POLITICĂ

La Congresul liberalilor

Cu zgardă, fără zgardă

de Enciu Bobârniche

Vi-l mai amintiți pe deputatul țărănist Geo Cristea, Dumnezeu să-l ierte!? Până să ajungă la putere Convenția Democratică (C.D.R.) era numai lapte și miere. După 1996, însă, i se urcase la cap atât de mult puterea, încât a încercat să facă preș la picioarele lui presa scrisă, atât câtă era pe vremea aceea, uitând peste noapte că și datorită ei ajunsese unde ajunsese - ditamai președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, deși, înainte de 1989, fusese un etern suplinitor pe o catedră de socialism-științific.
Politicienii de azi n-au învățat nimic din trecutul eșuat al predecesorilor, socotindu-se unși ai lui Dumnezeu pe Pământ, carevasăzică sacri, intangibili, personaje, chipurile, mesianice într-o lume secularizată, greu să mai accepte modele unice și atât de vulnerabile în contact cu realitatea dură a vremurilor pe care le trăim. Într-o istorie scrisă a celor peste două decenii de la Revoluție dovada existenței acestor politicieni este doar presa pentru că în urma lor ei nu lasă decât o dâră de fum împraștiată la prima adiere de vânt. Exemplele le găsim atât la nivelul liderilor județeni cât și la cel național. Nume? Inutil de dat dacă luăm în seamă efemeritatea lor...
Meditând, după o întâmplare recentă, asupra infatuării politicienilor noștri actuali și dând exemplul de mai sus cu bietul Geo Cristea, aș putea să-l parafrazez pe Thomas Mann și să spun: ce straniu se împletesc timpurile despre care scriu cu timpurile în care scriu. Dar care este întâmplarea recentă?
Ea a fost provocată de recentul Congres al liberalilor (22-23 februarie), test costisitor prin care prezidențiabilul domn Crin Antonescu a vrut să-și verifice unicitatea în partid și, ca atare, supremația. Totul i-a reușit ca la carte. Mai puțin însă esențialul: percepția publică asupra testului provocat de el. Parte a acestei percepții este și cea a ziariștilor, mai ales a celor umili din provincie, cum este și semnatarul rândurilor de față. În ciuda demersului meu către stimabilul dar anonimul liberal aflat vremelnic în fruntea organizației județene, n-am reușit să mă desfășor (să fiu prezent) așa cum ar fi zis Marin Preda, la faimoasa adunare fiindcă n-am fost acreditat, adică n-am avut zgardă (ecuson) care mi-ar fi dat dreptul să intru în sala de la Palatul Parlamentului unde se ținea congresul. Dar chiar și cei care au avut zgardă de participanți sau invitați tot au așteptat în ploaie și frig până să se dea semnalul de intrare în palat. Unii dintre ei erau plecați cu noaptea-n cap de prin Baia Mare, Suceava sau Timișoara, dar asta nu a contat pentru cerberii de la intrare. Pe la ora 11 dimineață, domnul președinte ialomițean, sosit cu un mănunchi de ecusoane, a mimat că încearcă să mă bage-n sală dar dus a fost. Înainte s-a scuzat politicos că situația îl depășește.
«Eșecul» meu de a participa la Congresul liberalilor mi-aduce aminte de unul similar, petrecut la sfârșitul anilor '90. Tot așa, am vrut să intru la ultimul Congres al țărăniștilor ținut la Teatrul Național. Cum Geo Cristea nu practica «acreditările», am încercat să obțin una chiar la fața locului. Mi-a fost cu neputință.
Peste un an, P.N.Ț.C.D. era doar o dâră de fum, spulberată de alegerile din 2000. Iată că nici prietenii mei liberali n-au înțeles nimic din trecutul efemee al unor foști colegi de-ai lor din așa-zisele partide istorice. La începutul anilor ’90, pe vremea când actualii «liberali» erau șoimi ai patriei, liberalii autentici, cei care își petrecuseră tinerețea prin pușcăriile comuniste, se întâlneau cu mine semiclandestin, de frica fesenismului aflat atunci la putere.
Constat cu tristețe și dezamăgire că F.S.N.-ul și-a trimis sămânța peste timp în mai toate partidele de azi... Mie ce-mi rămâne de făcut? Să duc, poate, această constatare amară în paginile volumului al-II-lea din Istoria... pe care o scriu acum. Atât pot să fac!

1 Martie 2013, 16:40 (8386 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Enciu Bobârniche Congresul PNL

Comentariile cititorilor:

SORIN:
(4 Martie 2013, 08:26)
În 1990 am fost printre primii slobozeni, relativ tineri, care am aderat la penele, pe când Radu Câmpeanu încânta prin prezența și prestația sa. Numai că, la un moment dat, când am observat că atât penele, cât și penețe, au fost "penetrați" de foști comuniști, securiști arhicunoscuți, am renunțat, totuși, la alegeri l-am votat pe Radu Câmpeaunu, bine'nțeles fără succes. Comuniștii deja "încălecaseră" tot ce mișcă, inclusiv partidele istorice care deveniseră așa-zise. Așa și-n ziua de azi: șefii liberali sunt foști directori de fabrici pe timpul comuniștilor, deci, automat mari scule de partid, care tăiau și spânzurau atât pe plan local, cât și central, ca să nu mai vorbim de furăciunile la care au participat direct, în prezent mimând democrația și anticomunismul. Când auzi cu câtă patimă se exprimă d-l Martin privind viitorul copiilor "noștri", mai că-mi vine să mă gândesc la trecutul domniei sale. Dacă mi-a fost urât vreodată de ceva, fățărnicia și tupeul nesfârșit al politicienilor de ocazie ocupă primele locuri. În acest context, mă uitam la absolveți ai Facultății de Studii Politice și Administrație, oameni tobă de carte, tineri care stăteau la coadă pentru a pleca în străinătate, mai ales în Grecia, ca recepționeri, cameriste, însoțitori pe plaje etc., oameni cu vaste cunoștințe în domeniu, vorbitori de cel puțin două-trei limbi străine, pentru că de doi ani de când absolviseră studiile, nu și-au găsit un loc de muncă. De ce?! Simplu: n-au loc de foști și nu vor avea loc nici din cauza odraslelor acestora, "copiii noștri" la al căror viitor trebuie, nu-i așa?!, să ne gândim plini de liberalism. Hai, sictir, COMUNIȘTILOR!!!

ion:
(3 Martie 2013, 08:50)
Să nu te superi prea tare deoarece si apropiații șefului vremelnic au pațit la fel,ba unii nici n-au fost bagați in seamă!

Ion:
(1 Martie 2013, 20:38)
N-ati pierdut nimic Maestre...

Nume:
Mesaj (maximum 2000 caractere):

Cu zgardă, fără zgardă

de Enciu Bobârniche

Comentariile cititorilor:

Lasă un comentariu: