Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

USL Ialomița s-a făcut «bucăți» la Perieți

O ședință de consiliu local ilegală?

USL Ialomița s-a făcut «bucăți» la Perieți

Miercuri, 3 aprilie, la Perieți, viceprimarul PNL Adrian Merlea a fost înlocuit din funcție cu Viorel Radu, zis «Picior de Porc». Rocada a avut loc în cadrul unei ședințe a Consiliului Local, cu largul concurs al unei coaliții PSD-PD-L. În urma incidentului, cinci consilieri (PNL și PP-DD) au sesizat Instituția Prefectului cu privire la ilegalitatea acestui demers. Deși mai există astfel de precedente, încălcarea flagrantă a protocolului PSD-PNL în Ialomița generează noi fisuri în mariajul politic dintre Martin și Ciupercă...

«Monstruoasa coaliție» de miercuri
Miercuri, 3 aprilie, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local a comunei Perieți, viceprimarul PNL Adrian Merlea a fost înlocuit din funcție. Destituirea s-a făcut în prezența reprezentanților Prefecturii și ai presei locale, în calitate de observatori. Dincolo de spectacolul public, povestea este una de manual politic: 8 din cei 13 consilieri locali (4 PSD și 4 PD-L) au decis că viceprimarul Adrian Merlea e indezirabil pentru administrația condusă de Elena Cristea și l-au înlocuit. În aceste condiții, încălcarea procedurilor de ședință, falsificarea unui raport al comisiei de disciplină și încălcarea flagrantă a Legii 393/2004, privind statutul aleșilor locali devin amănunte nesemnificative... Ceea ce contează și atrage atenția este că cei 4 consilieri ai PSD de la Perieți încalcă protocolul USL și se coalizează cu 4 consilieri ai PD-L pentru înlocuirea viceprimarului Adrian Merlea. Și că acest fapt, după cum însuși Adrian Merlea declară, a făcut înconjurul județului: «Știu că schimbarea mea din funcția de viceprimar a făcut înconjurul județului. (...) Consider hotărîrea prin care am fost schimbat drept una ilegală, mai ales că suplimentarea ordinii de zi a unei ședințe de consiliu local se face în condiții excepționale iar problema schimbării mele nu era de acest fel pentru că eu nu am fost adus în discuție la nicio ședință a comisiei de disciplină din cadrul Consiliului Local... E drept că s-a falsificat un proces-verbal în acest sens, dar justiția trebuie să își facă treaba, deoarece s-a depus o plîngere penală pentru membrii comisiei juridice și de disciplină care au falsificat documentele. Conform statutului aleșilor locali, am fost sancționat abuziv pe Legea 393/2004 deoarece nu am încălcat Constituția și legile țării și nu am adus prejudicii localității...».

PNL reacționează, PSD tace
Teoretic, încălcarea protocolului USL atrage după sine excluderea din organizație (și, pe cale de consecință, din Consiliul Local!) a celor 4 consilieri PSD care au acceptat să se coalizeze cu PD-L pentru înlăturarea viceprimarului PNL. În ciuda eforturilor noastre însă, nici Silvian Ciupercă și nici Elena Cristea nu au dorit să facă declarații lămuritoare în acest sens. Singurul care a acceptat să ne ofere o declarație cu privire la incident a fost președintele PNL Ialomița, Ioan Martin. Acesta ne-a declarat: «Tot ce pot să vă spun e faptul că această ședință a fost ilegală. Vom discuta acest incident și vom lua măsurile care se impun!». Deși vagă, declarația lui Ioan Martin aduce în discuție tot mai desele episoade de acest gen din județ. Situații similare s-au înregistrat în ultimele luni la Adîncata și Giurgeni, unde interesele locale au fost mai puternice decît protocolul USL stabilit la județ. Reamintim că, la alegerile locale din 2012, din cele 46 adjudecate de PNL și PSD, au existat 20 de localități în care USL a impus candidați comuni. Acest mariaj politic de conveniență riscă acum, după mai puțin de un an, să paralizeze activitatea administrativă și generează încălcări flagrante ale legii. Iar cazul de la Perieți devine din nou emblematic în acest sens. «Radu Viorel ăsta e cunoscut în sat după poreclă. „Picior de Porc“ îi zice! Habar n-are de administrație, are 8 clase și nu știe ce-i cu el pe lume... Dar nu doar el e problema. Problema e că, o dată cu votarea lui, s-a votat și bugetul! Ilegal și ăsta! Și de-ar fi doar atît... Dar din cele 32 de miliarde pe care le are comuna în buget, doar 1,3 sînt pentru dezvoltare... Și dezvoltarea, la Perieți, înseamnă doar piatră pe străzi prin firmele primăriței...» explică situația Nicolae Pîrvu, unul dintre consilierii PNL care s-a opus înlocuirii viceprimarului Adrian Merlea.

