Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul orașului Amara condamnă politica de cadre a Otiliei Dumitru

Protest public împotriva Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița continuă politica de epurare a directorilor de școli din Ialomița. Ultima «victimă» ar fi directorul școlii gimnaziale «Gheorghe Vâlsan» din Amara. Spre deosebire de situațiile precedente însă, de această dată comunitatea protestează public împotriva acestei măsuri. Un comunicat de presă remis publicității de către Consiliul Local Amara acuză «modul abuziv, imoral și primitiv» în care s-a făcut schimbarea...

Șase luni de jihad PSD
Numită în funcție în luna iunie a anului trecut, inspectorul general Otilia Dumitru promitea în prima sa declarație publică «pace socială» la Inspectoratul Școlar Ialomița. «Nu voi face nicio schimbare. Toată lumea își va păstra funcțiile...» declara atunci noul șef al instituției. Imediat după numire însă, atitudinea acesteia s-a modificat la 180 de grade, iar epurările politice din școli s-au ținut lanț. De notorietate au fost schimbările de la Liceul Pedagogic «Matei Basarab»Slobozia, Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia, Grupul Școlar «Mihai Eminescu» Slobozia, precum și Grupul Școlar Agricol Țăndărei și Școala Generală Nr. 2 «Spiru Haret» Țăndărei. A urmat scandalul de la Sinești, mediatizat la nivel național, numirea abuzivă în funcție a directorului școlii din Sălcioara, Ilie Maria, cunoscută pentru simpatiile sale pro-PSD... Și exemplele pot continua! Ultimul pe lista epurărilor este însă directorul Școlii Gimnaziale «Gheorghe Vâlsan» Amara, Atanasie Marinescu. Acesta a fost înlocuit cu Cristina Buzoianu, considerată de colectivul școlii «prea tînără pentru o astfel de responsabilitate»...

Protest public la Amara
Spre deosebire de celelalte școli, în cazul celei din Amara apare un precedent care poate fi considerat periculos pentru Otilia Dumitru. Deranjați de maniera dictatorială în care aceasta schimbă directorii, primarul orașului Amara și Consiliu Local au semnat un protest public în care își exprimă nemulțumirea. «Considerăm că numirea conducerii unei instituții (...) nu se poate face fără a consulta sau cel puțin informa în prealabil consiliul de administrație al școlii, consiliul profesoral, primăria localității, consiliul local, instituții și organe care, printre altele, coordonează activitatea școlii. Față de cele menționate mai sus, dezaprobăm modul abuziv, imoral și primitiv în care s-a făcut această numire» se arată în comunicatul remis publicității.
În replică la aceste acuzații directe, Otilia Dumitru ne-a declarat: «Contractul de management al domnului Marinescu ar fi trebuit să expire pe data de 7 ianuarie 2013. El a trimis o hîrtie către Inspectorat prin care cere înlocuirea sa cu două săptămîni înainte... Noi am luat act de solicitarea dînsului...» susține Otilia Dumitru.

