Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Slobozeanul Iulian Teodosiu, cea mai tânără sabie a Naționalei!

Scrimă

Slobozeanul Iulian Teodosiu, cea mai tînără sabie a Naționalei!

Naționala masculină de sabie a României medaliată cu argint la Londra se află în reconstrucție. Rareș Dumitrescu a pus sabia în teacă. La fel au făcut Zalomir și Sireteanu. Lider a rămas Tiberiu Dolniceanu, iar generația care ar putea să ne reprezinte la Rio a fost completată cu Ciprian Gălățeanu, Alin Badea și un junior: slobozeanul Iulian Teodosiu.

Cel mai bun dintre juniori
Sportivul anului în Ialomița pe 2011, locul II în aceeași ierarhie pe 2012, Teo, cum îi spun prietenii, domină de ani buni competițiile de juniori. La Cupa României de anul trecut a luat locul III și, probabil, atunci l-a convins pe Mihai Covaliu că merită mai mult. Cert este că după mai multe stagii de pregătire cu Naționala anul acesta a venit rîndul competițiilor sub tricolor. Primul astfel de eveniment s-a desfășurat la Plovdiv, în Bulgaria. A fost un concurs individual care nu l-a mulțumit întrutotul pe Teo: «Am intrat între primii 128. N-a fost prea bine, dar am căpătat un plus de experiență...». A urmat Cupa Mondială de la Madrid, concurs la startul căruia s-au aliniat 180 de sportivi. Teodosiu a ocupat la individual locul 63, iar împreună cu echipa locul III. Tot 180 de sabreri au fost și la Padova, în Italia. Sportivul nostru a ocupat locul 52. «Au fost rezultate bune spre foarte bune. Un debut reușit în condițiile în care el este încă junior. De altfel, Iulian mi-a fost lăudat de antrenorii echipei naționale Mihai Covaliu și Dan Găureanu...» ne-a declarat Marin Cruțu.

A descoperit sabia în 2002
Iulian Teodosiu are 18 ani. Pentru el 2013 este un an de foc. Îl așteaptă multe competiții sportive de anvergură, dar și Bacalaureatul. Nu-și face probleme și susține că are resurse și pentru scrimă și pentru școală. În 2012 s-au împlinit 12 ani de cînd a intrat în sala de scrimă. Sportul a intrat în viața lui o dată cu vizita profesorului Marius Pușcașu în sala de clasă unde învăța. Pe lîngă acesta, un rol împortant în formarea lui Teodosiu ca scrimer l-a avut profesorul Marin Mihăiță. Acum Mihăiță este departe de țară și creează mînuitori de sabie tocmai în Singapore. Cum spuneam, au trecut 10 ani de la debut, ani care pentru Iulian au însemnat titluri naționale la toate categoriile de vîrstă. Pentru 2013 își propune ca performanțele sale să treacă granițele României...

Vrea o medalie europeană
După confruntările cu seniorii în numele României, Teodosiu se întoarce la competițiile de juniori, acolo unde anul trecut a cucerit aurul național. De data aceasta este vorba de alt nivel, Campionatul European care se va desfășura la începutul lunii martie, la Budapesta. «Obiectivul meu pentru această competiție este o medalie, indiferent de culoarea acesteia» ne spune Teo. «Ar fi extraordinar pentru clubul și orașul nostru să aducem o medalie europeană, după cele obținute anul trecut de foștii noștri sportivi Buligă și Marcea...» îl completează Marin Cruțu. Iulian Teodosiu va fi singurl reprezentat al CSS Slobozia din delegația României la acest Campionat European. Totuși, la competiție va participa și un alt slobozean, George Iancu, actual legitimat la LPS Iași. Pe 20 martie, din nou turneu cu Naționala, tot în Ungaria. Drumul spre Rio este lung și anevoios, dar la capăt poate aștepta o medalie olimpică. La cum îl cunoaștem pe Teo acea medalie nu va aștepta degeaba...