10 Aprilie 2013, 15:11 (18629 vizualizări - 26 comentarii)

Citiți și:
Stare de legalitate «ZERO» la Primăria Perieți
Comuna Perieți are un nou viceprimar

Comentariile cititorilor:


Inna:
(15 Aprilie 2013, 22:00)
Nu stiu cine esti " tarnacop" dar e clar ca esti pe langa subiect, femeia asta pe care o numesti proasta s-a zbatut pentru comuna asta,  sa aiba apa de baut "prostule" ,  nu uita ca se cara apa cu carucioarele dintr-un sat in altul, si se mergea cu cizme de cauciuc pana la soseaua nationala,  macar pentru asta trebuie s-a respectam, in plus  a dotat toate scolile sa aiba copii nostrii unde invata. Halal recunostinta ii aratati !!!  Tot respectul pentu doamna primar care si fara sprijin a reusit sa faca ceva in comuna noastra !  Pacat ca nu se apreciaza oamenii, ci doar culoarea politica in tara asta . 
ionela:
(15 Aprilie 2013, 21:58)
lumea in paltinisu vorbeste ca lemnele de la scoala au ajuns la Fanel al lu SILVIA un angajat de-al ei iar la scoala a dus doar o masina in loc de doua.primarita a dat ajutoarele de la UE pe o strada unde lumea semnase pentru referendum.Costea VALENTIN este angajat al primariei dar in fiecare ZI e pe masina primaritei caRE cara pavele,NR    .... IL-28-SEG.JOS CU HOATA
elisa:
(15 Aprilie 2013, 09:44)
si sa ne spuna primarita cum nu e ea la servici.... ca de cateva zile nu mai da  pe la primarie....ei...ea stie pe unde umbla....!?
Altul:
(15 Aprilie 2013, 08:42)
Doctorul Stoica,are de recuperat o mare suma de bani de la Parvu,care nou o sa-i mai vada.A fost mai istet si a rupt relatia cu Parvu. Pe doctorul Babita l-a terminat tot Parvu(ca om).Urmeaza Merlea.
Maria:
(14 Aprilie 2013, 20:26)
Adrian Merlea nu si-a revenit nici acum dupa pierderea alegerilor de anul trecut, nu a inteles raspunderea  care-i revenea atunci cand a acceptat sa fie viceprimar. Apropo, atunci fara sustinerea consilierilor ai PSD nu ar fi obtinut aceasta functie! Bravo primaritei si consilierilor PSD care vor sa mai faca ceva pentru comuna si nu mai vor sa piarda timp si bani dupa unii care nu stiu decat sa minta si sa improaste nu noroi. Merlea si Parvu sa-si vada intai barna din ochii lor! Pacat insa ca un ziar serios se comporta ca un tabloid publicand un articol in care este foarte importanta declaratia lui Parvu privind porecla lui Radu Viorel.
elisa:
(13 Aprilie 2013, 22:01)
din surse sigure pana in iunie elena cristea v-a fi arestata de aceea a fost numit de ciuperca radu viorel ca sa ocupe scaunul de primar
tarnacop:
(12 Aprilie 2013, 17:22)
Ce fata are proasta.Ce fel de oameni ne conduc..!Parca suntem in era prostilor.Toti sunt pusi pe capatuiala,si atat.
adina:
(12 Aprilie 2013, 12:22)
Sa le fie rusine la toti,ar trebui sa se preocupe de soarta comunei ,de locuri de munca ,de investitori,de strazi,ca a venit primavara si sunt atatea de facut,se cearta ca la usa cortului,frumos  exemplu.Sa zicem ca unii  nu au studii,dar restul masteranzilor,pentru ce atata lupta?  Schimbati-va preocuparile,si dati exemplu de maturitate si faceti ceva,ca tineretul nu are unde lucra si lasati circul asta gratuit. Invatati si sa pierdeti ,atunci cand este cazul,iar cand castigati aratati ca ati  meritat locul. D-le Mierlea ati pierdut cateva ,,batalii,,oare de ce nu va obisnuiti si cu locul 2 ?     Dna Cristea daca sunteti in frunte,inseamna ca lumea asteapta ceva mai mult de la dvs! Ne puteti arata oare, ca se poate si altceva? Asteptam cu interes!
am dreptate:
(11 Aprilie 2013, 23:55)
Sa vedem cum se termina aceasta mascarada.Daca sunt oameni corecti domni ciuperca,si martin vor indrepta aceasta tradare prin excluderea mebrilor din psd perieti.
irinel:
(11 Aprilie 2013, 23:21)
am auzit ca s-a inceput si urmarirea penala impotriva elenei cristea pentru ca i-a taiat salariul vicelui,iar ciuperca l-a pus pe radu viorel vice ca sa fie primar in momentul in care primarita v-a fi suspendata.
eu:
(11 Aprilie 2013, 08:20)
coalitia usl este doar pe hartie consilieru PNL de la ciulnita face coalitie cu PDL

