Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Mini-retrospectiva anului sportiv 2012

Un coleg de redacție ne-a provocat să alcătuim un clasament al celor mai buni sportivi ialomițeni din 2012. Sigur, se poate face, dar preferăm să lăsăm astfel de ierarhii în seama celor «mai specialiști» decît noi. Aceștia își vor spune cuvîntul în zilele următoare. Miercuri, 19 decembrie a.c., s-a desfășurat la Sala Sportului «Sărbătoarea Pomului de Iarnă», eveniment organizat de CSS Slobozia. Joi, 20 decembrie, Direcția de Sport a organiza «Gala Sportului Ialomițean», unde am făcut cunoștință cu cei mai buni 10 sportivi ai județului... În ceea ce ne privește, credem că este greu să compari rezultatele celor care transpiră pe planșă cu ale celor care respiră în ritmul sacadat al mingilor de tenis. Așadar, ne mărginim în micul spațiu lăsat de «Regele Fotbal» să creionăm succint cele petrecute în cîteva discipline sportive, pe parcursul anului 2012.

Handbal: locul II pentru Unirea
Anul 2012 a adus revenirea pe banca tenică a Unirii Slobozia a profesorului Marian Simion. Acesta a încercat și a reușit să redreseze cel mai slab sezon al echipei. Unirea a terminat campionatul 2011-2012 doar pe locul IV, cu 27 de puncte. În pauza de vară echipa s-a întărit cu numai puțin de 9 jucătoare, incluzînd aici și revenirile. Primele etape ale sezonului în curs au adus o înfrîngere la Constanța, o victorie cu Buzăul și un egal la LPS Iași, care a dus la încheierea celui de-al doilea mandat al lui Marian Simion. În locul lui a venit Liviu Paraschiv, care nu a cunoscut încă înfrîngerea, avînd procentaj maxim în cele 10 jocuri cît a stat pe bancă. Unirea termină turul pe locul II, la trei puncte în spatele Constanței, iar vocile avizate din handbal consideră că acesta va fi locul Sloboziei și la finele returului. Asta nu ne împiedică nici pe noi nici pe cei implicați să sperăm la mai mult...

Tenis de cîmp: Trei titluri naționale la dublu
Sorin Iordache a fost și în 2012 tenismenul slobozean cu cele mai bune rezultate. Tînărul legitimat la TenisCon și-a confirmat valoarea încă din ianuarie, cînd la Campionatul Național din Ianuarie, a luat titlul la dublu alături de piteșteanul Călin Manda. La simplu, Sorin a ieșit vicecampion, fiind depășit în finală de băcăuanul Alexandru Manole. Tot alături de Călin Manda, Iordache a repetat performanța și la Campionatul Național de Vară. Din nefericire, și această competiție a însemnat pentru Sorin doar locul II la simplu. Surpriza verii a constituit-o Cristian Andreescu, cel care a devenit campion național la dublu, la categoria 12 ani. Alături de băimăreanul Gabriel Lihovici, Cristi a trecut în trei seturi în finală, de perechea Țaica-Mandocescu. Rezultate au avut în 2012 și alți sportivi ca Alexia Gîndac, Irina Nițu sau Ștefan Andreescu. În 2013 așteptăm confirmarea celor de mai sus, dar și explozia noii generații a categoriei 10 ani...

Scrimă: Doar un titlu național...
Spunem astfel pentru că «sportul cavalerilor» ne-a oferit mult mai multe medalii din cel mai strălucitor metal în anii precedenți. Anul acesta, Iulian Teodosiu a fost singurul care a obținut titlul național la individual... S-a întîmplat în septembrie la Campionatul Național adresat juniorilor. Iulian a fost, în prealabil, vicecampion național de tineret în competiția desfășurată în luna martie, și la care alt slobozean, Mihai Cruțu, obținuse bronzul. De altfel, Cruțu a obținut bronzul și la juniori, dar din păcate sabia sa s-a încrucișat atunci pentru Steaua București. La fel s-a întîmplat și cu Loredana Dima și se va întîmpla și cu alți sabreri slobozeni pe care, iată, nu sîntem în stare să-i păstrăm pentru a performa la ei acasă...

