Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Traficanți de droguri ialomițeni, arestați la Călărași

Traficanți de droguri ialomițeni, arestați la Călărași

Patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 28 și 40 ani, domiciliați în Amara și Slobozia, au fost arestați preventiv la Călărași de către procurorii Direcției Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sub acuzația de «trafic de droguri». Persoanele reținute sînt cunoscute de oamenii legii, fiind cercetate și în alte dosare penale pentru «ultraj» sau «proxenetism»...
Potrivit datelor furnizate de anchetatori, cei patru ialomițeni reținuți la Călărași pentru «trafic de droguri» sînt frații Daniel Poștaru, de 36 ani, și fratele său, Sorin Poștaru, de 28 ani, ambii domiciliați în Amara, precum și slobozenii Vasile Becheanu, de 40 ani și Viorel Dumitru, de 38 ani. Drogurile erau procurate din Spania și apoi distribuite de cei patru în Călărași și Slobozia. Prinderea lor a fost posibilă în urma unui flagrant organizat pe străzile Călărașiului de procurorii DIICOT în colaborare cu ofițerii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița.
Daniel Poștaru venea tocmai din Spania și era așteptat de ceilalți trei suspecți la Călărași. În bagajul său el transporta peste 260 de grame de cannabis și hașiș. Imediat după prinderea celor patru, oamenii legii au percheziționat fiecare locuință a acestora.
În momentul de față, aceștia se află în Centrul de Arest și Reținere al IPJ Călărași, în stare de arest preventiv pentru 29 de zile.

25 Ianuarie 2013, 09:25 (27063 vizualizări - 36 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Arestați preventiv pentru «trafic de droguri de mare risc»
Ialomița: Arestat pentru «complicitate la furt»
Ialomița: Arestați pentru «conducere fără permis» și «furt calificat»

Comentariile cititorilor:


