Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Aripi frânte

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-Săgeata Năvodari 1-2

Aripi frînte

Nimeni nu îndrăznea s-o spună răspicat, dar, după victoria din meciul cu Brăila, gîndul ne zbura sus, spre Liga I... Sîmbătă, 30 martie, a fost nevoie doar de o Săgeată, cea din Năvodari, pentru ca zborul să se termine, iar noi, suporterii și ei, uniriștii să revenim cu picioarele pe pămînt. Unirea Slobozia poate bate pe oricine în această serie, dar mai e mult pînă departe...

Ne-am cam bătut singuri
Deși vremea era încă rece la ora partidei, astenia de primăvară pare să fi mușcat adînc din energia slobozenilor. De la veteranul Mihalcea, pînă la crudul Ibrian, toți galben-albaștrii au cîntat în cor aria neputinței în pași de melc, mai cu seamă în prima parte a jocului cu Săgeata Năvodari. Șutul lui Cristian Pantelie (’7), puțin pe lîngă, nu a avut darul să ne trezească. Drept pentru care mijlocașul de ciocolată Diaby și-a făcut mendrele pe dreapta și l-a servit ideal pe Digoianu pentru 0-1. Băieții lui Dună au continuat să joace pase-pase cu apărarea adversă și cu portarul Gordin, iar golul a venit tot în poarta noastră. Dar ce gol! Tot pe dreapta, Zaharia a lansat o centrare în careul mic, Leo Dobre a fost acolo, dar mingea i-a scăpat buclucaș în propria poartă (’43). 2-0 pentru Săgeata la pauză și totul părea năruit... Filmul din startul reprizei secunde a avut același scenariu. Din fericire, banca noastră de rezerve s-a dovedit superioară băncii lor. Jianu și apoi Dumitru Gheorghe au însuflețit jocul slobozenilor. Au venit și ocaziile ratate de Roșu sau Toma. Dobrogenii fac pasul înapoi, dar apărarea lor dă semne clare de slăbiciune. Pe o respingere aiuristică, Jianu găsește în sfîrșit drumul spre gol cu un șut din marginea careului mare (’85). Este totuși cam tîrziu pentru egalare. Mai pune și arbitrul George Rădulescu un umăr discret la victoria oaspeților, închizînd ochii la două infracțiuni în careu ale acestora. Se termină 1-2, dar Unirea a dat senzația în final că putea mai mult... Vom recupera aproape sigur cele 3 puncte etapa viitoare, dar nu ne putem opri să ne întrebăm ce-ar fi fost dacă...

Dună dă vina pe presiunea psihologică
Vizibil răvășit de eșecul cu Săgeata, Marin Dună a găsit puterea să-și apere elevii. «Repriza I a fost poate cea mai slabă de cînd sînt eu aici. S-au comis greșeli culminînd cu cea făcută de Dobre... Sîntem alături de el, l-am îmbărbătat, dar trebuie să conștientizeze că e tînăr, este la momentul la care trebuie să urce în carieră și cu astfel de gafe nu are cum să o facă... Evoluția slabă a jucătorilor noștri pot să o argumentez prin presiunea psihologică vizibilă care a atîrnat pe umerii lor în această perioadă. Este greu să te concentrezi la capacitate maximă, cînd știi că printr-un succes poți ajunge sus de tot...» a declarat Dună. De partea cealaltă, antrenorul Săgeții, Constantin Gache a avut cuvinte frumoase legate de echipa noastră: «Unirea Slobozia este o nucă tare, o echipă bună a acestei serii. Din păcate pentru voi astăzi nu ați mai repetat evoluția bună din jocul cu Brăila. Dacă ați fi bătut vă înscriați cu șanse reale în lupta pentru promovare...». Unirea rămîne pe 7, cu 21 puncte, și va juca sîmbătă, 6 aprilie 2013, în deplasare cu Sportul Studențesc.

Unirea Slobozia 1-2 Săgeata Năvodari
        Jianu (’85)                        Tigoianu (’8)
                                                 Dobre (’43 aug.)

