Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Bazin de înot în plină iarnă

Atenție, se lucrează!

Bazin de înot în plină iarnă

Anunțat ca fiind o certitudine încă de la jumătatea ultimului mandat al primarului Gabi Ionașcu, bazinul de înot didactic din vecinătatea terenurilor de tenis ar putea fi finalizat în această iarnă. Investiția are o valoare inițială de 7,4 milioane lei și este realizată prin intermediul Companiei Naționale de Investiții...

Soluții tehnice proaste
În urmă cu aproape 3 ani, cînd a fost fixată locația acestuia, autoritățile locale promiteau că bazinul de înot didactic va reprezenta un reper pe harta investițiilor cu caracter sportiv din oraș și din Ialomița. Zilele trecute, în interiorul construcției lucrau cîțiva muncitori, iar afară se încălzeau la ultimul soare al toamnei tot atîția.
«O să fie gata în iarna asta. Ar fi trebuit inaugurat demult, dar soluția tehnică pentru plafon a fost proastă... Se făcea condens și curgea din tavan ca ploaia. Au descoperit asta la primul bazin inaugurat și a trebuit să le schimbe pe toate. La noi, ajunseseră la jumate...» explică primarul Alexandru Stoica unul dintre multele motive de întîrziere.
În așteptarea zilei în care va fi inaugurat bazinul de înot didactic din Slobozia, reamintim că administrația locală a cheltuit pentru susținerea acestei investiții 1 milion lei. Banii au fost alocați pentru realizarea utilităților necesare funcționării bazinului și funcționarea șantierului deschis aici.

Un vis devenit realitate la Amara
În vreme ce la Slobozia bazinul de înot continuă să fie un vis, la Amara acesta a devenit realitate. Grație unei inițiative private lăudabile, în cadrul Complexului Hotelier Ialomița a fost inaugurat un bazin de înot de mai mici dimensiuni, perfect funcțional. În plus, potențialii clienți beneficiază și de saună uscată și umedă, salină  și jacuzzi. Prețul unui bilet pentru copii variază în jurul sumei de 30 lei, iar facilitatea este deschisă publicului pe tot parcursul anului. Prin comparație, bazinul de înot didactic de la Slobozia este mai mare. El a are o dimensiune standard de 25x12,5 metri, o adîncime variabilă care pleacă de la 1,2 m și ajunge pînă la 1,8 metri și va dispune de 5 culoare de înot. Numai că, din păcate, deocamdată nu există... Cît despre valoarea efectivă a acestei investiții, ea a fost estimată inițial la 7,4 milioane lei și este asigurată prin intermediul Companiei Naționale de Investiții...

13 Decembrie 2012, 11:49 (11472 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Cursuri la Bazinul de Înot din Slobozia
Lecția de înot
Bazinul de înot de la Slobozia, închis 3 săptămâni

Comentariile cititorilor:


tovarasu'Stoica...:
(19 Decembrie 2012, 12:22)
"soluția tehnică pentru plafon a fost proastă.." La bazine .
  Alooo...Aloo...tovarasu'Stoica ....dar cu solutia tehnica din cartierul "tinerilor" care a fost prostia ?
  Cum dracu' ati solutionat repede asa rapid? Ati astupat santurile ce erau in zona de 25-30 ani cu toate resturile gasite rapid !( haine,moloz,resturi vegetale)....S-a uitat ?
......solutia tehnica pentru a construi corect benficiarii...
... vai de condensul creat in plafonul gandirii urbane!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 20 Aug 2026
374 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: Indemnizații de șomaj pentru absolvenții Promoției 2025

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea absolvenților Promoției 2025 cu o serie de măsuri active menite să le faciliteze accesul pe piața muncii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 12:00
(13421 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului înregistrat în luna aprilie 2025

La sfârșitul lunii aprilie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4510 de șomeri (din care 2022 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 10:00
(8314 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii mai a.c., 825 misiuni de ordine publică, dintre care 251 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 09:00
(3694 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Festivalul-Concurs «Doina Bărăganului», la a VII-a ediție

În perioada 11-12 iunie 2025, la Slobozia, se organizează a VII-a ediție a Festivalului-Concurs național de folclor «Doina Bărăganului». Concursul propriu-zis se va desfășura miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 08:00
(5719 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Duminică, 1 iunie 2025, în intervalul orar 10,00-16,00, se sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2025, 10:25
(3578 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Marți, 3 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00,  RAJA Constanța va sista furnizarea apei în satul Dridu-Snagov (comuna Dridu), pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:15
(3086 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Gala Finală a Concursului Internațional de Canto «Ionel Perlea»

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în parteneriat cu Asociația «Suonarte», organizează Gala Finală a Concursului Internațional de ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:10
(4396 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2025»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:05
(3490 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Moldoveni!

