Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul orașului Amara condamnă politica de cadre a Otiliei Dumitru

Protest public împotriva Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița continuă politica de epurare a directorilor de școli din Ialomița. Ultima «victimă» ar fi directorul școlii gimnaziale «Gheorghe Vâlsan» din Amara. Spre deosebire de situațiile precedente însă, de această dată comunitatea protestează public împotriva acestei măsuri. Un comunicat de presă remis publicității de către Consiliul Local Amara acuză «modul abuziv, imoral și primitiv» în care s-a făcut schimbarea...

Șase luni de jihad PSD
Numită în funcție în luna iunie a anului trecut, inspectorul general Otilia Dumitru promitea în prima sa declarație publică «pace socială» la Inspectoratul Școlar Ialomița. «Nu voi face nicio schimbare. Toată lumea își va păstra funcțiile...» declara atunci noul șef al instituției. Imediat după numire însă, atitudinea acesteia s-a modificat la 180 de grade, iar epurările politice din școli s-au ținut lanț. De notorietate au fost schimbările de la Liceul Pedagogic «Matei Basarab»Slobozia, Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia, Grupul Școlar «Mihai Eminescu» Slobozia, precum și Grupul Școlar Agricol Țăndărei și Școala Generală Nr. 2 «Spiru Haret» Țăndărei. A urmat scandalul de la Sinești, mediatizat la nivel național, numirea abuzivă în funcție a directorului școlii din Sălcioara, Ilie Maria, cunoscută pentru simpatiile sale pro-PSD... Și exemplele pot continua! Ultimul pe lista epurărilor este însă directorul Școlii Gimnaziale «Gheorghe Vâlsan» Amara, Atanasie Marinescu. Acesta a fost înlocuit cu Cristina Buzoianu, considerată de colectivul școlii «prea tînără pentru o astfel de responsabilitate»...

Protest public la Amara
Spre deosebire de celelalte școli, în cazul celei din Amara apare un precedent care poate fi considerat periculos pentru Otilia Dumitru. Deranjați de maniera dictatorială în care aceasta schimbă directorii, primarul orașului Amara și Consiliu Local au semnat un protest public în care își exprimă nemulțumirea. «Considerăm că numirea conducerii unei instituții (...) nu se poate face fără a consulta sau cel puțin informa în prealabil consiliul de administrație al școlii, consiliul profesoral, primăria localității, consiliul local, instituții și organe care, printre altele, coordonează activitatea școlii. Față de cele menționate mai sus, dezaprobăm modul abuziv, imoral și primitiv în care s-a făcut această numire» se arată în comunicatul remis publicității.
În replică la aceste acuzații directe, Otilia Dumitru ne-a declarat: «Contractul de management al domnului Marinescu ar fi trebuit să expire pe data de 7 ianuarie 2013. El a trimis o hîrtie către Inspectorat prin care cere înlocuirea sa cu două săptămîni înainte... Noi am luat act de solicitarea dînsului...» susține Otilia Dumitru.

14 Ianuarie 2013, 19:24 (134930 vizualizări - 142 comentarii)

Comentariile cititorilor:


