Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Parcul de Afaceri din Urziceni, mort înainte de naștere

Cu sprijinul autorităților locale și județene

Parcul de Afaceri din Urziceni, mort înainte de naștere

Gestant de circa 3 ani în sertarele administrației județene, Parcul de Afaceri din Urziceni a fost declarat public mort. Eșecul administrativ a fost prezentat opiniei publice în cadrul unei conferințe de presă susținută de către președintele Silvian Ciupercă. «Litigiul este nesoluționat în acest moment. Terenul nu este liber de sarcini și, prin urmare, nu poate face obiectul finanțării acestui proiect, care presupune o cofinanțare de 50% din partea noastră. În consecință, cererea noastră a fost respinsă...» a precizat acesta. Dincolo de declarațiile publice, ratarea acestui proiect a cărui valoare  estimată se ridica la 12,6 milioane lei, naște suspiciuni serioase și întemeiate. Voci autorizate din administrație susțin că oficialii Consiliului Județean au ratat deliberat obținerea acestei finanțări. Această teorie este confirmată public și de către primarul orașului Urziceni, Constantin Sava...

Încă un proiect co-finanțat din fonduri europene eșuat
Oficial, respingerea finanțării europene pentru Parcul de Afaceri din municipiul Urziceni este justificată de «situația juridică apreciată ca litigioasă a terenului pe care urma să se înființeze respectivul parc de afaceri». Concret, în decembrie 2012, cînd oficialii Consiliului Județean Ialomița și cei ai ADR Sud Muntenia au făcut ultima deplasare la fața locului, au descoperit că pe o parte din suprafața de de 5779 mp aflați în proprietatea privată a Consiliului Județean a răsărit fundația unei case. Deși ilegală în opinia juriștilor Consiliului Județean, construcția a blocat definitiv șansele de finanțare a proiectului. Mai mult decît atît, susține secretarul general al județului, Adrian Ionescu, de vină pentru ratarea proiectului sînt autoritățile locale și... instanța Judecătoriei Urziceni!
«În ciuda existenței unui raport de expertiză care reliefa clar că terenul este în proprietatea privată a județului și intabulat, instanța a preferat să dea dreptate familiei Baicu în baza declarațiilor a doi martori, vecini, care se presupune că ar fi cunoscut situația juridică a terenului la momentul respectiv...» susține acesta.
Pe lîngă instanța Judecătoriei Urziceni, pe care o acuză deschis, oficialii Consiliului Județean acuză și administrația locală din Urziceni. «În ce moment am aflat noi că terenul nu este liber de sarcini? La momentul vizitei la fața locului, în decembrie 2012! În absența oricărui indiciu, nimeni din Consiliul Județean nu a știut de această poveste judecătorească. Este o problemă de comunicarea administrativă...» a adăugat și președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, subliniind astfel punctul de vedere asumat public de către instituție. Respectiv că «Primăria municipiului Urziceni, în loc să-și îndeplinească față de noi obligațiile de responsabilitate, cooperare și solidaritate, prevăzute de (...) Legea administrației publice locale (...) a achiesat cu concursul explicit și greu de înțeles al avocatului Lidun Antonescu, fost consilier județean, la aceste încălcări grosiere ale legii...».

