert de oră de la fluierul de start, Chindia avea 1-0. Soarta partidei avea să se schimbe rapid. Liviu Mihai verticalizează ca burghiul în brînză prin careul oaspeților și îl bate în premieră pe Dorian Perianu. Era minutul 22 și, după încă alte trei minute, Costel Roșu, unul dintre cei mai buni oameni ai turului, centrează de pe stînga și îl găsește liber în careul mic pe Gabriel Lazăr, iar «Manole» nu ezită să meșterească primul său gol în Liga a II-a. Dună exultă și să năpustește în pădurea de tricouri galbene pentru a-și îmbrățișa elevul. Uniriștii simt că se poate mai mult și chiar izbutesc mai mult în minutul 31. Viorel Gheorghe intră în careu și, deși într-un unghi greu pe dreapta, nu se precipită și cu un procedeu doar de el știut face 3-1. Spectatorii sînt în delir. Era primul meci acasă cînd ai noștri păreau să zburde spre victorie fără emoție. Cei 1500 de slobozeni din tribune aveau toate motivele în acel moment să nu regrete că aleseseră fotbalul în detrimentul porției electorale de fasole cu ciolan din centrul orașului...

«Farmecul vieții», varianta de Bărăgan
Se anunța cea mai liniștită pauză din acest sezon, însă doar dacă ar fi fost de acord și uniriștii. În penultimul minut al primei reprize o centrare venită într-o doară în careul nostru l-a găsit liber pe Romeo Soare care, cu o lovitură de cap calibrată greșit, și-a trimis mingea în proprie poartă. «Nu am cum să fiu supărat pe Romeo. La acea fază el a fost dezechilibrat și se poate spune că nu el a lovit mingea, ci mingea l-a lovit pe el...» avea să conchidă la finalul meciului antrenorul Unirii, Marin Dună. Soriții păreau că vor rămîne de partea noastră. Fundașul stînga al tîrgoviștenilor este eliminat în minutul 56. Avem din nou superioritate numerică și profităm rapid. Florin Anghel este faultat în teren de Honciu. Penalti clar și rost de încă un gol. Execută Liviu Mihai, dar trasorul pătrarului slobozean trece peste partea lui Perianu. Peste 7 minute veteranul Bobi Verdeș prinde un șut din marginea careului mare, ca pe vremuri, cînd marca și pentru Universitatea Craiova, și în lumea mondenă. Este 3-3 și în ciuda eforturilor de final ale Unirii, acesta rămîne scorul meciului. Ne rămîne să ne întoarcem la «Fotbal, minut cu minut» și la celebra «cînd nu îl tratezi cu atenție, fotbalul te pedepsește»... Pe acest considerent, mai putem adăuga că Unirea a fost cea mai pedepsită echipă a turului.

Dună mai vrea jucători
«În iarnă trebuie să mai aducem 2-3 jucători care să facă diferența. Conducerea m-a asigurat că se va rezolva. Avem nevoie de oameni tehnici pentru că printre caracteristicile fotbaliștilor din actualul lot nu se numără și tehnica» ne-a declarat antrenorul Unirii, Marin Dună, care consideră că momentul psihologic al meciului cu Chindia a fost reprezentat de ratarea loviturii de la 11 metri. Altfel, antrenorul Unirii s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi pe parcursul întregului tur. De partea cealaltă antrenorul Chindiei, Eusebiu Tudor a schimbat emoția jocului cu cea a revederii lui Adi Cristea și a altor elevi și colaboratori din vremea cînd conducea banca tehnică a Unirii. «Pentru mine a fost un meci deosebit, pentru că am revenit în locul unde am antrenat aproape doi ani și jumătate și de care mă leagă amintiri foarte plăcute... Cred că Unirea Slobozia în actuala formulă se află pe un drum bun, iar antrenorul Marin Dună face o treabă frumoasă!» ne-a declarat Eusebiu Tudor.