Neagu Gh.:
(20 Iunie 2015, 12:52)
@Grigore. Pe șpăgarii de la bac 2012 îi doare-n cot! Rușine? N-au avut așa ceva niciodată! Pedepsele pentru ei vor intârzia până vor uita și ei ce au făcut. Lepre, dar profesori! Hoți, dar educă în continuare.
sorin postaru:
(20 Iunie 2015, 02:01)
Tot citesc comentariile aste pe aici....ce este drept,dupa multa vreme,dar am si eu o singura rugaminte....dsti si voi numele complete ca poate o sa si stam de vorba candva...mai ales acel"EU",care comentezi aiurea ,fara macar sa sti despre ce este vorba.....vorbiti sa va aflati in treaba!Daca tot aveti ceva sa ne spuneti,sau daca tot stiti voi ca am fost sau nu vinovati,de ce nu ne contactati sa ne spuneti in fata toate lucrurile astea?Acum majoritatea suntem liberi,ba chiar eu....si asta doar pentru cultura generala a unora dintre voi,am o sentinta de achitare,data de ICCJ......Patrerea mea este sa va vedeti fiecare de lungul nasului.....
@mda:
(12 Iunie 2013, 02:51)
si tu "mda"vorbesti de niste nume pe care acum ai invatat sa le pronunti...ar trebui sa vorbesti mai putin!
@mda:
(12 Iunie 2013, 02:49)
ce aiurea sunteti....
Grigore:
(11 Aprilie 2013, 16:16)
Da, dnilor anonimi. Are dreptate numitul............!Orice puscăriaș este Nevinovat până la sentimta defin. si irevooc. Dar șpăgarii de la bacal 2012? Bietii de ei! Cât or mai avea de asteptat sentimta? milă! Se prăpădesc , se uscă pe picioare de regrete si rusine!!
....................:
(11 Aprilie 2013, 14:41)
Toate ziarele care au scris articolele astea de rahat,in care nici macar nu au habar ce scriu,au omis un lucru:AU INCALCAT DOAR CATEVA ARTICOLE DE LEGE!In primul rand sa incepem cu pozele publicate care nu au fost facute pe domeniul public,ba mai mult au fost FURATE  de pe retelele de facebook,ceea ce inseamna incalcarea dretului de autor si publicarea unei opere fara acordul autorului/subiectului!In al doilea rand,conform atat Constitutiei Romaniei,cat si Conventiei Europene a Dreturilor Omului,"ORICE PERSOANA BENEFICIAZA DE PREZUMTIA DE NEVINOVATIE SI ESTE CONSIDERAT NEVINOVAT PANA LA PRIMIREA UNEI HOTARARI DEFINITIVE SI IREVOCABILE DIN PARTEA UNEI INSTANTE DE JUDECATA!",iar in acest caz ziarele ,prin faptul ca ii fac TRAFICANTI,DROGATI, incalca in mod voit legea mai sus mentionata!Un alt punct de vedere ar fi informarea eronata cu voie a acestor ziare,care in mod voit ii acuza pe cei patru de TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC,iar aici tin sa precizez ca marijuana,hasis-ul fac parte din drogurile de mic risc,sau pur si simplu droguri,NU droguri de mare risc!Deci parerea mea ca ar trebuii sa se gandeasca de mai multe ori un editor inainte de a publica ceva de genul!Sincer eu v-as da in judecata si as inchide ziarele care nu stiu ce scriu sau se cred mai presus de lege
cioc:
(9 Aprilie 2013, 13:59)
sunt nevinovati....care droguri?
anonim:
(14 Martie 2013, 11:00)
Am o singura intrebare ii cunoasteti pe baietii astia sa vorbiti de ei? De unde stiti voi ca sunt drogati ? Dar asta e romanica noastra .Mor cand vad ca unii au o singura treaba in viata asta:sa fie mereu informati de ceea ce invart aia din jurul lor.Ce bani, ce femei, ce case,ce masini,ce datorii,ce belele?Urata si josnica meserie...Tineti-va gura ca e mai bine! Nu va mai interesati ca nu e important nici unul dintre ei pentru voi de ras sunte-ti buni toti dar de ajutat nici unul. Rau vine timpul fiecaruia la un moment dat si stiti voi roata oricat de "'patrata'' ar fi ea tot se intoarce ea odata. Lasati baieti o sa iesiti voi si sa nu puneti la suflet spusele idiotilor. P.S : pentru cei ce nu stiu cautati in dex sensul cuvantului idiot.
............:
(14 Martie 2013, 08:56)
Terminati dracu cu atatea comentarii sunteti niste frustrati , niste prosti ,ca un om cu scaun la cap nu ar comenta astfel de probleme dar asta e unii sunt facuti doar ca sa se intereseze de ce bani ce masini, ce case ce femei invart unii ,josnica si urata meserie au unii. Asta e va intereseaza tot.
leonida:
(7 Martie 2013, 23:43)
daaa..lam vazut pe Sorin P ascasa lui ia dat drumu....dar ceilalti adica jr,lica si dan asteapta sa se termine procesu sa isi ia pedeapsa...si nu va mai bagati voi in comentari au vrut sa faca bani din iarba seaca:)) asta este daca nu risti nu castigi !
HASIS:
(27 Februarie 2013, 09:42)
...........................: Apropo! Pana calci iarasi pe iarba proaspata, du-te la aia trimisi cu sorcova, sa-ti explice diferenta intre anagramat si agramat! Poate scapi, cel putin tu, de o obsesie!
HASIS:
(26 Februarie 2013, 12:10)
.............................: ... Doar n-or fi ziarele mai rau decat babele? Dar de obicei ca sa fie fum, se face si un foc. ??? "mandat usor fratilor si nu bagati in seama ce zic unii anagramati"... mai ales cei pentru care "doamna procuror avea probe"...................................: Am nevoie de voi... Urgent!..................................................................................................................................
...................::
(26 Februarie 2013, 09:33)
Tot dati comentarii,dar la nici un coment nu vad si eu un nume intreg si real.........va place sa vb aiurea ca sa fiti si voi bagati in seama.Mai rau este ca vorbiti despre un subiect despre care nu stiti nimic,doar ce ati aflat in ziare.Ganditi-va mai intai daca este adevarat si cum au fost arestati oamenii aia.....daca li s-a incalcat vreun drept,sau daca doamna procuror avea probe pentru toti......nu mai vorbiti aiurea,sau daca tineti neaparat sa faceti asta....nu va mai ascundeti dupa nume fictive.....este usor sa vorbesti urat despre cineva.Parerea mea:*Sunteti niste frustrati,care nu sunt in stare sa mearga bine pe strada*..........mandat usor fratilor si nu bagati in seama ce zic unii anagramati
.....................:
(18 Februarie 2013, 21:55)
Grea este gramatica asta pt unele persoane...................in ceea ce priveste intamplarea.....mai intai trebuie sa va documentati si pe urma sa vb.............ma uit la ce comentati si sincer nu aveti habar despre ce e vb...............nu mai vb aiurea...............si apropo baietii astia au mai multa scoala ca multi din cei care au scris
EU / maria:
(17 Februarie 2013, 10:52)
... Asa tine degetul, in mod sigur, si TAURUL COMUNAL din urziceni... zis mai nou TARANIA.
Ala cu o facultate, care tot asa a gandit si se pare ca mai gandeste inca, despre BUN SIMT... Este doar dat, ca sa-l calce asa MITOCANI in picioare!
... ALA caruia tot ma straduiesc sa-i curat fata si care dupa 33 de ani, cu BANII care asa i-a mai ravnit, inca nu si- a cumparat si un mic petec de obraz!...
... Dar probabil ca ii trebuie ca sa sustina scena de acest nivel... ca mai sus!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
266 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(6744 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3558 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1953 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(711 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(821 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(6540 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(2158 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2304 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(5613 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(3008 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(1001 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2778 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(4975 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(1174 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(591 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1716 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(692 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1522 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(837 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(5756 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(2232 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1412 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1665 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1686 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1392 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(8392 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1641 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1556 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(2018 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(2293 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...