Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Am învățat să învingem!

Handbal, CSM Unirea Slobozia Neptun Constanța 22-20 (12-9)

Am învățat să învingem!

Apelul făcut publicului slobozean înainte de meciul cu Neptun Constanța a dat roade. Duminică, la ora jocului, Sala Sportului mustea de oameni, iar locurile pe scaune s-au dovedit încă o data insuficiente. Fetele noastre apar în tricouri albastre tocmai la meciul cu reprezentanta Mării Negre... Jucăm cu liderul, sîntem la 3 puncte în spate și vrem să îi luăm locul. Prin urmare avem o singură variantă: victoria! Publicul fierbe, iar Liviu Paraschiv le trimite în teren pe Andreea Nica, Drăgan, Băeșu, Simion, Ștefan, Băcăoanu și Kanda. Din păcate, constănțencele lovesc primele. Greu de oprit, Ana-Maria Drăguț face 1-0. Ripostăm prin Băeșu, apoi Simion marchează de două ori, iar oaspetele văd că nu e de glumă. Încleștarea continuă. Ele egalează, noi revenim la conducere. Băeșu reușește o pasă de efect pentru extrema dreaptă Jeni Drăgan, care nu iartă. Demersurile Unirii sînt îngreunate și de minutele de inferioritate. Pe rînd, ambii noștri pivoți Băcăoanu și Ciuplea cad pradă eliminărilor de două minute. Rezistăm, ne grupăm admirabil, iar Andreea Nica face din nou minuni în poartă. Ne desprindem pe finalul reprizei și intrăm la pauză cu un avantaj confortabil: 12-9. Repriza secundă debutează însă nefast, iar fiorii pierderii încă unui joc pe care îl aveam în mînă ne invadează șira spinării. Neptunul are 14-13, Liviu Paraschiv cere time-out, dar pare în zadar. 17-16 pentru dobrogence, iar șansa egalării este irosită de la 7 metri de Alexandra Băeșu. Slobozencele nu renunță la luptă. Barajul Andreea Nica rezistă în cîteva situații extreme, iar în scenă intră forțe proaspete. Marchează Ciuplea, Cosma, Stănciulescu, iar Monica Ștefan își regăsește tirul. Revenim la conducere, iar publicul exultă. «Slobozia, Slobozia!» se aude din peste 300 de glasuri iar victoria nu ne mai scapă. 22-20 pentru Unirea Slobozia, succes mare pentru o echipă care după 5 ani de existență a ajuns la maturitate. Handbalistele noastre au demonstrat că la acest nivel pot bate pe oricine. Ne-am apropiat la un punct de liderul Neptun Constanța și tot ce putem face este să cîștigăm toate cele 12 meciuri rămase din acest campionat și să așteptăm un pas greșit din partea adversarului. Pentru Unirea au punctat: Băeșu-6, Simion-4, Ștefan-3, Drăgan-2, Kanda-2, Băcăoanu-1, Ciuplea-1, Cosma-1, Popescu-1, Stănciulescu-1. Urmează duminică, 10 februarie 2013, un alt examen foarte greu la Buzău...
Andreea Nica a apărat

4 aruncări de la 7 metri
Andreea Nica a fost în meciul cu Neptunul un veritabil Dukadam de Slobozia. Portărița Unirii a avut din nou o evoluție remarcabilă și a influențat decisiv rezultatul jocului. Andreea a apărat nu mai puțin de 4 aruncări de la 7 metri și a avut în plus alte cîteva intervenții de situații 1 la 1, exasperînd banca tehnică dorbrogeană. Spre finalul meciului, publicul i-a scandat numele portăriței de 24 de ani.

Antrenorul Constanței: «Slobozia a fost mai determinată!»
Ioan Crăciu, antrenorul Neptunului Constanța a privit cu calm la final înfrîngerea echipei sale: «Slobozia a cîștigat acest joc printr-un plus de determinare. Presiunea meciului se pare că ne-a făcut să pierdem din concentrare și am greșit nepermis în multe rînduri. Poate că era timpul să pierdem și noi un meci. De la gazde am remarcat, în primul rînd, portarul. Publicul a avut un comportament sportiv, iar noi trebuie să ne mulțumim și cu astfel de săli mici și zgomotoase. Avem un punct în fața Sloboziei, dar promovarea se joacă. Pînă la final este posibil orice...». De partea cealaltă Liviu Paraschiv afișa același entuziasm rezervat, cu care ne-a obișnuit. «Am făcut o primă repriză foarte bună în apărare. Repriza secundă am început-o mai prost dar, prin voință și, aș zice, printr-o pregătire fizică superioară, ne-am impus.
Ne-am apropiat la un punct de Constanța, dar aceasta nu prea mai are unde să greșească. Vor avea un meci mai dificil la Buzău în penultima etapă. Pe noi tot la Buzău ne așteaptă o deplasare grea etapa viitoare, după care avem un parcurs mai lejer pînă la jocul cu Școala 181... Mergem înainte. Fetele s-au pregătit bine, iar eu sînt mulțumit de ele. Publicul a fost senzațional, iar aportul lui a contat foarte mult în finalul jocului. Este prima dată cînd văd atîta lume la sală și sînt fericit că le-am făcut o bucurie!».

8 Februarie 2013, 17:30 (8219 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Au câștigat grupa de play-out!
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir
Locul 5 pentru România la Cupa Mondială de Sabie-masculin de la Cairo

Comentariile cititorilor:


jerrm:
(24 Februarie 2013, 22:02)
ooo  ce pacat au castigat cu constanta !!!si au luat bataie de la stiinta oooo da:))))))cam asta a fost aveti jucatoare dar nu de liga vedeti daca nu va-ti vazut de lungul nasului cam asa e sa fiiii in spate:)))) 
dan:
(12 Februarie 2013, 15:19)
comentati cu intirziere de o saptamina pacat merita echipa sa comentati chiar a doua zi nu dupa o sptamina dupa ce aumai jucat si au cistigat si la buzau

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
301 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(760 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

24 Iunie 2026, 10:15


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 22 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(3498 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(507 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(293 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(411 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(583 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(572 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(464 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(589 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(541 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

16 Iunie 2026, 18:10


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(1445 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(1023 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(1222 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 12:50
(680 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(1172 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(591 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(1284 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(1243 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(1681 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(1169 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(1357 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(2608 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(1459 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(1508 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(3885 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(4552 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(2155 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11543 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...