Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

23 martie: Slobozia marchează Ora Pămîntului

În fiecare an acțiunile care marchează Ora Pămîntului sînt tot mai numeroase. Pentru a marca și a da o notă festivă evenimentului, factori cu responsabilitate în acest domeniu au proiectat o serie de acțiuni care se vor desfășura și la Slobozia. Astfel, începînd cu ora 11.00, în Piața Revoluției se va desfășura un concurs de Streetball, iar echipe formate din trei sportivi își vor disputa locurile pe podium. Se vor acorda diplome și premii. De la ora 20,30, slobozenii vor întrerupe pentru o oră iluminatul în apartamente, iar în Piața Revoluției semnalul stingerii luminii se va da în acordurile muzicale ale Fanfarei Municipiului Slobozia. Ora 20,30 va fi marcată și la Restaurantul «Select», evenimentul de aici desfășurîndu-se, pentru o oră, la lumina lumînărilor. Va fi organizat de asemenea turul bicicletelor cu dinam, în Piața Revoluției și Parcul Tineretului. Dacă vremea va fi favorabilă, de la ora 21,00 vor fi lansate și lampioane multicolore. Aprinderea luminilor, la 21,30, se va face, bineînțeles, într-o atmosferă de sărbătoare, fanfara defilînd în prezența celor prezenți în Piața Revoluției. Organizatorii manifestării sînt Primăria Municipiului Slobozia, Direcția Municipală pentru Cultură, Învățămînt, Sport și Tineret Slobozia, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Ialomița, precum și Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița. Reamintim că în ultimii ani tot mai multe instituții s-au alăturat acestui demers. Printre ele se numără și instituții de cultură cu o istorie impresionantă, Opera Națională București și Filarmonica «George Enescu». Acestea s-au alăturat campaniei desfășurate prin intermediul site-ului www.orapamantului.ro și, prin stingerea luminilor exterioare și a unora dintre cele interioare, au dat dovada responsabilității lor sociale, reflectată în media și rămasă în mentalul colectiv. În același timp, și alte instituții, mai ales din sfera administrației publice și din domeniul protejării mediului au dat semnale clare că susțin acțiunile prilejuite de Ora Pămîntului și au organizat acțiuni în această direcție.

21 Martie 2013, 18:16 (7340 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
379 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Adolescent, prins la furat

O patrulă de jandarmi a identificat un adolescent, de 15 ani, din Fetești, cunoscut cu antecedente penale, care avea asupra lui o sacoșă în care transporta bunuri furate dintr-un tren de călători. Forțele ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 09:10
(4562 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Accidente la Manasia și Fierbinți

Poliția a fost sesizată miercuri, 16 martie a.c., cu privire la faptul că pe DN2A, în apropiere de localitatea Manasia, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2016, 16:20
(7012 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Fetești au organizat și desfășurat miercuri, 16 martie a.c., pe raza municipiului și a comunelor arondate, o acțiune pe linie de prevenire și combatere a braconajului ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2016, 15:50
(5357 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Agriculturii din România, prezent la expoziția internațională «Tradiții culturale în Balcani»

Muzeul Județean Buzău a vernisat, în data de 15 martie 2016, expoziția «Tradiții culturale în Balcani», desfășurată în cadrul evenimentelor cultural-educative «Zilele Femeii la Muzeul Județean Buzău», expoziție ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2016, 12:35
(7539 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Plăți pentru motorina subvenționată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că începînd cu data de16.03.2016 efectuează plata pentru acciza la motorina utilizată în agricultură în conturile solicitanților înscrise ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2016, 11:10
(6720 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița susține angajarea forței de muncă

În perioada 14.03-8.04.2016, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița derulează o campanie de vizite la agenții economici din județ. Obiectivele acestei acțiuni constau în informarea angajatorilor ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2016, 19:25
(5472 vizualizări - 1 comentariu)


Siguranța participanților la trafic, prioritate a polițiștilor ialomițeni

În perioada 11-13 martie 2016, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2016, 14:35
(4848 vizualizări - 0 comentarii)


Razii ale polițiștilor la Slobozia și Fetești

Pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate și descurajarea comportamentelor de tip infracțional, sîmbătă, 12 martie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat și desfășurat acțiuni de amploare pe ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2016, 10:10
(4147 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Aventură mortală

Căzănești: Aventură mortală

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 12/13 martie 2016, pompierii au fost alertați cu privire la faptul că un tînăr, de 29 de ani, din Căzănești, ar fi căzut în apele rîului Ialomița. Acesta a încercat ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2016, 18:05
(5055 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Incendiu într-o gopodărie

Un scurt circuit la un fir electric a fost cauza probabilă care a dus la producerea unui incendiu, în după amiaza zilei de vineri, 11 martie a.c., la Miloșești. O anexă dintr-o curte a unui localnic a fost ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2016, 14:05
(3610 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Dispărut, găsit la spital

În urmă cu cîteva zile, IPJ Ialomița anunța dispariția de la domiciliu a unui bărbat, de 61 de ani, din Fetești. Vineri, 11 martie 2016, polițiștii ialomițeni au transmis o nouă informare potrivit căreia ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2016, 12:25
(4398 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Vernisaj de pictură

Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia organizează marți, 15 martie 2016, vernisajul expoziției de pictură a artistului ialomițean Vasile Aionesei. Evenimentul se desfășoară în cadrul Galeriilor ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2016, 11:15
(5931 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Bărbat de 61 de ani, dispărut

