Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

1000 de dosare la fiecare judecător

Record în instanțele ialomițene

1000 de dosare la fiecare judecător

Judecătorii ialomițeni sînt îngropați în dosare. În anul precedent, recordul absolut îl deține Judecătoria Fetești. La această instanță, un singur magistrat a avut în lucru 2186 de dosare. Statisticile arată că și în cadrul unităților de parchet din Ialomița volumul de muncă este ridicat. Tot în 2012, un singur procuror din cadrul Parchetului Slobozia a înregistrat 1038 de lucrări...

Avalanșă de dosare
Anul precedent a fost unul extrem de bogat în ceea ce privește activitatea instanțelor din Ialomița, iar statisticile confirmă această ipoteză. În 2012, pe rolul Tribunalului Ialomița, Judecătoriei Slobozia, Judecătoriei Fetești și Judecătoriei Urziceni au fost înregistrate un număr total de 24859 de dosare, vechi și noi. Dintre acestea, soluționate au fost doar 17310, restul fiind redistribuite spre a fi soluționate anul acesta. Numărul mare de dosare a crescut și gradul de încărcătură al judecătorilor. Din acest punct de vedere, recordul absolut îl deține Judecătoria Fetești. În cadrul acestei instanțe, anul trecut, un singur magistrat a avut în lucru un număr de 2186 de dosare. Toate acestea în condițiile în care gradul de încărcătură nu ar trebui să depășească 300, 400 de dosare pe an pentru fiecare judecător. «Foarte multe dintre aceste dosare sînt în materie civilă. Multe dintre ele sînt reprezentate de către contestațiile privind rovinieta, știți destul de bine numărul pentru că am mai discutat despre acest aspect...» ne-a declarat Iuliana Anastasiu, grefierul șef al Judecătoriei Fetești. Cele mai puține dosare repartizate unui singur judecător, le-au revenit magistraților de la Urziceni. Aceștia au înregistrat un grad de încărcătură de 915 dosare per judecător...

Situație similară în cadrul parchetelor
Un volum de lucru similar judecătorilor au avut și procurorii din cadrul Parchetului Ialomița, Parchetului Slobozia, Parchetului Fetești și Parchetului Urziceni. Cel mai mare grad de încărcătură per procuror s-a înregistrat la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Slobozia. În cadrul acestei unități, un singur procuror a desfășurat 1038 de lucrări penale. Cel mai scăzut grad de încărcătură a fost înregistrat la Parchetul de pe lîngă Tribunalului Ialomița, unde gradul de încărcătură per procuror a fost de 571 de lucrări...

Schimbări în activitatea instanțelor Noul Cod de Procedură Civilă, adoptat în luna februarie a acestui an, aduce modificări importante în ceea ce privește activitatea instanțelor. Potrivit Noului Cod, judecătorii ar putea avea în lucru mult mai puține dosare. «Potrivit Noului Cod de Procedură Civilă, modul de desfășurare al proceselor este diferit. În primul rînd, trebuie să specificăm faptul că, după Noul Cod, chemarea în judecată se realizează în trei faze. Este o procedură mult mai formală, însă este benefică pentru instanțe. Pînă se va ajunge la procesul efectiv, judecătorii analizează cererile părților, apoi se discută cu ambele părți date despre proces, iar abia la finalul tuturor acestor discuții, dacă părțile nu ajung la o înțelegere prealabilă, se demarează procesul propriu-zis...» a explicat judecătorul Ion Toma, președintele Tribunalului Ialomița.

