Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Brusli, șef de șef la tineret

Schimb de gardă la TSD Ialomița

Brusli, șef de șef la tineret

Cînd Ștefan Mușoiu a fost ales șef peste tineretul ialomițean, conștiința sălii (o împătimită colecționară de pantofi Musette) a exclamat: «Mai jos de atîta nu se poate!». După 5 ani de așteptare, putem în sfîrșit să dăm replica: «Ba se poate!». Iar mai răul este Brusli, alias Ionuț Răileanu, consilier local PSD și mîine-poimîine președinte al TSD Ialomița.

Alegeri sub supravegherea președintelui Ciupercă
Ionuț Răileanu a fost, pînă la intrarea sa în Consiliul Local Slobozia, un nimeni mititel, numai bun să lipească afișe în campaniile electorale. Nu-l condamnăm, Doamne ferește!, doar e lucru știut că orice lipitor de afișe duce în raniță bastonul de președinte de partid. Numai că justiția ar fi trebuit să îl condamne demult pentru că, din CV-ul stufos al consilierului PSD Ionuț Răileanu, reamintim, la repezeală, faptul că în 2011 a fost fluierat și tras pe dreapta pentru evaziune fiscală.
Concret, consilierul Răileanu a introdus în contabilitatea societății «Experience Com»  nu mai puțin de 60 de facturi ce reprezentau aprovizionarea firmei cu diverse materiale de construcții. Valoarea totală a facturilor a fost, potrivit unor surse, de aproximativ 300 mii lei. Evident, aceasta infracțiune economică nu este singulară. Dar cum subiectul articolului nu e acesta, ne vom rezuma la acest exemplu și vom exclama, teatral: «Iată, tineri pesediști, cine vă va reprezenta de-acum înainte!». Ce spuneți? Că sîntem tendențioși și că nu vedeți legătura cu prima noastră afirmație? Că mai e pînă în primăvară și că nu aduce anul ce aduce ceasul?! Dați-ne voie să vă contrazicem! Pînă în primăvară mai e foarte puțin. Alegerile pentru președinția TSD le vor preceda pe cele pentru președinția PSD pentru ca președintele Silvian Ciupercă să se poată concentra atent asupra viitoarei cariere politice a lui Brusli. Și, cum-necum, președintele TSD de pînă acum (știm că e în funcție, dar e deja istorie...) a avut suficientă anvergură politică pentru a fi cercetat de către DNA, pentru a fi declarat incompatibil de către ANI și chiar pentru a monopoliza săptămîni în șir pagina de bîrfe mondene...
Pe cînd Brusli, doamnelor și domnilor de la PSD, vorba unui coleg de-al dumneavoastră, «nu e niciun pericol». «Mai sus de președinte de tineret n-are cum să crească. Asta-i maximul lui!». Și-atunci, spuneți și dumneavoastră... Cine are dreptate? Dumneavoastră, noi? Ori poate Ionuț Răileanu care a declarat pentru Independent: „Ăăăă... Știu că sînt pe listă! Ăăăă... E prea devreme... Ăăăă... nu mă grăbesc...»?

La închiderea ediției O informație de ultimă oră, încă neconfirmată, susțină că Brusli ar putea fi înlocuit de un oarecare Olimpiu. Din păcate, CV-ul acestuia lipsește din baza de date a redacției. Dar promitem să revenim, dacă va fi cazul.

23 Ianuarie 2013, 17:05 (11672 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
Brusli indecisul
Beizadelele din TSD Ialomița și prietenii lor
TSD și-a ales liderul pentru următorii 4 ani!

Comentariile cititorilor:


