Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Boierii» asistenței sociale

Începînd cu luna aprilie 2013, administrația locală din Slobozia intenționează să evacueze rău-platnicii din locuințele sociale gestionate de către Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Slobozia. Cele 33 de familii care locuiesc în acest bloc, situat în incinta fostei Școli 13 din Slobozia, au fost anunțate și așteaptă ziua în care va fi luată decizia. «Este un proces ireversibil. Somațiile au fost trimise în luna martie, iar îl luna aprilie va fi medierea. Am vrut să facem totul conform legii...» declară viceprimarul Cezar Zamfir.

«Bogații» sărăciei noastre
Blocul e un fost internat destinat, la origini, izolării copiilor cu handicap. Și-a păstrat funcția de bază, acum izolînd asistații sociali de societatea în care administrația încearcă să-i reintegreze. În fața blocului, în soare, două școlărițe joacă șotronul. Pe scări, doi adolescenți ne privesc fioros. La etajul 4 miroase a ceapă călită, a putregai mucezit în ziduri și a ghenă. Ușile sînt de tablă. Ieftină! Baia e comună și nu are ușă. Batem la întîmplare. Vlad Ionel are 34 de ani, e penticostal și stă în bloc de 6 ani: «Am două fetițe gemene. Trăim în niște condiții extreme. Cînd m-am mutat, plăteam 120 de lei. Am plătit un an de zile. Timp de iarnă, fără căldură... Acum am auzit că vor să ne dea afară. Să-i dea pe ăia care n-au plătit! Eu plătesc cum pot. (...) Am ajuns la concluzia că plătesc degeaba. Dacă mă duc o lună la frate-meu, plătesc. Dacă stau, plătesc. Curentul, chiria, apa și gunoiul, cam 2 milioane pe lună... Și tot venitul meu e alocația copiilor și ajutorul social. Lumina nu vine niciodată sub un milion. Pentru un calculator și televizor, fără căldură? E mult tare... Eu sînt de acord să plătească 80% statul și 20% noi, dar nu așa...». Un etaj mai jos, Ionel Surugiu n-are datorii. Locuiește cu nevasta și fata într-o cameră, împărțită în două de o perdea. L-au adus de la Bora, dintr-un bloc la fel: «Au zis că se dărîmă, dar acum văd că le-au renovat și le vînd, să facă ei bani. Acolo mă descurcam, că aveam cal, căruță... Dar m-au obligat să le vînd, dacă vreau să stau aici. Și acum cîștig 2,7 milioane pentru toți trei... Nu dau în cap la oameni, îmi fac zilele de muncă și ei vor să mă mute. Păi de ce, dom’le, sînt patron!? Plătesc apă, gunoi, lumină... Pentru un televizor și un bec 1,2 milioane... Eu zic că ne ține aici doar ca să le plătim lor. Da’ de muncă nu știe să dea. De muncă!» se revoltă Ionel Surugiu.

«Să vină televiziunea de la București!»
Pe holuri, vestea că a venit televiziunea s-a răspîndit ca fulgerul. În fața avizierului improvizat pe un  geam, vreo 10 locatari încearcă să regizeze o revoltă spontană. Cînd află că sîntem «de la ziar» devin furioși. «Să vină televiziunea de la București. Voi plecați, că n-avem încredere. Sînteți cumpărați!». Georgiana Buruiană locuiește în două camere, într-o familie cu 8 suflete. «N-am încredere în nimeni, e cumpărați... Uite aici. 1,8 milioane pe trei săptămîni. Ce consumăm noi de banii ăștia!? Ne fură, asta fac! Ne fură din contoare. Ca să nu mai zic că plătim curentul la preț de persoană juridică. Ce fel de asistență e asta?». Georgiana Buruiană are toate chitanțele, de cînd a venit în bloc. Susține că a ajuns să plătească pînă la 700 de lei lunar. Lîngă ea, Maria Moceanu o susține: «E furt pe față! Cu un singur bec, pentru 20 de zile din luna decembrie, am plătit 600000 de lei. Spuneți dumneavoastră! Cît ar fi kilowatul!? Iar dacă mergi la primărie să întrebi, te aruncă de la unul la altul...». Ieșim din bloc fără să înțelegem nimic. Toți au datorii, toți se plîng că sînt furați, nimeni nu vrea să plece de bunăvoie. «Ba e unul! Ăla care are cele mai mari datorii. Nu mai știu cum îl cheamă. A plecat în Spania, ca să fure și să-și plătească datoriile. Zilele astea a trimis vorbă că vine, altfel îl dă afară...».