21 Decembrie 2012, 16:22 (25651 vizualizări - 59 comentarii)

Comentariile cititorilor:


ghita:
(18 Aprilie 2013, 13:39)
nu exista critici ai copiilor de la csm.exista critici ai celor care i folosesc ca sa se capatuiasca:barmanul dinescu.karatistul chitu,si ceilalti din spatele lor .copiii se chinuie si ei sa faca sport,sa le faca pe plac parintilor ,bunicilor.
abc:
(17 Aprilie 2013, 20:32)
Am auzit ca au inceput cu dreptul tenismenii de la Csm Unirea ! Sa vedem acum criticii lor ce spun ?
Sandu - sătul!:
(4 Aprilie 2013, 20:13)
Are, băi sulică GHITĂ, dar nu faci tu relationări. Nu te duce bibiloca la interpretări aluzive; să-ti traduc, măi sulică: prioritătile sunt altele în jurul nostru, al oamenilor cu cap! Slobozia-Ialomita poate trăi și fără oportunitătile din TENIS!! Obsesia lui I. I. Ne doare altundeva. Dezgropați voi, sulicii, Retrospectiva lui Peste...Tara arde si GHITĂ grohăie...!
Ghita:
(4 Aprilie 2013, 18:50)
Sandule daca ti-e fomica du -te tata si maninca ceva ,ce are sula cu prefectura?
Sandu:
(4 Aprilie 2013, 16:50)
Măi nea...@cunoscător, tare mai semeni a fi Iordache Ion...el! Lasă-ne cu tenisul din Sl city, că porcul e mort în cocină, de foame!
cunoscator:
(4 Aprilie 2013, 16:14)
Vorbeam ieri cu un reputat antrenor bucurestean care imi spunea cu admiratie :Cum se face ca intr-un oras asa mic ca Slobozia exista un numar semnificativ de juniori cu rezultate remarcabile in ultimii ani la tenis ?!!Pentru ca sint unul din cei foarte implicati in fenomen ,am cautat sa ii dau un raspuns obiectiv:s-a intimplat asta pentru ca au existat citeva conditii favorabile-un numar mare de terenuri la dispozitie,un profesor la CSS care in ultimii ani si-a facut treaba remarcabil(a descoperit si initiat majoritatea copiilor ),gratuitatea folosirii terenurilor de la CSS ,si ,mai ales,puterea motivationala a exemplului.      Nota bene:in mai se va disputa editia de vara a Nationalelor de 16 ani la tenis la Tenis Con Slobozia !Tenisul atit de injurat si disputat in ultimii ani in presa aduce iata ,beneficii reale acestui oras-de imagine in primul rind,dar si financiare:sute de parinti si juniori din toata tara vor sta o saptamina la hoteluri ,vor minca in restaurante in acest oras,etc!
VIVAT:
(20 Februarie 2013, 17:13)
Copiii antrenati de dinescu si chitu obtin rezultate de exceptie unul dupa altul:dupa ce Bogdan  Corbea papa bataie in primul tur de calificari la turneul international de la Bucuresti,a venit rindul si lui Cristian  Andreescu sa obtina acelasi succes dar in primul tur de pe tabloul principal.L-a batut un italian,sigur nu dintre cei antrenati de dinescu in Italia.pacat de copii astia ca toti sint talentati,dar au incaput pe mina unor diletanti cu pile!Pilele lor nu -i vor  ajuta in schimb deloc pe copii astia in meciurile tari cu jucatorii din afara ,antrenati de specialisti adevarati.Savu nu e bun ca e batrin,iordache nu e bun ca nu are patalama la mina si il doare doar de fisu,lasa ca sint buni astia ca au gura mare si pile la psd!tenisul nu are nimic de a face cu papagalii si cu politichia!de adevarul asta se vor convinge si saracii parinti slobozeni care-si vor odraslele pe urmele lui Djokovici si Federer!
petrica cel viteaz:
(15 Februarie 2013, 14:12)
gata nene ca mai sint si altele de comentat .Ce numai de tenis ne arde noua?Cea mai arzatoare problema e daca daniel malama avea viteza mare cind i-a facut masina praf lu ala..Retrospectiva sportiva a anului trecut nu mai e de actualitate,de cind crutu ne-a lamurit cum o fata de care nu a auzit nimeric e cea mai buna sportiva ialomiteanca ca a luat medalia de locul 4 la europenele de junioare.cind era fisu campion national,asta era criteriul cel mai important,acu ca fisu a intrat in anonimatul bucurestiului,da-i dreak pe campionii nationali ,ca avem pe toate drumurile in slobozia!
???:
(15 Februarie 2013, 12:06)
gata?
chibit 2:
(7 Februarie 2013, 17:36)
parintii nu zic nimic sa nu cumva sa piarda bugetul ala de la csm dar nu-si dau seama ca nu vor vedea niciun leu in mina cum vedeau de la Savu , astia vor face ei ce vor cu banii ii vor tine ei in mina si ce vor scapa printre degete vor lua copii.Nu mai zic de plimbari pe la concursuri cu cite un copil favorizat de ei ca de suntem vedete de tenis ,cu antrenor cu preparator in spate.Sunt niste manipulatori dar sa-i fereasca dumnezeu de ce ii asteapta de vor sari calul pentru ca nu se stie niciodata cum se intoarce roata
suporter:
(3 Februarie 2013, 16:25)
E posibil sa nu ii fi cerut nimeni sa -si dovedeasca cu acte calitatea de antrenor-asta cind se porneste si da din gura te ameteste de cap de nu mai stii pe ce lume te afli.sint curios de o treaba:cum se face de nu sare nici un parinte de copil antrenat de nulitatea asta sa ii ia apararea si sa ne spuna sa tacem din gura ca odrasla sa a progresat uimitor de cind ii asculta palavragelile teoretice ale papagalului ??
chibit:
(3 Februarie 2013, 14:30)
Oare la Federatie le cere acte prin care sa-si dovedeasca calitatea de antrenor? Pe aici prin targ merge vestea ca dinescu nu are nici-o calificare, nici de antrenor, nici de profesor (a ramas repetent de mai multe ori si  l-au exmatriculat).
Oprea:
(3 Februarie 2013, 09:44)
Daca Bacanu are putere decizionala, oricare ar fi ea si orice directie, daca cineva se va apleca la vrea sa faca acest Bacanu, suntem in Apocalipsa!
prislea cel voinic:
(3 Februarie 2013, 08:15)
tenisul s-a facut si se face la nivel de juniori pe  80 la suta din banii parintilor si restul din finantare la nivel de club asa ca CSM daca s-ar infiinta nu se stie cit va reveni copiilor.Stai si tu pe banda rulanta si poate la capat iesi deputat sau senator ca sa o duci bine [ca doar astia o mai duc bine in tara asta].Lasa copii sa se antreneze cu Savu.Dinescu,Iordache sau altcineva si vezi-ti de curul tau ca-l folosesti pre mult pe al altora
petrica cel viteaz:
(2 Februarie 2013, 10:47)
Ciinii latra ursul merge!Puteti sa comentati la nesfirsi sa puneti mii de intrebari sa ii criticati sau ponegriti ei tac chitic si isi vad de treburi,ca deah,atitica timp cit au pile la psd si la primarie,in cur ii doare de voi toti,ba nici acolo nu cred.Cornelica Vasilica e baiatul din spatele lu chitu,l-a luat asociat si pe naltaganul ala de viceprimar bacanu,care a rezolvat toate problemele urbei si acum s a apucat sa le rezolve si p=alea din tenis,asa ca pueti voi sa ii injurati de dimineata pina seara,astia isi vad linistiti de afaceri,ca doar sintem in capitalism ce dreaku.Hanbalul ,fotbalul,karateul  si in curind tenisul vor beneficia de fonduri generoase din banii prostimii slobozene,care va urla de fericire la auzul titlurilor de campioni pe banda rulanta cistigate de csm slobozia!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
207 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Platonești: Cu aproape 200 kg de pește în portbagaj

