Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Mini-retrospectiva anului sportiv 2012

Un coleg de redacție ne-a provocat să alcătuim un clasament al celor mai buni sportivi ialomițeni din 2012. Sigur, se poate face, dar preferăm să lăsăm astfel de ierarhii în seama celor «mai specialiști» decît noi. Aceștia își vor spune cuvîntul în zilele următoare. Miercuri, 19 decembrie a.c., s-a desfășurat la Sala Sportului «Sărbătoarea Pomului de Iarnă», eveniment organizat de CSS Slobozia. Joi, 20 decembrie, Direcția de Sport a organiza «Gala Sportului Ialomițean», unde am făcut cunoștință cu cei mai buni 10 sportivi ai județului... În ceea ce ne privește, credem că este greu să compari rezultatele celor care transpiră pe planșă cu ale celor care respiră în ritmul sacadat al mingilor de tenis. Așadar, ne mărginim în micul spațiu lăsat de «Regele Fotbal» să creionăm succint cele petrecute în cîteva discipline sportive, pe parcursul anului 2012.

Handbal: locul II pentru Unirea
Anul 2012 a adus revenirea pe banca tenică a Unirii Slobozia a profesorului Marian Simion. Acesta a încercat și a reușit să redreseze cel mai slab sezon al echipei. Unirea a terminat campionatul 2011-2012 doar pe locul IV, cu 27 de puncte. În pauza de vară echipa s-a întărit cu numai puțin de 9 jucătoare, incluzînd aici și revenirile. Primele etape ale sezonului în curs au adus o înfrîngere la Constanța, o victorie cu Buzăul și un egal la LPS Iași, care a dus la încheierea celui de-al doilea mandat al lui Marian Simion. În locul lui a venit Liviu Paraschiv, care nu a cunoscut încă înfrîngerea, avînd procentaj maxim în cele 10 jocuri cît a stat pe bancă. Unirea termină turul pe locul II, la trei puncte în spatele Constanței, iar vocile avizate din handbal consideră că acesta va fi locul Sloboziei și la finele returului. Asta nu ne împiedică nici pe noi nici pe cei implicați să sperăm la mai mult...

Tenis de cîmp: Trei titluri naționale la dublu
Sorin Iordache a fost și în 2012 tenismenul slobozean cu cele mai bune rezultate. Tînărul legitimat la TenisCon și-a confirmat valoarea încă din ianuarie, cînd la Campionatul Național din Ianuarie, a luat titlul la dublu alături de piteșteanul Călin Manda. La simplu, Sorin a ieșit vicecampion, fiind depășit în finală de băcăuanul Alexandru Manole. Tot alături de Călin Manda, Iordache a repetat performanța și la Campionatul Național de Vară. Din nefericire, și această competiție a însemnat pentru Sorin doar locul II la simplu. Surpriza verii a constituit-o Cristian Andreescu, cel care a devenit campion național la dublu, la categoria 12 ani. Alături de băimăreanul Gabriel Lihovici, Cristi a trecut în trei seturi în finală, de perechea Țaica-Mandocescu. Rezultate au avut în 2012 și alți sportivi ca Alexia Gîndac, Irina Nițu sau Ștefan Andreescu. În 2013 așteptăm confirmarea celor de mai sus, dar și explozia noii generații a categoriei 10 ani...

Scrimă: Doar un titlu național...
Spunem astfel pentru că «sportul cavalerilor» ne-a oferit mult mai multe medalii din cel mai strălucitor metal în anii precedenți. Anul acesta, Iulian Teodosiu a fost singurul care a obținut titlul național la individual... S-a întîmplat în septembrie la Campionatul Național adresat juniorilor. Iulian a fost, în prealabil, vicecampion național de tineret în competiția desfășurată în luna martie, și la care alt slobozean, Mihai Cruțu, obținuse bronzul. De altfel, Cruțu a obținut bronzul și la juniori, dar din păcate sabia sa s-a încrucișat atunci pentru Steaua București. La fel s-a întîmplat și cu Loredana Dima și se va întîmpla și cu alți sabreri slobozeni pe care, iată, nu sîntem în stare să-i păstrăm pentru a performa la ei acasă...