oooooooooooo:
(27 Septembrie 2013, 01:13)
Morarule rade ciob de oala sparta ,nu mai critica pe nimeni ti-ai bagat om administrator la scoala si ai uitat ce probleme de sanatate are .Examene ,democratie,profesionisti,vrajeala ,doar de fatada,
Cristina:
(20 Aprilie 2013, 11:14)
Bibliotecile din școli nu mai au obiectul muncii. Lipsă cititori. Lipsă seriozitate, lipsă prezență la program, lipsă activități de atragere, lipsă cunoștințe minime de biblioteconomie, lipsă....... Inventar cărți! Dispar. Salarii mici, dar și acelea, pentru Nimic!
cititor:
(19 Aprilie 2013, 18:38)
Plătiți degeaba bibliotecarele! Verificați fără avertizare! Uși încuiate!
George:
(19 Aprilie 2013, 13:42)
pt @gigi Nu Isj dă afară profesori. Asta ar fi bine, că sunt destui incompetenți! Și personalul auxiliar ar trebui reevaluat! Taie frunze la câini! Atenție la bibliotecile din școli! Șomaj!
gigi:
(18 Aprilie 2013, 23:18)
cata rautate poate sa aiba persoana care conduce....dar normal isi vede interesul.....sa dai atatia oameni afara.....dar roata se va intoarce.....
vivi:
(18 Aprilie 2013, 22:55)
Rusine sa ii fie.... a fost pusa in functie cu un scop.....
Mircea C.:
(27 Martie 2013, 15:54)
Cadrele didactice, bune sau nebune, sunt peste tot. Nici inspectoratul judetean nu este mai cu minte! De unde s-aleagă? Părintii trebuie să fie mai activi, să sanctioneze demascând neregulile, dacă sunt.
Mihai- 2011:
(25 Martie 2013, 16:17)
Faceti un articolas despre METODISTA lepadatescu monicuta, sa vedeti comentarii! E un model a ce înseamna profesor, educator slab(putin zis!)....
Alt fost elev:
(24 Martie 2013, 14:50)
Câtă dreptate au ultimii trei cititori! Lepădătescu predă Informatică la CNMV, la Colegiu! N-o vede nimeni? Mai nou, inspecteză pe altii. Ea! De cine faceti misto? De Lepădătescu Monica sau de altii, bietii de ei, pe care "îi îndrumă"?! 
Fost elev:
(24 Martie 2013, 10:05)
Câtă dreptate au @Luceste și @Croitoru L. ! Așa este.
Croitoru L.:
(23 Martie 2013, 10:55)
Lepădătescu aspiră la Gradatie? Mai bine dati banii aceia elevilor, ca premiu că o suportă încă!
Luceste:
(23 Martie 2013, 08:50)
Aprob pozitiv! E una mare pe toate părtile, care inspectează Informatica. E modistă, manelistă, microbistă, fertilă....etc, dar n-o mai trimiteti, ISJ, ca Metodistă, să inspecteze pe altii! Lepădătescu M. nu stie pentru ea, profesoară, ce trebuie, mai zăpăceste si pe altii!! Poate-i dati si Gradatie de MERITE! Cam asa stă treaba cu romalinele. Ele deformează tot si ne mirăm de unde atâta prostie la elevi! NU AU PROFESORI INVATATI SI MOTIVATI.
Profesor:
(22 Martie 2013, 21:04)
@Ion- Mai avem oameni în învatamânt care stiu carte si nu acceptă titularizarea pe râs?! E bine, omule! Vezi tu, Ioane, să nu cadă pe mâna vreunei "profesoare" prefabricate, care s-o...evalueze! S-au promovat numai lepre cu pile! Nu mai titularizati toate romalinele proaste, cu ifose profesorale! Salvati copiii!
Adriana:
(22 Martie 2013, 17:37)
Că nu băgati toate comentariile la acest articol, poate aveti motive, înteleg si mă supun. Dar e nevoie si de contracararea balivernelor scrise de @alt cunoscător. Acolo n-ati cenzurat nimic. Desteptul " alt cunoscător "insinuează în final ceva scandalos de picant: Marinescu+Mitran!! E vorba de o scoală, din Amara, adevărat, dar tot scoală ar trebui să fie! Nu un elev si-a pus bentită tricoloră acolo, ci doi profesori.....Păi? E scoală românească, dar nici chiar asa!
alt cunoscator:
(21 Martie 2013, 09:41)
un cunoscator: (15 Ianuarie 2013, 17:12) Ce pacat ca nu se intelege nimic nici de aceasta data. Nu este important numele persoanei care  v a conduce scoala de la Amara in perioada urmatoare ci sunt importante priincipiile ce trebuiesc respectate. Insa daca ai ajuns inspector general calcand pe cadavre sau mancand haznale de rahat sigur ca te faci ca nu intelegi. Dvs vi se pare corect ca la scoala din Amara sa fie numit director un cadru didactic care nici macar nu este titular la aceasta scoala, nu preda decat cateva ore pe saptamana, nu stie cate clase are scoala din Amara, nu cunoaste cadrele didactice si este titular la scoala din Fierbinti-targ Cu privire la aceasta doamna Mitran sa stiti ca este o persoana dedicata profesiei dar nu dansa a cerut sa fie director ci in spiritul caracteristic dna Otilia a mintit o cateva saptamani ca o va numi director pt. ca in acelasi timp a mai promis si altora aceasta functie pt. ca la licitatie sigur ca e mai bine sa fie mai multi pretendenti si sa castige ,, cel mai bun "'.    Cu privire la Ciuperca si Moraru cred ca nu prea avem ce comenta, unul a terminat toate foarfecele din judet taind frunze la caini iar celalalt a atras cele mai multe fonduri europene . Dnu Gogu stati linistit ca Moraru nu a asteptat si nu asteapta niciodata ceva anume de la Otilia. intre acestia e o mare, mare diferenta pe care Otilia o stie bine ca de altfel toti cei din Amara. Moraru este chiar un MARE OM.  ESTE DEDICATA PROFESIEI SI ACTUALULUI DIRECTOR MARINESCU ASA CA CEI CARE CUNOSC SITUATIA NU SUNT DE ACORD SA FIE NUMIT DIRECTOR DOAMNA MITRAN CARE A FOST SURPRINSA CU MARINESCU IN FAPT........RUSINE DOAMNA CA AVETI DOI COPII !CE EXPLICATII LE DATI DUMNEAVOASTTRA?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
30 Aug 2026
286 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Operațiunile cu produse cerealiere și de panificație, verificate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile de verificare a operațiunilor cu produse cerealiere și de panificație. Astfel, au fost efectuate 66 de controale, dintre care 18 la societăți comerciale, 16 ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2013, 09:37
(7647 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Moarte «în condiții suspecte» la locul de muncă