Platonești: Cu aproape 200 kg de pește în portbagaj

195 de kilograme de pește, din specia caras, transportat fără documente legale, au depistat polițiștii ialomițeni pe raza comunei Platonești, în portbagajul unui autovehicul condus de un bărbat de 24 de ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2021, 16:45
(2667 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 9 ianuarie 2021, în jurul orelor 12,00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ion Roată, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Gârbovi, au oprit, pentru control, ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2021, 16:40
(1665 vizualizări - 0 comentarii)


Înmormântare cu amenzi la Fetești

La sfârșit de săptămână, forțele de ordine au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2. Polițiștii ialomițeni, ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2021, 16:35
(3325 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 11 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7177, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2021, 15:25
(1810 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 29 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 10 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7155, cu 29 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2021, 15:40
(3296 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia a intrat din nou în Zona Roșie. Incidența cazurilor COVID-19 a crescut la 3,29/1000 de locuitori!

Potrivit unei analize a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, municipiul Slobozia a fost inclus din nou pe lista localităților aflate în Zona Roșie, din cauza creșterii numărului cazurilor de ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2021, 11:35
(3729 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 28 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 9 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7126, cu 28 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2021, 15:45
(2785 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe Centura Sloboziei

Accident rutier pe Centura Sloboziei

Două autovehicule s-au ciocnit în ziua de vineri, 8 ianuarie2021, pe șoseaua de Centură a municipiului Slobozia. În cele două autovehicule se aflau 5 persoane, nefiind înregistrați răniți. Pompierii Gărzii ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2021, 17:55
(2284 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Orboiești: 4 răniți în urma impactului dintre două autovehicule

Orboiești: 4 răniți în urma impactului dintre două autovehicule

Un accident rutier s-a produs vineri, 8 ianuarie a.c., în zona localității Orboiești. Din primele informații este vorba despre două autoturisme care s-au ciocnit violent. În ambele autovehicule se aflau ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2021, 17:45
(1668 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Autoutilitară implicată într-un accident rutier

