Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Inginerii administrative de 1 milion lei la Mărculești

Administrația Ciupercă în offside

Inginerii administrative de 1 milion lei la Mărculești

În anul de grație 2009, la Mărculești, administrația PD-L de la acel moment demara în baza unei finanțări derulate prin intermediul Ordonanței 577 o amplă lucrare de reabilitare a rețelei de apă a comunei. La 3 ani distanță și cu sprijinul activ al administrației Ciupercă, lucrarea este blocată. Pînă aici, nimic extraordinar, veți spune, că doar nu este prima dată cînd administrația județeană blochează o investiție de anvergură în mediul rural (și nici ultima, din păcate, adăugăm noi!). Numai că de data aceasta, susțin surse autorizate din interiorul instituției, Ciupercă&comp. se fac vinovați de deturnarea fondurilor alocate acestei investiții. Iar pentru că tacîmul să fie complet și servit ca la carte, vă informăm că administrația locală din Mărculești este condusă acum de un primar PSD. Altfel spus, administrația Ciupercă a reușit performanța de a-și fura singură căciula!

File din istoria unei investiții electorale
Investiția în «sistemul centralizat de canalizare și stație de de epurare» se pierde în negura guvernării PD-L, pe vremea cînd Elena Udrea era ministresă la Dezvoltare Regională și lega investițiile de priciurile hornurilor de partid de mureau clienții politici jucîndu-se cu dînsele. Numai că anii au trecut și în primăvara acestui an, în ciuda ușilor de Minister deschise cu capul de Cazacu Marinică, la Mărculești investiția trena. Adică primarul PD-L de la acel moment, Gheorghe Ciriblan, cheltuise 540 mii lei și mai avea nevoie de încă un milion pentru a finaliza investiția. Ironia face că milionul a apărut, pe hîrtie, imediat după alegeri. De ce ironie?! Pentru că, între timp, în locul lui Gheorghe Ciriblan de la PD-L, a ajuns la primărie o rudă de-a acestuia, Romeo Ciriblan, de la PSD. Acesta și-a frecat bucuros mîinile și a făcut potecă pe la ministere pentru a transforma banii de pe hîrtie în alocație bugetară certă. Vă scutim de amănuntele sordide ale demersurilor sale. Cert e că prin august, tocmai la vremea cînd președintele Silvian Ciupercă își executa regulamentar concediul de bugetar, banii au ajuns în conturile Consiliului Județean. Numai că la cîrma instituției la acel moment se afla vicepreș. Ștefan Mușoiu. Da, băiatul acela tînăr și fără noroc despre care vă tot povestim într-o părere că a fost declarat incompatibil de ANI pentru cele 7 contracte cu instituțiile din subordinea Consiliului Județean. Despre 7 știe ANI... Noi știm de mai multe... Ca de exemplu, despre cele de la Gheorghe Lazăr, Albești, Andrășești și Moldoveni unde au ajuns banii necesari continuării investiției de la Mărculești despre care vorbim aici. Cît despre președintele Ciupercă, odată întors din concediu, acesta a aflat de boacăna cu iz penal a subordonatului său și, ca și în cazul celor 7 contracte anterioare, a căutat o soluție. Adică l-a chemat la birou pe primarul Romeo Ciriblan și i-a promis că va primi banii rătăciți la următoarea rectificare bugetară. De la promisiune însă s-au scurs două rectificări bugetare, iar primarul Romeo, pierzîndu-și răbdarea, a început să vorbească în somn. Și uite-așa, am aflat noi povestea acestei deturnări administrative de fonduri publice.