Luni, 2 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 08:45
(4947 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Țăndărei și Fetești

Percheziții la Țăndărei și Fetești

Joi, 29 mai 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat 6 percheziții domiciliare, în orașele Țăndărei și Fetești, într-un dosar ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 16:20
(3968 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei

Miercuri, 28 mai 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de tip «razie», având ca scop prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale, precum și menținerea ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 16:00
(3020 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni în cadrul «Săptămânii prevenirii criminalității» la Amara și Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiuni în cadrul «Săptămânii prevenirii criminalității» la Amara și Slobozia

În cadrul campaniei «Săptămâna prevenirii crimialității», polițiștii ialomițeni au desfășurat activități specifice în cadrul Școlii Gimnaziale «George Vâlsan ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 15:40
(4408 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În perioada ianuarie-aprilie 2025 s-a rambursat TVA în valoare de 27,60 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-aprlie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 14:00
(4728 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: update orele 15,00-Lucrare programată în localitatea Maia, 28 mai 2025!

Ca urmare a unor dificultăți de ordin tehnic, suntem nevoiți să prelungim durata de executare a intervențiilor până în jurul orelor 21,00. Sunt în continuare afectați de lipsa apei ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2025, 15:30
(4421 vizualizări - 0 comentarii)


Proxeneți din Fetești și Gura Ialomiței, în vizorul DIICOT-Structura Centrală

Procurorii DIICOT-Structura Centrală au organizat 12 percheziții domiciliare într-o cauză penală ce vizează comi­terea infracțiunilor de «proxenetism» și «trafic de persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 11:20
(5776 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se prelungește termenul de depunere al Cererilor de Plată până la data de 13 iunie 2025 inclusiv!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că termenul de depunere a Cererilor de Plată, în cadrul Campaniei 2025, a fost prelungit până la data de 13 ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 10:25
(6967 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 09:25
(4263 vizualizări - 0 comentarii)


976 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2025

În primele 4 luni ale anului 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 976 persoane, dintre ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 08:15
(5508 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținuți pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Polițiștii din Țăndărei au reținut pentru 24 de ore, 5 bărbați din localitate, bănuiți de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice» și «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2025, 15:30
(4070 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Concentrație de pesticide peste limita admisă la o probă de banane

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în săptămâna 11-16.05.2025, au fost primite 11 probe de legume și fructe pentru determinarea reziduurilor ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 14:25
(5292 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia! 

Pentru a asigura calitatea serviciului de furnizare a apei potabile, echipele RAJA Constanța vor efectua lucrări periodice de întreținere a instalațiilor de înmagazinare a apei din comuna ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 12:35
(4320 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 34 de percheziții în localitățile Urziceni, Bărbulești și Armășești

IPJ Ialomița: 34 de percheziții în localitățile Urziceni, Bărbulești și Armășești

34 de percheziții au fost efectuate joi, 22 mai 2025, de către polițiștii din cadrul IPJ Ialomița la locuințele mai multor persoane cercetate pentru «nerespectarea regimului armelor și munițiilor ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 09:00
(4189 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,23 milioane de lei în aprilie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,23 ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2025, 15:20
(12225 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, depistat cu substanțe interzise

Tânăr din Slobozia, depistat cu substanțe interzise

Duminică, 18 mai a.c., în jurul orelor 20,00, într-o parcare din Slobozia, un tânăr de 21 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2025, 13:20
(4917 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 156,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2025, 12:25
(6062 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «trafic de droguri»

Urziceni: Reținut pentru «trafic de droguri»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 3 ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2025, 14:00
(6121 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Sinistrați din Țăndărei!

Miercuri, 14 mai 2025, în intervalul orar 13,45-17,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Sinistrați, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2025, 14:10
(5458 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Lemne transportate ilegal, confiscate de polițiști

Jilavele: Lemne transportate ilegal, confiscate de polițiști

Luni, 12 mai a.c., în jurul orei 7,00, polițiștii din Jilavele au oprit pentru control, pe strada Vatra Nouă, din Jilavele, o autoutilitară cu remorcă. Vehiculul transporta material lemnos, î ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 14:20
(4609 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor»

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor»

Muzeul Județean Ialomița se alătură demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului cultural «Noaptea ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 12:55
(4293 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 434,07 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna aprilie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna aprilie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2025, 10:25
(8930 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA» Est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Respect... în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...