EVENIMENT
Ialomița în cifre statistice
Salariul mediu în Ialomița este de 1301 lei
În ciuda faptului că locurile de muncă sînt din ce în ce mai puține, iar rata șomajului crește simțitor, Ialomița continuă să trăiască. Este extrem de dificil, dar nu și imposibil... Statistica arată că, la sfîrșitul anului 2012, Ialomița avea un efectiv de peste 43000 de angajați, care reușeau să obțină un salariu mediu net lunar de 1301 lei pe lună. Cei mai mulți dintre angajați sînt în industrie și sectorul bugetar...
Viața economică în cifre
Statistica Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, referitoare la rata șomajului din anul precedent, este clară. Media lunară a șomajului înregistrat în Ialomița, pe parcusul anului 2012, a fost de aproximativ 8%. În total, vorbim despre un număr de 7458 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Pentru toate aceste persoane au fost disponibile, în anul precedent, doar 2725 de locuri de muncă, de trei ori mai puține decît ar fi fost necesar. În cea mai mare parte, oferta a fost atractivă doar muncitorilor calificați... Dincolo de aceste aspecte negative, forța de muncă activă a Ialomiței rămîne încă pe poziții. Tot anul trecut, Ialomița avea un număr de 43148 de angajați, care cîștigau un venit mediu net lunar de 1301 lei pe lună. Raportat la ramurile economiei, cei mai mulți dintre angajații din Ialomița, în număr de peste 11000 de persoane, lucrau în Industrie. A fost și mai rău de atît, spun datele Direcției Județene de Statistică Ialomița. Cel mai mic număr de angajați înregistrat în județ a fost în anul 2010, cînd lucrau efectiv 41951 de persoane, al căror venit mediu net lunar era de 1131 lei, angajați în mare parte în domenii precum Agricultură sau Comerțul. Anul 2008 a fost cel în care în Ialomița erau angajate 48542 de persoane, cu un venit mediu lunar de 1350 de lei. Și de această dată, Industria a fost sectorul cu cei mai mulți angajați...
Bugetarii, în topul angajaților
Sectorul bugetar rămîne în continuare unul atractiv pentru forța de muncă activă din Ialomița. O mare parte din numărul persoanelor active pe piața muncii desfășoară activități în Administrație Publică, Învățămînt sau Sănătate. Potrivit acelorași rapoarte ale Direcției Județene de Statistică Ialomița, sectorul bugetar concurează cu celelalte ramuri ale economiei din punct de vedere al personalului angajat. Raportat la ultimii patru ani, cei mai mulți bugetari, în număr de aproximativ 4000 de persoane, se află în Învățămînt, care cîștigau un venit mediu lunar de aproximativ 1400 lei pe lună. În aceeași perioadă de timp, în sistemul sanitar ialomițean lucrau 3311 persoane, iar în Administrație Publică 2652 de persoane. Din punct de vedere al salariului mediu net lunar, angajații din Administrația Publică obțineau 1686 lei pe lună, în timp ce cadrele medicale cîștigau în medie un salariu net lunar de 1119 lei.
«Evident au fost perioade de creștere și regresie, însă deloc semnificative... Datele statistice se asemănă foarte mult unele cu celelalte, ceea ce înseamnă că situația Ialomiței este una relativ constantă, care nu ar trebui să ne îngrijoreze foarte mult...» susțin reprezentații Direcției Județene de Statistică Ialomița.
27 Februarie 2013, 16:30 (6587 vizualizări - 2 comentarii)








Comentariile cititorilor:
(3 Martie 2013, 21:36)
in cifre statistice salariul minim este de 563.adica 5milioane 600 de mii in lei vechi.statistic nu e imposibil sa traiesti cu asa salariu nu?
(28 Februarie 2013, 12:49)
As fi dorit un raport statistic de tipul: un procent de % castigau x lei ........