Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul orașului Amara condamnă politica de cadre a Otiliei Dumitru

Protest public împotriva Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița continuă politica de epurare a directorilor de școli din Ialomița. Ultima «victimă» ar fi directorul școlii gimnaziale «Gheorghe Vâlsan» din Amara. Spre deosebire de situațiile precedente însă, de această dată comunitatea protestează public împotriva acestei măsuri. Un comunicat de presă remis publicității de către Consiliul Local Amara acuză «modul abuziv, imoral și primitiv» în care s-a făcut schimbarea...

Șase luni de jihad PSD
Numită în funcție în luna iunie a anului trecut, inspectorul general Otilia Dumitru promitea în prima sa declarație publică «pace socială» la Inspectoratul Școlar Ialomița. «Nu voi face nicio schimbare. Toată lumea își va păstra funcțiile...» declara atunci noul șef al instituției. Imediat după numire însă, atitudinea acesteia s-a modificat la 180 de grade, iar epurările politice din școli s-au ținut lanț. De notorietate au fost schimbările de la Liceul Pedagogic «Matei Basarab»Slobozia, Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia, Grupul Școlar «Mihai Eminescu» Slobozia, precum și Grupul Școlar Agricol Țăndărei și Școala Generală Nr. 2 «Spiru Haret» Țăndărei. A urmat scandalul de la Sinești, mediatizat la nivel național, numirea abuzivă în funcție a directorului școlii din Sălcioara, Ilie Maria, cunoscută pentru simpatiile sale pro-PSD... Și exemplele pot continua! Ultimul pe lista epurărilor este însă directorul Școlii Gimnaziale «Gheorghe Vâlsan» Amara, Atanasie Marinescu. Acesta a fost înlocuit cu Cristina Buzoianu, considerată de colectivul școlii «prea tînără pentru o astfel de responsabilitate»...

Protest public la Amara
Spre deosebire de celelalte școli, în cazul celei din Amara apare un precedent care poate fi considerat periculos pentru Otilia Dumitru. Deranjați de maniera dictatorială în care aceasta schimbă directorii, primarul orașului Amara și Consiliu Local au semnat un protest public în care își exprimă nemulțumirea. «Considerăm că numirea conducerii unei instituții (...) nu se poate face fără a consulta sau cel puțin informa în prealabil consiliul de administrație al școlii, consiliul profesoral, primăria localității, consiliul local, instituții și organe care, printre altele, coordonează activitatea școlii. Față de cele menționate mai sus, dezaprobăm modul abuziv, imoral și primitiv în care s-a făcut această numire» se arată în comunicatul remis publicității.
În replică la aceste acuzații directe, Otilia Dumitru ne-a declarat: «Contractul de management al domnului Marinescu ar fi trebuit să expire pe data de 7 ianuarie 2013. El a trimis o hîrtie către Inspectorat prin care cere înlocuirea sa cu două săptămîni înainte... Noi am luat act de solicitarea dînsului...» susține Otilia Dumitru.

14 Ianuarie 2013, 19:24 (132192 vizualizări - 142 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Vlad:
(16 Ianuarie 2013, 16:12)
like pt demersul primarului
Nea Nae:
(16 Ianuarie 2013, 13:55)
#ana- esti o analfabetá! Asa fel de ialomiteni o perie pe inspectoare! Mizerie! @ana are 2-3 facultáti si câteva cursuri...pe platformá!?? Citeste si te cruceste, d-ná Dumitru O.!! Asa învátámânt avem! Sau poate mai importantá este perierea dv.?!
continuare Victor Moraru:
(16 Ianuarie 2013, 12:26)
nu am deranjat pe niciunul din cei care au postat sau urmeaza sa posteze pe site-ul acestei publicatii, va asigur ca voi continua sa sustin principiile democratiei, in care am crezut si cred.


