Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

CEA MAI/CEL MAI...

Disco rural la Grivița

Distracție cu «Miss Boxe»... la maxim!

Sîmbătă noaptea, bătînd discotecile de la țară, reporterii Independent au nimerit în toiul unei petreceri rurale, stropită cu bere ieftină și manele, care s-a desfășurat în discoteca de la Grivița. Distracția a fost asigurată de «Miss Boxe», respectiv Monica Constantin. Pentru deliciul celor 200 de privitori, ea a înlocuit boxele din cluburi cu un ring improvizat, din lemn, capitonat cu o mochetă tocită. Atitudinea dansatoarei a scăpat-o și de amenda pe care era s-o primească pentru spectacolul oferit fără contract...

Atmosferă incendiară
Sîmbătă seara, chiar și la țară, lumea iese din casă să se distreze. Din pleiada de discoteci rurale am ales-o pe cea de la Grivița. La invitația patronului, distracția a fost asigurată de «Miss Boxe», adică Monica Constantin. Tînăra de 20 de ani, studentă la Politehnică, a renunțat pentru o noapte la cluburile din București și a dansat pe un ring improvizat din lemn, costumată în cadînă. Pantalonii de voal, salba de la brîu și decolteul cu sclipici au făcut deliciul celor 200 de spectatori, care s-au înghesuit  să facă poze de Facebook cu «Miss Boxe»...
Cu fesul regulamentar ridicat în creștet, Marin a încercat să-i ofere dansatoarei un strop din berea ieftină, pe care și-a cumpărat-o de la barul unde nu se eliberează niciodată bonuri fiscale. La fel s-a întîmplat și în cazul nostru, cînd am cerut două Cola. «Este cea mai frumoasă dintre toate fetele de aici. Ia uite-o cum se mișcă...» ne-a declarat Marin, încîntat de prestația Domnișoarei «Boxe».
Muzica a fost asigurată de o trupă de lăutari, care au încasat în zece minute 2000 de lei plus TVA, din dedicațiile oferite de «Prințu’ Pervers» din Țăndărei pentru «toată familia lui»...

Razie fără rezultat
După miezul nopții, muzica s-a oprit brusc. Pe ușa discotecii din Grivița a intrat Poliția! Oamenii legii n-au venit să se distreze, ci au luat-o la întrebări pe «Miss Boxe». «Balerina asta are contract aici?» a întrebat unul dintre agenți în timp ce-i percheziționa dansatoarei poșeta roz... A fost suficient un singur zîmbet adresat agentului de poliție și «Miss Boxe» a scăpat neamendată pentru că oferă show-uri fără contract. Luați la control au fost și spectatorii, însă niciunul nu a fost «săltat». Singurul care a dat explicații polițiștilor a fost Marin, pentru că «ăsta avea gura mare și era cu sticla în mînă», după cum a raportat superiorilor un alt agent.

DREPT LA REPLICĂ
formulat vizavi de articolul intitulat
„Disco rural la Grivița-Distracție cu «Miss Boxe»... la maxim!“,
publicat în ediția din 30 ianuarie 2013 a publicației INDEPENDENT

