Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul orașului Amara condamnă politica de cadre a Otiliei Dumitru

Protest public împotriva Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița continuă politica de epurare a directorilor de școli din Ialomița. Ultima «victimă» ar fi directorul școlii gimnaziale «Gheorghe Vâlsan» din Amara. Spre deosebire de situațiile precedente însă, de această dată comunitatea protestează public împotriva acestei măsuri. Un comunicat de presă remis publicității de către Consiliul Local Amara acuză «modul abuziv, imoral și primitiv» în care s-a făcut schimbarea...

Șase luni de jihad PSD
Numită în funcție în luna iunie a anului trecut, inspectorul general Otilia Dumitru promitea în prima sa declarație publică «pace socială» la Inspectoratul Școlar Ialomița. «Nu voi face nicio schimbare. Toată lumea își va păstra funcțiile...» declara atunci noul șef al instituției. Imediat după numire însă, atitudinea acesteia s-a modificat la 180 de grade, iar epurările politice din școli s-au ținut lanț. De notorietate au fost schimbările de la Liceul Pedagogic «Matei Basarab»Slobozia, Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia, Grupul Școlar «Mihai Eminescu» Slobozia, precum și Grupul Școlar Agricol Țăndărei și Școala Generală Nr. 2 «Spiru Haret» Țăndărei. A urmat scandalul de la Sinești, mediatizat la nivel național, numirea abuzivă în funcție a directorului școlii din Sălcioara, Ilie Maria, cunoscută pentru simpatiile sale pro-PSD... Și exemplele pot continua! Ultimul pe lista epurărilor este însă directorul Școlii Gimnaziale «Gheorghe Vâlsan» Amara, Atanasie Marinescu. Acesta a fost înlocuit cu Cristina Buzoianu, considerată de colectivul școlii «prea tînără pentru o astfel de responsabilitate»...

Protest public la Amara
Spre deosebire de celelalte școli, în cazul celei din Amara apare un precedent care poate fi considerat periculos pentru Otilia Dumitru. Deranjați de maniera dictatorială în care aceasta schimbă directorii, primarul orașului Amara și Consiliu Local au semnat un protest public în care își exprimă nemulțumirea. «Considerăm că numirea conducerii unei instituții (...) nu se poate face fără a consulta sau cel puțin informa în prealabil consiliul de administrație al școlii, consiliul profesoral, primăria localității, consiliul local, instituții și organe care, printre altele, coordonează activitatea școlii. Față de cele menționate mai sus, dezaprobăm modul abuziv, imoral și primitiv în care s-a făcut această numire» se arată în comunicatul remis publicității.
În replică la aceste acuzații directe, Otilia Dumitru ne-a declarat: «Contractul de management al domnului Marinescu ar fi trebuit să expire pe data de 7 ianuarie 2013. El a trimis o hîrtie către Inspectorat prin care cere înlocuirea sa cu două săptămîni înainte... Noi am luat act de solicitarea dînsului...» susține Otilia Dumitru.