Țevile de PE zac în soare, ploaie și ger
La sfîrșitul săptămînii precedente, la Mărculești s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului Local. În fața Primăriei, fostul primar PD-L, Gheorghe Ciriblan, ne-a confirmat parțial povestea investiției. «Din cîte am înțeles de la ședința trecută, mai e nevoie de vreo 11 miliarde... Dar nu-i avem, că banii nu mai vin... Așa că s-ar putea pierde investiția. Mie îmi pare rău, că numai eu știu cît am bătut Bucureștiul de-am făcut bășici la tălpi pentru investiția asta. Da’ dacă oamenii n-au vrut... Acuma se căiesc...» ne povestește primarul. Restul poveștii ni-l confirmă actualul primar, Romeo Ciriblan, telefonic. «Da, am avut niște probleme, niște întîrzieri. Dar acum problema e rezolvată, banii au să vină săptămîna viitoare. Așa că nu ne mai plîngem, că știți și dumneavoastră... O mînă spală pe alta!» ne-a explicat acesta.
Cît despre investiție, aceasta zace de izbeliște în mijlocul comunei, acolo unde a abandonat-o fosta administrație. Concret, este vorba despre sute de metri de țeavă de plastic și guri de canalizare de ciment în valoare de peste 340 mii lei. Acestea ar fi trebuit să fie îngropate în pămînt încă din vară, dar banii pentru continuarea investiției au fost deturnați de interese administrative superioare. Ilie Clinciu, noul viceprimar al comunei, ne explică intențiile de viitor ale administrației: «Fostul primar a făcut achiziții de trei miliarde și jumătate, dar n-a avut bani să-l finalizeze... N-a terminat nimic! Doar pe strada lui... Vedeți, unde e săpat, e băgată țeava... Dar e muncă de mîntuială, în unele locuri deja s-a surpat. Noi însă așteptăm banii ca să facem treaba ca lumea. Asta e țeava care trebuie să o băgăm în pămînt. Pentru canalizare, pentru scurgere... Cum să vă explic eu?! Începutul s-a făcut pe Ordonanța 7, în cadrul unui proiect comun cu Slobozia, Cosîmbești și nu mai știu cine... Și acum ăsta pentru care așteptăm banii, pe Ordonanța 577... Dar apa de la Slobozia nu e bună, că știți și dumneavoastră mai bine... Așa că o să așteptăm cinci ani, cît e perioada de monitorizare, și-apoi trecem pe puțurile noastre, că le avem săpate acolo, în deal...». Declarația viceprimarului Clinciu, dacă ne permiteți epitetul, e monumentală. Ea confirmă nu doar că acuzațiile noastre sînt întemeiate, ci și faptul că, ulterior implementării lor, investițiile locale sînt prost gestionate și, prin urmare, falimentare. Dar despre acest pericol și alte amenințări ale investițiilor moștenite de la PD-L, ori resuscitate de USL, vom mai vorbi anul viitor. Pînă atunci, vă reamintim că pe 9 decembrie2012 sînteți așteptați al vot...

5 Decembrie 2012, 17:12 (6106 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Începe modernizarea Primăriei Mărculești
Investiție CNI pentru un nou sediu al Primăriei Mărculești
Sprijin pentru copiii defavorizați din comuna Mărculești

Comentariile cititorilor:


