Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul orașului Amara condamnă politica de cadre a Otiliei Dumitru

Protest public împotriva Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița continuă politica de epurare a directorilor de școli din Ialomița. Ultima «victimă» ar fi directorul școlii gimnaziale «Gheorghe Vâlsan» din Amara. Spre deosebire de situațiile precedente însă, de această dată comunitatea protestează public împotriva acestei măsuri. Un comunicat de presă remis publicității de către Consiliul Local Amara acuză «modul abuziv, imoral și primitiv» în care s-a făcut schimbarea...

Șase luni de jihad PSD
Numită în funcție în luna iunie a anului trecut, inspectorul general Otilia Dumitru promitea în prima sa declarație publică «pace socială» la Inspectoratul Școlar Ialomița. «Nu voi face nicio schimbare. Toată lumea își va păstra funcțiile...» declara atunci noul șef al instituției. Imediat după numire însă, atitudinea acesteia s-a modificat la 180 de grade, iar epurările politice din școli s-au ținut lanț. De notorietate au fost schimbările de la Liceul Pedagogic «Matei Basarab»Slobozia, Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia, Grupul Școlar «Mihai Eminescu» Slobozia, precum și Grupul Școlar Agricol Țăndărei și Școala Generală Nr. 2 «Spiru Haret» Țăndărei. A urmat scandalul de la Sinești, mediatizat la nivel național, numirea abuzivă în funcție a directorului școlii din Sălcioara, Ilie Maria, cunoscută pentru simpatiile sale pro-PSD... Și exemplele pot continua! Ultimul pe lista epurărilor este însă directorul Școlii Gimnaziale «Gheorghe Vâlsan» Amara, Atanasie Marinescu. Acesta a fost înlocuit cu Cristina Buzoianu, considerată de colectivul școlii «prea tînără pentru o astfel de responsabilitate»...

Protest public la Amara
Spre deosebire de celelalte școli, în cazul celei din Amara apare un precedent care poate fi considerat periculos pentru Otilia Dumitru. Deranjați de maniera dictatorială în care aceasta schimbă directorii, primarul orașului Amara și Consiliu Local au semnat un protest public în care își exprimă nemulțumirea. «Considerăm că numirea conducerii unei instituții (...) nu se poate face fără a consulta sau cel puțin informa în prealabil consiliul de administrație al școlii, consiliul profesoral, primăria localității, consiliul local, instituții și organe care, printre altele, coordonează activitatea școlii. Față de cele menționate mai sus, dezaprobăm modul abuziv, imoral și primitiv în care s-a făcut această numire» se arată în comunicatul remis publicității.
În replică la aceste acuzații directe, Otilia Dumitru ne-a declarat: «Contractul de management al domnului Marinescu ar fi trebuit să expire pe data de 7 ianuarie 2013. El a trimis o hîrtie către Inspectorat prin care cere înlocuirea sa cu două săptămîni înainte... Noi am luat act de solicitarea dînsului...» susține Otilia Dumitru.