14 Ianuarie 2013, 19:24 (135109 vizualizări - 142 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Corina:
(23 Ianuarie 2013, 12:11)
Dupa dezastrul marca Stavar, speram sa vina un general mai corect, mai drept, mai....cu legea! A venit o copie a celuilalt, daca nu si mai parsiv ca cel pensionat! Altceva n-are judetul asta...
Profesor CNMV:
(23 Ianuarie 2013, 11:51)
Cum rămâne d-na inspector general, cu ordinele si dispozitiile scrise, venite in scoli, de la ISJ? LA BUNUL PLAC AL DIRECTORULUI USL...Unii mumă, altii, mai cu mot! La CNMV de ce nu s-a respectat SIMULAREA SIMULARII?! CÂND S-A EMIS ORDINUL SE STIA CE INSEAMNA simulare?
SARA:
(23 Ianuarie 2013, 07:59)
Felicitari domnule Moraru!
Nea Marin si Gogu:
(21 Ianuarie 2013, 15:18)
Primaria trebuie sa " conlucreze" cu cele doua tinere destepte! Vai de familiile lor! Functii la Amara au vrut,s-au dus si meseria de profesor si ciorba calda de acas'! Cineva trebuie sa fie si de corvoada intr-o scoala! Nu-I bagati pe functii pe cei care fac ore bune! Bagati de-alde taie frunze la câini! Un profesor bun e mai de folos pentru elevi! Director, in ziua de azi, poate fi orice slugarnic fara obligatii familiale. Normal! Angajat politic, macar executant prompt....Directorul azi nu mai e FRUNTEA! E scula ISJ-ului.
COLOCATAR:
(21 Ianuarie 2013, 03:20)
Mitran si Marinescu au fost rusinea scolii. Au facut sa sufere familiile lor,sot, sotie, ceopii. Otilia a facut foarte bine. Nici nu va imaginati ce suferinta a fost in familia ei, cand toata Amara vuia . Nu este nici-o pierdere. Acum se vorbeste despre doua directore tinere, destepte si iubite de toti colegii lor. Primaria trebuie sa conlucreze cu ele. Au o imagine foarte buna pentru scoala sifonata de consateanca noastra si partenerul ei.
Nea Marin si Gogu:
(20 Ianuarie 2013, 10:35)
LIKE...pentru folosirea limbii materne! Snobilor, abia gângăniti o română de BORA, si vă anglicizati ostentativ!
surdu:
(20 Ianuarie 2013, 10:33)
ramane  cum a fost si cum va fi nimic nu se va schimba lipsa de demnitate a intelectualilor va fi aceeasi
SARA:
(20 Ianuarie 2013, 08:22)
LIKE PENTRU lizy!
ana:
(19 Ianuarie 2013, 13:06)
UPS am deranjat multe minți luminate....... Uneori te exprimi cum vrei....dar uneori adevărul doare. Cred că pe mulți doare adevărul
lizy:
(19 Ianuarie 2013, 11:24)
Stimata doamna, Ana, pe langa faptul ca aveti grave probleme de exprimare in scris, si de perceptie, tin sa va mai  precizez faptul ca nu sunt protejata nimanui, cu atat mai putin a d-lui Primar. Faptul ca am inteles si apreciat demersul dumnealui si al consilierilor locali, si mi-am exprimat un punct de vedere, nu va da dreptul sa ma acuzati ca sunt protejata cuiva.Nu pot decat sa cred ca dumneavoastra vorbiti din postura de protejata, si considerati ca toata lumea este  la fel.De asemenea, doresc sa va transmit ca va simt o femeie frustrata, ca nu ati reusit sa stati in preajma domnului Primar, dar dupa cum am vazut ca ganditi, atat dumneavoastra, cat si domnia sa, n-aveti ce cauta, doamna langa o asemenea persoana, si nici nu cred ca si-ar dori!
SARA:
(19 Ianuarie 2013, 09:49)
Ana  învață să te exprimi în scris și apoi spune-ți parearea!
ana:
(19 Ianuarie 2013, 09:25)
Dragă Lizy, nu mă simt jignită de nimic.Asta este părerea mea. Domnul Primar are principii unde le ține_ Cred că vorbești din punctul de vedere al unei femei protejate de acest domn. PRIMAR.......... Dacă și ăstă mai are principii, vai de noi..... Să arunci cu noroi în unele instituții că nu ai reușit tu să ajungi acolo, să faci tu ce vrei. Acest domn este înconjurat numai de oameni simpli pe care să-i poată manevra cum vrea el. Că cei deștepți l-au dat deoparte, este faptul că au văzut ce vrea.Același lucru făcea și domnul în cauză dacă era unde sus, poate mai rău. Bine că nu a ajuns acolo sus.........
SARA:
(18 Ianuarie 2013, 20:05)
E problema Cristinei dacă și-a lăsat copilul.....dar mă gândesc că școala înseamnă și elevi și atunci ....... trageți o concluzie............
Cei doi gay:
(18 Ianuarie 2013, 16:26)
Ca sà ne autoiluzionám cà tràim într-un stat democratic. Ne exersám, de asemenea, exprimarea în scris. Conteazà!
hahaha:
(18 Ianuarie 2013, 15:36)
pai daca stim cine face si desface si nu ne asculta nimeni, de ce mai comentam?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 03 Sep 2026
306 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: A acroșat cu mașina o bătrînă

În cursul zilei de marți, 21 mai, în jurul orei 14,00, Poliția a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2013, 09:34
(4994 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


ISU Ialomița: Pompierii au prieteni în toate unitățile școlare din județ

ISU Ialomița: Pompierii au prieteni în toate unitățile școlare din județ

Vineri, 17 mai a.c., a avut loc faza județeană a concursului «Prietenii Pompierilor», în cadrul căreia 14 echipaje de elevi de la mai multe școli din județ și-au demonstrat abilitățile de mici pompieri ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2013, 08:32
(8665 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

22 Mai 2013, 09:11


Percheziții în Ialomița, Călărași, Ilfov și București la contrabandiștii de țigări. Acțiunea este coordonată de IPJ Ialomița!