14 Ianuarie 2013, 19:24 (132551 vizualizări - 142 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Apa potabila:
(7 Februarie 2013, 14:10)
Dupa pensionarea celor din generatia "comunismului", vai de mama lor de "profesori" care ramân! Cine a intrat în scoalå, så predea? Cine se mutumeste cu un asemenea salariu? Nulitatea refuzata la export! De ce "si-au ALES" aceasta meserie?! Din prostie! Au fost adunati din FABRICI DE DIPLOME. Nu mai sunt profesori, sunt rebuturi periculoase pt ca scot,pe banda, alte rebuturi...si tot asa. Fugiti cu copilul AFARA, daca se poate!
SARA:
(7 Februarie 2013, 07:57)
Singura soluție sa scapi este pensionarea.
Nicoleta C.:
(5 Februarie 2013, 11:38)
Când cineva zicea PROFESORI- PIFTII, cred ca se gândea la molustele si mamelucii care supraîncarca scolile! Învatamântul e în coma profunda! Scapa cine poate....
SARA:
(5 Februarie 2013, 10:11)
Oamenii sunt lași! Își văd interesele! Slugărnicia a atins cote alarmante! Demnitatea este pe cale de dispariție!
Cocos:
(4 Februarie 2013, 15:49)
MITRAN VREA SA FIE CALCATA??! Saraca! Pai...executarea, cocosi! Scoala asta are nevoie de o mâna de fier, ceea ce înca nu s-a gàsit! Floricele, pufane, moliciuni de manipulat!!!
ONU:
(4 Februarie 2013, 07:13)
Primarul vrea preșuri la scoală. MITRAN VREA SĂ FIE CĂLCATĂ. Rușine primare ,nu te mai băga in viața școlii. Locul lui  Mitran nu e în fruntea școlii. Nu a apărat-o nimeni in sedinta, nici măcar consilierii care s-au dovedit afi șulfe.
SARA:
(31 Ianuarie 2013, 08:03)
LIKE PENTRU IOANA!
Ioana:
(30 Ianuarie 2013, 14:25)
Pentru Sara si cei care nu mai cred în basme: SUCCESURI rasunatoare nu pot avea cele doua entuziaste!! Se vor convinge curând ca sunt UNELTE AGRICOLE si tot mai demn e sa-ti vezi de treaba la clasa! Eu le plâng de mila!
SARA:
(30 Ianuarie 2013, 09:48)
Abia aștept să aud de  marile realizări ale celor două directoare....... 
George:
(28 Ianuarie 2013, 16:23)
Mereu a fost protejat CNMV! Afara-I vopsit gardul, înauntru...învatamânt ialomitean! Sa nu credeti în "elite"! Cel putin, nu în aceasta!
Cap ai, dar minte?:
(28 Ianuarie 2013, 15:15)
@Profesor CNMV: când s-a trimis ORDINUL,adtesa pt SIMULAREA simularii din martie, se stia ca CNMV-ul e STAT IN STAT! A fost tacit încurajat sa faca CUM vrea! Asa a fost cu pdl-istul mârlan, tot asa, cu psd-istul moldovean! Doar au mai domnit(dormit)amândoi peste cei care nu judeca cu capul lor! Sa traiti, eu, PROFESOR PIFTIE, nu gândesc, dau SIMULARE personalizata!! Bravo, ISJ!
frectii :
(28 Ianuarie 2013, 14:43)
@IULIA comentariu la comanda fâtelor respectate ,,de toti,,!!!!
IULIA:
(27 Ianuarie 2013, 18:02)
Primarul se baga fara rost in viata scolii. Scoala nu sufera dupa MITRAN si Marinescu. Toti se bucura c-au scapat de ei .D-zeu a vrut sa scape scoala de rusine.Noile directoare isi fac treaba si sunt respectate de toti.
Nea Marin si Gogu:
(27 Ianuarie 2013, 13:45)
Stavar, Barcari, Otilia Dumitru...trei, Doamne, si toti trei...De Petre Picasso, ce sa mai...Judet blestemat! Nu sunt altii. Culegem ce-am semanat! Ciulinii Baraganului!
SARA:
(27 Ianuarie 2013, 12:12)
Cine se aseamana se adună!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 22 Aug 2026
377 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Poliția Fetești are OFICIAL comandanți: Anghel, șef al Poliției, Mihăilă, șef la Ordine Publică

În urma concursului desfășurat la finele acestei luni, Poliția Fetești a revenit la normal. Adică are șefi. Potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul Județean de Poliție, noul șef al Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 12:54
(13947 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii pot depune cereri pentru plata pe suprafață

Marți, 1 martie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură lansează Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață. Potrivit unei informări a instituției ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 16:41
(9330 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: După ce au spart mai multe case din Albești și Buești, doi tineri au fost reținuți

Doi tineri, în vârstă de 16, respectiv 18 ani, primul din comuna Albești, iar cel de-al doilea din comuna Buești, au fost încarcerați în cursul zilei de joi, 24 februarie a.c., în arestul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 16:40
(12825 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Miliarde de euro pentru fermieri

