REPORTAJ

Slobozia lui HODI

«Tata a plecat din țară/și se-ntoarce-n primăvară/afară-i frig, se face seară/pe zi ce trece o dau în bară/știu că o să fiu major/trebuie să-mi fac un alt decor/o să am și familie/și n-o distrug pentru alcool/încă văd un viitor/steagul nostru tricolor/s-a vărsat pe el mult clor/și acum e incolor/mi-am creat o altă lume/am ales să plec în ea/asta este lumea mea/nu mi-o strică nimenea»... Sînt versurile celui de-al doilea videoclip al raper-ului HODI, elev al Liceului de Arte din Slobozia. Tînărul are doar 15 ani, iar cîntecul din care am citat este al doilea din proaspăta sa carieră. Primul său «hit», intitulat «Se cheamă Slobozia» a reușit să înregistreze pe youtube peste 5600 de vizualizări. Suficient pentru a ne atrage atenția. Poate este prea devreme să vorbim despre un succes și nu e treaba noastră să facem recenzii muzicale... Dar credem că HODI este reprezentativ pentru o generație despre care nu știm nimic. Și, cel mai grav, nici nu sîntem interesați să aflăm ceva...

Exponentul unei stări de spirit
HODI are 15 ani și tocmai a lansat acum o lună cel de-al doilea videoclip al său, «Plecat». Este atît de tînăr încît cu greu ți-ai putea închipui că versurile cîntecelor sale îl reprezintă. Și totuși... Primul său videoclip «Se cheamă Slobozia» reflectă o Slobozie familiară, care își exhibă nonșalantă hidoșeniile edilitare, învelite în lumini terne... Cu siguranță, demersul artistic e timid și șovăielnic, dar el există... «Rap-ul e o stare de spirit. Am vrut să dau totul pe față, și de rău și de bine» ne răspunde fără introduceri inutile și fără fasoane. A încărcat videoclipul pe net în vara anului trecut și este mîndru de cele 5600 de vizualizări pe care le are. Îi mărturisim că ni se pare prea mic pentru ce cîntă și că versurile sale reflectă, de fapt, starea de spirit a părinților săi, a Sloboziei comune, civice. Ne respinge politicos, aproape moale... «Am văzut prea multe». «Multele» le-a adunat în ultimii trei ani, de cînd a înțeles că drumul lui este acesta și că ceea ce vrea este să devină un raper celebru. «La 12 ani l-am ascultat prima dată pe Nane... Tot așa, un cîntăreț ca mine, de primă clasă, din Orșova. L-am idolatrizat. În fiecare piesă a lui explica puțin din ce face, din cum funcționează sistemul, ce-i ăla un mixting, ce-i ăla un album. Și am ascultat foarte mult, m-am perfecționat, am adunat... Și-acum dau totul pe față!». Îl privim intrigați, ca pe o ciudățenie... Mîndru de piesa lui, convins că «a dat totul pe față», exponent al frustrărilor orașului său.... Ne simte judecîndu-l și ridică din umeri: «Fiecare cu părerea lui!».

Visul lui HODI
Pe HODI îl cheamă, de fapt, Robe Gabriel Marius. Și dincolo de orgoliul său de artist precoce ascunde, asemeni tuturor celor de vîrsta lui, vise adolescentine. Pentru că și-a asumat inconștient statutul de exponent al orașului său, încearcă să ne vîndă clișee. «Acesta e manifestul meu. Un manifest liber pentru societate!» ne spune el la repezeală. Cerem un alt răspuns. Nu-l are! Îl găsim împreună, vorbind despre mesajele sale: «Uite, eu vorbesc despre mine, despre tine, despre oamenii din jurul meu. Dacă îți place, te oprești să mă asculți. Dacă nu, treci mai departe!». Dar HODI crede că versurile lui sînt scrise pentru ca nimeni să nu treacă mai departe. «Cum o vrea Dumnezeu! Depinde de noroc, de cît de mediatizat ești. De-asta am și venit aici, ca să mă fac cunoscut! Dacă ești cunoscut faci bani, ai contracte, urci mai sus, reușești. Dacă nu, degeaba ești bun, așa ca mine... Nu știe nimeni! Și vă mai spun una și gata! Nici Nane, cînd a început, nu era cunoscut, nu era luat în serios... Și a început tot așa, ca mine... Iar acum e departe și are doar 22 de ani!».
În mod paradoxal, HODI nu e singur. Are prieteni care fac aceleași lucruri, au aceleași preocupări, compun muzică, cîntă... Iar ei toți, împreună, îl ajută să facă un album: «E greu, trebuie bani, instrumente... Ori trebuie să cumperi negativele de la alții... Dar eu vreau un album al meu și o să-l fac!». Pînă atunci, HODI cîntă pe youtube. Iar videoclipurile sale ne reprezintă, fie că vrem, fie că nu. Pentru că la 15 ani, el a ales să transmită orașului în care crește un mesaj cu caracter social: «Avem case, blocuri, aproape dărîmate/și curve la colțul străzii/vrînd să fie scărpinate/copiii mici, ce își trăiesc copilăria/și li se va sfîrși cînd apare-n buzunar hîrtia/tomberoane negolite de aproape o lună/și apa la robinete tot elimină țărînă. (...) Fie că-i bine sau rău/ăsta e orașul meu/poate arat-așa/c-așa a vrut Dumnezeu!».

30 Ianuarie 2013, 09:24 (13341 vizualizări - 7 comentarii)