38 de percheziții se desfășoară în județele Ialomița, Călărași, Ilfov și în municipiul București. Acțiunea vizează destructurarea unei grupări infracționale specializată în contrabandă cu țigări. Miercuri ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2013, 08:01
(14080 vizualizări - 3 comentarii)


DGFP Ialomița: 5,53 milioane lei, încasate prin măsuri de executare silită

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a întreprins, în luna aprilie 2013, pe linia colectării veniturilor bugetare, mai multe măsuri de executare silită. Astfel, s-au emis peste 1400 de somații ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2013, 07:25
(8508 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: «Zile medicale ialomițene», prima zi

Joi, 16 mai 2013, a început cea de-a doua ediție a congresului regional «Zile medicale ialomițene». La evenimentul care se desfășoară în stațiunea Amara participă peste 400 de medici și asistenți din Ialomița ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2013, 19:25
(8166 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Cămătar arestat

În cursul zilei de miercuri, 15 mai 2013, Judecătoria Urziceni a emis pe numele unui tînăr, în vîrstă de 26 de ani, din comuna Bărbulești, un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2013, 15:39
(7980 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Piromanii dau foc autorităților

În seara zilei de miercuri, 15 mai a.c., în jurul orei 23,00, o clădire și mai multe anexe ce aparțin Consiliului Local al municipiului Fetești au fost cuprinse de flăcări. Cel mai probabil, incendiul a ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2013, 12:38
(7729 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


IPJ Ialomița: Campanie publică pentru prevenirea furturilor din locuințe

IPJ Ialomița: Campanie publică pentru prevenirea furturilor din locuințe

La nivelul județului Ialomița, în primele 4 luni ale anului 2013 s-au înregistrat 176 furturi din locuință, din care 74 în mediul urban și 102 în mediul rural. Cel mai frecvent mod de operare a fost pătrunderea ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2013, 11:36
(7368 vizualizări - 2 comentarii)


«Zilele medicale ialomițene», la a II-a ediție

Colegiul Medicilor Ialomița organizează a II-a ediție a «Zilelor Medicale Ialomițene», în perioada de 16-18 mai 2013, la Hotel Ialomița din Stațiunea Amara. Deschiderea lucrărilor va avea loc joi, ora ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 19:12
(9316 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Concursuri extrașcolare pentru «prietenii pompierilor»

Ca în fiecare an, în luna mai, Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează competițiile școlare cu caracter tehnico-aplicativ ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 18:20
(8623 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Constănțean prins fără permis pe Variantă

Marți, 14 mai a.c., polițiștii au depistat pe DN2A, pe Varianta de ocolire a municipiului Slobozia, un tînăr în vîrstă de 24 de ani, domiciliat pe raza județului Constanța, care se deplasa la volanul unui ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 16:23
(6358 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținuți pentru «tîlhărie»

Polițiștii a reținut marți, 14 mai a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore, 4 tineri, cu vîrste cuprinse între 18 și 29 de ani, toți domiciliați în municipiul Fetești, pentru ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 15:22
(9813 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Agenții de securitate au furat motorina

Poliția a fost sesizată marți, 14 mai a.c., cu privire la faptul că în perioada 18 aprilie-7 mai 2013, dintr-un bazin aflat în incinta unei societăți comerciale situată pe raza comunei Movila a fost sustrasă ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 12:27
(9417 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Mai 2013, 17:45


anunțuri angajare

Ești în căutarea unui loc de muncă?
Hotel Select Slobozia
angajează
RECEPȚIONER(Ă)

solicităm
-cunoștințe solide PC
-cunoașterea temeinică a limbii engleze
(obligatoriu)
vă rugăm să depuneți CV la recepția
Hotel Select Slobozia

Ești în căutarea unui loc de muncă?
Hotel Select Slobozia
angajează
CAMERISTĂ
solicităm
-seriozitate
vă rugăm să depuneți CV la recepția
Hotel Select Slobozia