O zi buna!
Victor Moraru:
(16 Ianuarie 2013, 12:24)
Buna ziua, tuturor cititorilor presei locale si in mod special celor ai publicatiei Independent Desi nu obisnuiesc sa postez comentarii vis-a-vis de articolele publicate si care au leg cu orasul Amara, de aceasta data, am ales sa-mi sustin punctul de vedere, transmis de altfel si prin protestul public inaintat presei locale.Am citit cu maxima atentie comentariile postate si cu regret trag concluzia ca un demers democratic, bazat pe principii si valori este intrepretat in mod eronat si as dori sa justific acest protest al meu si al Consiliului Local Amara, astfel: 1.Atat eu, cat si consilierii locali nu reclamam schimbarea fostei conduceri si numirea unei noi conduceri.  2.Consideram ca modul in care s-a facut aceasta inlocuire , putea sa fie unul care sa ne demonstreze ca tocmai institutia care se ocupa de educatie, procedeaza corect, respectand principiile consacrate, atat in legislatia nationala, cat si in cea europeana. 3.Nu am urmarit, prin acest protest sa creez un conflict la nivel institutional sau sa ofensez pe cineva, pt ca oricum este stiut ca statutul unui primar al oricarei localitati (comuna, oras, municipiu) este mult peste statutul unui inspector general. 4.Este cunoscut ca intre persoana mea, in calitate de primar si dl Silvian Ciuperca au existat animozitati cu privire la modul in care inteleg sa fie condus acest judet, dar niciodata nu am pus si nu voi pune propriul interes, mai presus de cel al cetatenilor, pt ca daca as fi urmarit vreun interes personal, sa fiti convinsi ca as fi fost unul dintre "agreatii" domniei sale. 5.In cei 12 ani de primar al orasului Amara, nu am urmarit sa fiu inspector scolar, primar la Albesti, director de spital sau alte functii in afara de cea de primar al localitatii Amara si niciodata in colaborarea cu institutiile din Amara (scoala, gradinita, biserica, politie, etc) nu am facut decat sa sustin proiectele acestor institutii, pentru binele cetatenilor orasului Amara. Avand convingerea ca prin cele precizate
cetatean al orasului Amara:
(16 Ianuarie 2013, 12:02)
Constat cu stupoare agresivitatea d-nei, d-rei Ana si nu pot decat sa trag concluzia ca suntem, unde suntem azi si din cauza unor persoane ca domnia sa, care privesc lucrurile superficial .Nu cunosc cata carte are d-na inspector general, insa cunosc calitatile manageriale ale d-lui Primar, care a reusit prin forte proprii, chiar impotriva piedicilor mai marilor judetului, sa transforme orasul si statiunea Amara,intr-un loc cu care ne putem mandri, atat pe plan local, judetean, cat si national
Sunt convinsa ca Moraru nu este intr-o competitie cu Otilia Dumitru, diferenta dintre cei doi este ca dupa Primarul Moraru vor ramane cu siguranta multe realizari in folosul comunitatii, iar dupa d-na inspector doar aprecierea si multumirea celor care "au reusit" sa promoveze examenul de BAC si bineinteles a celor care au lipit si au fost recompensati cu numirea in conducerea unitatilor de invatamant.
SORIN:
(16 Ianuarie 2013, 11:54)
@Adriana. Să fii mai atentă: a adăuga, ADAUS. Deci, adaus la leafă, nu adaos, hai pa!
banelnicolita:
(16 Ianuarie 2013, 10:44)
pentru "atotputernica"otilia mina dreapta a tiranului ciuperca, nu exista decit psd-isti in judet, restul inseamna o adunatura de rauvoitori si atentatori la linista si siguranta statului. e pur normal ce se intimpla, ptr ca noi am votat usl cu toate relele lor. dir de la salcioarta daca bate vint de skimbare politica se si arunca in cealalta barca, traiasca PCR cu toti acolitii lui. ptr inspectoarea tiran citi cu nadragi toti mi-s dragi
PARINTE:
(16 Ianuarie 2013, 10:30)
INSPECTORATUL SCOLAR SI D_NA  OTILIA .PANA CAND  AL TINE PE TOV  CILIBEANU AN BRATE ?NU ATI GASIT SI UN ALT DIRECTOR?MAI SCHIMBATIL CA DE CAND ERAM LA SCOALA ACUM 34 DE ANI NUMAI DIRECTOR IL STIU ... PRIN CLASE  PLOUA PE HOLURI PLOUA EL FACE ALCEVA CU BANI DE LA PRIMARIE .JUMATE INVESTESTE SI RESTU STIE EL ........VA ROG LUATI MASURI   SCHIMBATIL DOAMNA  E O DEBANDARE IN SCOALA AIA DA COPII PESTE TINE SI NIMENI  NU LE ZICE NIMIC SE INTRA LA ORE MAI TIRZIU LE DA DRUMU MAI DEVREME  NUMA SCOALA NU FAC ACESTI COPII.   JOS CU EL   CU HOTUL ALA....
SORIN:
(16 Ianuarie 2013, 09:52)
Atenție! Dacă citiți postările pupincuriștilor d-nei Dumitru și ai d-lui Moraru, veți observa, fără doar și poate, că primii stau mai prost cu limba română decât cei ai primarului. În concluzie, analfabeții
o susțin pe doamna inspector general!!!
ana:
(16 Ianuarie 2013, 08:41)