SORIN:
(11 Decembrie 2012, 10:01)
@Alt SORIN. Cum le știi tu pe toate, ca un om mare și prost. Dacă ești așa informat, spune-mi, te
rog, dacă știi, câți primari fac naveta, precum Sorin Romeo Ciriblan?! Ai mai văzut vreun primar să
vină la Mărculești de la Slobozia?! Dacă se'ntâmplă ceva, noaptea, iar drumurile sunt impracticabile, chiar dacă are o mașină puternică, prezența primarului fiind necesară, cum procedează, măi deșteptule, dând indicații "prețioase" prin telefon?!  Eu aș fi condiționat alegerea de obligativitatea prezenței PERMANENTE la domiciliul din comună, cel puțin pe durata mandatului. Așa, să-ți faci domiciliu numai pentru alegeri, seamănă a bătaie de joc, iar voi ați pus botul, cum se spune, ca să nu mai vorbim de confuzia numelui, fapt care s-ar putea să fi contat la victoria actualului primar, văr cu predecesorul.  Nu mai posta prostii, măi băiatule, că miroși de la o poștă, știi tu a ce!
dan:
(11 Decembrie 2012, 04:51)
actualul primar sa taca ca a fost un mare TURNATOR LA POLITIE........iar tu cicerone taci si spalate frate
Alt SORIN:
(10 Decembrie 2012, 10:35)
SORINE, Ciriblan iti cumpara cumva ziarele? Are abonament la tine? Cat ti-a dat pentru aparitia unei felicitari de sarbatori in ziarul tau? Vrem sa vedem si noi daca ai contract cu Primaria Marculesti si ce facturi s-au emis catre ei. Si vom afla asta facand o cerere pe informatii de interes public. Cat priveste Cosambestiul, bineinteles ca nu mai ai ce bani suge de la ei, asa ca scrie.... baiatule!
Un taran:
(7 Decembrie 2012, 11:11)
ohoo...iata ca aici se vad tevile si echipamentele aruncate pe ici pe colo dar ce sa facem la Axintele cand ele se zice ca s-au ingropat in...pamant asa se aude dar nu se vede decat guri de canal fara capace care au luat drumul fierului vechi si au disparut si cele 120 de cismele.care pe hartie s-au instalat si s-au luat banii si pe manopera.si ele nu exista cu desavarsire pt ca au disparutasa pe ...apa sambetei...si au au luat drumul cu insolvabilitatea executantului STAN.SRL-URZICENI dar povestea este prea complicat si nu poate fi dezgropata nici de organele abilitate decontrol ale statului deoarece Curtea de CONTURI a Romaniei spune in raportul sau scurt prejudiciu clar in valoare de 27 miliarde lei vechi iar parchetul Urziceni contrazice totul spunand ca acest prejudiciu se ridica la putin sub 50 de mi Eur......deci nu se considera fapta penala ci totul sa  musamalizat cu NUP-uri si pentru dl-MARINARU EDILUL SEF AL ACESTEI AMARATE DE COMUNA CAT SI PENTRU TOTI ACOLITII LUI CARE AU PARTICIPAT LA TOATA ACEASTA INGINERIE FINANCIARA FARA PRECEDENT...ESENTIALUL ...este ca APA de la Axintele s-a dus pe Apa SAMBETEI...curat . murdar asa ca la NENEA IANCU 
bravo usl !:
(6 Decembrie 2012, 11:48)
hai baieti ! vom avea usele si pentru copii nostri ! care se vor caca tot in fundul curtii si vor scoate apa tot cu ciutura ! hai ca se poate ,mai e un pic ! 
SORIN:
(6 Decembrie 2012, 09:47)
Sunt curios de comentariile acelui Cicerone, probabil consilier local p.s.d. care, în timpul campaniei din vară încerca să-mi demonstreze cât de corecți sunt ei, pesedeii, cât a furat fostul primar. Se pare că realitatea nu confirmă chiar în totalitate spusele sale. Pe actualul primar, Sorin, eu îl cunosc destul de bătăios, dar să vedem, zise orbul, cu câți sorți de izbândă în fața mafiei de la nivelul înalt al județului. Eu, dac'aș fi în locul lui, n-aș accepta bani proveniți din vreo altă deturnare de fonduri, privând, astfel, de fonduri repartizate, alți colegi de-ai mei. Tare sunt curios ce va ieși, sistemul de aducțiune de apă și canalizarea fiind extrem de importante pentru locuitorii oricărei așezări rurale civilizate. Poate Romeo Sorin Ciriblan va da un imbold și unor  primari delăsători, precum Bogdan de Cosâmbești, care se plimbă cu mașina primăriei, cu familia, ziua în amiaza mare la cumpărături prin supermarketurile slobozene. Cine suportă costurile cu autoturismul Primăriei?!
Nu cumva locuitorii comunei de care nu-l interesează decât la alegeri?! Ce părere au consilierii
locali?! Sunt de acord cu asemenea cheltuieli din bugetul local, și așa destul de fragil?!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
233 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Accident cu o căruță