13 Mai 2013, 09:05


Bărcănești: Suspecți de furt minori, identificați

Un bărbat de 37 de ani, din București, a sesizat Poliția  cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuința sa pe care o deține pe raza comunei Bărcănești și au sustras mai multe ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2013, 17:02
(9460 vizualizări - 1 comentariu)


Movilița: Copii răniți în accident

Joi, 9 mai a.c., în jurul orei 19,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2 s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a doi minori. Astfel, în timp ce un bărbat, în vîrstă ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2013, 16:37
(7988 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cros pentru toate vârstele

Slobozia: Cros pentru toate vîrstele

Elevii din Slobozia au participat miercuri, 8 mai a.c., la un cros organizat special pentru ei. Evenimentul se înscrie în seria activităților sportive desfășurate la nivelul județului Ialomița cu prilejul ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 18:12
(10545 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia cros


IPJ Ialomița selecționează candidați pentru instituțiile de învățămînt ale MAI

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița selecționează candidați pentru concursurile de admitere la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București, Școala de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 16:14
(10928 vizualizări - 0 comentarii)


Romanul «Ceață pe Tamisa» de Nicolae Stan, lansat la Slobozia

Romanul «Ceață pe Tamisa» de Nicolae Stan, lansat la Slobozia

Vineri, 17 mai 2013, de la orele 11,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, scriitorul Nicolae Stan va lansa romanul «Ceață pe Tamisa». Evenimentul va fi organizat de Biblioteca Județeană ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 15:34
(11362 vizualizări - 15 comentarii)


Razie la Căzănești

Peste 20 de tone de deșeuri feroase au fost indisponibilizate și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 22000 lei. Acesta este bilanțul unei razii a polițiștilor ialomițeni desfășurate ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 15:20
(7211 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Copil de 8 ani, acroșat de un autoturism

Marți, 7 mai a.c., în jurul orei 10,00, în timp ce un bărbat, de 66 de ani, din comuna Ciulnița, conducea un autoturism pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia, a acroșat un minor care s-a angajat în traversarea ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 14:51
(7142 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


«Biblionet» la Sălcioara și Bordușani

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va inaugura serviciul «Biblionet-Lumea în biblioteca mea» în localitățile Sălcioara și Bordușani. Astfel, miercuri, 15 mai 2013, serviciul va fi inaugurat la Biblioteca ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 12:08
(7812 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Consătenii i-au furat din casă

Poliția a fost sesizată marți, 7 mai a.c., cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-o locuință situată pe raza comunei Ograda și au sustras mai multe unelte agricole și bunuri de uz ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 11:50
(8119 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda furt


DGFP Ialomița: Peste 1000 de datornici la bugetul de stat

DGFP Ialomița informează că, la data de 31 aprilie 2013, a fpst publicat pe site-ul ANAF un număr de 1063 agenți economici, care figurau cu obligații restante la bugetul general consolidat, la data de ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 17:54
(7479 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente pe DN2, zece persoane rănite!

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier marți, 7 mai a.c., în jurul orei 11,00, pe DN2, la ieșire din Coșereni către Movilița. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, iar una ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 15:47
(8629 vizualizări - 0 comentarii)


Șef nou la Penitenciarul Slobozia

Biroul de Presă al Penitenciarului Slobozia informează că, începînd cu data de 1 mai 2013, comisar șef de penitenciare Marian Dobrică este noul director al Penitenciarului Slobozia, comisarului șef de penitenciare ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 11:17
(9571 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism în flăcări pe Autostrada A2

În urma unor scurgeri de combustibil în zona compartimentului motor, un autoturism a fost cuprins de flăcări în dreptul km 144 de pe Autostrada A2. Evenimentul s-a produs în după-amiaza zilei de luni, ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 10:13
(8579 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Informații prin SMS despre agenți economici

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că ANAF a lansat un nou serviciu pentru contribuabili, respectiv «Acces date prin SMS». Serviciul este operațional începînd ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 09:30
(5593 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Veverita în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marius în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița AlexDan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița @Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Eu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Ion în «Amara Trophy» 2026, etapă de «rally raid» sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița simo în Zorii liberali ai suveranismului mijesc cu Stelică Mihaela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Adevarul în Mandatul lui Poenaru se transformă în coșmar statistic! Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița relu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Horia în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu are importanță în Caz de «West Nile» în localitatea Gheorghe Doja, confirmat de DSP Ialomița Ciprian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...