Binențeles are la bază o solicitare a unui domn, care probabil nu făcea față.Dar că ia dat peste nas domnului Primar nu este un lucru rău. Și el făcea tot așa poate mai rău. De dacă domnul primar în funcție nu ajunge la peștele mare îi pute................ A fost și el în aceiași cloacă numai că nu ia ieșit lui pasența și stă la păndă să mai scrie ceva de rău de foști lui partenerii. D-na Otilia este o femeie cu multă carte iar domnului Primar îi trebuie mult să o ajungă și mai ales să facă ce face ia. Felicitări doamnă că mai le dați peste nas unor mucoși care habar nau ce fac și binențeles își atrag lângă ei oameni fără prea multă carte care poate să-i manipuleze ei cum vrea.
curva psd-ista:
(16 Ianuarie 2013, 08:10)
schimbarea de la Amara, nu are legatura cu invatamantul sau managementul directorial ci, doar cu razboiul Ciuperca-Moraru. Saptamana trecuta ,exact ca si inainte de bacalaureatul cu spagile, la poarta Otiliei Dumitru, poarta casei din Amara, au poposit Cielo-ul argintiu al lui Costica de la Prefectura, Renault-ul lui Bacanu de la Primarie si...pantofii numitilor Ciuperca si stoica apevistul. La ceas de seara si gratar de statiune s-a dezbatut cum sa-l mai sicaneze pe Moraru. Si asta este doar primul pas dintr-o mare serie de capcane psd-iste...
un vecin cu scoala:
(16 Ianuarie 2013, 07:44)
zilele trecute am vazut elevii adunati in careu si dupa putin timp aplaudau si topaiau cum o faceam noi cand nu venea un profesor la ore si mai bateam mingea intre blocuri..am crezut ca s-a prelungit vacanta  ca nu auzeam de la etaj ce lise spune dar am intrebat ca asa-i romanul curios ce li s-a spus si am aflat  ca au afat cine sunt noile directoare , adjuncta chiar amareanca de la noi , vecina si ea cu scoala si fosta eleva a scolii..poi domnilor consilieri mai intrebati si elevii ce parere au , si parintii ca profesorii pe care i-am mai intalnit prin magazin nici nu stiau de articol,,,
un cunoscator:
(15 Ianuarie 2013, 17:12)
Ce pacat ca nu se intelege nimic nici de aceasta data.
Nu este important numele persoanei care  v a conduce scoala de la Amara
in perioada urmatoare ci sunt importante priincipiile ce trebuiesc respectate. Insa daca ai ajuns inspector general calcand pe cadavre sau mancand haznale de rahat sigur ca te faci ca nu intelegi. Dvs vi se pare corect ca la scoala din Amara sa fie numit director un cadru didactic care
nici macar nu este titular la aceasta scoala, nu preda decat cateva ore pe saptamana, nu stie cate clase are scoala din Amara, nu cunoaste cadrele didactice si este titular la scoala din Fierbinti-targ
Cu privire la aceasta doamna Mitran sa stiti ca este o persoana dedicata profesiei dar nu dansa a cerut sa fie director ci in spiritul caracteristic dna Otilia a mintit o cateva saptamani ca o va numi director pt. ca in acelasi timp a mai promis si altora aceasta functie pt. ca la licitatie sigur ca e mai bine sa fie mai multi pretendenti si sa castige ,, cel mai bun "'.
  Cu privire la Ciuperca si Moraru cred ca nu prea avem ce comenta, unul a terminat toate foarfecele din judet taind frunze la caini iar celalalt a atras cele mai multe fonduri europene . Dnu Gogu stati linistit ca Moraru nu a asteptat si nu asteapta niciodata ceva anume de la Otilia. intre acestia e o mare, mare diferenta pe care Otilia o stie bine ca de altfel toti cei din Amara. Moraru este chiar un MARE OM. 
lizy:
(15 Ianuarie 2013, 16:26)
Daca veti citi cu atentie articolul publicat, va veti da seama stimati cititori, ca nu este vorba de un protest impotriva deciziei de schimbare a conducerii scolii, ci impotriva modului in care d-na inspector sef, ajunsa peste noapte in scaun, pe nu stim inca ce criterii, dar putem banui, intelege sa faca aceste schimbari.Nu se poate sa iei astfel de decizii, fara sa anunti institutional si autoritatea locala, care dupa cum este cunoscut a sustinut intotdeauna scoala de la Amara, asigurandu-le, atat cadrelor didactice, cat si elevilor toate conditiile necesare desfasurarii unui proces educational, la cele mai inalte standarde.Apreciez initiativa d-lui primar si a consilierilor locali de a protesta fata de modul dictatorial, ales de d-na inspector pentru schimbarea conducerii unitatii de invatamant de la Amara, dovedind inca o data, prin initiativa domniei sale ca este o persoana cu coloana vertebrala, care respecta principiile si valorile democratice ale acestei tari.
Felicitari, domnule Primar!
gogu:
(15 Ianuarie 2013, 15:25)
  primarului nu i-a iesit pasenta ca in locul actualei directoare trebuia numita d-na                               Mitran asa ca pe primar nu-l doare schimbarea a luat atitudine ca nu a putut sa-si puna omul lui Cum a putut sa-i faca otilia lui victor unu ca asta /