Față de apariția în ediția din data de 30 ianuarie 2013, în cadrul publicației „Independent“ a articolului intitulat „Disco rural la Grivița- Distracție cu «Miss Boxe»... la maxim!“, subsemnatul Cătălin Săvulescu- manager general al BYBLOS CLUB CAFÉ & LOUNGE GRIVIȚA IALOMIȚA, doresc sa fac urmatoarele precizări:
În primul rând, dezavuez modalitatea de abordare a ziaristului ce a redactat acest articol, întrucât conține afirmații defăimatoare și acuzații extrem de grave la adresa noastră, ce nu au nicio legătură cu realitatea, fiind totalmente eronate!
În acest sens, înainte de toate înțeleg să critic aspectul că acest articol nu poartă semnatura niciunei persoane, considerent pentru care înțeleg să declin întreaga responsabilitate ce decurge din publicarea acestuia în dreptul d-lui redactor-șef Victor-Eugen Popa, ce a aprobat tipărirea acestui material.
Totodată, consider că v-ați încălcat normele de deontologie profesională prin faptul că nu ați contactat în prealabil pe reprezentantul legal al acestei discoteci -BYBLOS CLUB Café & Lounge Grivița Ialomița- spre a-i solicita un punct de vedere privitor la articolul ce urma  a fi publicat la data de 30 ianuarie 2013, omisiune ce ne încalcă grav și iremediabil dreptul nostru legitim la apărare.
Aceleași critici vi le aducem inclusiv în privința faptului că nu ne-ați solicitat permisiunea de a fotografia în cadrul discotecii (respectiva locație aparținând eminamente domeniului privat, fiind proprietatea BYBLOS CLUB), ba mai mult, nu ne-ați cerut nici încuviințarea prealabilă de a publica aceste fotografii capturate în interiorul clubului nostru, în cadrul ziarului și pe site-ul dvs.
Nu în ultimul rând, apreciem că ați adus atingere vieții particulare a unei persoane, în speță a numitei MONICA CONSTANTIN, ce nu este persoană publică și ați expus în atenția publicului larg amănunte din viața privată a acesteia, cum ar fi numele (Andreea Constantin), vârsta (20 ani), ocupația (studentă la Politehnică), fără a avea acordul prealabil al acestei persoane.
Referitor la gravele acuzații de „evaziune fiscală“ pe care ni le aduceți în urma publicării acestui articol ce conține următoarea sintagmă: „barul unde nu se eliberează niciodată bonuri fiscale. La fel s-a întîmplat și în cazul nostru, când am cerut două Cola“, vă punem în vedere să aduceți probe pertinente și concludente în susținerea acestor afirmații tendențioase, în caz contrar vă solicit pe această cale în mod expres să procedați la darea unei dezmințiri scriptice, ce va fi publicată în cel mult 7 zile de la data primirii prezentei în cadrul ziarului dvs. Independent!
Față de presupusa săvârșire a infracțiunilor de „neglijență în serviciu“ și de „abuz în serviciu“ pe care le aduceți unui agent de poliție pentru care „a fost suficient un singur zâmbet adresat agentului de poliție și «Miss Boxe» a scăpat neamendată pentru că oferă show-uri fără contract“, apreciem că incumbă Ministerului de Interne-în speță I.P.J. Ialomița, atât obligația de a se sesiza din oficiu cu privire la săvârșirea acestor două infracțiuni, cât și cu privire la săvârșirea unui eventual denunț calomnios venit din partea dvs. (și de care se face vinovat editorul acestui articol), însă în ceea ce ne privește pe noi, vă aducem la cunoștință că iarăși faceți afirmații neavenite și în necunoștință de cauză relativ la presupusa inexistență a contractului de prestări servicii încheiat între clubul nostru și numita Monica Constantin.