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, 17 noiembrie, în localitatea ialomițeană Bărbulești. Urmare a incidentului rutier, un bătrîn de 83 ani a fost ușor rănit. Pe scurt, victima se afla într-o ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:11
(13683 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Deși nu deținea permis de conducere, un tînăr de 20 ani, din Urziceni, a decis să-și conducă mașina neînmatriculată în România, fiind identificat de polițiști. Pe numele tînărului a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:10
(13407 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 2100 lei aplicate de polițiștii feteșteni

Polițiștii feteșteni au acționat, marți, 17 noiembrie, în zona piețelor, barurilor și a locurilor de cazare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ilegale. În timpul celor 43 de controale efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:10
(11157 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Iordache, câștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de câmp

Sorin Iordache, cîștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de cîmp

Sorin Iordache, un băiețel de 11 ani, este legitimat la Tenis Con Slobozia. Campion național în acest an, a reușit zilele acestea o spectaculoasă performanță, cîștigînd unul din cele mai puternice turnee ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:46
(11940 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», sancționată mai aspru

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului teritorial de Muncă Ialomița au sancționat de la începutul anului 33 de angajatori pentru practicarea formelor de muncă ilegale. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:40
(12044 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie anti-fumat, la Slobozia

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în parteneriat cu alte instituții, marchează joi, 19 noiembrie, la Slobozia, «Ziua Națională fără tutun». «Campania „Renunță la fumat în fiecare zi!“ organizată ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:38
(13311 vizualizări - 0 comentarii)


A murit căzînd într-o fîntînă

Tragedie în comuna Maltezi. Un bărbat cu probleme de vedere a murit luni, 16 noiembrie, la primele ore ale dimineții, după ce a căzut într-o fîntînă secată de apă. Pompierii ialomițeni au intervenit de ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:33
(10872 vizualizări - 0 comentarii)


CEC-uri de 1,5 milioane, false

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița au demarat începerea urmăririi penale pe numele unui cetățean din Țăndărei. În sarcina bărbatului, de 34 ani, anchetatorii au reținut ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:21
(11815 vizualizări - 0 comentarii)


Campania electorală «dă de furcă» polițiștilor

Incidentele electorale nu se opresc în județul nostru. Polițiștii ialomițeni au cercetat și soluționat în perioada 6-17 noiembrie nu mai puțin de 6 reclamații electorale, în localitățile Mihail Kogălniceanu ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:03
(10507 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, prins la Fierbinți

Polițiștii din orașul Fierbinți-Tîrg au prins pe raza localității un tînăr în vîrstă de 23 ani ce era urmărit general încă din luna februarie 2009. Pe numele bărbatului exista un mandat de arestare, instnața ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:52
(10578 vizualizări - 0 comentarii)


A furat de la Primărie

Luni, 16 noiembrie, polițiștii din Amara au prins un hoț din localitate la scurt timp după ce acesta furase mai multe materiale de construcții dintr-un șantier al Primăriei. Bărbatul, Silviu T., de 31 ani ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:40
(12113 vizualizări - 1 comentariu)


Traficul rutier și școlile, în vizorul Poliției

Luni, 16 noiembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de verificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în străinătate. În cadrul acțiunii au fost constatate 23 de abateri, fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:20
(11244 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict la Bărbulești

Conflict la Bărbulești

Sîmbătă, 14 noiembrie, prin 112, în jurul orelor 17.15, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal iscat între localnicii din Bărbulești. Imediat după primirea sesizării, s-a dispus deplasarea în zonă ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 18:18
(10814 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a furat un autoturism

Un bărbat în vîrstă de 39 ani, din orașul Amara, cunoscut cu antecedente penale, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Acesta este suspectat că în ziua de 5 noiembrie a.c. a sustras ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:28
(12474 vizualizări - 0 comentarii)