Unirea Slobozia: Dobre-Stan, Lazăr, Soare, Toma-Roșu (D. Gheorghe ’73), Ivașcă, Mihai, Ibrian (Luca ’65)-Mihalcea, V. Gheorghe (Jianu ’54)
Rezerve: Oprea, Lorincz, Florea, Gheorghiu

2 Aprilie 2013, 16:08 (14582 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii
Mandatul lui Poenaru se transformă în coșmar statistic!
Lovitură de teatru în prelungiri
Corecție pe teren propriu

Comentariile cititorilor:


suporter:
(3 Aprilie 2013, 15:24)
Capul sus baieti! Daca marcam mai repede, la cum i-am presat pe navodareni in ultima jumatate de ora, castigam meciul! Suntem mandri de voi! Felicitari domnului Duna!
Eu:
(2 Aprilie 2013, 19:47)
Blatistii.ala a fost meci de cascadorii rasului

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 14 Sep 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie, 602 misiuni de ordine publică, dintre care 9 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2025, 10:40
(4453 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Înscrieri pentru școlile de agenți de poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a început recrutarea candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 16:10
(4066 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Raportări ONG privind sponsorizările

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, respectiv persoanele juridice fără scop patrimonial (asociații, fundații, sindicate, patronate) care au primit î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 09:10
(3203 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 3 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2025. Fermierii vor putea depune Cererea de Plată î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:55
(5259 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3 martie-31 august 2025 (în zilele lucrătoare), pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:50
(3004 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Arestați preventiv pentru «proxenetism» și «spălare de bani»

Doi tineri de 24 și 26 de ani, din Căzănești, au fost arestați preventiv joi, 27 februarie 2025, în cadrul unui dosar penal ce vizează fapte de «proxenetism» și «spălare de bani ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2025, 10:05
(5577 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși de polițiști la scurt timp după ce au furat bani din geanta unei femei

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de către o tânără, de 26 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla în incinta unei unități economice, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:30
(11392 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor pentru creșterea siguranței rutiere

Joi, 27 februarie 2025., în intervalul orar 07,00 -09,00, polițiștii din Slobozia au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma neregulilor constatate ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:10
(3718 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestat după ce a furat scule electrice de la două firme

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică, 22/23 februarie 2025, o persoană ar fi pătruns într-un imobil situat pe raza ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:00
(8742 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița participă zilele acestea la activitățile de instruire susținute de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 13:30
(2391 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 28 februarie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 28 februarie 2025, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 10:00
(5013 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor afectat de fenomene climatice nefavorabile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 21 martie 2025 inclusiv, primește cereri de acordare a unui sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 16:05
(6787 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, de pe strada Bărăganului din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 10:40
(3357 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri care vor să devină jandarmi

În perioada 24 februarie-12 martie 2025, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 09:30
(4439 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

În cadrul programului său educativ «Schooltor de fermieri», Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții», ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 14:40
(4963 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 16,96 milioane de lei în ianuarie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 16, ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 13:55
(17319 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Morii din orașul Fetești, echipele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 09:05
(3924 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul autorizării plăților finale aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 95% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 14:30
(4734 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție de mărțișoare la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia găzduiește luni, 24 februarie 2025, o expoziție de mărțișoare și podoabe cu specific de primăvară. Evenimentul este programat să înceapă la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 10:50
(4249 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campanie de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează vineri, 21 februarie a.c., campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2025. Astfel, zilnic ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 09:40
(5433 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din luna ianuarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna ianuarie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2025, 10:40
(7292 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Femeie reținută după ce ar fi furat un bagaj din tren

Polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut pentru 24 de ore o femeie de 44 de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2025, 10:35
(5561 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 140,60 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în ianuarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 140,60 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2025, 11:20
(6454 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

Polițiștii din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează luni, 17 februarie 2025, 25 de percheziții, în județele Ialomița ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2025, 11:00
(5866 vizualizări - 1 comentariu)


Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Muzeul Județean Ialomița informează cu privire la faptul că obiectele care aparțin instituției și care au fost trimise în Olanda, la Muzeul Drents, pentru a completa expoziția internațională « ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 13:10
(9340 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: L-ați văzut?

IPJ Ialomița: L-ați văzut?

Polițiștii ialomițeni efectuează verificări în vederea depistării numitului Victor Ilie, în vârstă de 53 de ani. Oamenii legii au fost sesizați joi, 13 februarie 2025, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 11:30
(4512 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale neachitate de 299,20 milioane de lei ale persoanelor juridice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 10:00
(2594 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 91,71 milioane de lei în anul 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în anul 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 91,71 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2025, 10:20
(5816 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

În fiecare an, la data de 11 februarie se sărbătorește Ziua Numărului Unic European de Urgență 112, care reprezintă sistemul tehnic și organizațional al recepționării și transmiterii apelurilor ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2025, 09:20
(5402 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,595 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în anul 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,595 miliarde de lei, cu 30 ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2025, 11:20
(7150 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
sorinb în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Movila în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Gigel în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița teren intravilan Gura Văii în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Riveran în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Cetatean în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Anonymus în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița Gigel în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Ioan în Soluții alternative pentru alimentarea cu apă a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...