21 Decembrie 2012, 16:22 (24681 vizualizări - 59 comentarii)

Comentariile cititorilor:


observator:
(1 Ianuarie 2013, 14:03)
Nici o masa fara peste,nici un articol unde sa nu apara si numele baiatului domnului Crutu.Cu rezultate ,fara rezultate, e musai ca numele lui sa apara la ziar. Crutu senior chiar ne crezi pe toti niste tampiti care nu inteleg nimic din manevrele tale de doi lei?
petrica:
(27 Decembrie 2012, 09:19)
de multe ori l-am judecat gresit in sinea mea pe iordache dar de data asta ii dau dreptate in ceea ce priveste munca depusa de un tenismen.Nu exista comparatie intre handbal,scrima, fotbal si tenis in ceea ce priveste efortul-Ct priveste clasamentul in fiecare an aceleasi discipline se rotesc in primele locurisi pentru asta de mai multe ori sa va fie rusine
un tenismen:
(27 Decembrie 2012, 09:09)
nu am inteles ce cauta corbea pe acolo ca nu l-am vazut pe la concursuri din februarie 2012 adica vreau sa zic ca la el anul competitional dureaza o luna si parca la europene echipa s-a clasat pe locul 6 din8 unde corbea nu a avut nici -o victorie
MOS CRACIUN:
(25 Decembrie 2012, 15:23)
Băietii de la ziar mai au si alts subiecte! Mai de interes general...mai de ce facem cu foamea. Cum vor mai scade salariile...mai incet cu sportul, că nu tine de foame! Coruptii, hotii, spăgarii....
profu:
(25 Decembrie 2012, 10:30)
bv... felicitari... acum ... baieti de la ziar... pe fiecare in parte...prezentare rezultate trecut ... planuri de viitor... obiective... hai la munca...:))
Ghiceste, Iulian!:
(24 Decembrie 2012, 20:28)
Felicitări pentru IULIAN TEODOSIU! Succes la examene, baiete! Ai vointă si la scrimă si la carte! Dl. Teodosiu, tatăl tău, nu are de ce să nu fie multumit... Sărbători fericite!
top ten:
(24 Decembrie 2012, 18:11)

