Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul orașului Amara condamnă politica de cadre a Otiliei Dumitru

Protest public împotriva Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița continuă politica de epurare a directorilor de școli din Ialomița. Ultima «victimă» ar fi directorul școlii gimnaziale «Gheorghe Vâlsan» din Amara. Spre deosebire de situațiile precedente însă, de această dată comunitatea protestează public împotriva acestei măsuri. Un comunicat de presă remis publicității de către Consiliul Local Amara acuză «modul abuziv, imoral și primitiv» în care s-a făcut schimbarea...

Șase luni de jihad PSD
Numită în funcție în luna iunie a anului trecut, inspectorul general Otilia Dumitru promitea în prima sa declarație publică «pace socială» la Inspectoratul Școlar Ialomița. «Nu voi face nicio schimbare. Toată lumea își va păstra funcțiile...» declara atunci noul șef al instituției. Imediat după numire însă, atitudinea acesteia s-a modificat la 180 de grade, iar epurările politice din școli s-au ținut lanț. De notorietate au fost schimbările de la Liceul Pedagogic «Matei Basarab»Slobozia, Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia, Grupul Școlar «Mihai Eminescu» Slobozia, precum și Grupul Școlar Agricol Țăndărei și Școala Generală Nr. 2 «Spiru Haret» Țăndărei. A urmat scandalul de la Sinești, mediatizat la nivel național, numirea abuzivă în funcție a directorului școlii din Sălcioara, Ilie Maria, cunoscută pentru simpatiile sale pro-PSD... Și exemplele pot continua! Ultimul pe lista epurărilor este însă directorul Școlii Gimnaziale «Gheorghe Vâlsan» Amara, Atanasie Marinescu. Acesta a fost înlocuit cu Cristina Buzoianu, considerată de colectivul școlii «prea tînără pentru o astfel de responsabilitate»...

Protest public la Amara
Spre deosebire de celelalte școli, în cazul celei din Amara apare un precedent care poate fi considerat periculos pentru Otilia Dumitru. Deranjați de maniera dictatorială în care aceasta schimbă directorii, primarul orașului Amara și Consiliu Local au semnat un protest public în care își exprimă nemulțumirea. «Considerăm că numirea conducerii unei instituții (...) nu se poate face fără a consulta sau cel puțin informa în prealabil consiliul de administrație al școlii, consiliul profesoral, primăria localității, consiliul local, instituții și organe care, printre altele, coordonează activitatea școlii. Față de cele menționate mai sus, dezaprobăm modul abuziv, imoral și primitiv în care s-a făcut această numire» se arată în comunicatul remis publicității.
În replică la aceste acuzații directe, Otilia Dumitru ne-a declarat: «Contractul de management al domnului Marinescu ar fi trebuit să expire pe data de 7 ianuarie 2013. El a trimis o hîrtie către Inspectorat prin care cere înlocuirea sa cu două săptămîni înainte... Noi am luat act de solicitarea dînsului...» susține Otilia Dumitru.

