Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Doctorul de cinci stele...

Doctorul de cinci stele...

Exodul în străinătate al cadrelor medicale din România este o realitate care ne doare. Văduvite de specialiști, spitalele românești se luptă să ofere consultații bolnavilor la cele mai înalte standarde. Totuși, salariile decente și traiul de dincolo de graniță nu sunt totul. Medicul Dan Malincenco a înțeles acest adevăr, iar după doi ani în care a tratat bolnavi în Anglia s-a decis să revină în țară... A adus cu el experiența acumulată în Regatul Unit, iar acum este singurul specialist în laparoscopie al Spitalului Județean de Urgență Slobozia!

Mirajul străinătății
În cei 20 de ani de practică medicală, doctorul Dan Malincenco a căpătat o experiență dificil inscripționată pe ecusonul pe care-l poartă la piept. Este medic primar în chirurgie generală, cu competențe în laparoscopie. Are 45 de ani, îi place să socializeze și să fie înconjurat de prieteni... Lipsa vieții sociale a fost și motivul pentru care a preferat să renunțe la statutul de medic în Anglia și să revină în țară.
«Am plecat în Anglia din motive personale... M-am trezit acolo mai singur decît eram acasă. Oamenii pun mult preț acolo pe ceea ce știi să faci, ceea ce este grozav!, însă lasă pe un plan secund viața socială. E dificil să te afli într-o altă țară, darămite să fii singur, iar englezii erau foarte dificili... Erau zile întregi în care nu discutam cu nimeni mai mult decît ceea ce se întîmpla la serviciu...» motivează medicul Dan Malincenco.
Timp de doi ani a operat în cele mai mari centre medicale din orașele englezești Rochester și Knowledge. Lama bisturiului său a salvat victime ale accidentelor de circulație sau oameni care au suferit traumatisme severe. Îi este greu să-și amintească cel mai dificil caz tratat în Anglia. Recunoaște însă că experiența de peste hotare i-a fost benefică, întrucît a reușit să capete competențe în laparoscopie... Vorbim despre acea procedură chirurgicală prin care medicii operează fără a provoca prea multe leziuni pe corpul bolnavului... Recunoaște faptul că sistemul medical din Anglia este superior celui din România. «Însă e greu de stăpînit dacă legăturile dintre oameni nu sunt foarte strînse». «Cred că ideal ar fi să luăm oamenii de aici și sistemul medical de acolo și să construim un nou spital! (zîmbește) Ar fi rețeta unui sistem medical cu bune rezultate... De exemplu, toate spitalele din Anglia au rezidenți și stagiari, în timp ce la noi toți visează să rămînă în centrele universitare din București. Mai mult, se investea mult în infrastructura medicală. Aveau aparatură de ultimă generație, nu se punea problema ca bolnavii să-și cumpere singuri medicamentele, iar condițiile de lucru erau ireproșabile!» trece rapid în revistă chirurgul experiența celor doi ani de medicină la standarde englezești. Totuși, nimic nu e ca acasă...

Medic român, în Spitalul Slobozia
«Revenirea în țară a fost una extrem de plăcută. M-am simțit foarte bine să fiu înapoi acasă. Recunosc că mi-a fost dor de România...» susține medicul Dan Malincenco. Deși este orginiar din Hațeg, a preferat să se angajeze la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Totul cu sprijinul unui alt medic «temerar» care a gustat experiența străinătății și care a revenit în țară, la Spitalul Slobozia, chirurgul Florin Toma. Au trecut deja alți doi ani de la momentul sosirii în Slobozia și este încîntat că a făcut această alegere... Reușește să pună în practică tot ceea ce a învățat peste hotare și este înconjurat de oameni pe care-i poate considera prieteni. A fost primul chirurg care a operat laparoscopic la Slobozia și care a dezvoltat acest sistem de intervenție chirurgicală. «Spitalul avea laparoscop, dar nu se efectuau intervenții... Acum majoritatea intervențiilor se realizează laparoscopic. Colaborez foarte bine cu ceilalți medici, sîntem într-adevăr o echipă!» declară medicul Dan Malincenco. Tot doctorul Malincenco a fost cel care a condus echipa de 4 medici care i-a salvat viața adolescentei de 15 ani din Traian, înjunghiată săptămînile trecute de iubitul său...

29 Martie 2013, 17:45 (17790 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Spitalul Județean de Urgență Slobozia are un nou director medical

Comentariile cititorilor:


Valentina:
(2 Decembrie 2016, 12:14)
un medic??? Un incompetent!!!
minusia:
(17 Iunie 2013, 21:46)
mii de multumiri si multa sanatate pentru acest medic 
Cris:
(2 Aprilie 2013, 10:58)
Ai dreptate, CETATEAN. Am fost in perioada in care a operat Radulescu pe sectie. A operat cind seful sectiei era plecat din localitate daca nu ma insel.
SORIN:
(2 Aprilie 2013, 10:25)
N-am nimic împotriva felicitărilor, dar nu cred că medicul, dacă este așa valoros, va face mulți purici pe la noi, mai ales din cauză de pretext, adică de famiglie, cum scria cineva mai sus/jos.
cetatean:
(1 Aprilie 2013, 15:24)
Felicitari si numai bine pentru astfel de medici dar informatia nu este corecta .Prima operatie laparoscopica a fost efectuata in Spitalul Slobozia in vara anului 2011de catre doctorul chirurg Cozmin Radulescu slobozean la origine care la expirarea contractului de munca pe perioada determinata(6luni)a fost nevoit sa plece.
pacient:
(1 Aprilie 2013, 15:22)
Toata stima si consideratia.
marian B.:
(1 Aprilie 2013, 09:19)
Sa va dea Dumnezeu sanatate.
cetatean:
(30 Martie 2013, 21:29)
Am auzit oameni care au fost operati de dvs spunand numai de bine, oameni care se rugau sa va dea Dumnezeu sanatate!!!!!  Intr un oras asa sarac in care doar puterea politica conteaza pentru  cei care ne conduc ne bucuram sa auzim ca la spitalul judetean avem asa medic pregatit. Sa o tineti tot asa! Sunteti foarte tanar si puteti ajuta multi oameni care ajung pe sectia chirurgie, marea majoritate din ei foarte necajiti!!!!! Numai bine va doresc si putere de munca!!!!! 
IPSE:
(30 Martie 2013, 11:43)
DE ASTFEL DE OAMENI AVEM NEVOIE! ! ! TOT RESPECTUL  ! ! ! DAR REZISTA IN- FAMIGLIA SPITALULUI SLOBOZIA ? ? ?
YO:
(29 Martie 2013, 23:37)
FELICITARIII..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 23 Sep 2026
232 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

22 Septembrie 2026, 18:15


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(602 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(760 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(624 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(887 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(995 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1100 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(1838 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1334 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1046 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1008 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1097 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3490 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2067 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1271 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1336 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1220 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1210 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(3684 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1378 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1277 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1224 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(2071 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(3382 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(1513 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(1769 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(2189 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(1665 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(1834 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(1852 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nelutu în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Suporter în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Giulia în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  cetatean în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» bibani Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vorba suna, fapta tuna în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Andrei în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Marcel în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...