1 STAN LACRAMIOARA CSS Slobozia handbal
2 TEODOSIU IULIAN CSS Slobozia Scrima
3 BUCUR MADALIN CSS Slobozia Scrima
4 EFTIMIE SORIN CSM Slobozia scrima
5 NICA ANDREEA CSM Slobozia handbal
5 SOARE ROMEO CSM Slobozia fotbal
6 MIRCIOIU CATALIN CSS Slobozia scrima
7 NISTOR ADINA CSS Slobozia handbal
7 BUCURICA MARIAN CSS Slobozia fotbal
7 IORDACHE SORIN CS tenis con tenis
8 CORBEA BOGDAN CSS Slobozia tenis
9 NEDELCU VLAD CSS Slobozia fotbal
10 ANDREESCU CRISTIAN CSS Slobozia tenis
M ANDREESCU STEFAN CSS Slobozia tenis
M DRAGOMIR IONUT CSS Slobozia scrima
M DRAGOMIR MIHAITA CS Tenis Con Slobozia scrima
M NENOVICI CLAUDIU CSS Slobozia scrima
M NITU IRINA CSS Slobozia tenis
profu:
(24 Decembrie 2012, 15:48)
NU ...SERIOS... CARE ESTE CLASAMENTUL?... REZULTATELE CELOR DIN CLASAMENT?... CE COMENTAM NOI AICI??? 
I.Iordache:
(23 Decembrie 2012, 17:36)
Dle Cineva,daca pentru dvs locul 7 este egal cu locul 1 si 2 intr-un campionat national,dati-mi voie sa va spun ca ati inventat o alta aritmetica!Probabil faceti parte din colectivul care a intocmit acest top rusinos!Nu am absolut nimic cu sportivii care fac parte din el,nu ei s-au asezat pe locurile respective,ci mai marii sportului ialomitean care isi justifica si ei piinea care o maninca,intocmind an de an topuri ca cel din acest an!Si cu asta am terminat cu acest subiect!Doresc tuturor Sarbatori Fericite!
Cineva:
(22 Decembrie 2012, 23:58)
''Puzderia'' de fotbalisti a terminat turul ligii a 2-a pe locul 7, cu un lot extrem extrem de modest.Ce au realizat?Pai..victorii la Constanta,Suceava,Buftea,egal nebun la Navodari si alte victorii si egaluri..Si asta,bineinteles, cu un buget nu foarte mare, insa cu foarte mari sacrificii.Nu am nimic cu fiul d-voastra,ba chiar il apreciez pentru tot ceea ce face, insa nu sunt de acord sa va luati de alte sporturi.ABSOLUT DELOC!Aha..era sa uit..domnu' Iordache..la scrima, Iulian Teodosiu a castigat locul 3 in Cupa Romaniei, invingandu-l pe A.Siriteanu,cel care in vara a participat la JO.Deci, performanta scrimei este CLAR peste tenisul dvs.De handbal nu mai vorbesc, am zis mai jos.Am toata aprecierea pentru ceea ce ati facut dvs. pentru Sorin Iordache, insa nu pot accepta sa va bateti joc de celelalte sporturi.Din ceea ce am citit, SA VA FIE RUSINE domnule I.Iordache pentru ceea ce ati zis.
I.Iordache:
(22 Decembrie 2012, 07:51)
Toate sporturile facute la nivel de performanta cer sacrificii:si scrima.si handbalul ,si scrima,si tirul ,si popicele.INsa rezultatele obtinute nu pot fi contestate,doar ca nu va place voua fata si glasul meu!Nu sint rezultatele mele,sint rezultatele unui copil ,caruia i se spunea aceeasi bazaconie si acum 4 ani ,cind a devenit prima data campion national pe echipe,si acum 2 ani ,cind a obtinut aceleasi rezultate ca anul acesta,si iata,i se spun si in acest an,fara nici un temei.Nu am nevoie de o diploma sau o cupa ,ci era nevoie sa i se recunoasca  meritele,ca oricarui alt sportiv.Anul trecut Nr.1 in judet a fost un scrimer vicecampion national,anul acesta nr.1 este o handbalista care   ce titlu a cistigat?Sa primesc si eu un raspuns simplu la aceasta intrebare simpla,si gata!Ce titluri au cistigat puzderia de fotbalisti aflati in fata baiatului meu in acest top rusinos?Ce titluri cu sau fara "aranjamente" au cistigat scrimerii aflati si in acest an pe locuri fruntase??Temelia sportului ar trebui sa fie fair playul,insa la noi aceasta temelie este putreda de interese si micimi !Pt Cineva :Sorin Iordache a ocupat in acest an locul 72 in Europa la categoria sa de virsta,as vrea sa aflu locurile ocupate de sportivii aflati in fata sa in vreun clasament european.Desigur ca dorintele mele nu conteaza,si nu voi afla vreun raspuns de la mai marii sportului ialomitean,care s-au facut si in acest an de rusine,ca de fiecare data!
Cineva:
(21 Decembrie 2012, 22:07)
Ionel Iordache,CALMEAZA-TE!Serios?Campion national?Iti garantez ca stiu mai mult tenis decat toate neamurile tale si crede-ma ca a fi campion national nu inseamna nimic.Crezi ca nu stiu cu ce cizme se joaca?Ce ''aranjamente'' se fac?Fii serios si nu mai ''tipa'' pe acest site public..Vorbesti tu despre scrima?Ai tinut vreo sabie in mana vreodata?Ai facut acest sport ca sa vezi cate sacrificii implica?..Cate lovituri si cata durere?Handbal?Serios?Daca iti dau o minge de handbal in mana,te inspaimanti...Asa ca,te rog,calmeaza-te si ramai la tenisul tau cu ''inegalabilele'' performante...In 3-4 ani s-a terminat si cu tenisul tau,ai sa vezi ca ''perla' ta nu o sa faca fata mai departe,in lume,unde se joaca cu adevarat tenis,nu ceea ce se joaca in Romania si MAI ALES la Slobozia. Te salut! 
Ionel Iordache:
(21 Decembrie 2012, 19:44)
Iau cunostinta intimplator ca joi a avut loc o "Gala " a sportului Ialomitean!Nimeni nu a catadicsit sa invite si pe fiul meu la aceasta asa zisa gala!Gasesc topul pe siteul Directiei de sport si sint stupefiat!Un sportiv care obtine in acest an doua titluri de campion national ,doua titluri de vicecampion national la simplu ,ocupa un rusinos loc 7 in acest top?????Pe primul loc este o handbalista??Ce titlu a cistigat fata asta ?Locul  2 ocupat de un scrimer ,campion national,deci meritat,dar locul 3 ocupat tot de un scrimer care ce rezultate are???Sa va fie RUSINE tuturor celor care ati facut acest top !Sa va fie rusine ca nu stiti decit sa va faceti jocurile si sa va premiati mediocritatile intre voi!
suporter:
(21 Decembrie 2012, 19:29)
A avut loc vreo gala a sportului ialomitean?S-a intocmit vreun top ?Care este acesta?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2024»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia vă invită la «Expoziția ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 14:40
(11523 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Accident la Coșereni

Duminică, 9 iunie a.c., în jurul orei 9,00, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier produs în comuna Coșereni, în care a fost implicat un autoturism. Două ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 10:15
(7655 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Săveni

Incendiu la o casă din Săveni

Vineri, 7 iunie a.c., în jurul orelor 17,00, două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în localitatea ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 10:10
(10721 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni incendiu


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA intervin duminică, 9 iunie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Turnu Severin din Cartierul Buliga/Fetești. În vederea executării ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2024, 18:30
(10039 vizualizări - 0 comentarii)


Căutată de polițiștii din Spania, arestată la Țăndărei

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au acționat în cursul zilei de joi, 6 iunie 2024, în orașul Țăndărei, în vederea depistării unei persoane urmărite ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 16:20
(10821 vizualizări - 0 comentarii)