14 Ianuarie 2013, 19:24 (132964 vizualizări - 142 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Gore B.:
(2 Martie 2013, 13:20)
Scolile din Urziceni sunt numai cu Romanline! Propun un concurs pt săpt.1-5 aprilie: SCOALA CU CELE MAI TINERE SPERANTE, CU SCOALÄ! Să câstige cea cu cele mai putine...Romaline! Juriul? Din Finlanda....
Paula:
(2 Martie 2013, 08:52)
Vă dati seama ce probleme sunt în scoli! E de ajuns un oarecare articol pe orice subiect din înv. si erupe vulcanul. E jale, dar nu se mai poate opri tăvălugul! Nu sunt profesori decât second hand, mult sub nivelul salariului lor. Părintii duc copiii la meditatii, care mai au bani...Meditatorii, vai de mama lor! Bani să scoată!
SARA:
(2 Martie 2013, 07:30)
Like pentru Luca!
Luca:
(1 Martie 2013, 19:48)
Dă-le focului! Tot proastele satului rămân aceste emblematice romaline sfoiegite! Cersesc milă! Când vor iesi din "fonctie", vor rămâne cu...degetul în sus...!
SARA:
(1 Martie 2013, 18:45)
Dar ce contează Mario.... Funcția , funcție.....Coana Joițica, coana Joițica.........cu siguranță nenea Iancu are dreptate.......
Mario:
(28 Februarie 2013, 13:24)
Romaline, foste tinere sperante, viata searbada, sterila, nici profesional n-ati confirmat ca ar fi ceva de capul vostru! Dezintegrare în singurătate!
Maria:
(28 Februarie 2013, 03:58)
Sindicatul scolii ce face? Panes gornistu pe cine sustine? El cu Mitran si Opris au lipit afise si acum nu mai apara pe nimeni? RUSINE?
Costel M.:
(22 Februarie 2013, 20:46)
Romaline! Tinere si nu prea, dar cu complexe si mari insatisfactii în viata personală! Neterminate, de!! Romalinele, emblema scolii ialomitene! Rezultatele? Primul loc, de jos în sus!
Aida:
(22 Februarie 2013, 20:15)
Ce vrea să comunice @sara? Comunică într-un nou cod... al formei fara FOND!?? Cred ca vrea numai sa atraga atentia. Are "curaj" tipa! Sau, mai rău, o fi un bărbat fara bărbătie!
Din sistem!:
(22 Februarie 2013, 19:57)
Deci, @ion: un adevărat profesor-evaluator pt "tinere romaline", nu a dat 10 la inspectie. Si?! Si-a pastrat scara normală de notare. O evită ISJ? Păi nu există interes pt.calitate! N-o mai salută romalinele?? Si?! Unde e durerea! O felicit pe profesoara care stie ce vrea!
ion:
(22 Februarie 2013, 19:31)
Se vede ca unii dintre dv. nu sunteti din sistem. Altfel ati sti cum merg lucrurile. O colega, de exemplu, a dat note mai mici la inspectii, dar oricum peste capacitatile etalate de catre doritorii de titularizare in invatamant. Rezultatul? Nu o mai saluta "tinerele sperante", iar onor. ISJ o ocoleste cand e vorba de alte astfel de activitati. Si, credeti-ma, acest cadru didactic stie carte - floare rara in zilele noastre!
Adriana:
(22 Februarie 2013, 16:16)
Selectati, dacă aveti de unde, riguros profesorii metodisti si formatori! Nu băgati toti "cursantii" cu câteva ore de doi bani...pt. Formatori! Selectati, dacă aveti din ce! CONCURS pt. Inspectori pe specialităti, dacă se înscriu profesionisti!
SARA:
(21 Februarie 2013, 18:57)
Doamne, mare este grădina...... și mulți îi sar gardul.............Te crucești nu alta.......
Alexandru:
(17 Februarie 2013, 07:48)
Nu va urma nimic surprinzator! SARA, avem apa! Azi ne bucuram. Mâine, mai vedem, poate avem alt ISJ...POIMÂINE, profesori s a m d. Bucura-te precum genialul Labis:" Mănânc si plâng. Mănânc".....Apa întelepciunii nu va intra în Ialomita!
SARA:
(17 Februarie 2013, 07:20)
Traim niște vremuri interesante....... să vedem ce va mai urma..........

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
23 Aug 2026
376 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Echipe mixte jandarmi-polițiști vor patrula în stațiunea Amara

Echipe mixte jandarmi-polițiști vor patrula zilnic în stațiunea Amara, pentru a asigura ordinea și siguranța publică a turiștilor și a preveni eventualele incidente. Activitățile desfășurate vor viza și ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2011, 16:08
(8275 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara patrulă


Slobozia: A lovit cu mașina o fetiță de 5 ani!