Potrivit datelor statistice ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în perioada februarie 2010-februarie 2011, instituția a efectuat plăți în conturile beneficiarilor în valoare ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 16:39
(13731 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Stagiul de practică al studenților Academiei de Poliție, la final

Cei 11 studenți ai Academiei de Poliție «Al. I. Cuza» București au finalizat vineri, 25 februarie a.c., stagiul de practică la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița.
Repartizați să își desfășoare ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 16:27
(12320 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Prinși de polițiști la furat de lemne

Manasia: Prinși de polițiști la furat de lemne

În cursul nopții trecute, joi spre vineri, 24/25 februarie a.c., agenții Postului de Poliție Manasia împreună cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Urziceni au identificat trei bărbați, cu vîrste cuprinse ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 15:43
(10378 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Manasia furt lemne


Ialomița: Traficul rutier, îngreunat de viscol și zăpadă

Ialomița: Traficul rutier, îngreunat de viscol și zăpadă

La primele ore ale dimineții de vineri, 25 februarie, Inpectoratul de Poliție anunță că în Ialomița sînt blocate 4 drumuri județene, traficul rutier fiind întrerupt din cauza vîntului puternic care viscolește ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 09:32
(10658 vizualizări - 0 comentarii)


5 stele la testele Euro NCAP pentru Hyundai ix20

5 stele la testele Euro NCAP pentru Hyundai ix20

Hyundai ix20, noul MPV din segmentul B al mărcii, a obținut punctajul maxim de 5 stele la testele Euro NCAP-organizație independentă care se ocupă cu evaluarea nivelului de siguranță al ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2011, 17:53
(5563 vizualizări - 0 comentarii)


Agajatorii, obligați să depună fișele fiscale pentru 2010

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomita reamintește contribuabililor, plătitori de venituri din salarii și asimilate salariilor, că au obligația depunerii fișelor fiscale pentru anul 2010. Acestea ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2011, 17:43
(5265 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: A intrat cu Salvarea în pom!

Ciochina: A intrat cu Salvarea în pom!

Joi, 24 februarie a.c., în jurul orei 15.20, pe DN2A, în comuna Ciochina s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a două persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2011, 17:31
(12326 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Ialomița: 15 sesizări penale depuse la Parchet de Finanțe

«În cursul lunii ianuarie 2011, organele de control din cadrul Direcției Generale de Finanțe Publice Ialomița au efectuat un număr de 171 verificări ale bazei de impozitare, ale legalității și conformității ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2011, 17:29
(8379 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Proiect pentru copii de grădiniță

IPJ Ialomița: Proiect pentru copii de grădiniță

În cursul zilei de marți, 22 februarie a.c., în baza unui protocol de colaborare între Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița și Grădinița cu program prelungit nr. 2 Slobozia, polițiștii din cadrul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:57
(9851 vizualizări - 0 comentarii)


TNL Slobozia vă «căsătorește» pentru o zi

De Dragobete, joi, 24 februarie a.c., TNL Slobozia vă așteaptă pe platforma «Mihai Viteazul» de pe bulevardul Unirii din Slobozia «pentru a fi cununați timp de o zi». Inițiativa tinerilor liberali slobozeni ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:48
(10846 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Atelier de confecționat mărțișoare la Muzeul Județean

Vineri, 18 februarie, în cadrul Muzeului Județean Ialomița, a debutat acțiunea «Firicel de primăvară»-atelier de confecționat mărțișoare. La inițiativa Muzeului a răspuns și de această dată Școala «Sfîntul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:38
(10654 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Serată muzicală și expoziție de artă platică

Miercuri, 23 februarie, la Sala Arcadia a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia a fost vernisată «Expoziția de artă platică a artiștilor brăileni», evenimentul fiind organizat de Uniunea ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:28
(11400 vizualizări - 0 comentarii)


ISUJ Ialomița: 28 februarie 2011-78 de ani de protecție civilă, Ziua «Porților Deschise»

Ziua Protecției Civile din România este un eveniment care prilejuiește rememorarea momentului istoric care a consfințit înființarea Apărării Pasive din România. Înaltul Decret Regal nr. 468 din 1933 este ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:17
(10099 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Modificări ale Codului Fiscal pentru sediile secundare