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 14:05
(11465 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând de luni, 10 iunie 2024, și până vineri, 5 iulie 2024, românii pot investi ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 13:20
(1544 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 iunie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 10:30
(12026 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a prelungit termenul pentru depunerea Cererilor de Plată în Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că termenul de depunere a Cererilor de Plată, în cadrul Campaniei 2024, a fost prelungit până la data de 12 iunie 2024 inclusiv ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 10:00
(15016 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în localitățile Slobozia, Ograda și Andrășești

Miercuri, 5 iunie 2024, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni preventive în localitățile Slobozia, Ograda și Andrășești. În acest sens, s-a acționat pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2024, 14:00
(7390 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare împotriva rabiei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează proprietarii de animale de pe raza județului cu privire la importanța imunizării împotriva rabiei a carnasierelor ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2024, 10:30
(4406 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În primele 4 luni din 2024 s-a rambursat TVA de peste 27,59 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-aprilie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2024, 08:05
(12014 vizualizări - 0 comentarii)


Grupare infracțională specializată în «furturi» din societăți comerciale, destructurată de polițiștii ialomițeni

Marți, 4 iulie 2024, polițiștii IPJ Ialomița-Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au destructurat o grupare ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2024, 15:15
(16495 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Clarificări importante cu privire la «Eco-schema PD-27»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce clarificări importante cu privire la «Eco-schema PD-27: Creșterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2024, 11:50
(21201 vizualizări - 0 comentarii)


Cadouri pentru copiii internați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Cadouri pentru copiii internați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Vineri, 31 mai 2024, prin implicarea Biroului de Asistență Socială al Protopopiatului Slobozia și a enoriașilor și voluntarilor Parohiei Amara II, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 14:50
(9362 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Posibil drogat la volan

Luni, 3 iunie 2024, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, polițiștii au oprit, pentru verificări, ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 14:30
(2091 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clientului. Serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ce răspunde ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 14:15
(8380 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Ordin de protecție provizorie după ce un bărbat și-a amenințat tatăl

Luni, 3 iunie 2024, polițiștii au fost sesizați de un bărbat de 69 de ani, din comuna Movilița, cu privire la faptul că ar fi fost amenințat de fiul său, în vârstă de 42 de ani. În ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 14:10
(9216 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: S-a prelungit perioada de înscriere pentru posturile vacante de ofițer

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița anunță faptul că perioada de înscriere la concursul organizat pentru ocuparea a două funcții de ofițer în cadrul Serviciului Logistic-Administrare ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 08:30
(12012 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A încălcat ordinul de protecție

Duminică, 2 iunie a.c., în jurul orelor 10,00, polițiștii din Fetești au fost sesizați, prin 112, de către un bărbat din Fetești, cu privire la faptul că fratele acestuia, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 16:20
(3351 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de sâmbătă, 1 iunie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Jilavele, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 16:05
(3413 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna mai 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii mai a.c., 627 misiuni de ordine publică, dintre care 117 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 12:15
(11583 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism în flăcări la Țăndărei, incendiu la o casă din Traian

Pompierii din Țăndărei au intervenit în cursul zilei de duminică, 2 iunie a.c., în jurul orei 3,00, cu o autospecială de stingere cu apă și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 11:20
(12212 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Ion Roată și Bărbulești

Accidente la Slobozia, Ion Roată și Bărbulești

Vineri, 31 mai a.c., în jurul orelor 12,50, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 11:10
(6489 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 481,03 milioane de lei, încasări la Bugetul de Stat în perioada ianuarie-aprilie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-aprilie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 481,03 milioane ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 09:20
(19115 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții domiciliare în Fetești și Constanța

În cadrul acțiunii «JUPITER», sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, vineri, 3 ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2024, 12:05
(4845 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de copii de «1 Iunie»

Polițiștii ialomițeni, alături de copii de «1 Iunie»

Cu ocazia «Zilei Internaționale a Copilului-1 Iunie», polițiștii ialomițeni i-au sărbătorit pe cei mici cu expoziții de tehnică de intervenție și autospeciale de serviciu, jocuri interactive și sfaturi preventive. ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2024, 13:35
(9570 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: 7 iunie, termen-limită pentru depunerea Cererii de plată în Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor că vineri, 7 iunie 2024, este ultima zi în care pot depune cererile de plată pentru accesarea intervențiilor aferente ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2024, 13:10
(13132 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Vineri, 31 mai 2024, echipele RAJA Constanța execută lucrări de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Dragoș Vodă din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2024, 08:55
(12485 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,33 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna aprilie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna aprilie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice, înregistrând următoarele ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2024, 16:40
(13228 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...