Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Handbal, CSM Unirea Slobozia a susținut două amicale

Paraschiv, mulțumit de jocul echipei

Săptămîna trecută a însemnat reîntîlnirea cu lupta între semicercuri pentru handbalistele de la CSM Unirea Slobozia, pregătite de profesorul Liviu Paraschiv. Marți, 15 ianuarie a.c., slobozencele au evoluat împotriva prim-divizionarei CSM Ploiești, echipă antrenată de fosta internațională Simona Gogîrlă. Fetele noastre au etalat un joc peste așteptări, care le-a surprins pe prahovence. La pauză, Unirea conducea cu 15-13 și numai faptul că, fiind un meci amical, Liviu Paraschiv a rulat în a doua repriză întreg lotul a făcut ca balanța să se încline în final în favoarea Ploieștiului care a cîștigat cu 31-29. De remarcat că la 4 zile distanță, într-un meci din Liga Națională, CSM Ploiești trecea de HCM Roman cu 23-18. Al doilea amical al fetelor noastre s-a consumat pe 17 ianuarie în compania Rapidului București. S-au jucat trei reprize și a fost o adevărată demonstrație de forțe din partea Unirii. O demonstrează scorul final, 55-28. «Mai avem cîteva zile pînă la startul returului și pot spune că sîntem pe drumul cel bun. Sînt mulțumit de jocul echipei, iar cele două venite, Carmen Veșcă și Raluca Năstase se integrează încetul cu încetul» ne-a declarat antrenorul Liviu Paraschiv. Returul începe pe 3 februarie, iar Unirea joacă acasă cu Neptun Constanța.

Naționala de junioare vine la Slobozia În această săptămînă slobozencele mai au programate trei amicale. Joi, 24 ianuarie, Unirea se deplasează la Galați pentru jocul cu prim-divizionara Danubius. Vineri, ora 17,00, și sîmbătă ora 10,30 este rîndul slobozenilor să-și vadă echipa la lucru, în premieră pe 2013. În Sala Sporturilor din Slobozia, la orele mai sus menționate, este programată o dublă întîlnire cu echipa națională de junioare (fete născute în 1996 și 1997).
Alexandra Bocean a renunțat la handbal Postul de extremă dreapta dă în continuare serioase bătăi de cap conducerii Unirii Slobozia. Adusă în vară de la Terom Iași, Alexandra Bocean, 20 ani, a hotărît în aceste zile să pună prematur ghetele în cui. Tînăra a decis ca handbalul să nu mai facă parte din viitorul ei, urmînd a căuta să se realizeze dincolo de hotarele României. După ce în prealabil renunțase la Bianca Grigore, Liviu Paraschiv mai are totuși 3 variante pentru a acoperi postul de extremă dreapta: Jeni Drăgan, Adina Nistor și noua achiziție Raluca Năstase.

23 Ianuarie 2013, 16:27 (7393 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 07 Iul 2026
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendii la Fetești și Bordușelu

Joi, 7 octombrie a.c., pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească a unui feteștean. Două echipaje de pompieri cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2021, 12:55
(4182 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Pisică salvată de pompieri

Joi, 7 octombrie a.c., pompierii din Fetești, cu mijloacele din dotare, au intervenit pentru salvarea unei pisici. Patrupedul căzuse într-o fosă septică, adâncă de aproximativ 2 metri. ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2021, 12:45
(3584 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Concursuri din sursă externă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul de Jandarmi Județean

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița și Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița organizează concursuri din sursă externă. În cadrul ISU Ialomița sunt disponibile 8 posturi ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2021, 19:30
(19219 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 169 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 7 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 13068, fiind înregistrate 169 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2021, 16:30
(3033 vizualizări - 0 comentarii)


Maltezi: Sancționată pentru că a încălcat măsura izolării

Polițiștii ialomițeni au aplicat o sancțiune pe numele unei tinere din localitatea Maltezi, care a încălcat măsura izolării, stabilită de Direcția de Sănătate Publică Ialomița. În ziua de miercuri, 6 octombrie ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2021, 15:30
(3799 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi aplicate de polițiști pentru încălcarea regulilor de circulație

Miercuri, 6 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat acțiuni punctuale pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2021, 15:15
(7889 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Recomandări privind folosirea tehnologiei ca mijloc de protecție împotriva COVID-19