Poliția Slobozia a fost sesizată despre producerea unui accident de circulație soldat cu rănirea a unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, în vîrstă de 43 ani, din Slobozia, conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2011, 15:56
(5485 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ialomița: A adormit la volan și s-a izbit de o autoutilitară ce venea din sens opus

Vineri, 17 iunie a.c., în jurul orei 16.50, Poliția a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe DJ213 s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. În timp ce un bărbat, de 4 ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2011, 15:56
(12489 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 64 locuri de muncă vacante

Potrivit AJOFM Ialomița, la nivelul județului sînt vacante 64 locuri de muncă. Astfel, 9 dintre acestea sînt pentru absolvenți de studii superioare, 5 pentru cei cu studii medii, 37 pentru muncitori calificați ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2011, 15:54
(9475 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Tînăr de 25 ani, surprins fără permis în trafic

Agenții Postului de Poliție Alexeni, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza comunei, au oprit pentru control un autoturism care circula pe DN2A din direcția Urziceni către Slobozia. Cu ocazia ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2011, 15:53
(6301 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de aproape 70000 lei aplicate de Poliția Rutieră

În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au acționat pe principalele artere din județ pentru asigurarea respectării normelor rutiere în trafic, precum și pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2011, 15:52
(6305 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Poliția a amendat societatea care schimbă țevile pentru că nu a reparat carosabilul!

Joi, 16 iunie, polițiștii Biroului Rutier Slobozia au desfășurat o acțiune pentru verificarea modului de organizare și sistematizare a traficului rutier pe raza municipiului. Potrivit polițiștilor, «cu ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2011, 18:04
(6796 vizualizări - 1 comentariu)


Bărcănești: Biciclist beat lovit de un scuter

Polițiștii din Urziceni au fost alertați, joi, 16 iunie, cu privire la faptul că în comuna Bărcănești s-a produs un accident rutier. Pe scurt, în timp ce un bărbat, de 55 ani, din Bărcănești, se deplasa ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2011, 17:56
(6209 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Hoți arestați de polițiști

Doi tineri ialomițeni au fost reținuți de polițiști pentru «furt calificat». Cei doi sînt acuzați că au intrat într-o locuință din Reviga de unde au furat electrocasnice în valoarea de 3000 lei. Ancheta ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2011, 17:54
(9048 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga furt


Fetești: Infractor încarcerat

Polițiștii feteșteni, în colaborare cu cei ai Compartimentului Urmăriri au desfășurat o acțiune în Fetești pentru punerea în aplicare a mandatelor de executare a pedepselor privative de libertate. Cu această ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2011, 17:53
(5825 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești arestare


Urziceni: Acțiune pentru prevenirea furturilor de animale

Peste 50 de persoane au fost legitimate în cadrul unei acțiuni de amploare organizate de polițiști, joi, 16 iunie, la Urziceni. Acțiunea polițiștilor a vizat prevenirea și combaterea furturilor de animale ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2011, 17:52
(7023 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Unei bătrîne i-a furat banii din buzunar la piață

O femeie, de 71 ani, din comuna Armășești a alarmat polițiștii din Urziceni cu privire la faptul că în timp ce își făcea cumpărăturile la piață, persoane necunoscute i-au furat din buzunarul pantalonilor ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2011, 19:16
(7793 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Giurgeni: A acroșat-o în timp ce femeia încerca să traverseze strada

Miercuri, 15 iunie, Poliția a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe DN2A, în localitatea Giurgeni, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Ajunși la fața locului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2011, 19:07
(6560 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni accident


Căzănești: Descinderi domiciliare la locuințele unor hoți

«În urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia și Urziceni, Poliției Orașului Căzănești, Serviciului de Investigații Criminale, cu efective ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2011, 18:54
(10238 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: La volan cu permisul anulat

Polițiștii din Manasia au oprit, miercuri, 15 iunie, în trafic, o mașină condusă de un localnic de 32 ani, pentru un control de rutină. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul avea permisul ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2011, 18:50
(8491 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: I-au dat foc la casă

Locuința unui feteștean a fost incendiată în seara zilei de miercuri, 15 iunie, de către o persoană rămasă neidentificată. La momentul sosirii pompierilor la fața locului, flăcările se manifestau în două ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2011, 11:46
(8211 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Fetești incendiu