14 Ianuarie 2013, 19:24 (132227 vizualizări - 142 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Nea Marin si Gogu:
(18 Ianuarie 2013, 14:40)
Mai hahaaaaa, de râsul curcilor! Pài tu n-ai priceput mimic din,,dezbaterile" acestea! Cum sà nu dai cezarului bucata lui?! Inspectoarea face si desface, cà n-o sà se ofileascà ea de niste anonimi! Câinii latrà, isj, tot POLITICA aia o face...Ha,ha,ha!
haha:
(18 Ianuarie 2013, 13:41)
de ce nu vorbiti cu inspectoarea asta sa va ceara acordul sa puna un director.....observ ca romanul se pricepe, pe linga fotbal si la invatamant...
satul:
(18 Ianuarie 2013, 11:43)
Domnule Moraru ocupati-va de tomberoanele si maidanezii care tabara lumea pe strada si tu nu faci altceva decat se te uiti de la fereastra biroului tau.Antena vreti sa faceti un reportaj, bun veniti in  spatele primariei este un bloc,nu stiu adresa dar va orientati dupa 2 tomberoane ,care sunt puse chiar in fata blocului si atunci sa ne spuneti daca este adevarata zicala,,Afara-i vopsit gardul,inauntru-i leopardul "
camelia :
(17 Ianuarie 2013, 18:06)
foarte bine asa insepcor trebuie dar a mai  ramas grupul sccolar agricol urziceni acolo trebuie putina ordine
lizy:
(17 Ianuarie 2013, 15:32)
Consider abuziva modalitatea in care ISJ a inteles sa faca aceasta shimbare, si nu schimbarea in sine, intrucat au fost "calcate in picioare" principii, cum ar fi cel al autonomiei locale, al descentralizarii, al subsidiaritatii, principii consacrate de constitutie si de legea administratiei locale.Citind protestul celor de la Amara, am retinut, ca nici ei nu reclama ca a fost schimbata fosta conducere, ci doar ca nu au fost si ei consultati sau cel putin informati de decizia de schimbare, si impartasesc aceasta opinie.Mi se pare legitima aceasta nemultumire, intrucat consider ca atat scoala, isj, cat si primaria, primarul si consiliul local ar trebui sa colaboreze, indiferent de culoare politica sau simpatii, pentru buna desfasurare a procesului de invatamant.Ma intreb, daca primarul nu este informat de ce urmeaza sa se intample, in comunitatea unde acesta pastoreste, ce pretentii avem ca institutiile mai sus mentionale, sa aiba o buna colaborare? Sau considerati ca primaria si consiliul local,  ar trebui doar sa finanteze unitatile de invatamant, fara a cunoaste, in prealabil, echipa cu care urmeaza sa lucreze?
Telegrama:
(17 Ianuarie 2013, 15:13)
ANCHETA BAC SPAGA PENALII JUSTITIA ROMÂNIA FÂÂÂÂSSS!!
NAIV:
(17 Ianuarie 2013, 14:47)
OF, Dar cu ancheta DNA , nu se mai aude nimica?
Ce atata tambalau cu schimbarea, fiti seriosi, daca au reusit sa musamalizeze "mita BAC", va asteptati la lucruri bune? - alooooo justitie, cica e JUSTITIA.
Pai nu vedeti ca am intrat in era dictaturilor pe domenii? In invatamant dictatura O.D. ,caci nu o intereseaza nimic, face ce vrea, prin extensie, a la psd atitudine.
Asa ca... degeaba se l...a... sigur, din pacate.
eroare:
(17 Ianuarie 2013, 14:43)
Ce șpagă?! Care șpagă, Baroane? Vezi, ține-ți gura..s-ar putea să fii declarat non-grata pentru calomnie..! Unde vei întâlni așa profesori competenți, așa directori performanți ca aceia pe care-i denigrezi matale? S-ar putea să ți se șifoneze blazonul.
@lizy:
(17 Ianuarie 2013, 14:33)
unde-i abuzul???? a expirat un contract de management(marinescu)...s-a facut altul...ce abuz visezi?
Adriana:
(17 Ianuarie 2013, 13:46)
@Ela...Daca tanara mama, profesoara si directoare actualmente, si-a lasat copilul ,, pentru a-si urma VOCATIA(îmi vine sa plâng)...e PROASTA rau!! Copilul, în schimbul functiei! Trageti-o de mânecă pe numita Cristina b! Salvati o minte delirantă! Măi femeie-directoare, esti de compătimit! Copilul, apoi scoala!
Baron:
(17 Ianuarie 2013, 13:11)
Are dreptate unul mai jos! Ce mai fac spagarii de la bac 2012?! Balon de sapun?! Ancheta de la bac a murit în fasá. Alt bac, alti spagari...Nu vá sfiiti, spagari, doar o noapte LA RECE si tot profesori DIRIGINTI, DIRECTORI vá numiti!
lizy:
(17 Ianuarie 2013, 11:47)
D-na Ana, in speranta ca nu va veti simti jignita, doresc sa va transmit ca din pacate, nu intelegeti nimic!Faptul ca Moraru a reclamat un abuz din partea conducerii ISJ, care se crede "buricul pamantului", nu inseamna ca nu si-a vazut de treaba, ba din contra, denota faptul ca este un om care crede in principii si in respectarea acestora.Daca pentru dvs, sa-ti vezi de treaba, inseamna sa nu  ai niciun punct de vedere atunci cand constati ca principiile pe care se bazeaza orice stat de drept, care se vrea a fi democratic sunt incalcate, sa-ti pui" tolul in cap"  si sa te faci ca nu vezi, nu auzi, doar pentru a nu supara pe cineva, continuati dumneavoastra sa fiti asa, si nu mai acuzati pe cei care au acest curaj.Priviti dumneavoastra si acceptati toate mizeriile care se fac in sistemul de invatamant, si nu numai!
ELA:
(17 Ianuarie 2013, 11:11)
Credeti ca varsta conteaza?
Ganditi-va  ca d-na numita in functia de director si anume Cristina B,a depus mereu suflet in tot ceea ce a facut,au fost situatii cand a lasat copilul acasa  in grija altcuiva pentru a-si urma vocatia si face ce placere ceea ce face nu din nici un interes.
Nu uitati ca nu face parte din nici un partid,din aceasta cauza are multe de suportat si de tras cu toti care nu o agreeaza.
Toate sunt trecatoare,eu ii urez multa bafta,nu prea multa incredere in unele persoane ca lumea este foarte rea.
O sa traim si o sa vedem de ce este in stare d-na Cristina B,iar dl.primar ar trebui sa se implice mult si sa colaboreze cu d-na nu sa n-o primeasca in audienta,intre primarie si scoala trebuie sa fie o colaborare super care sa-si merite reusitele.
Succes Cristina.
SARA:
(17 Ianuarie 2013, 10:39)
like pentru domnul Primar
DIANA:
(17 Ianuarie 2013, 10:33)
Pentru ISJ  SCOALA  inseamna doar ziduri. Asa ca deciziile acestuia nu ar trebui sa ne mai mire. Felicitari domnule primar Moraru. Succes noii conduceri a Scolii ginaziale ,,G. Valsan" Amara.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 21 Aug 2026
332 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Lilieci: Patru autoturisme implicate într-un accident rutier