Toți o apă și-un pămînt
Deși suficient de articulate pentru a impresiona, declarațiile oficialilor Consiliului Județean Ialomița sînt contrazise flagrant de către oficialii Primăriei Urziceni. Contactat, Constantin Sava, una dintre țintele explicite ale declarațiilor oficialilor Consiliului Județean Ialomița, a ținut să precizeze pentru Independent mai multe aspecte... «E problema Consiliului Județean, nu a orașului Urziceni... Omul are o hotărîre judecătorească în care i se atribuie terenul respectiv. Domnul Ciupercă ar trebui, mai degrabă, să spună următorul lucru: parcul ăsta industrial e un proiect de dragul proiectelor, de dragul de a face ceva... Adică e degeaba, bani aruncați pe malul stîng al Ialomiței. Păi, asta trebuie orașului Urziceni, un incubator de afaceri cu birouri și sedii de firme? Orașul are nevoie de producție, de locuri de muncă, nu de povești electorale... Și, de asemenea, domnul Ciupercă ar mai trebui să spună că această finanțare europeană presupunea ca jumătate din fonduri să fie suportate de către Consiliul Județean! Consiliul Județean nu are banii ăștia... Dar domnul Ciupercă n-o să spună niciodată lucrurile astea. Dar acuză ca să cîștige bătăliile politice din capul lui... Numai că nu le va cîștiga niciodată. Decît pe ușa din dos și în genunchi, cum a învățat și a fost învățat. Dacă are curajul să susțină public acest lucru îl învit într-o dezbatere publică, al Urziceni. Cu ușile deschise...» a precizat primarul orașului Urziceni.
Dincolo de conotațiile politice ale declarațiilor sale, Constantin Sava ridică preșul de pe un munte de gunoi pe care Silvian Ciupercă nu-l mai poate ascunde în niciun fel. Și, indiferent cine are dreptate în acest litigiu administrativ, un fapt e evident: administrația județeană este incapabilă să acceseze și să gestioneze fonduri europene. Iar în cazul particular al Parcului de Afaceri din Urziceni, dată fiind cota uriașă de co-finanțare (50%, respectiv 6,3 milioane de lei) nici nu a avut vreun interes în soluționarea acestui litigiu...

21 Martie 2013, 11:25 (7873 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Constantin Sava, primarul Urziceniului, a fost achitat
Municipiul Urziceni, victima administrației Sava
Primarul Urziceniului, Constantin Sava, reținut pentru 24 de ore!

Comentariile cititorilor:


luca:
(3 Aprilie 2013, 17:43)
Din pacate, Urzicarii sunt prea prosti sa vada pe cine au ales.. Se complac in mediocritate. Si cretinism.. Sunt unul dintre ei, si o spun sincer ca mi-e mila de concitadinii mei.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
408 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând de luni, 10 iunie 2024, și până vineri, 5 iulie 2024, românii pot investi ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 13:20
(1559 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 iunie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 10:30
(12110 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a prelungit termenul pentru depunerea Cererilor de Plată în Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că termenul de depunere a Cererilor de Plată, în cadrul Campaniei 2024, a fost prelungit până la data de 12 iunie 2024 inclusiv ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 10:00
(15064 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în localitățile Slobozia, Ograda și Andrășești

Miercuri, 5 iunie 2024, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni preventive în localitățile Slobozia, Ograda și Andrășești. În acest sens, s-a acționat pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2024, 14:00
(7485 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare împotriva rabiei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează proprietarii de animale de pe raza județului cu privire la importanța imunizării împotriva rabiei a carnasierelor ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2024, 10:30
(4431 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În primele 4 luni din 2024 s-a rambursat TVA de peste 27,59 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-aprilie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2024, 08:05
(12068 vizualizări - 0 comentarii)


Grupare infracțională specializată în «furturi» din societăți comerciale, destructurată de polițiștii ialomițeni

Marți, 4 iulie 2024, polițiștii IPJ Ialomița-Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au destructurat o grupare ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2024, 15:15
(16666 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Clarificări importante cu privire la «Eco-schema PD-27»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce clarificări importante cu privire la «Eco-schema PD-27: Creșterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2024, 11:50
(21980 vizualizări - 0 comentarii)


Cadouri pentru copiii internați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Cadouri pentru copiii internați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Vineri, 31 mai 2024, prin implicarea Biroului de Asistență Socială al Protopopiatului Slobozia și a enoriașilor și voluntarilor Parohiei Amara II, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 14:50
(9403 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Posibil drogat la volan

Luni, 3 iunie 2024, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, polițiștii au oprit, pentru verificări, ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 14:30
(2485 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clientului. Serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ce răspunde ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 14:15
(8405 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Ordin de protecție provizorie după ce un bărbat și-a amenințat tatăl