Vivi:
(25 Ianuarie 2013, 17:50)
Pispirica e terminat, e suparat mort dupa aparitia acestui articol. Are o fatza ce demonstreaza ca a fost tare afectat. La puscarie cu tine pispirel! 
xyz:
(25 Ianuarie 2013, 09:35)
Independent,salveaza-ma de aceasta moaca din prim plan,un mafiot notoriu,mutra lui spune acest lucru.Astia sunt pupilele lui Ciupera,fara astia el ar fi fost mort de mult.Nu sunt mama Omida dar sunt sigura ca nu ne mai facem bine in veci.Analfabeti,hoti,tupeist,aspiranti la posturi inalte.Toti lipitorii de afise si purtatorii de geaca rosie au fost miluiti directori,consilieri,etc.....
tytel:
(25 Ianuarie 2013, 09:28)
asa e in romania.in curand o sa fim condusi de toti puscariabili...asta ati votat.
elena:
(24 Ianuarie 2013, 14:36)
nu este singurul ...toti sunt la fel..tineri sau nu , asta este Romania ..cine poate se descurca..PACAT 
Marlanu:
(24 Ianuarie 2013, 09:12)
Pentru vrhyhry:e cam greu sa dai faina in campanie.Dar daca stii mai multe de ce  nu spui tot??Iar daca stii tot  spune-ne si noua la ce functie aspira acest Olimpiu??
pedro slobozia:
(24 Ianuarie 2013, 08:55)
lasati baiatu in pace caci este in politica si merge orice.
curva psd-ista:
(24 Ianuarie 2013, 08:52)
exceptional!!! bruslea va ajunge un mic sefulet. corect. pe langa evaziunea cu cele 60 de facturi inregistrate in contabilitate, ATENTIE, in numai 2 saptamani(cat de prost sa fii sa bagi facturi false de la DORALY intr-o perioada atat de scurta si de valoare asa de mare), brusli al nostru a furat curent electric de la caminul cultural slobozia noua pt casa lui din apropiere. tot pt casa lui, s-a bagat pe bani publici canalizare pe strada. asta este brusli, fratilor!!!un penal si-un golan de duzina, deci=PSD-ist sadea.Bravo CIUPERCAAAAAA.....
din nou Arabu:
(23 Ianuarie 2013, 22:24)
ALOOOO.... DNA.ul luati masuri sau nu cu ce constructie a facut asta la Perieti? am atras de atatea ori atentia poate mai si verificati FURT DIN BANI COMUNITATI Iai impartit cu Nutica piticule? Umbla vorba ca el a luat 300 milioane in plus fata de valoarea cladirii din care a dat jumate lu coana Nuti doar doar sa aiba si fisu bani sa isi ia ford mustang nu? ca doar bani de benzina avea din bonurile primariei 
vrhyhry:
(23 Ianuarie 2013, 21:00)
olimpiu a dat faina in campanie ,are moara la m. kogalniceanu
Radu:
(23 Ianuarie 2013, 20:04)
Asta ar trebui filmat "in actiune" la o sedinta de Consiliu sa inteleaga tineretul sensul expresiei "a rade ca prostul". E bun omul, stie sa bruieze opozitia si sa aprobe tot ce zice seful direct. Si mai umbla zvonul (neconfirmat) ca stie sa scrie si sa citeasca. Dar sa nu fim rai, ce ati vrut la tineret, un intelectual cumva? Voi ati vazut tineretul de azi?
Arabu:
(23 Ianuarie 2013, 19:49)
HE, he he. Pai poate DNA il verifica si la cladirea pe care a construito la primaria Perieti. Ca treaba e imputita rau iar madam Nuti stie de ce 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 10 Sep 2026
197 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 9 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:30
(83 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din  cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:00
(109 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(708 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

8 Septembrie 2026, 18:30


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(400 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(715 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(1086 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(658 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(739 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(870 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(699 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(767 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(809 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(1454 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(1674 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(1476 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(1372 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Digului din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Digului din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

26 August 2026, 10:20
(1801 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează asupra vizării carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește rentierilor agricoli sau împuterniciților/mandatarilor/curatorilor acestora că data de 31 august 2026 este ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 10:20
(1844 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 08:25
(1538 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Sâmbătă, 22 august 2026, în zona Piața Unirii din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din primele informații, două mașini s-au lovit, principala cauză fiind neacordarea de prioritate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2026, 22:40
(3543 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 516,19 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iulie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 8 inspecții fiscale, realizând și 10 controale inopinate ...[citește_toată_știrea]

20 August 2026, 13:55
(1886 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 11,33 milioane de lei în luna iulie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 11,33 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 16:35
(2831 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin miercuri, 19 august 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Migdalei din localitatea Dridu. Î ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 09:55
(2769 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 31 august 2026, termen-limită pentru vizarea carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli sau împuterniciții/mandatarii/curatorii acestora pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 16:50
(1800 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(2078 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(2944 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(2483 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(2454 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(2472 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nicu taxi în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Danut în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Ptr Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Il în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 @Credinciosii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Interesant în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii Credincioșii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Nicușor în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Corcodușul în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean cetatean în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 șalău Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Vasea în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...