Bucu: Autoutilitară implicată într-un accident rutier

O autoutilitară în care se aflau 4 persoane a fost implicată într-un accident rutier în zona localității Bucu, produs în ziua de vineri, 8 ianuarie 2021. La fața locului au fost solicitați să intervină ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2021, 17:40
(2801 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Grupul de Comunicare Strategică: 59 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 8 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7098, cu 59 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2021, 15:20
(2870 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 40000 de lei

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii ialomițeni, împreună cu jandarmi și polițiști locali au intensificat activitățile ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2021, 12:40
(3538 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 7 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7039, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2021, 16:05
(2146 vizualizări - 0 comentarii)


Brăilean reținut la Slobozia pentru «tâlhărie»

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au depistat un bărbat bănuit de comiterea unei infracțiunii de tâlhărie luni, 4 ianuarie a.c., asupra unei tinere din comuna ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2021, 16:15
(3492 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 18750 de lei

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, scopul vizat fiind prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2021, 16:10
(4021 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 98 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 6 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7025, cu 98 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2021, 15:55
(2042 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se depun cererile pentru subvenția la motorină pe trimestrul IV 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 1 februarie 2021 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2021, 19:15
(7738 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Luni, 4 ianuarie 2021, în jurul orelor 22,00, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești, în timp ce efectuau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul rutier, pe ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2021, 17:35
(2324 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: Trimis în judecată pentru «dare de mită» după ce a fost denunțat de un polițist

Ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Ialomița informează cu privire la faptul că, la data de 16 decembrie 2020, s-a reușit trimiterea în judecată a unui inculpat sub acuzația de «dare de mită». În ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2021, 16:45
(7984 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Adolescentă fugită de la domiciliu, descoperită în județul Brăila

Luni, 4 ianuarie 2021, polițiștii ialomițeni au fost sesizați de tatăl unei adolescente de 12 ani, cu domiciliul pe raza localității Iazu, cu privire la faptul că aceasta a dispărut de la domiciliu. Tatăl ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2021, 16:35
(3547 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Măcrișului: Beat la volan, a intrat cu mașina în gard

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Valea Măcrișului, este cercetat penal de polițiști după ce a intrat cu mașina într-un gard. Acesta a fost depistat de
două ori conducând un autoturism sub influența ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2021, 16:20
(2577 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor ialomițeni

Luni, 4 ianuarie 2021, polițiștii ialomițeni au continuat activitățile preventive referitoare la modul în care populația respectă măsurile de protecție sanitară. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2021, 16:10
(1670 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție emise de polițiști

În perioada 1-2 ianuarie 2021, polițiștii din Slobozia și Grivița au emis două ordine de protecție pe numele a doi bărbați de 37, respectiv 38 de ani. În primul caz este vorba despre o agresiune asupra ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2021, 16:05
(2452 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 27 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 5 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6927, cu 27 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2021, 15:55
(2157 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 49 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 4 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6900, cu 49 de cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2021, 16:20
(2359 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 46 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 3 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6851, cu 46 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2021, 15:40
(3413 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: Tânăr rănit într-un accident rutier

Cosâmbești: Tânăr rănit într-un accident rutier

Un accident rutier s-a petrecut în ziua de sâmbătă, 2 ianuarie 2021, în zona localității Cosâmbești. Un tânăr la volanul unui vehicul a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un indicator din beton ...[citește_toată_știrea]

2 Ianuarie 2021, 20:00
(3352 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 32 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 2 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6805, cu 32 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

2 Ianuarie 2021, 15:40
(3061 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Locuință distrusă într-un incendiu

Munteni Buzău: Locuință distrusă într-un incendiu

Pompierii din Slobozia s-au luptat mai bine de 3 ore pentru a stinge incendiul care a cuprins o locuință din localitatea Munteni Buzău în ziua de vineri, 1 ianuarie 2021. Locuința a fost distrusă în proporție ...[citește_toată_știrea]

2 Ianuarie 2021, 11:00
(2855 vizualizări - 0 comentarii)


Rași: Un mort și 4 răniți, în urma unui grav accident rutier

Rași: Un mort și 4 răniți, în urma unui grav accident rutier

Grav accident rutier petrecut în seara zilei de vineri, 1 ianuarie 2021, în zona localității Rași. O tânără de 22 de ani, în mașina căreia se aflau alte 4 persoane, s-a răsturnat cu automobilul pe un câmp ...[citește_toată_știrea]

2 Ianuarie 2021, 00:15
(5643 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Rași accident


Ultimele comentarii
Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...