Miercuri, 7 iulie a.c., în jurul orei 14.35, echipajul de descarcerare și ambulanța SMURD de la Detașamentul Urziceni s-au deplasat de urgență pe DN2, la ieșirea din localitatea Lilieci, unde s-a produs ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 18:15
(13903 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Urziceni: Acțiune a Poliției

O acțiune de amploare s-a desfășurat marți, 6 iulie a.c., la Urziceni, în intervalul orar 18.00-21.00, polițiștii acționînd pe multiple planuri. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 173 de persoane, iar ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 18:11
(11033 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, după gratii

Marți, 6 iulie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un tînăr, de 20 de ani, din localitate, învinuit de săvârșirea a trei furturi din auto, fapte săvîrșite împreună cu un minor de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:31
(14782 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan, cu permisul suspendat

Un bucureștean de 29 de ani este cercetat penal de polițiști după ce a fost depistat conducînd un autoturism pe drumurile publice, deși avea permisul suspendat din luna ianuarie 2010. Autoturismul condus ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:20
(15166 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Țiganii din Căzănești s-au încăierat din nou. 5 persoane, reținute de polițiști

Scandalul s-a produs seara trecută, marți, 6 iulie, cînd mai multe persoane de etnie rromă, bărbați, femei și copii se aflau în fața unei locuințe unde aruncau cu diverse obiecte. Pentru calmarea spiritelor ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:04
(13678 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Aproape 2000 de pachete cu țigări de contrabandă, expediate printr-o firmă de curierat

Polițiștii din Slobozia au interceptat în trafic, pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia, un autoturism asupra căruia aveau bănuieli că transportă țigări de contrabandă. La volan se afla un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 07:10
(20211 vizualizări - 3 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 05:19
(11105 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 05:18
(13757 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La 14 ani, tîlhari cu acte-n regulă

Duminică, 4 iulie, la miezul nopții telefonul de urgență al polițiștilor din Țăndărei a sunat pentru a anunța o tîlhărie în strada mare. Victima a declarat polițiștilor că în timp ce se afla în zona pasarelei ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:55
(13411 vizualizări - 3 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: În căutarea vițelului (ne)pierdut

Fiindcă nu și-a mai găsit vițelul în locul unde îl priponise, o femeie din Sfîntu Gheorghe a apelat numărul de urgență 112 pentru a alerta polițiștii. Femeia a susținut că vițelul îi fusese furat din spatele ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:55
(15010 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A fugit de acasă la cerșit

Un copil din Fetești a pus pe jar polițiștii din localitate după ce bunica sa, o bătrînă de 61 de ani, a anunțat dispariția de la domiciliu a acestuia. Copilul, de 12 ani, plecase de la domiciliu în urmă ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:54
(11970 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Prins în trafic cu mașina neînmatriculată

Un cetățean din Urziceni s-a ales zilele tecute cu dosar penal pentru conducerea unei mașini neînmatriculate și cu numere false. Asta după ce în dimineața zilei de luni, 5 iulie, a fost depistat de polițiști ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:52
(13866 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Scandalagiul de pe Calea București, arestat

Scandalagiul de la Urziceni care a reușit performanța de a «trezi» un întreg cartier din municipiu și de a-și speria vecinii prin comportamentul său a fost reținut de polițiști. Individul a fost arestat ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:51
(13966 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Tînăr de 16 ani, arestat