9 Aprilie 2013, 12:16 (19100 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Încep procesele împotriva amenzilor date în timpul Stării de Urgență
Pe rolul instanțelor din Ialomița s-au înregistrat 29000 de dosare
Cifrele din spatele anchetelor penale

Comentariile cititorilor:


GELU:
(21 Septembrie 2013, 19:56)
A FOST CRISTUDORT ,ESTE CORNEL TACHE ,URMEAZA TOMA . UN JUDET DE MAGISTRATI CORUPTI.
Nelu:
(31 August 2013, 20:30)
Am auzit si eu unele lucruri necurate despre acest Toma acum o sa iasa totul la iveala.
GELU:
(31 August 2013, 19:37)
Pe 27.09.2013 TOMA ION Presedintele Tribunalului ialomita este judecat in calitate de FAPTUITOR de tribunalul pe care il conduce. CINE MAI ZICE CA JUSTITIA NU ESTE INDEPENDENTA..,,CAND UN TRIBUNAL ISI JUDECA PRESEDINTELE.   Americanii sunt mici copii pe langa noi  SUNTEM VARZA...
@GELU:
(31 August 2013, 08:09)
Intrat pe site-urile respective.Se pare ca e doar o coincidenta nefericita de nume.
GELU:
(30 August 2013, 21:56)
Cred ca o sa iasa la pensie tot invatator.
GELU:
(30 August 2013, 21:44)
intra pe saitul C A BUCURESTI si TRIB Ialomita sa vezi minciuna
@ Gelu:
(25 August 2013, 23:15)
Toma Ion are trei dosare penale pe rol???!! Imposibil! Minciună.
GELU:
(25 August 2013, 21:44)
TOMA ARE TREI DOSARE PENALE PE ROL
eu:
(13 Mai 2013, 16:02)
toti avocatii din braila sunt niste jegosi...ai platesti si te vand la randul lor....adica cu banul tau ti-o ei frumos
Gigi:
(12 Aprilie 2013, 13:47)
Problema este lipsa coloanei vertebrale a guvernanților, care au refuzat categoric să introducă principiul precedenței, cum este în America. Dacă un caz s-a judecat, atunci toate celelalte cazuri identice nu se mai judecă, se emite direct decizia. Asta ar scutii mii și mii de procese...
Comșa :
(11 Aprilie 2013, 10:03)
Pe Toma Ion l-am avut învățător. Era bun, ca învățător, dar... n-ar fi avut ce are acum, ca sef al Dreptății din Bărăgan! D-ta judeci pe șpăgari?!
Adriana:
(10 Aprilie 2013, 15:00)
Am greșit ceva: toți sunt DE DOI BANI! În competențe și abilități profesionale! In rest, trai neneacă, la braț cu cei mai dubioși țigani!
Adriana:
(10 Aprilie 2013, 14:50)
Arătați-ne și nouă un procuror modest... sau un orice judecător, de doi bani! Sunt hoți și șpăgari, în frunte cu șeful. Sorine, te aprob și te pup! Ai zis tot, în afară de legăturile lor cu interlopii! Mafia românească! Și mie mi-e silă!
SORIN:
(10 Aprilie 2013, 09:17)
Cu toată postarea agramată, "poezia" mi-a plăcut. Ce-mi e milă de "bieții" magistrați! Cum s-or descurca în maldărele de dosare?! Simplu: N.U.P., S.U.P., nu suportă detenția, nu prezintă pericol public etc. etc.. Gata, s-a rezolvat. Asta pentru marii infractori. Dacă mai apare vreun nefericit care a ciordit și el ceva de foame, Justiția e prezentă la datorie. Face "dreptate" cu "celeritate". Ce s-or face cu salariile alea "de mizerie" și cu șpăgile așijderea?! Nu le-o fi rușine să se plângă, iar dv. stimați ziariști să le mediatizați "greutățile"?! Fotografiați-le viloaiele, merțanele, publicați-le veniturile, ca să vadă și plebea ce viață grea au cei ce împart dreptatea după criterii numai de ei știute. Mi-e silă!
gion:
(9 Aprilie 2013, 22:22)
Ce-i ce impart dreptatea in Romania dupa mine marea majoritate sint tilharii  Exemplu; la Amonil SA o grupa a cistigat grupa de munca cealalta grupa au pierdut grupa de munca  Asta chiar daca toti au fost colegi de munca s-au colegi pe acelasi loc de munca NU a contat in mintea judecatorilor .Se incadreaza in POEZIA Cine minte,fura insala Alai om de vaza in.taraSe plimba-n masini luxoase are avioane , case Are tot ce-i vrea buricu Nu e cum spunea nea NICU Cine munca ala minca Era vremea lui Cosmirca Acu-i vremea lui Patriciu cine munca ia ca ,Riciu Riciu a muncit o viata ACUM sta cerseste in piata Cite un leu cite un banut sa-i ajunga de un ceiut