Finalmente, înțeleg să critic inclusiv modul specific de exprimare abordat de către redactorul „anonim“, ce a procedat la descrierea discotecii pe care a inspectat-o în calitate de simplu client în acea seara de sâmbătă (iar nu în calitate de ziarist), locație pe care a expus-o într-o lumină nefavorabilă, defăimătoare și cu intenția clară, neechivocă de a ne denigra, concluzie ce rezultă din următoarele afirmații:
-„reporterii Independent au nimerit în toiul unei petreceri rurale, stropită cu bere ieftină“;
-„ea (n.r. Monica Constantin) a înlocuit boxele din cluburi cu un ring improvizat, din lemn, capitonat cu o mochetă tocită„;
-„cu fesul regulamentar ridicat în creștet, Marin (un personaj fictiv, inventat de către ziarist spre a amplifica efectul defăimător adus clubului nostru!) a încercat să-i ofere dansatoarei un strop din berea ieftină, pe care și-a cumpărat-o de la barul unde nu se eliberează niciodată bonuri fiscale. La fel s-a întâmplat și în cazul nostru, cînd am cerut două Cola“;
-„luați la control (de către polițiști, se subînțelege) au fost și spectatorii, însă niciunul nu a fost «săltat». Singurul care a dat explicații polițiștilor a fost Marin (același personaj fictiv), pentru că «ăsta avea gura mare și era cu sticla în mîn㻓.
Referitor la acest din urmă incident, informăm opinia publică de faptul că este imposibil de a se fi produs în condițiile în care clubul nostru
comercializează pe parcursul discotecii doar bere la cutie (în niciun caz bere la sticlă), la prețuri accesibile, ce-i drept (incomparabile cu adaosul perceput la cluburile din mediul urban), dată fiind puterera actuală de cumpărare!
Vizavi de temeinicia acestui demers al nostru prin care înțelegem să uzităm de dreptul la replică, apreciem că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, drept garantat prin art. 30 alin. 6 din Constituția Romaniei. După cum se cunoaște, dreptul la reputație figurează printre drepturile garantate de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, drept ce ne-a fost încălcat în urma publicării în 30 ianuarie 2013 a acestui articol intitulat „Disco rural la Grivița- Distracție cu «Miss Boxe»... la maxim!“, în săptămânalul INDEPENDENT.
Pentru toate aceste considerente, considerăm ca prin articolul publicat ne-a fost afectată propria imagine și reputația clubului nostru, astfel încat am considerat necesar să informăm corect opinia publică cu privire la precizările neconforme cu realitatea care au fost publicate în acest material jurnalistic, sens în care vă solicităm ÎN MOD EXPRES să procedați la publicarea acestui drept la replică astfel cum v-a fost transmis, ÎN MOD INTEGRAL, PE PRIMA PAGINĂ A ZIARULUI DVS., LA URMĂTOAREA APARIȚIE A PUBLICAȚIEI dvs. (imediat ulterioară datei de 4 februarie 2013, când ne-am exercitat dreptul la replică), în caz contrar, rezervându-ne dreptul de a promova toate căile legale avute la dispoziție!
04.02.2013
BYBLOS CLUB CAFÉ & LOUNGE Grivita Ialomița,
Prin Manager CĂTĂLIN SĂVULESCU