Unirea, campioană la egaluri și deplasări
Unirea a terminat acest tur de campionat pe locul 7, cu 18 puncte. Îmbucurător, dar în același timp frustrant, avînd în vedere că dacă cele trei egaluri din ultimele meciuri de acasă cu echipe mult mai slab cotate ar fi fost victorii, galben-albaștrii ocupau la finalul turului locul II, cu 24 de puncte. Chiar și așa, echipa noastră a lăsat o impresie foarte bună, fiind prima la multe capitole. Așa cum am mai spus-o, Unirea a fost campioana deplasărilor, cu 12 puncte. Acest lucru se datorează în primul rînd celor trei victorii obținute pe terenuri străine, doar Sportul Studențesc, liderul la zi, avînd tot atîtea succese. Mai mult, Unirea a marcat cele mai multe goluri în deplasare: 13. Echipa noastră este campioana turului la egaluri, cu 6 astfel rezultate. Slobozia a înregistrat și cele mai puține înfrîngeri în acest tur de campionat, două (0-3 cu Sportul și 0-1 cu Botoșani), la egalitate cu CS Otopeni. În total, trupa lui Dună a marcat 21 de goluri și a primit 18. Cele mai multe reușite, 4, le au Adrian Mihalcea și Liviu Mihai. 3 goluri a reușit Dumitru Gheorghe. Cîte 2 goluri au marcat Viorel Gheorghe, Sorin Gheorghiu, Stelian Stan. Marian Florea, Andrei Luca, Gabriel Lazăr și Augustin Ivașcă au înscris cîte un gol. Interesant este și faptul că în echipa-tip a turului se regăsesc opt jucători care au evoluat pentru Unirea și în Liga a III-a. Aceasta se prezintă în următoarea alcătuire, conformă numărului de minute bifat de fiecare fotbalist: Dobre-Stan, Lazăr, Soare, C. Toma-Macare, Roșu, Gheorghiu, L. Mihai-Mihalcea, V. Gheorghe. Slobozia a avut în tur un singur jucător integralist. Este vorba de portarul Leonida Dobre, care a bifat toate minutele, fiind urmat la acest capitol de căpitanul Romeo Soare și de Marius Macare. La polul opus se găsesc Relu Oprea și Valentin Toma, care nu au evoluat niciun minut în tur...

Unirea Slobozia 3-3 Chindia Tîrgoviște
L. Mihai (’22)                     Petrea (’13)
Lazăr (’25)                         Soare (aut., ’44)
V.Gheorghe (’31)              Verdeș (’68)
Unirea Slobozia: Dobre-Stan, Lazăr, Soare, C. Toma-Macare, Roșu, Ivașcu (Patrianca ’79), L. Mihai (Ivașcă ’83)-Mihalcea (Anghel ’36), V. Gheorghe
Rezerve: Oprea, Lorincz, Florea, Ibrian

5 Decembrie 2012, 08:28 (8624 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Au legat două victorii consecutive
Au dat lovitura în prelungiri
Au salvat un punct
Eșec în fața propriilor suporteri

Comentariile cititorilor:


tu?:
(17 Decembrie 2012, 22:48)
halal cultura si mai ales sportiva    raspunsul de la "eu" exact a unui frustrat prins la furat de nimicuri
eu:
(10 Decembrie 2012, 11:49)
blat a facut mama ta cand tu esrai plecat la stadion cu vecinul de la 3....infiatule
una peste alta:
(9 Decembrie 2012, 10:35)
cam târziu articolul... un blat ca la liga a II-a în romania... așa se caștiga banu în liga a II-a  ... nu superi pe nimeni... te înțelegi cu toată lumea... merge treaba... cheltuim bani de la comunitatea locală și e frumos... bravo... băieți deștepți... până la un moment dat când încep să se plângă că sa stricat căruța... vai steaua noastră cu conducători români
suporter :
(5 Decembrie 2012, 20:41)
Una peste alta Unirea a satisfacut exigentii suporteri slobozeni, situandu-se pe un onorant loc 7 la final de tur! Felicitari lui Duna si jucatorilor!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 16 Nov 2026
470 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Vegetație uscată în flăcări

Pompierii ialomițeni au intervenit pe raza localităților Traian, Țăndărei și Fetești pentru stingerea unor incendii de vegetație uscată. Flăcările au cuprins o suprafață de 4 hectare de teren. Cauza tuturor ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:40
(2683 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Jucării și haine vândute ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pentru combaterea ilegalităților în domeniul comercializării produselor contrafăcute pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:25
(2159 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț privind admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne-sesiunea 2020

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița, situat în municipiul Slobozia, str. Lacului, nr. 23, recrutează candidați pentru participarea la concursurile de admitere ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:20
(4458 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 410 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 9 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 410 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:05
(2762 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 396 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 8 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 396 de cazuri de COVID-19. Totodată, conform Comitetului Județean pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2020, 16:15
(3484 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Tinere de 17 ani, lovite de o mașină care s-a răsturnat pe trotuar

Coșereni: Tinere de 17 ani, lovite de o mașină care s-a răsturnat pe trotuar

Două tinere de 17 ani, din localitatea Coșereni, au ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică, 6/7 iunie 2020, la unități medicale din Slobozia și București, fiind victime ale unui accident rutier. Fetele ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2020, 12:00
(3257 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Razie în Cartierul Vlașca

Polițiștii ialomițeni, alături de Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța, au efectuat vineri, 5 iunie 2020, o razie de amploare în Cartierul Vlașca din municipiul Fetești. Acțiunea a vizat prevenirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2020, 18:10
(2972 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,04%-șomajul în aprilie 2020

Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, în luna aprilie 2020, rata șomajului înregistrată în județul Ialomița a fost de 4,04%. Astfel, în evidențele instituției, la data respectivă ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2020, 18:05
(3604 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 391 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 5 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 391 de cazuri de COVID-19. Totodată, conform Comitetului Județean pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2020, 16:05
(2811 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Focuri de armă trase de polițiști pentru a opri un șofer băut

Miercuri, 3 iunie 2020, un tânăr de 25 de ani, din Făcăeni, care ar fi trebuit să fie izolat la domiciliu, a fost depistat la volanul unei mașini în stare de ebrietate și fără a avea permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 20:40
(5133 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: A intrat cu mașina într-un stâlp

Un bărbat de 31 de ani din Amara, care a provocat un accident rutier, a fost identificat de polițiști la domiciliul său. Incidentul s-a petrecut miercuri, 3 iunie 2020, când tânărul a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 20:35
(4597 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara accident


302 ialomițeni s-au vindecat de COVID-19

Autoritățile sanitare din Ialomița au precizat faptul că numărul persoanelor bolnave de COVID-19 declarate vindecate a crescut la 302 în ultimele 24 de ore. Totuși, de la o zi la alta apar alte noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 20:30
(3531 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor de Rusalii

Abonaților interesați să își achite facturile pentru serviciile de furnizare a apei potabile și canalizare le aducem la cunoștință că luni, 8 iunie 2020, toate casieriile RAJA vor fi închise. Începând de ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 20:25
(7779 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează cu privire la locurile de muncă disponibile în Ialomița. Astfel, la nivelul județului, există un total de 185 de locuri de muncă, cele ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 20:20
(2739 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Sfântu Gheorghe, arestat pentru că a șofat beat la volan

Marți, 2 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Ion Roată au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 16:30
(2589 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan cu permisul suspendat

Marți, 2 iunie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii slobozeni, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul circulației pe drumurile publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 16:25
(2498 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 368 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 3 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 368 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 16:05
(3137 vizualizări - 0 comentarii)


 Protopopiatul Slobozia a distribuit măști  elevilor ialomițeni

Protopopiatul Slobozia a distribuit măști elevilor ialomițeni

În perioada 27 mai-3 iunie 2020, Protopopiatul Slobozia, prin grija părintelui protopop Laurențiu Cioranu, a distribuit măști medicale elevilor, cadrelor didactice și medicale de la Liceul Tehnologic « ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 14:40
(3350 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Dorobanți din orașul Țăndărei

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Dorobanți, din orașul Țăndărei, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 14:05
(4170 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Măsuri active destinate angajatorilor

În Monitorul Oficial nr. 459/29.05.2020 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 92/2020, pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 12:20
(3951 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Un bătrân de 75 de ani a murit din cauza COVID-19

Ialomița înregistrează încă un deces din cauza COVID-19. Este vorba despre un bătrân de 75 de ani, diganosticat în data de 18 mai 2020 și decedat marți, 2 iunie 2020. Acesta suferea de hipertensiune arterială ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 23:00
(4550 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 32 de permise reținute, amenzi de peste 290000 de lei

În minivacanța prilejuită de ziua de 1 Iunie, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma neregulilor descoperite ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 19:15
(3015 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, un decedat și cinci răniți

Pe parcursul minivacanței prilejuită de ziua de 1 Iunie, polițiștii ialomițeni au intervenit la 4 accidente de circulație, soldate cu rănirea a cinci persoane și decesul unui biciclist. Primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 19:10
(3567 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Permise «false» de Italia și Marea Britanie

Sâmbătă, 30 mai a.c., în jurul orelor 21,30, polițiștii din Platonești au oprit în trafic, pe raza comunei Săveni, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 19:05
(2694 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 365 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 2 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 365 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 16:05
(3849 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Incendiu la un rezervor de motorină

Duminică, 31 mai a.c., în jurul orei 4,40, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la un rezervor cu motorină la o societate din localitatea Ion Roată. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 14:05
(4144 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 364 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 01 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 364 de cazuri de COVID-19. Totodată, Spitalul Municipal Urziceni a fost declarat spital suport ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2020, 16:00
(3577 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: În ultimele 48 de ore, Ialomița a raportat un singur nou caz de COVID-19

Potrivit grupului de Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 48 de ore, pe raza județului Ialomița a fost raportat doar un singur caz nou de COVID-19. Astfel, duminică, 31 mai 2020, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 16:00
(5199 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Femeie căzută în fântână

Pompierii din Urziceni au intervenit duminică, 31 mai 2020, pentru scoaterea unei femei, de 49 de ani, din localitatea Malu Roșu, care a căzut într-o fântână. Victima a fost scoasă de pompieri și transportată ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 15:30
(2246 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan pe străzile Sloboziei

Joi, 28 mai a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe raza municipiului Slobozia un șofer cu domiciliul în Amara, în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 18:00
(4071 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...