ULTIMA ORĂ
Ialomița participă la ECOlimpiada elevilor
Proiectul educațional ECOlimpiada elevilor, derulat de Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, s-a desfășurat în primul semestru al anului școlar 2012-2013, implicînd 15600 de elevi, din 161 de școli, din 23 de județe. Încurajarea elevilor și recunoașterea celor mai bune lucrări se realizează pe site-ul www.colecteazaselectiv.ro, pînă în 10 februarie. La nivel național, elevii din cele 161 de școli înscrise în concurs au realizat compuneri în care au dezvoltat creativ ideile desprinse din auxiliarul curricular «Învățăm să reciclăm ambalajele!», pe care l-au studiat alături de învățătorii lor. Din fiecare clasă participantă, învățătorii au ales cea mai potrivită compunere, conform regulamentului, care să participe în concurs, competiția desfășurîndu-se acum între 600 de elevi din toată țara. ECOlimpiada elevilor este un demers complet, desfășurat la nivel național, care integrează două componente. Prima componentă este cea didactică, aceasta urmărind educarea elevilor și stimularea interesului lor față de procesul de colectare selectivă, ca mijloc de prezervare a mediului. Cea de-a doua componentă a proiectului constă într-un concurs pentru elevi, avînd ca scop dinamizarea procesului de învățare prin stimularea competitivității la nivel școlar, local și național. Proiectul se desfășoară în unitățile de învățămînt selecționate cu ajutorul Inspectoratelor Școlare Județene, din următoarele județe: București, Argeș, Arad, Bacău, Brașov, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Tulcea, Vrancea.
6 Februarie 2013, 17:51 (7460 vizualizări - 0 comentarii)