În cadrul unei acțiuni ce a vizat depistarea persoanelor care se sustrag executării mandatelor de arestare preventivă sau mandatelor de executare a pedepsei, polițiștii ialomițeni au prins și arestat un ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:51
(12056 vizualizări - 0 comentarii)


A pătruns pe constrasens și s-a izbit de o autoutilitară

Un bătrîn, de 65 ani, a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost implicat într-un accident rutier. Pe scurt, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism din direcția Ploiești către Urziceni, în ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:50
(14888 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


APIA: Sprijin financiar pentru culturile calamitate

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură fac apel către fermierii care au depus cereri pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață și ale căror culturi au fost inundate că ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:47
(13652 vizualizări - 0 comentarii)


Vindea o drujbă contrafăcută

Vindea o drujbă contrafăcută

Jandarmii slobozeni au fost sesizați la începutul săptămînii, luni, 5 iulie despre faptul că un bărbat oferea spre vînzare pe o stradă din municipiu o drujbă, mult mai ieftină decît prețul de pe piață. ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:46
(22943 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia drujba


APIA: Peste 2 milioane de euro, sprijin pentru apicultori

«Termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru acțiunile realizate în acest an este de 16 august 2010» informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură apicultorii județului. ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:44
(13419 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii militari fac eforturi pentru întărirea digului din zona cartierului Buliga-Fetești

Din cauza creșterilor de debite și cote ale Brațului Borcea al Dunării, încă de miercuri, 30 iunie, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița acționează ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:16
(27718 vizualizări - 0 comentarii)


Trei accidente în două zile

În ultimele 48 de ore, pe drumurile județului s-au produs trei accidente rutiere, soldate cu rănirea a 9 persoane și avarierea a 7 autoturisme.
Primul eveniment s-a produs în dimineața zilei de sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:11
(24847 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: 16 șoferi, fără permise

Polițiștii rutieri ialomițeni au monitorizat și în acest week-end traficul rutier pe principalele artere ale județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Polițiștii au aplicat 246 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:04
(22977 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției la Slobozia, Albești, Ciochina, Munteni Buzău și comunele limitrofe Țăndăreiului

Efective sporite de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au participat, în acest sfîrșit de săptămînă, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului. Astfel, în noaptea ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 17:34
(22956 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Scandal-monstru pe Calea București

Nemulțumiți că au fost sancționați contravențional de polițiști, doi ialomițeni, soț și soție, ambii în stare vădită de ebrietate, au ieșit pe o șosea din Urziceni și au început să facă scandal. În scandal ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 17:26
(21741 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni scandal


Fetești, ultima oră: Ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență

Primarul Feteștiului, Gheorghe Catrinoiu, a convocat duminică seara, 4 iulie a.c., o nouă ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, avînd în vedere creșterea în continuare a cotelor brațului ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 13:47
(26748 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tînără prinsă în flagrant în timp ce fura dintr-o geantă

Polițiștii din Urziceni au surprins în flagrant o tînără cînd încerca să fure dintr-o geantă o sumă de bani. Tînăra de 23 de ani, din Urziceni, a fost surprinsă cînd deja deschisese geanta unei bătrîne ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 12:34
(17677 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni hoață


Slobozia: Trei prahoveni, depistați în trafic cu carne de cal

Cei trei au fost depistați în trafic de polițiști transportînd cu un autoturism carnea provenită din sacrificarea animalelor. Caii erau tranșați și puși în mai mulți saci. Întrebat despre conținutul sacilor ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 12:34
(18207 vizualizări - 0 comentarii)


Reținuți de polițiști pentru executarea pedepselor cu închisoarea

Efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, împreună cu polițiști din Coșereni și Gîrbovi, au reușit depistarea unui bărbat, de 37 de ani, din localitatea Coșereni și a unui tînăr, de 25 de ani ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 12:32
(10169 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Accident cu neacordare de prioritate

Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată că pe strada Călărași din localitate, la intersecția cu Breteaua A2, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 12:29
(23933 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


O fetiță de doar trei luni a murit într-un accident rutier

Un copil de doar trei luni și-a pierdut viața și alte trei persoane au fost grav rănite într-un cumplit accident rutier, petrecut în seara zilei de joi, 1 iulie. Accidentul s-a petrecut lîngă localitatea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 17:19
(22365 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șofer băut la volan

Joi, 1 iulie, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, în apropierea municipiului Urziceni, un șofer aflat la volanul unei mașini în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 17:17
(20046 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...