Fetești: Bărbat de 61 de ani, dispărut

Un bărbat, de 61 de ani, a dispărut din municipiul Fetești. Astfel, vineri, 4 martie 2016, polițiștii din Ialomița au fost sesizați despre faptul că ADAM  NECULAI, de 61 de ani ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2016, 17:10
(4609 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei

Pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate și descurajarea comportamentelor de tip infracțional, în dimineața zilei de miercuri, 9 martie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat și desfășurat ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2016, 16:25
(5162 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei razie


Balaciu: S-a răsturnat cu mașina

Poliția a fost sesizată marți, 8 martie 2016, cu privire la faptul că pe DN2A, în apropiere de localitatea Balaciu, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Din primele verificări ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2016, 15:35
(5313 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Balaciu accident


Fierbinți-Tîrg: Braconaj pe rîul Ialomița

Un bărbat de 49 de ani, din localitatea Firbinți-Tîrg, este cercetat de polițiști pentru deținerea neautorizată de unelte de pescuit comercial. În fapt, acesta a fost depistat în timp ce pescuia în apele ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2016, 15:05
(8102 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Prins la scurt timp după ce a furat

Polițiștii din Stelnica au depistat marți, 8 martie a.c., pe raza localității Făcăeni, un tînăr, de 26 ani, care avea asupra sa un casetofon și unele obiecte metalice. Din verificările efectuate de către ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2016, 14:35
(5399 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Făcăeni furt


Săveni: Beat la volan

Un bărbat, de 40 de ani, din localitatea Săveni, a fost depistat de către polițiști în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, deși anterior consumase băuturi alcoolice. Cel în cauză a fost ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2016, 14:10
(4749 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu»: «Și eu comunic corect!»

În cadrul proiectului educațional «Și eu comunic corect!», încheiat între Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Ialomița, vineri, 11 martie ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2016, 13:25
(6989 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

La început de primăvară, păstrînd tradiția, în data de 8 martie 2016, Protopopiatul Slobozia a organizat, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, spectacolul ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2016, 12:10
(6004 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Migranți ucrainieni, surprinși ilegal pe raza județului

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări Ialomița au surprins pe raza județului o tînără, de 27 de ani, și doi copii minori, din Ucraina, care stăteau ilegal pe raza județului. Aceștia au intrat în ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 20:15
(3875 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: A sfîrșit sub roțile mașinii

Tragedie în comuna Axintele. Un bărbat, de 37 de ani, și-a pierdut viața, joi, 3 martie 2016. Acesta mergea pe bicicletă și a fost lovit de mașina condusă de un tînăr, de 32 de ani. În urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 18:25
(6778 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Axintele accident


Slobozia: Proxeneți, trimiși după gratii

Polițiștii ialomițeni au identificat doi tineri, din Slobozia, de 26 și 28 de ani, care se sustrăgeau executării unor pedepse cu închisoarea. Cei în cauză au fost condamnați la 2 și 4 ani închisoare cu ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 17:25
(8675 vizualizări - 0 comentarii)


Malu: Răniți într-un accident rutier

Un bărbat și o femeie au fost victime ale unui accident rutier petrecut în zona localității Malu, joi, 3 martie 2016. Bărbatul, în vîrstă de 57 de ani, s-a angajat în depășirea unui autocamion, moment în ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 17:10
(5138 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Malu accident


Cocora: S-a urcat la volan după ce a băut

0,43 miligrame alcool pur în aerul expirat a fost valoarea alcoolemiei cu care a fost depistat, în trafic, un șofer de 40 de ani din comuna Cocora. Acesta a fost oprit de polițiști pentru un control de ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 16:10
(7621 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Copil de 8 ani, victimă a unui accident rutier

Un copil de 8 ani, din Slobozia, a ajuns la spital după ce a fost rănit într-un accident rutier. Micuțul a traversat strada printr-un loc nepermis și a fost lovit de mașina condusă de un tînăr, de 22 de ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 15:30
(3806 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ialomița: Tineri cercetați pentru furt din locuințe

Patru tineri, cu vîrste cuprinse între 17 și 28 de ani, din localitățile Drăgoiești, Grindu, Țăndărei și Coșereni, sînt principalii suspecți într-o serie de anchete ale polițiștilor privind fapte de furt ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 14:20
(4598 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Israelul caută muncitori în construcții

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița anunță persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă despre faptul că angajatorii din Israel au nevoie de meseriași români, pentru domeniul construcțiilor ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 13:35
(4935 vizualizări - 0 comentarii)


Adîncata: A intrat cu mașina în curtea unui vecin

Plimbare cu ghinion pentru un bărbat, de 47 de ani, din Adîncata. Omul a intrat cu mașina în curtea unui localnic. În urma verificărilor, polițiștii chemați la locul accidentului au constatat faptul că ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 12:15
(5483 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Dispărută de la domiciliu, descoperită de polițiști

La sfîrșitul lunii februarie 2016, Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița informa opinia publică cu privire la dispariția de la domiciliu a Ioanei Vasilica Popescu, o tînără ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 11:15
(5658 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA» Est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Respect... în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Cetățean în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului blog sud-est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului locuitor în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Movila în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Piața în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului #ilie în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Cetatean al orasului în Concurs pentru directorii și directorii adjuncți ai școlilor și grădinițelor din Ialomița cetatean în Cronica unui eșec anunțat pe final cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 29,5% la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Viorel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni AlexDan în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...