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
240 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

La închisoare pentru ultraj

Joi, 4 februarie a.c., polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Dănuț B., de 35 de ani, din comuna Sudiți, județul Ialomița. Pe numele bărbatului, la data de 26 ianuarie 2010 Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 18:12
(16920 vizualizări - 1 comentariu)


Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

În după-amiaza zilei de vineri, 5 februarie a.c., Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben pentru mai multe județe, printre care și Ialomița. Reprezentanții ANM avertizează ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 17:10
(12484 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

În cursul zilei de joi, 4 februarie, în intervalul orar 12,00-16,00, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune în sistem integrat, urmărindu-se în principal prevenirea și combaterea criminalității ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 16:32
(13990 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton omorît de un tractor

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui grav accident rutier produs miercuri, 3 februarie a.c., în comuna Bărbulești, un bărbat pierzîndu-și viața. Bărbatul, în calitate de pieton, s-a angajat în ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 19:06
(10072 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, încarcerat

Miercuri, 3 februarie a.c., polițiștii feteșteni, în urma unei acțiuni desfășurate pe raza municipiului, au identificat și reținut un bărbat de 60 de ani, din localitate, urmărit din luna iulie a anului ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 18:41
(10779 vizualizări - 0 comentarii)


Disciplinizarea traficului rutier, în atenția polițiștilor

Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune al cărui scop principal a fost prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 137 sancțiuni contravenționale, în valoare de ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 18:11
(8541 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de polițiști

Polițiștii din Țăndărei și din posturile de poliție arondate municipiului Urziceni au executat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 17:02
(10346 vizualizări - 0 comentarii)


Amonil și-a reluat activitatea de producție

Miercuri, 3 februarie, reprezentanții Amonil SA au anunțat reluarea activității de producție, oprită parțial la jumătatea lunii ianuarie 2010 din cauza temperaturilor extrem de scăzute. «În data de 3 februarie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 11:07
(11094 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 7000 de fermieri au accesat aplicația IPA Online

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 7100 de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația pentru o suprafață de peste 170 mii ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 19:17
(10089 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Năvodul» pentru un pistol de jucărie

Un tînăr în vîrstă de 29 de ani, din comuna Borănești, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, în urma unui apel fals prin 112. Pe scurt, un cetățean a sesizat Poliția marți ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 16:42
(8613 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal, descoperite de polițiști

Marți, 2 februarie a.c., polițiștii au identificat un bărbat de 39 de ani, care deținea fără drept o armă neletală supusă autorizării, pe care în anul 2009 ar fi vîndut-o unui călărășean. Arma cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 15:32
(7665 vizualizări - 0 comentarii)


Elevii, în atenția polițiștilor

În cursul zilei de marți, 2 februarie, între orele 12,00-15,00, efective sporite de polițiști, jandarmi și polițiști comunitari au acționat pe raza municipiului Slobozia pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 14:53
(10263 vizualizări - 0 comentarii)


Cristian Lefter, noul adjunct al IPJ Ialomița din 1 februarie 2010

«Începînd cu data de 1 februarie 2010, în urma promovării concursului organizat de Inspectoratul General al Poliției Române pentru funcția de adjunct șef inspectorat la Inspectoratul de ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:35
(11243 vizualizări - 3 comentarii)