Minori de 8 și 10 ani, suspecți de furt dintr-o locuință

În după-amiaza zilei de vineri, 13 noiembrie 2009, în jurul orelor 16,00, un bărbat de 79 ani, din Miloșești, a sesizat Poliția asupra faptului că, în cursul zilei, persoane necunoscute au pătruns în casa ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:12
(9458 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Un tînăr în vîrstă de 20 ani, din Căzănești, este cercetat de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis. Iar socrul său, de 40 ani ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:38
(10811 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Urziceni

Sîmbătă, 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 15.20, prin 112, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal la Urziceni. Astfel, Ionel C., pe de o parte și frații Eugen și Daniel B., pe de altă parte, s-au ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:01
(10841 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii

Incendii

• Unei persoane din comuna Gura Ialomiței, sat Luciu, vineri, 13.11.2009, i-au ars cca 2000 de baloți de paie de grîu din rezerva proprie. Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:02
(10887 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o autospecială SPIR

Echipajul de descarcerare de la Detașamentul Slobozia a intervenit sîmbătă dimineață, în jurul orelor 4.45, la intersecția DN2C cu DJ203F, în localitatea Grivița, la un accident rutier produs cu implicarea ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:59
(12159 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Țăndărei, prinși de polițiști

Recent, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Țăndărei au reușit să soluționeze trei dosare penale de furt calificat, aflate în evidențele instituției cu autori necunoscuți. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 18:32
(11198 vizualizări - 0 comentarii)


Bunuri de uz casnic vîndute ilegal, confiscate

Polițiștii slobozeni au confiscat joi, 12 noiembrie, bunuri de uz casnic în valoare de aproximativ 1500 lei. Asta după ce în zona Spitalului Județean Slobozia au fost depistate 3 persoane din județul Mureș ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 17:18
(11954 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune amplă a polițiștilor la Urziceni

Joi, 12 noiembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o amplă acțiune în localitate. În timpul activităților derulate, polițiștii au verificat 171 de autovehicule, au legitimat 218 persoane, 31 dintre ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 16:21
(12030 vizualizări - 0 comentarii)


După ce a furat mai multe animale, un tînăr din Reviga a fost arestat

După ce joi, 12 noiembrie, a fost considerat suspectul principal în comiterea mai multor furturi, un tînăr de 18 ani din comuna Reviga a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. În sarcina acestuia s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 15:41
(11483 vizualizări - 0 comentarii)


A vrut să-l lovească pe polițist cu toporul

Un bărbat din Smirna a reușit aseară «să pună pe jar» întreaga comunitate după ce a amenințat persoanele care mergeau pe stradă cu un topor. Deși a intervenit imediat ce a fost sesizat, polițistul din localitate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:29
(12825 vizualizări - 0 comentarii)


Minore, racolate pentru prostituție

Miercuri, 11 noiembrie, dimineața, a fost desfășurată o acțiune în două blocuri de garsoniere din Slobozia, unde existau suspiciuni că ar locui diverse persoane suspecte. În cadrul activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:28
(12088 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț de animale, arestat

Un tînăr de 18 ani, din comuna Reviga, a fost arestat pentru săvîrșirea infracțiunii de furt, trei infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de maltratare și schingiuire a animalelor. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:27
(9523 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furturi, prins de polițiști

Un tînăr în vîrstă de 31 ani, din Slobozia, «client» mai vechi al polițiștilor, a «picat» din nou în mîna anchetatorilor fiind suspectul principal în comiterea unei infracțiuni. Potrivit unui comunicat ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:26
(10702 vizualizări - 0 comentarii)


Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(12837 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor reținut

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Urziceni au prins și încarcerat un bărbat în vîrstă de 42 ani, din Galați. Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(13773 vizualizări - 0 comentarii)


«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosâmbești

«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosîmbești

În cadrul campaniei de informare și conștientizare a cetățenilor, intitulată «Votul ilegal înseamnă închisoare», acțiune inițiată de Ministerul Administrașiei și Internelor, la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 10:12
(12541 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...