Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Raiul administrației Stoica

Raport despre Slobozia anului 2012

Raiul administrației Stoica

La 9 luni de la instalarea în funcție a primarului Alexandru Stoica, administrația orașului Slobozia face public primul raport privind cheltuielile legate de activitatea administrativă a orașului în perioada iulie-decembrie 2012. Potrivit declarațiilor lui Alexandru Stoica, raportul se dorește a fi «o radiografie a activității administrației locale și a demersurilor întreprinse pentru eficientizarea acesteia și oferirea unor servicii de calitate locuitorilor Sloboziei».

Toate vechi și... scumpe toate
Raportul de activitate al primarului Alexandru Stoica pentru cele 6 luni de administrație din 2012 precizează, pentru început, că «bugetul de venituri și cheltuieli al anului 2012 a fost realizat într-un procent de 92% permițînd (n. red.: parțial) realizarea unor investiții aprobate în programul anului 2012». Tot în preambulul materialului prezentat public pe site-ul instituției, se precizează că autoritățile locale fac demersuri pentru atragerea de fonduri europene «în vederea realizării de investiții care să schimbe aspectul urbanistic și edilitar al localității». Investițiile despre care amintește Alexadru Stoica sînt legate de reabilitarea Pieței Revoluției și realizarea unei platforme pentru IMM-uri, obiectiv care în opinia administrației locale ar revitaliza activitatea economică a orașului. Din păcate însă, cele două investiții au caracter multianual, iar valoarea lor se ridică la 69 milioane de lei, bani care urmează să fie cheltuiți din surse externe. Una peste alta însă, în anul 2012, administrația locală a cheltuit pentru funcționarea orașului la parametri pe care îi cunoașteți suma de 81 milioane de lei, dintre care doar 23 de milioane au fost destinate dezvoltării și investițiilor...

În subordine, liniște și pace
Pentru conformitate, vom preciza că raportul trece în revistă activitatea tuturor instituțiilor din subordinea Primăriei, de la Poliția Locală pînă la învățămînt (pentru care s-au cheltuit circa 31 milioane de lei...), însă informațiile prezentate sînt mai degrabă formale. Singurul element care atrage atenția în acest context îl reprezintă valorile investițiilor finanțate în anul 2012. Printre ele, enumerăm cele 1,1 milioane de lei pentru reabilitarea sistemului de apă pe o lungime de 7,7 kilometri, cele 8,5 milioane de lei cheltuite pentru extinderea sistemului de canalizare în Slobozia Nouă, Bora și Slobozia, dar și cele 8,2 milioane de lei (reprezentînd 80% din investiția finală) pentru modernizarea stației de tratare și potabilizarea apei. Pentru a justifica întîrzierile la obiectivele finanțate sau la cele în curs de finanțare, raportul precizează că «problema cea mai spinoasă din cadrul compartimentului de investiții este lipsa personalului de specialitate care să poată gestiona în condiții optime ceea ce înseamnă investiție publică. (...) Acest mare neajuns îngreunează și mai mult activitatea personalului existent, supus tot timpul unui stres suplimentar greu de trecut». Înduioșător, nu? Și aproape uman!

O inițiativă insolită
Poate ce mai importantă informație din întreg raportul rămîne însă cea legată de administrarea fondului locativ al municipiului. Potrivit datelor oficiale, la acest moment Slobozia are un număr de  383 de locuințe cu chirie. Pentru 7 dintre aceste locuințe autoritățile locale au eliberat avize de cumpărare. Problema tuturor acestor locuințe o reprezintă însă starea avansată de degradare a lor și cheltuielile pe care le generează. De exemplu, susțin autoritățile, numai pentru asigurarea lor obligatorie, municipalitatea cheltuiește peste 200 mii de lei. Mulți dintre chiriași nu întrețin corespunzător spațiile de locuit și sînt rău-platnici. Din cauza debitelor mari înregistrate la plata chiriei, s-a procedat la somarea a 25 de astfel de chiriași și s-au executat silit, prin evacuarea din locuințe, alți 7. Pentru a rezolva definitiv problema acestor locuințe, primarul Alexandru Stoica propune o procedură de vînzare a acestora către cei interesați. Intenția a fost făcută publică în cadrul ședinței Consiliului Local de vineri, 29 martie: «Noi nu sîntem agenți imobiliari. Nu avem nici timp, nici oameni și nici bani pentru a susține această activitate. De aceea, propun Consiliului Local să facă o comisie prin care să se stabilească procedura de vînzare a acestora către populație. Nu mă interesează cine și cum, vreau doar să fie conform legii. Știți că unul dintre chiriași, Cocoloș, are datorii la noi de 450 de milioane... Păi, să nu-l arunci de la etaj pe Cocoloș?» a declarat primarul Alexandru Stoica în plenul ședinței.

4 Aprilie 2013, 18:14 (11346 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
A început bătălia pentru Slobozia
Alexandru Stoica, fostul primar al Sloboziei, a scăpat de închisoare
Primăria Slobozia caută arhitect-șef
Raportul primarului Stoica pentru anul 2014

Comentariile cititorilor:


Pt @lindik:
(11 Aprilie 2013, 11:12)
Măi @lindik, urli degeaba! Tu cum ai votat?
...:
(11 Aprilie 2013, 10:57)
Idilko...nu o sa afle niciodata mucea intrebarea ta (el nu citeste ce tastam noi)..intra pe( site-ul primariei)
ildiko:
(6 Aprilie 2013, 19:58)
de ce scumpesti apa, ma , nenorocituleee??????????
Haz de necaz:
(6 Aprilie 2013, 17:18)
Foarte tare cometariul lui tour 65.M-am trezit razand desi ma enerveaza in ultimul hal subiectul si mincinosul asta de Stoica.
tuor 65:
(6 Aprilie 2013, 14:34)
Am auzit ca se scumpeste apa ,datorita fierului(ruginei)pe care o contine.Se  argumenteaza ca un cetatean obijnuit aduna cca.1-2 kg de fier vechi ceia ce face cam 2-4 lei,cu atit vrea dl Stoica sa scumpeasca apa,urmand ca locuitori sa isi recupereza bani pe fierul vandut.Bonus restul gujeliilor si mormolocilor care raman moca cetateanului.
nemultumitu':
(5 Aprilie 2013, 18:36)
Ialomita are unele dintre cele mai mari impozite din tara. Cand s-a vorbit despre marirea lor cu 16%, initial mai-marii urbei au zis ca nu este cazul la noi ,apoi s-au razgandit si au adaugat fara mila 16 %. Poate pentru ca d-lor merg pe modele din China si nu le ajung banii sa mai ajunga acolo sa se mai inspire ...cine stie ...La amaratii de la Slobozia Noua (nu ma refer la cei mutati de curand in vile) le iau impozit pe teren intravilan . Dau cate doua pensii pentru terenul din curte ! Dar ce conteaza - bugetul local sa prospere , ca noi ne-am rupt  coloanele carand apa de la magazine !  Ca ,daca murim de cancer ,cine mai plateste biletele d-lor de avion? N-ar fi pacat?
mario :
(4 Aprilie 2013, 19:42)
domnu stoica este un lingerica al lui ciuperca 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(731 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

13 Octombrie 2026, 19:15


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(1830 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(1422 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(1696 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(1316 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(1578 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(1590 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1582 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(1111 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(1990 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(5742 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(5814 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(2449 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(2303 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(1786 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(2245 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(2902 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(2573 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(2123 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(2158 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(2513 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1711 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(2097 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(3392 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(3036 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(2893 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(2851 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(3503 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(2649 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...