Contribuțiile la Bugetul asigurărilor pentru șomaj, neschimbate

În data de 26 ianuarie 2010 a fost adoptată Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, act normativ prin care au fost stabilite contribuțiile pe care agenții economici trebuie să le plătească ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:32
(8386 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:25
(11396 vizualizări - 0 comentarii)


Un minor de 16 ani a încercat să fure geanta unei femei

Luni, 1 februarie, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Urziceni, aflați în patrulare în stația CFR, au observat un tînăr care agresa o femeie pe peronul stației cu intenția de a-i sustrage ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 20:18
(11232 vizualizări - 0 comentarii)


Prins de polițiști după ce a furat un moto-ferăstrău

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Săveni este cercetat de polițiști pentru furt calificat, după ce în seara zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., a sustras un moto-ferăstrău din portbagajul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 19:06
(10521 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:50
(10715 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor prins și arestat

În cursul zilei de ieri, 1 februarie, polițiștii ialomițeni au depistat și încarcerat în Penitenciarul Slobozia un tînăr de 20 de ani, din Urziceni, urmărit din data de 8 ianuarie 2010 întrucît se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:09
(10759 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa orașului Amara la tenis de cîmp, la a V-a ediție

În perioada 5-7 februarie 2010, administrația locală a orașului Amara și Asociația Sportivă «Victoria» organizează «Cupa Orașului Amara», ediția a V-a la tenis de cîmp-dublu masculin. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 12:20
(11396 vizualizări - 0 comentarii)


Fiscul avertizează

Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că vineri, 5 februarie 2010, este ultima zi în care pot fi depuse la administrațiile financiare teritoriale în a ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 11:40
(9293 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la finele săptămînii trecute

Patru persoane au fost transportate la diferite unități medicale în cursul zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., după ce autovehiculele în care se aflau au fost implicate în trei accidente rutiere, produse ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:16
(9656 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au participat în acest sfârșit de săptămână, respectiv în perioada 29-31 ianuarie 2010, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului.
Astfel, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:15
(9629 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii și descarcerări

Vineri, 29 ianuarie, pompierii militari din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din comuna Maia. Focul s-a aprins din cauza unui mijloc de încălzire suprasolicitat ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:04
(10334 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii au prins trei hoți

Jandarmii slobozeni au depistat, miercuri, 27 ianuarie, trei indivizi ce transportau într-un cărucior mai multe grătare metalice în lungime de aproximativ 2 metri fiecare. Cei trei bărbați se aflau pe bulevardul ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2010, 19:26
(14103 vizualizări - 0 comentarii)


Pistol cu aer comprimat deținut ilegal, depistat la un bătrîn

Polițiștii au depistat un ialomițean care deținea, fără drept, o armă neletală din categoria celor supuse autorizării. Bărbatul, în vîrstă de 70 de ani, din Fetești, deținea ilegal un pistol cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(10758 vizualizări - 2 comentarii)


Fără carnet sau cu permisul suspendat, la plimbare la volan

În după-amiaza zilei de miercuri, 27 ianuarie a.c., un echipaj de siguranță publică ce acționa pe raza orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate care circula pe ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(8823 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Două persoane au suferit răni multiple după ce au fost implicate în accidente rutiere produse pe arterele județului în cursul zilei de miercuri, 27 ianuarie 2010.
Primul eveniment rutier s-a produs în ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(11928 vizualizări - 0 comentarii)


«Ateneu» s-a mutat la Slobozia

«Ateneu» s-a mutat la Slobozia

Începînd cu luna februarie 2010, zestrea culturală a județului crește cu încă o sală de spectacole. Noua sală a fost amenajată în incinta Centrului Cultural Unesco «Ionel Perlea» și urmează a fi inaugurată ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 18:28
(13012 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmeria, la bilanț

Jandarmeria, la bilanț

Miercuri, 27 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi și-au prezentat bilanțul instituției pentru anul 2009. Potrivit documentului, misiunile jandarmilor ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:18
(8901 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...