Caz șocant în curtea unității Biolact din Slobozia. Un bărbat de 52 de ani a murit în cursul zilei de vineri, 13 decembrie 2013. Acesta lucra ca îngrijitor la animalele din incinta societății... Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2013, 13:49
(8570 vizualizări - 5 comentarii)


Ialomița: «Țeapă» cu fier vechi de 600 mii de lei

Un bărbat de 39 de ani, din Cluj, a fost reținut pentru 29 de zile de către polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Ialomița. Acesta a păcălit administratorul unei firme de fier vechi din ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2013, 11:48
(7038 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dispărut de la domiciliu

Slobozia: Dispărut de la domiciliu

Marți, 10 decembrie a.c., Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că RĂDĂCINĂ DUMITRU, de 67 de ani, din municipiu, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. În momentul plecării de acasă, bărbatul ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2013, 15:50
(7697 vizualizări - 8 comentarii)


Sălcioara: Reținut pentru «ultraj contra bunelor moravuri»

Polițiștii ialomițeni au reținut marți, 10 decembrie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un bărbat în vîrstă de 50 de ani, din județul Călărași. Suspectul a fost încarcerat în Centrul ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2013, 15:15
(6963 vizualizări - 0 comentarii)


Spărgătorii casei de pariuri din Urziceni au fost prinși. Cinci persoane arestate sub acuzația de «furt calificat»!

În urmă cu o săptămînă, o casă de pariuri din Urziceni a fost spartă de mai mulți necunoscuți. Din incinta societății, hoții au reușit să fure o casetă de valori în care se aflau 35000 de lei... Marți, ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2013, 14:45
(5898 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șofer băut, urmărit și prins de polițiști

Urmărire ca-n filme pe șoselele din Slobozia. Polițiștii au încercat să prindă un șofer, de 23 de ani, care conducea sub influența băuturilor alcoolice. După ce au dat cîtva ture de oraș, oamenii legii ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2013, 15:01
(6490 vizualizări - 4 comentarii)


Slobozia: Expoziție de icoane la Muzeul Județean

Pregătirile pentru Sărbătorile de Iarnă au intrat în linie dreaptă la Muzeul Județean Ialomița. Marți, 17 decembrie 2013, instituția va găzdui o expoziție de icoane, dedicată momentului venirii pe lume ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2013, 13:00
(5713 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor Serviciului Rutier

Polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Valoarea sancțiunilor aplicate a depășit suma de 75000 lei. Încălcările normelor rutiere au fost ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2013, 09:59
(5737 vizualizări - 0 comentarii)


Comerț ilegal în Bazarul Slobozia

O patrulă de jandarmi din cadrul Detașamentului Mobil de Intervenție Slobozia a identificat, în zona Bazarului din oraș, un bărbat care comercializa articole vestimentare în mod ilegal. Hainele vînzătorului ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2013, 07:58
(5998 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Autostrada Soarelui, prădată de hoți

Tronsonul Autostrăzii Soarelui care tranzitează județul Ialomița a devenit țintă pentru hoți. Recent, polițiștii din Fetești au întocmit un dosar penal pentru «furt calificat» pe numele unei femei, de ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2013, 15:10
(7859 vizualizări - 6 comentarii)


Vlădeni: Stația de apă, rămasă fără gard din cauza hoților

Doi tineri, de 17 și 22 de ani, din Vlădeni, au ajuns la Poliție după ce au fost prinși furînd gardul care împrejmuiește stația de apă a localității. Aceștia au primit dosare penale pentru furt calificat ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2013, 14:10
(7151 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni furt


Fetești: A sărit cu mașina de pe șosea și a distrus un gard pe o lungime de 8 metri!

Un tînăr, de 22 de ani, din Fetești, a provocat un accident de circulație desprins parcă din filmele de acțiune. După ce a consumat băuturi alcoolice, acesta s-a urcat la volan, a sărit de pe șosea și s ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2013, 19:30
(9686 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Jandarm ialomițean medaliat cu argint la lupte

Jandarm ialomițean medaliat cu argint la lupte

Performanțe sportive pentru jandarmii ialomițeni. În urmă cu o săptămînă, la București, s-a desfășurat Campionatul Național de Arte Marțiale Mixte (MMA), competiție în cadrul căreia un subofițer din cadrul ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2013, 12:05
(6756 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți la volan și fără permis