27 Februarie 2013, 18:21 (8354 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir
Spadasinii CSS Slobozia, în top la «Burgas Cup» 2026
Locul 5 pentru România la Cupa Mondială de Sabie-masculin de la Cairo
Iulian Teodosiu, campion național la Sabie
Bronz mondial pentru Iulian Teodosiu

Comentariile cititorilor:


al treilea:
(4 Martie 2013, 10:17)
Cunoaste toata gura targului ,,performantele'' d-lui crutu sunt la fel ca si titlul de ,,profesorre'';doua la trei lei. Cat despre moralitatea acestuia nu mai vorbim.Succes pe mai departe baiatului din articol.
alt slobozean:
(2 Martie 2013, 11:02)
Prima oara intereseaza te ce performane are Crutu dea lungul vieti si cat se implica in prezent chiar si in timpul sau liber pentru scrima. Si dupa aceea mai vorbim asta poate sa o confirme si Teo daca l cunosti dar tu insa vorbesti sa te afli in treaba. Aaa si intrebai de meritele domnului Puscasu? Raspunsul asta l poti gasi pe la carciumi nu aici...
un slobozean:
(1 Martie 2013, 23:02)
Cum d-nul gheorghe sa-l lasi in pace cand hraparetul asta care habar n-are de scrima se lauda peste tot ca face si drege laudindu-se cu munca altora?Meritele domnului puscasu unde sunt?Si le insuseste Crutu asta care nici portar nu ar merita sa fie la dsj
gheorghe ion:
(1 Martie 2013, 20:41)
Lasati-l fratilor pe Crutu in pace si nu-i mai da-ti atita importanta.Bine ca a iceput sa taca si sa nu -si mai laude odraslele sau pe sine insu-si.El oricum e cam aproape paralel cu antrenoratul.Aici e vorba de un baiat care a muncit si care trebuie felicitat precum si antrenorul puscasu care ar putea sa  ii mai dea niste lectii de scrima si ;marelui director pdl-ist Crutu' care habar n-are de scrima.Felicitari Iuliane!
anonimus:
(1 Martie 2013, 12:41)
care e mesajul acestui articol in afara de nelipsita declaratie a lu crutu?ca juniorul asta a ocupat locul 128 si apoi 63 la nush ce turneu ?ca e in echipa nationala?pai la cei citiva zeci de scrimeri din Romania ce mare performanta e asta?aa,apropo,odrasla lui crutu cum de nu e in echipa nationala??ca era cel mai mare si mai tare sportiv ialomitean decenii la rind?
abc:
(1 Martie 2013, 09:38)
Felicitari! Succes mai departe.
prof:
(1 Martie 2013, 06:36)
Multa bafta Teo... si sa de-a Domnu sa prinzi ziua aia buna... cum spunea Covaliu... scrima sport de o zi... obiectiv RIO... super... felicitari
XII G:
(1 Martie 2013, 00:07)
Bravo Iuli, XII G iti doreste multa bafta si te asteapta cu medalia olimpica! 
Profesor:
(28 Februarie 2013, 16:49)
Iulian este un model de ambitie si perseverenta. Va reusi prin seriozitatea, bunul-simt si cumpatarea cu care este înzestrat. A fost crescut si educat în spiritul respectului fata de semeni. Va reusi în tot ce-si propune. Vom mai auzi de succesele lui si ne vom mândri. Să fie sănătos, să aibă parte de oameni competenti care să-l îndrume si să tină aproape si de cei care sunt cu sufletul alături de el!!
anonim:
(28 Februarie 2013, 12:44)
bravo Iuli, parintii tai sunt mandri de tine , poate si Mario urmeaza acelasi drum....
anonim :
(28 Februarie 2013, 10:44)
teo fi tare arata altora valoarea ta
anonim :
(28 Februarie 2013, 10:44)
teo fi tare arata altora valoarea ta

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 21 Iul 2026
284 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(25 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(231 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(409 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(499 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(500 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(403 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(718 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(368 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(546 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2049 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(743 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1567 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1244 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(958 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(587 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1191 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1665 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1649 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1696 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1229 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1639 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(1123 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(1489 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(1359 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(1271 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(1045 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(429 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(2209 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...