30 Ianuarie 2013, 09:33 (19367 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Grivița: Scandalagii, reținuți pentru 24 de ore
CEA MAI... deocheată petrecere rurală!
Grivița: Scandal la discotecă

Comentariile cititorilor:


lupul:
(5 Februarie 2013, 11:27)
Doamne, ce panarama! astea sunt valorile pe care voi le promovati?
CENTER CLUB GRIVITA:
(4 Februarie 2013, 15:52)
CENTER CLUB GRIVITA - noi nu avem animatoare ( stie toata lumea unde danseaza Dra Monica C-tin )...asta pentru domnul care ne acuza ca este "mana noastra" este vizibil din pozele afisate ca evenimentul respectiv nu sa desfasurat la noi in club... de la alte comentarii ne abtinem, nu ne intereseaza subiectele de genul acesta... apropo de  "invidie" nu cerd ca este cazul, nimeni de la Center Club nu a spus si nici nu o sa spuna vreun cuvant urat la adresa Byblos.... daca ei fac asta este problema lor.... si cel mai important mesajul nostru nu este "ANONIM". 

 Ne cerem scuze  Monica pentru ca am folosit numele tau in mesajul nostru.

Mesajul este din partea personalului Center Club Grivita.

 
jiji:
(31 Ianuarie 2013, 11:57)
destrabalare!
dottore:
(30 Ianuarie 2013, 21:40)
Mareanoooooooooo cicalaka cikikea si cu tine ... daca taceai filosoafa ramaneai sa moara Bibi care e mare shmeker in discoterca de la Grivitza...Fomeie cum sa fie frumos acolo? Sau poate iti plac tie tzaranii care balosesc la fundu la fetilii buni di tăt. Ha ia zi esti vreauna din printzesilii din poze ? :D
Vio:
(30 Ianuarie 2013, 21:23)
Taranusi !
anonim:
(30 Ianuarie 2013, 19:01)
Asta este mana celor de la Center Club,de invidie.Asta i-a ros mereu-INVIDIA
BOBUTz:
(30 Ianuarie 2013, 18:40)
Prin pleiada de poze apara si un militian zambind pe sub mustati. O fi vreun cocalar din comuna, ca prea radea a subinteles. O fi luat si el o masa inainte sau dupa actiunea?
Zic io.....
Mariana:
(30 Ianuarie 2013, 17:55)
Nu inteleg de ce ati scris asemenea baliverne...si daca este “o discoteca“de la tara...e mult mai frumoasa ca orice alt cliub din oras...
mircea:
(30 Ianuarie 2013, 17:47)
ROMANELIA....
...:
(30 Ianuarie 2013, 09:48)
"Discoteca din Grivita" care defapt sunt doua... Center Club Grivita si Byblos Club Grivita.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
05 Iul 2026
218 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA a dat startul plăților în avans pentru Campania 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că duminică, 16.10.2022, a demarat Campania de plată în avans a fermierilor care au depus Cereri unice de plată în anul 2022. Cuantumurile ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2022, 12:20
(11759 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 16 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29684, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 15 octombrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2022, 16:40
(2218 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 15 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29684, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de vineri, 14 octombrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2022, 16:20
(3331 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 14 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29684, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de joi, 13 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2022, 16:15
(2622 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prof. dr. Constantin Dulcan, invitat la «Salonul Anual de Carte»

Luni, 17 octombrie a.c., în cadrul «Salonului Anual de Carte», organizat la Slobozia, se va desfășura conferința «Despre frumusețea vieții! Experiențe de schimbare a alimentației care au schimbat vieți ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2022, 15:45
(9872 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: 29 de absolvenți, selectați în vederea ocupării unui loc de muncă

Vineri, 14 octombrie a.c., s-a desfășurat bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița. La nivelul județului, până la data desfașurării ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2022, 15:30
(7521 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bilanțul perchezițiilor organizate de polițiști

Ialomița: Bilanțul perchezițiilor organizate de polițiști

Peste 37000 de lei, 4000 de euro, 1 pistol, 3 arme tip airsoft, obiecte contondente precum și documente de interes operativ au fost ridicate în urma celor 26 de percheziții domiciliare efectuate joi, 1 ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 18:15
(3506 vizualizări - 5 comentarii)


Căutați de autoritățile germane, identificați de polițiștii din Urziceni

Doi bărbați de 21 și 33 de ani, pe numele cărora autoritățile judiciare din Germania au emis mandate europene de arestare pentru comiterea infracțiunii de «tentativă de omor», au fost identificați de polițiști ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 18:00
(3958 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Adolescent urmărit de polițiști după ce a furat o mașină

Un adolescent de 15 ani din Fetești s-a ales cu un dosar penal după ce în seara zilei de miercuri, 12 octombrie a.c., a furat o mașină din fața porții unui cetățean din municipiu. Acesta a fost prins de ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 17:30
(5118 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 noi cazuri de COVID-19

Joi, 13 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29680, fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de miercuri, 12 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 16:20
(2377 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o locuință în Fetești

Incendiu la o locuință în Fetești

Două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o bucătărie și o anexă gospodărească la Fetești. Au ars bucătăria și o anexă gospodărească în ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 14:15
(3090 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


ISU Ialomița: «Ziua Internațională pentru Reducere a Riscurilor la Dezastre»

Aniversată la 13 octombrie, «Ziua Internațională pentru Reducere a Riscurilor la Dezastre» marchează modul în care oamenii și comunitățile din întreaga lume depun eforturi pentru reducerea expunerii la ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 14:10
(9928 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: Femeie salvată dintr-o fântână

Luciu: Femeie salvată dintr-o fântână

O misiune dificilă și de amploare, dar cu un final fericit, au avut echipajele de pompieri din Slobozia și Țăndărei. Astfel, miercuri, 12 octombrie a.c., în jurul orelor 15,20, prin apel la numărul unic ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 13:55
(6376 vizualizări - 0 comentarii)