Administrația locală e inflexibilă
În ciuda presiunilor exercitate de către chiriașii blocului gestionat de SPAS, autoritățile locale sînt inflexibile. «Singura facilitate pe care o putem oferi este aceea de a suporta pînă la 75% din costurile de întreținere, în funcție de venituri. Însă procesul de evacuare e ireversibil. Somațiile au fost trimise în luna martie, iar în luna aprilie va fi medierea. Am vrut să facem totul conform legii. Vreau să urmez procedura legală... Și estimez că cel puțin 10 camere vor fi evacuate» a declarat viceprimarul orașului Slobozia, Cezar Zamfir. Pentru familiile care urmează să fie evacuate, administrația locală nu are nicio soluție alternativă.

28 Martie 2013, 16:52 (6066 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Asistații sociali din Slobozia refuză să-și găsească locuri de muncă
Asistații social de la Slobozia «muncesc» 100000 ore anual

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 24 Oct 2026
328 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Femeie reținută după ce ar fi furat un bagaj din tren

Polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut pentru 24 de ore o femeie de 44 de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2025, 10:35
(5627 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 140,60 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în ianuarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 140,60 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2025, 11:20
(6545 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

Polițiștii din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează luni, 17 februarie 2025, 25 de percheziții, în județele Ialomița ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2025, 11:00
(5963 vizualizări - 1 comentariu)


Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Muzeul Județean Ialomița informează cu privire la faptul că obiectele care aparțin instituției și care au fost trimise în Olanda, la Muzeul Drents, pentru a completa expoziția internațională « ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 13:10
(9503 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: L-ați văzut?

IPJ Ialomița: L-ați văzut?

Polițiștii ialomițeni efectuează verificări în vederea depistării numitului Victor Ilie, în vârstă de 53 de ani. Oamenii legii au fost sesizați joi, 13 februarie 2025, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 11:30
(4565 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale neachitate de 299,20 milioane de lei ale persoanelor juridice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 10:00
(2668 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 91,71 milioane de lei în anul 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în anul 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 91,71 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2025, 10:20
(5935 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

În fiecare an, la data de 11 februarie se sărbătorește Ziua Numărului Unic European de Urgență 112, care reprezintă sistemul tehnic și organizațional al recepționării și transmiterii apelurilor ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2025, 09:20
(5484 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,595 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în anul 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,595 miliarde de lei, cu 30 ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2025, 11:20
(7262 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu violent la o casă din Luciu. Bătrân găsit carbonizat!

Incendiu violent la o casă din Luciu. Bătrân găsit carbonizat!

În noaptea de luni spre marți, 10/11 februarie a.c., în jurul orelor 22,30, pentru Stația de Pompieri Țăndărei s-a dat alarma. Un incendiu a cuprins o casă în localitatea Luciu, jarul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2025, 09:50
(6628 vizualizări - 0 comentarii)


Rețele Electrice România: Atenție, se întrerupe curentul!