În urma acțiunilor demarate de polițiștii Serviciului Rutier pe șoselele din județ, 3 conducători auto au fost prinși la volan sub influența băuturilor alcoolice. Pe numele acestora au fost întocmite dosare ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2013, 11:35
(7553 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, în luptă cu evaziunea fiscală

Ofițerii specializați din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița și-au intensificat în această perioadă acțiunile de control. Acțiunile ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2013, 11:30
(7917 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Campanie umanitară demarată Inspectoratul General pentru Imigrări

Ialomița: Campanie umanitară demarată Inspectoratul General pentru Imigrări

Polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au demarat la începutul acestei săptămîni o campanie umanitară ce are drept scop sprijinirea tuturor persoanelor refugiate și care au cerut ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2013, 10:25
(5479 vizualizări - 1 comentariu)


Poiana: Cal scos din apele Ialomiței de pompieri

Intervenție în forță a pompierilor din cadrul Gărzii Slobozia. Militarii au acționat pe raza localității Poiana pentru scoaterea din apele Ialomiței a unui cal. Din spusele proprietarului, animalul a sărit ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2013, 08:20
(5120 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Dețineau arme fără drept

Doi bărbați, de 34 și 40 de ani, din Borănești, s-au ales cu dosare penale după ce polițiștii au descoperit faptul că aceștia dețineau fără drept pistoale cu bile de cauciuc. Din verificările polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2013, 06:20
(4665 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pompierii le-au salvat locuințele

Doi cetățeni din Fetești și Bărbulești erau la un pas de a rămîne fără acoperiș deasupra capului, din cauza neglijenței acestora. Din fericire, pompierii au intervenit în timp util, iar flăcările nu au ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2013, 06:05
(8013 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Un mort și trei răniți într-un accident!

O plimbare cu mașina s-a transformat într-o tragedie. Șoferul al unui autoturism, un bărbat de 34 de ani, din Slobozia, însoțit de trei tineri, cu vîrste cuprinse între 16 și 22 de ani, a părăsit partea ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2013, 05:40
(8205 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara accident


«Monstrul» din Muteni Buzău, trimis după gratii

La începutul acestei luni, www.independentoline.ro relata despre drama unei micuțe de doar 3 ani, din Munteni Buzău, asupra căruia planau suspiciuni cu privire la faptul că ar fi fost batjocorită ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 15:17
(8832 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: La plimbare cu o mașină furată

Gesturile adolescenților sunt din ce în ce mai uluitoare. A demonstrat-o un tînăr de 17 ani din Căzănești care a plecat la plimbare pe ascuns cu mașina tatălui său. Distracția s-a încheiat repede, cînd ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 14:16
(4764 vizualizări - 3 comentarii)


Slobozia: 1 Decembrie la Muzeul Județean Ialomița

Joi, 28 noiembrie a.c., Muzeul Județean Ialomița organizează o amplă manifestare dedicată Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Acest eveniment este organizat cu sprijinul Liceului Pedagogic «Matei Basarab ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 13:14
(5143 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Minor de 16 ani, arestat preventiv

Delicvența juvenilă în Ialomița este greu de combătut. Un minor de 16 ani, din Amara, a fost arestat preventiv după ce polițiștii au descoperit că este autorul mai multor furturi. Polițiștii suspectează ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 12:13
(6721 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Conducea cu o alcoolemie de 1,20 miligrame alcool pur în aerul expirat

O patrulă de siguranță publică a depistat pe raza comunei Borănești, un tînăr în vîrstă de 27 de ani, din municipiul București, care se deplasa la volanul unui autoturism, deși consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 10:13
(9402 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Teribilist trimis după gratii

După ce a amenințat cu cuțitul și a distrus mai multe mese din birtul localității, un tînăr de 23 de ani din Stelnica a fost trimis după gratii. Din primele verificări, anchetatorii au stabilit faptul că ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 09:43
(6919 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Stelnica scandal


Ialomița: Comerțul cu cereale, în atenția polițiștilor

Efective de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, Ordine Publică și Serviciul Rutier au demarat o amplă acțiune de verificare a operațiunilor cu produse cerealiere și de panificație ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 09:11
(5390 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru evaziune fiscală

Un bărbat de 51 de ani, din Slobozia, este cercetat de către polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor  Ialomița. În calitate de administrator al unei societăți comerciale, acesta este acuzat ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 08:19
(7160 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți și fără permise la volan

Cînd vine vorba de încălcarea normelor rutiere, șoferii ialomițeni sînt campioni. Într-o singură seară, polițiștii Serviciului Rutier au întocmit dosare penale unui număr de 4 conducători auto, depistați ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 08:06
(7257 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexe în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Lemnarule în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cata în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Un om de bine în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @ion ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Instalator în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Clopoțelul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Dana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean CETĂȚEAN în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Romtelecom în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...