Creșterea îngrijorătoare a ratei de infectare și evoluția constantă a valorii incidenței cazurilor confirmate cu COVID-19 ne determină să lansăm un apel către toți cei interesați, în sensul limitării activității ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2021, 14:45
(9083 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Măsurile de protecție sanitară, verificate de polițiști

Polițiștii ialomițeni au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului COVI ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2021, 19:05
(6862 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 159 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 6 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 12899, fiind înregistrate 159 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2021, 16:30
(1887 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Copil acroșat de un autoturism

Marți, 5 octombrie a.c., două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în satul Condeești, un autoturism ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2021, 12:35
(3183 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Conducea fără drept, cu permis susceptibil a fi fals

Luni, 4 octombrie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au depistat, în flagrant, un bărbat din Mangalia, în timp ce conducea un autoturism cu permis susceptibil a fi fals. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 19:45
(2276 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Tânăr căzut într-o fântână

Pompierii din Slobozia au intervenit marți, 5 octombrie a.c., pentru salvarea unui bărbat, în vârstă de aproximativ 33 de ani, căzut într-o fântână în localitatea Andrășești. La locul intervenției a venit ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 19:30
(2176 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reglementări normative privind circulația trotinetelor electrice

Marți, 5 octombrie a.c., în ședința de Guvern a fost adoptată Hotărârea de Guvern pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 18:40
(4583 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, verificată de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 18:20
(1679 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: În misiune la «Ștafeta Veteranilor»

IJJ Ialomița: În misiune la «Ștafeta Veteranilor»

Jandarmii ialomițeni au participat luni, 4 octombrie a.c., la a 8-a ediție a «Ștafetei Veteranilor», acțiune organizată de Asociația Invictus România împreună cu MApN, care presupune purtarea în alergare ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 16:45
(1722 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 131 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 5 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 12740, fiind înregistrate 131 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 16:45
(2338 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna octombrie

Ministerul Finanțelor a emis, începând de luni, 04 octombrie 2021, noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,50%, 4,00% și 4,40%. Titlurile ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 14:00
(5836 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozean reținut pentru «tentativă de omor»

Sâmbătă, 3 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reținut un bărbat din Slobozia, bănuit de comiterea infracțiunii de «tentativă de omor». În urma cercetărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 19:15
(2569 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

La sfârșit de săptămână, au continuat acțiunile desfășurate de polițiștii ialomițeni în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2. Peste 400 de sancțiuni contravenționale au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 19:05
(2572 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de 17 ani din Axintele, surprins la volanul unui autoturism neînmatriculat

Sâmbătă, 2 octombrie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Nr. 4 Coșereni,  în timp ce efectuau un filtru rutier pe DJ201 în comuna Axintele, au oprit pentru control ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 18:55
(1978 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Șofer depistat în trafic sub influența substanțelor psihoactive

Duminică. 3 octombrie a.c., în jurul orei 3,00, polițiștii rutieri din Fetești, în timp ce acționau pentru prevenirea riscului rutier au depistat în flagrant, pe strada Călărași, din Fetești, un tânăr în ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 18:50
(7238 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 104 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 4 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 12609, fiind înregistrate 104 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 16:50
(5946 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autoturism cuprins de flăcări

Duminică, 3 octombrie a.c., pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la un autoturism în Slobozia. Un echipaj de pompieri, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 14:15
(2258 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Marsilieni

Sâmbătă, 2 octombrie a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă a unui cetățean din satul Marsilieni. Trei echipaje de pompieri, cu două ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 14:10
(3101 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: A luat foc o combină!

Vineri, 1 octombrie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la o combină agricolă, produs pe raza comunei Jilavele. Un echipaj de pompieri, cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 13:55
(2241 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, 5 victime

Vineri, 1 octombrie a.c., două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna Gârbovi, în care a fost implicat ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 13:50
(1682 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Grăniceri din Țăndărei

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada  Grăniceri din orașul Țăndărei, RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile luni, 4 octombrie 2021, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 13:10
(4498 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În atenția operatorilor economici utilizatori de aparate de marcat electronice fiscale

Având în vedere termenele limită de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al ANAF stabilite legal, Agenția ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 12:10
(5107 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 83 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 3 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 12505, fiind înregistrate 83 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2021, 17:05
(2495 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2, în atenția polițiștilor

Polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile de verificare a modului în care cetățenii județului Ialomița respectă măsurile de prevenire a răspândirii noului Coronavirus. Astfel, vineri, 1 octombrie a.c ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2021, 18:05
(6673 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...