În perioada 11-14 februarie 2025, Rețele Electrice România anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 18:10
(6257 vizualizări - 2 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor Serviciului Județean de Transporturi Ialomița

Acțiuni preventive ale polițiștilor Serviciului Județean de Transporturi Ialomița

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița au desfășurat activități de prevenire și informare pe linia victimizării elevilor, accidentelor produse prin electrocutare ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 15:15
(6813 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Investiții în Titluri de Stat

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii-persoane fizice că începând de luni, 10 februarie 2025, și până vineri, 7 martie 2025, românii ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:35
(4111 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Vlădeni

Incendiu la o casă din Vlădeni

O misiune a pompierilor ialomițeni a vizat un incendiu produs duminică, 9 februarie a.c., în jurul orelor 23,50. Dispeceratul pompierilor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:25
(5783 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni incendiu


Autoturism în flăcări la Săveni

Vineri, 7 februarie a.c., în jurul orelor 17,40, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism în localitatea ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:20
(4061 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Urziceni și Gheorghe Lazăr

Echipajele operative din cadrul Inspectoratului au intervenit pentru gestionarea unor situații de urgență generate de producerea a 4 accidente rutiere, pe raza localităților Slobozia, Urziceni și Gheorghe ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:15
(3649 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 25 de persoane, implicate într-un scandal. Două victime au murit!

Sâmbătă, 8 februarie 2025, în jurul orelor 17,00, polițiștii din Urziceni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că a izbucnit un scandal între mai multe persoane, î ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2025, 18:30
(18776 vizualizări - 18 comentarii)


Sinești: Percheziții ale polițiștilor la hoții de energie electrică

Joi, 6 februarie 2025, polițiștii ialomițeni, coordonați de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat 5 percheziții domiciliare în comuna Sinești la proprietățile ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2025, 13:20
(4686 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în cadrul Programului Național «Școala Altfel»

Peste 210 de copii din cadrul a 8 unități de învățământ, de pe raza localităților Slobozia, Andrășești, Ciulnița și Gheorghe Doja, au primit informații și recomandări cu privire la siguranța ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2025, 13:10
(4481 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 februarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2025, 15:00
(18621 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: Expoziție dedicată mașinii de cusut «Singer»

O nouă expoziție va fi inaugurată la Muzeul Național al Agriculturii pe 14 februarie 2024, orele 14,00, destinată tuturor categoriilor de public, dar, în special, cunoscătorilor domeniului textilelor ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2025, 12:40
(13361 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Școala Altfel» cu polițiști

IPJ Ialomița: «Școala Altfel» cu polițiști

Săptămâna aceasta, polițiștii ialomițeni au fost prezenți în mijlocul elevilor Liceului Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia, desfășurând activități în cadrul Programului ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 16:05
(4648 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru «furturi»

În cursul zilei de marți, 4 februarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Slobozia au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, bănuit de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 15:40
(4368 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Comisia Europeană a rambursat oficial României peste 168,65 milioane de euro

În conformitate cu declarația de cheltuieli FEGA, transmisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) către Comisia Europeană, în data de 31 ianuarie 2025, au fost transferate ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 12:20
(6441 vizualizări - 0 comentarii)


2879 de persoane s-au angajat în anul 2024 prin intermediul AJOFM Ialomița

În perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2024, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2879 persoane ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 10:35
(7144 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 4 februarie 2025, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzie Ialomița a organizat o acțiune de donare de sânge la sediul Centrului multifuncțional al ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 10:15
(4701 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Percheziții la un braconier

Adâncata: Percheziții la un braconier

Luni, 3 februarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au pus în executare ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2025, 16:25
(5158 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori în Franța, identificați și reținuți de polițiștii ialomițeni

Sâmbătă, 1 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de arestare european privind un bărbat, de 60 de ani, din Țăndărei. Pe numele acestuia ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2025, 16:20
(9083 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ilfovean surprins la volanul unei mașini neînmatriculate

Polițiștii din Fierbinți-Târg, duminică, 2 februarie a.c., în jurul orelor 11,00, au oprit în trafic un șofer în vârstă de 28 de ani, din județul Ilfov, în vederea ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2025, 16:15
(3787 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,03%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2024

La sfârșitul lunii decembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4720 șomeri (din care 2128 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2025, 12:05
(15331 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Bordea în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Melc în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Vasile în Candidat unic acceptat la concursul pentru funcția de manager al spitalului din Fetești Pt Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Ionel Tudorache în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Tania în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» SUV Hyundai IX35 în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Haoleu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Alt parinte în Un nou eșec James în PSD își impune condițiile în Programul de Guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...