DGFP Ialomița: Cereri de rambursare de TVA de aproape 1,6 milioane lei

La nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ialomița se va rambursa în luna iunie 2011, taxă pe valoarea adăugată în sumă de aproape 1,6 milioane lei aferentă unui număr de 30 deconturi ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2011, 11:40
(10261 vizualizări - 0 comentarii)


Becali face concurs «Cum vezi tu România în Uniunea Europeană»

Deputatul european George Becali organizează un concurs destinat tinerilor între 14 și 25 de ani din toată țara. Participanții vor trebui să se exprime printr-un eseu, desen sau logo pe tema «Cum vezi tu ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2011, 11:08
(7523 vizualizări - 0 comentarii)


Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița, la dezbatere

Marți, 14 iunie 2011, Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița a participat la București la o dezbatere publică organizată de către Societatea Academică din România și Alianța pentru ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2011, 16:13
(11227 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Procedura de eliberare a certificatului de atestare fiscală, modificată

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că, începînd cu 1 iulie 2011, se modifică procedura de eliberare a certificatului de atestare fiscală pentru persoane juridice și fizice, precum ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2011, 15:54
(16171 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Băcăuan fără carnet, surprins la volan

Marți, 14 iunie a.c., în jurul orei 10.30, un echipaj de poliție rutieră a oprit pentru control în trafic, pe raza orașului Țăndărei, un autoturism condus de un bărbat, în vîrstă de 42 ani, din Bacău. ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2011, 14:42
(7404 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 10 sesizări penale pentru evaziune fiscală

Peste 220 de verificări ale bazei de impozitare și peste 100 milioane lei venituri suplimentare stabilite la bugetul de stat sînt rezultatele sumare ale controalelor Direcției Generale a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2011, 14:29
(7725 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Accident cu un scuter

Agenții Postului de Poliție Gheorghe Doja au fost sesizați prin 112 despre faptul că pe DJ51 un scuter a fost implicat într-un incident rutier. Din cercetări s-a stabilit faptul că în timp ce un tînăr localnic ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2011, 14:25
(9274 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a finalizat campania de depunere a cererilor de subvenție pe suprafață

Potrivit unei informări, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat vineri, 10 iunie 2011, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață, ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2011, 14:23
(9267 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană: «Constantin Brîncuși, 135 ani de la naștere»

Biblioteca Județenă «Ștefan Bănulescu», în colaborare cu Liceul de Artă «Ionel Perlea» au organizat un eveniment cultural de aniversare a 135 ani de la nașterea sculptorului Constantin Brîncuși. Marți, ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2011, 14:22
(7230 vizualizări - 0 comentarii)


Hyundai livrează flota de vehicule oficiale pentru Cupa Mondială de Fotbal Feminin Germania 2011

Hyundai livrează flota de vehicule oficiale pentru Cupa Mondială de Fotbal Feminin Germania 2011

Hyundai pune la dispoziția FIFA 289 de vehicule de pasageri și 11 autobuze, în calitate de partener auto oficial al Cupei Mondiale de Fotbal Feminin Germania 2011. Cu 20 de zile înainte de începerea Cupei ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2011, 10:45
(7354 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: hyundai real test


Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița: Concurs «Cu viața mea apăr viața»

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița: Concurs «Cu viața mea apăr viața»

Copiii de la Școala «Nana» și de la Liceul Teoretic «Mihai Eminescu» din Călărași sînt cîștigătorii concursului «Cu viața mea apăr viața». În urma etapei regionale a competiției desfășurată la Satul de ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2011, 10:35
(11147 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2011, 20:25
(5598 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Motociclist de 21 ani, mort după ce s-a izbit violent de un copac

Duminică, 12 iunie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați de un tînăr cu privire la faptul că o persoană a căzut de pe o motocicletă. Deplasați la locul accidentului, polițiștii au concluzionat că, în ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2011, 19:03
(11362 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 400 amenzi în trafic

Traficul rutier ialomițean a fost supravegheat în perioada 10-13 iunie de polițiștii ialomițeni. Potrivit raportului final, în cele cîteva zile șoferii au încasat 402 sancțiuni contravenționale și au rămas ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2011, 18:43
(7415 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...