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor modificările aduse Codului de procedură fiscală privind administrarea creanțelor fiscale ale sediilor secundare care ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2011, 18:06
(10060 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Slobozia și Urziceni

Incendii la Slobozia și Urziceni

Sîmbătă, 19 februarie, în jurul orei 11.00, pompierii de la Garda Slobozia au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit al unei societăți comerciale care are ca ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2011, 18:00
(10951 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2011, 17:29
(6432 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fura rufe de pe balcon

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 18/19 februarie a.c., în jurul orei 1.30, o patrulă de siguranță publică a surprins într-o parcare din Slobozia un bărbat, de 31 ani, din municipiu, care sustrăgea obiecte ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 18:04
(8667 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Ciochina: După ce a băut bine, a provocat un accident și a părăsit locul faptei

Sîmbătă spre duminică, 19/20 februarie a.c., în jurul orei 3.20, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe raza localității Ciochina a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 18:03
(8791 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cichina accident


Sărățeni: Prins în flagrant cînd fura din mașini

A fost identificat un tînăr, în vîrstă de 24 de ani, din Sărățeni, în timp ce încerca să sustragă bunuri dintr-un autoturism parcat pe raza localității. Pe numele său polițiștii au întocmit dosar penal ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 18:01
(9560 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sărățeni furt


Ialomița: Beți la volan și fără permise

Pe strada Perilor din Urziceni a fost identificat un bărbat, în vîrstă de 53 ani, domiciliat în localitate, ce se afla la volanul unui autoturism deși se afla în stare de ebrietate. La testarea cu etilotestul ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 18:00
(9263 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A furat țevi de la o stație de irigații

În după-amiaza zilei de sîmbătă, 19 februarie a.c., în jurul orei 15.40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Urziceni au depistat pe strada 1918, din localitate, un autoturism condus de un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 17:53
(7605 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Ialomița: 23 de șoferi au rămas fără permise

În acest sfîrșit de săptămînă, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de disciplinare a participanților la trafic și au acționat pentru depistarea șoferilor băuți. În cadrul activităților ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 17:51
(9059 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune de amploare a Poliției

Vineri, 18 februarie a.c., efective sporite de polițiști și jandarmi au acționat în sistem integrat pe raza municipiului Urziceni și a comunelor Bărbulești, Borănești, Bărcănești, Sinești și Coșereni pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 16:40
(9211 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: 14 kilograme de sturion și 0,6 kg icre negre, confiscate

Giurgeni: 14 kilograme de sturion și 0,6 kg icre negre, confiscate

Vineri, 18 februarie a.c., polițiștii au depistat pe raza comunei Giurgeni un autoturism înmatriculat în București, la volanul căruia se afla un bărbat, de 51 ani, din Capitală, însoțit de alți doi pasageri ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 16:14
(12134 vizualizări - 3 comentarii)


Țăndărei: Transportul public, în atenția polițiștilor

Polițiștii din Țăndărei au acționat vineri, 18 februarie, pentru asigurarea legalității privind transportul public de persoane. Acțiunile derulate în acest sens au vizat verificarea existenței și valabilității ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 15:58
(8735 vizualizări - 3 comentarii)


New Thinking. New Posibilities: Hyundai i40, noi orizonturi în Europa

New Thinking. New Posibilities: Hyundai i40, noi orizonturi în Europa

Hyundai este hotărîtă să transforme felul în care acest brand a fost privit în mod tradițional în Europa, prin lansarea lui i40, un model complet nou și foarte dinamic, ce va fi dezvăluit ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2011, 11:36
(5430 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști după o urmărire ca în filme

Ialomița: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști după o urmărire ca în filme

Peste 1100 de pachete de țigări de contrabandă din Moldova au fost confiscate de polițiștii ialomițeni. Marți, 16 februarie, o echipă mixtă de siguranță publică a oprit pentru control în trafic un autoturism ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2011, 15:36
(12147 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
@Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...