26 de percheziții domiciliare la Bărbulești și Urziceni

Joi, 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au pus în aplicare 26 de mandate de percheziție domiciliară, dintre care 16 în municipiul Urziceni și 10 în comuna Bărbulești. În urma descinderilor ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 10:30
(3299 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea delicvenței juvenile și siguranța în școli, în atenția prefectului de Ialomița

Prevenirea delicvenței juvenile și siguranța în școli, în atenția prefectului de Ialomița

Miercuri, 12 octombrie 2022, prefectul județului Ialomița a convocat ședința Echipei Interinstituționale pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 17:10
(9173 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: «Apa noastră cea de toate zilele»

Miercuri, 19 octombrie a.c., între orele 15,00-17,00, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia va organiza evenimentul «Apa noastră cea de toate zilele»-o dezbatere despre reabilitarea sistemului național ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 16:25
(9397 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 12 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29675, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de marți, 11 octombrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 16:15
(1902 vizualizări - 0 comentarii)


Ajutoare materiale și financiare oferite de parohiile din cadrul Protopopiatului Slobozia

Ajutoare materiale și financiare oferite de parohiile din cadrul Protopopiatului Slobozia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor și în coordonarea părintelui protopop Laurențiu Cioranu, conform rapoartelor trimestriale de activitate, parohiile ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 14:50
(10230 vizualizări - 0 comentarii)


ANOFM: Subvenții acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a anumitor categorii de persoane

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă implementează la nivel național, prin intermediul agențiilor județene, proiectul «PROACCES 4-Subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri», proiect ce ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 14:40
(11292 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: ANOFM subvenție


Percheziții domiciliare la Țăndărei și Fetești

Miercuri, 12 octombrie a.c., polițiștii IPJ Ialomița efectuează 8 percheziții domiciliare, în municipiul Fetești și orașul Țăndărei, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 11:30
(6818 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiști

Efective din cadrul Poliției Fetești au depistat, pe raza comunei Bordușani, un bărbat de 39 de ani, din județul Constanța, în timp ce oferea spre vânzare din interiorul unui autoturism articole de îmbrăcăminte ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 19:20
(7768 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permis

Polițiștii din Urziceni au oprit în trafic, pe DN2, la intersecția cu DN1D, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 19:10
(2853 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Marți, 11 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29673, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de luni, 10 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 16:15
(1480 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Protest al pensionarilor în fața Prefecturii Ialomița

Slobozia: Protest al pensionarilor în fața Prefecturii Ialomița

Membrii Uniunii Județene a Pensionarilor Ialomița și cei ai Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Ialomița, alături de alte asociații care susțin drepturile pensionarilor au organizați marți, 1 ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 15:00
(9230 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1042 de permise de conducere, emise în luna septembrie 2022

Potrivit datelor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița, în luna septembrie 2022, la nivelul județului Ialomița au fost emise 1042 permise de conducere ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 14:45
(10489 vizualizări - 0 comentarii)


38 de mașini electrice, înmatriculate Ialomița

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița a emis 18 numere de înmatriculare de culoare verde pentru proprietarii unor autoturisme electrice. Reamintim ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 14:30
(13267 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Bătrână de 82 de ani, violată de un tânăr de 19 ani

Un tânăr de 19 ani a fost arestat preventiv la Slobozia după ce, în noaptea de duminică spre luni, 9/10 octombrie a.c., a violat o bătrână de 82 de ani, domiciliată în comuna Munteni Buzău. Polițiștii susțin ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 13:30
(7863 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Miercuri, 12 octombrie 2022, în intervalul orar 08,00-16,00, se va întrerupe alimentarea cu energie electrică la nivelul surselor de apă ce deservesc orașul Fetești, pentru efectuarea unor lucrări de modernizare ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 13:15
(12267 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse alimentare neconforme, retrase de la comercializarea din supermarketuri

În perioada iulie-septembrie 2022, la nivelul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au fost înregistrate 10 notificări de alertă, referitoare la depășirea limitelor maxime ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 12:15
(13796 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 noi cazuri de COVID-19

Luni, 10 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29666, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de duminică, 9 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2022, 16:50
(1477 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...