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 21 Aug 2026
325 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Campanie anti-fumat, la Slobozia

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în parteneriat cu alte instituții, marchează joi, 19 noiembrie, la Slobozia, «Ziua Națională fără tutun». «Campania „Renunță la fumat în fiecare zi!“ organizată ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:38
(13337 vizualizări - 0 comentarii)


A murit căzînd într-o fîntînă

Tragedie în comuna Maltezi. Un bărbat cu probleme de vedere a murit luni, 16 noiembrie, la primele ore ale dimineții, după ce a căzut într-o fîntînă secată de apă. Pompierii ialomițeni au intervenit de ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:33
(10903 vizualizări - 0 comentarii)


CEC-uri de 1,5 milioane, false

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița au demarat începerea urmăririi penale pe numele unui cetățean din Țăndărei. În sarcina bărbatului, de 34 ani, anchetatorii au reținut ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:21
(11857 vizualizări - 0 comentarii)


Campania electorală «dă de furcă» polițiștilor

Incidentele electorale nu se opresc în județul nostru. Polițiștii ialomițeni au cercetat și soluționat în perioada 6-17 noiembrie nu mai puțin de 6 reclamații electorale, în localitățile Mihail Kogălniceanu ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:03
(10534 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, prins la Fierbinți

Polițiștii din orașul Fierbinți-Tîrg au prins pe raza localității un tînăr în vîrstă de 23 ani ce era urmărit general încă din luna februarie 2009. Pe numele bărbatului exista un mandat de arestare, instnața ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:52
(10598 vizualizări - 0 comentarii)


A furat de la Primărie

Luni, 16 noiembrie, polițiștii din Amara au prins un hoț din localitate la scurt timp după ce acesta furase mai multe materiale de construcții dintr-un șantier al Primăriei. Bărbatul, Silviu T., de 31 ani ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:40
(12144 vizualizări - 1 comentariu)


Traficul rutier și școlile, în vizorul Poliției

Luni, 16 noiembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de verificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în străinătate. În cadrul acțiunii au fost constatate 23 de abateri, fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:20
(11270 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict la Bărbulești

Conflict la Bărbulești

Sîmbătă, 14 noiembrie, prin 112, în jurul orelor 17.15, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal iscat între localnicii din Bărbulești. Imediat după primirea sesizării, s-a dispus deplasarea în zonă ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 18:18
(10847 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a furat un autoturism

Un bărbat în vîrstă de 39 ani, din orașul Amara, cunoscut cu antecedente penale, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Acesta este suspectat că în ziua de 5 noiembrie a.c. a sustras ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:28
(12498 vizualizări - 0 comentarii)


Minori de 8 și 10 ani, suspecți de furt dintr-o locuință

În după-amiaza zilei de vineri, 13 noiembrie 2009, în jurul orelor 16,00, un bărbat de 79 ani, din Miloșești, a sesizat Poliția asupra faptului că, în cursul zilei, persoane necunoscute au pătruns în casa ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:12
(9495 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Un tînăr în vîrstă de 20 ani, din Căzănești, este cercetat de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis. Iar socrul său, de 40 ani ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:38
(10834 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Urziceni

Sîmbătă, 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 15.20, prin 112, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal la Urziceni. Astfel, Ionel C., pe de o parte și frații Eugen și Daniel B., pe de altă parte, s-au ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:01
(10882 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii

Incendii

• Unei persoane din comuna Gura Ialomiței, sat Luciu, vineri, 13.11.2009, i-au ars cca 2000 de baloți de paie de grîu din rezerva proprie. Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:02
(10925 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o autospecială SPIR