Luni, 3 iunie 2024, polițiștii au fost sesizați de un bărbat de 69 de ani, din comuna Movilița, cu privire la faptul că ar fi fost amenințat de fiul său, în vârstă de 42 de ani. În ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 14:10
(9287 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: S-a prelungit perioada de înscriere pentru posturile vacante de ofițer

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița anunță faptul că perioada de înscriere la concursul organizat pentru ocuparea a două funcții de ofițer în cadrul Serviciului Logistic-Administrare ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 08:30
(12076 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A încălcat ordinul de protecție

Duminică, 2 iunie a.c., în jurul orelor 10,00, polițiștii din Fetești au fost sesizați, prin 112, de către un bărbat din Fetești, cu privire la faptul că fratele acestuia, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 16:20
(3361 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de sâmbătă, 1 iunie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Jilavele, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 16:05
(3437 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna mai 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii mai a.c., 627 misiuni de ordine publică, dintre care 117 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 12:15
(11663 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism în flăcări la Țăndărei, incendiu la o casă din Traian

Pompierii din Țăndărei au intervenit în cursul zilei de duminică, 2 iunie a.c., în jurul orei 3,00, cu o autospecială de stingere cu apă și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 11:20
(12281 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Ion Roată și Bărbulești

Accidente la Slobozia, Ion Roată și Bărbulești

Vineri, 31 mai a.c., în jurul orelor 12,50, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 11:10
(6512 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 481,03 milioane de lei, încasări la Bugetul de Stat în perioada ianuarie-aprilie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-aprilie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 481,03 milioane ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 09:20
(19162 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții domiciliare în Fetești și Constanța

În cadrul acțiunii «JUPITER», sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, vineri, 3 ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2024, 12:05
(4858 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de copii de «1 Iunie»

Polițiștii ialomițeni, alături de copii de «1 Iunie»

Cu ocazia «Zilei Internaționale a Copilului-1 Iunie», polițiștii ialomițeni i-au sărbătorit pe cei mici cu expoziții de tehnică de intervenție și autospeciale de serviciu, jocuri interactive și sfaturi preventive. ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2024, 13:35
(9624 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: 7 iunie, termen-limită pentru depunerea Cererii de plată în Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor că vineri, 7 iunie 2024, este ultima zi în care pot depune cererile de plată pentru accesarea intervențiilor aferente ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2024, 13:10
(13187 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Vineri, 31 mai 2024, echipele RAJA Constanța execută lucrări de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Dragoș Vodă din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2024, 08:55
(12618 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,33 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna aprilie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna aprilie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice, înregistrând următoarele ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2024, 16:40
(13295 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Percheziții într-un dosar de «înșelăciune» cu polițe de asigurare!

Slobozia: Percheziții într-un dosar de «înșelăciune» cu polițe de asigurare!

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, marți, 28 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2024, 16:25
(15374 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Ordin de protecție după ce un bărbat și-a bătut soția

Polițiștii din Fierbinți-Târg au fost sesizați marți, 28 mai a.c., cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 35 de ani, din orașul Fierbinți-Târg, ar fi fost agresată fizic ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2024, 16:20
(14670 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 29 mai 2024, termen-limită de depunere a situațiilor financiare anuale întocmite la 31 decembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabilii interesați că potrivit art. 36, alin. (1), lit. a) din Legea Contabilității nr.82/1991, republicată, cu modificările și ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2024, 14:40
(19969 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 11,16 milioane de lei, în luna aprilie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 11,16 milioane ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2024, 10:40
(11849 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu forțe mărite la Țăndărei, Mihail Kogălniceanu și Săveni

Duminică, 26 mai a.c., polițiștii din Țăndărei, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni au organizat o acțiune de amploare pentru menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea riscului ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 16:10
(10916 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut după ce a furat mai multe sume de bani din incinta unor firme

Vineri, 24 mai a.c., polițiștii din Slobozia, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Slobozia, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, în vârstă de 33 de ani, cercetat pentru ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 16:05
(11450 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...