Echipajul de descarcerare de la Detașamentul Slobozia a intervenit sîmbătă dimineață, în jurul orelor 4.45, la intersecția DN2C cu DJ203F, în localitatea Grivița, la un accident rutier produs cu implicarea ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:59
(12210 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Țăndărei, prinși de polițiști

Recent, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Țăndărei au reușit să soluționeze trei dosare penale de furt calificat, aflate în evidențele instituției cu autori necunoscuți. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 18:32
(11237 vizualizări - 0 comentarii)


Bunuri de uz casnic vîndute ilegal, confiscate

Polițiștii slobozeni au confiscat joi, 12 noiembrie, bunuri de uz casnic în valoare de aproximativ 1500 lei. Asta după ce în zona Spitalului Județean Slobozia au fost depistate 3 persoane din județul Mureș ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 17:18
(11984 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune amplă a polițiștilor la Urziceni

Joi, 12 noiembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o amplă acțiune în localitate. În timpul activităților derulate, polițiștii au verificat 171 de autovehicule, au legitimat 218 persoane, 31 dintre ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 16:21
(12053 vizualizări - 0 comentarii)


După ce a furat mai multe animale, un tînăr din Reviga a fost arestat

După ce joi, 12 noiembrie, a fost considerat suspectul principal în comiterea mai multor furturi, un tînăr de 18 ani din comuna Reviga a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. În sarcina acestuia s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 15:41
(11510 vizualizări - 0 comentarii)


A vrut să-l lovească pe polițist cu toporul

Un bărbat din Smirna a reușit aseară «să pună pe jar» întreaga comunitate după ce a amenințat persoanele care mergeau pe stradă cu un topor. Deși a intervenit imediat ce a fost sesizat, polițistul din localitate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:29
(12873 vizualizări - 0 comentarii)


Minore, racolate pentru prostituție

Miercuri, 11 noiembrie, dimineața, a fost desfășurată o acțiune în două blocuri de garsoniere din Slobozia, unde existau suspiciuni că ar locui diverse persoane suspecte. În cadrul activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:28
(12131 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț de animale, arestat

Un tînăr de 18 ani, din comuna Reviga, a fost arestat pentru săvîrșirea infracțiunii de furt, trei infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de maltratare și schingiuire a animalelor. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:27
(9579 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furturi, prins de polițiști

Un tînăr în vîrstă de 31 ani, din Slobozia, «client» mai vechi al polițiștilor, a «picat» din nou în mîna anchetatorilor fiind suspectul principal în comiterea unei infracțiuni. Potrivit unui comunicat ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:26
(10735 vizualizări - 0 comentarii)


Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(12873 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor reținut

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Urziceni au prins și încarcerat un bărbat în vîrstă de 42 ani, din Galați. Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(13799 vizualizări - 0 comentarii)


«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosâmbești

«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosîmbești

În cadrul campaniei de informare și conștientizare a cetățenilor, intitulată «Votul ilegal înseamnă închisoare», acțiune inițiată de Ministerul Administrașiei și Internelor, la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 10:12
(12560 vizualizări - 0 comentarii)


Razii la Fetești și Făcăeni

Razii la Fetești și Făcăeni

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița au fost desfășurate multiple acțiuni, razii și controale menite să crească gradul de siguranță publică al cetățenilor. Peste 100 de polițiști și jandarmi ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:26
(10839 vizualizări - 0 comentarii)


Doar 2500 kg deșeuri electrice și electronice

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, după reluarea campaniei naționale Marea Debarasare din 7 noiembrie 2009, la nivelul Regiunii Sud Muntenia s-a colectat ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:21
(12036 vizualizări - 0 comentarii)


Alarmare publică la Țăndărei

Miercuri, 11 noiembrie, începînd cu orele 10,00, în orașul Țăndărei, se desfășoară un exercițiu de alarmare publică. Coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița, acțiunea se derulează ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:32
(11157 vizualizări - 0 comentarii)


«Minte sănătoasă în corp sănătos»

Duminică, 8 noiembrie 2009, s-a desfășurat, la Centrul de Agrement «Pavilioane» din Amara, faza finală a Concursului Interliceal «Minte sănătoasă în corp sănătos». În organizarea Asociației Județene «Sportul ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:24
(12901 vizualizări - 0 comentarii)


Elevi cercetați pentru furtul unui telefon mobil

Vineri, în jurul orelor 13,30, o femeie în vîrstă de 37 de ani, din Slobozia, a sesizat Poliția despre faptul că, în urmă cu aproximativ 3 ore, fiicei sale, în vîrstă de 14 ani, elevă în clasa a IX-a la ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(11538 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...