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Amenzi de peste 2100 lei aplicate de polițiștii feteșteni

Polițiștii feteșteni au acționat, marți, 17 noiembrie, în zona piețelor, barurilor și a locurilor de cazare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ilegale. În timpul celor 43 de controale efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:10
(11250 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Iordache, câștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de câmp

Sorin Iordache, cîștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de cîmp

Sorin Iordache, un băiețel de 11 ani, este legitimat la Tenis Con Slobozia. Campion național în acest an, a reușit zilele acestea o spectaculoasă performanță, cîștigînd unul din cele mai puternice turnee ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:46
(12044 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», sancționată mai aspru

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului teritorial de Muncă Ialomița au sancționat de la începutul anului 33 de angajatori pentru practicarea formelor de muncă ilegale. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:40
(12107 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie anti-fumat, la Slobozia

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în parteneriat cu alte instituții, marchează joi, 19 noiembrie, la Slobozia, «Ziua Națională fără tutun». «Campania „Renunță la fumat în fiecare zi!“ organizată ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:38
(13411 vizualizări - 0 comentarii)


A murit căzînd într-o fîntînă

Tragedie în comuna Maltezi. Un bărbat cu probleme de vedere a murit luni, 16 noiembrie, la primele ore ale dimineții, după ce a căzut într-o fîntînă secată de apă. Pompierii ialomițeni au intervenit de ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:33
(11014 vizualizări - 0 comentarii)


CEC-uri de 1,5 milioane, false

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița au demarat începerea urmăririi penale pe numele unui cetățean din Țăndărei. În sarcina bărbatului, de 34 ani, anchetatorii au reținut ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:21
(11959 vizualizări - 0 comentarii)


Campania electorală «dă de furcă» polițiștilor

Incidentele electorale nu se opresc în județul nostru. Polițiștii ialomițeni au cercetat și soluționat în perioada 6-17 noiembrie nu mai puțin de 6 reclamații electorale, în localitățile Mihail Kogălniceanu ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:03
(10596 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, prins la Fierbinți

Polițiștii din orașul Fierbinți-Tîrg au prins pe raza localității un tînăr în vîrstă de 23 ani ce era urmărit general încă din luna februarie 2009. Pe numele bărbatului exista un mandat de arestare, instnața ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:52
(10662 vizualizări - 0 comentarii)


A furat de la Primărie

Luni, 16 noiembrie, polițiștii din Amara au prins un hoț din localitate la scurt timp după ce acesta furase mai multe materiale de construcții dintr-un șantier al Primăriei. Bărbatul, Silviu T., de 31 ani ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:40
(12253 vizualizări - 1 comentariu)


Traficul rutier și școlile, în vizorul Poliției

Luni, 16 noiembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de verificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în străinătate. În cadrul acțiunii au fost constatate 23 de abateri, fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:20
(11371 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict la Bărbulești

Conflict la Bărbulești

Sîmbătă, 14 noiembrie, prin 112, în jurul orelor 17.15, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal iscat între localnicii din Bărbulești. Imediat după primirea sesizării, s-a dispus deplasarea în zonă ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 18:18
(11000 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a furat un autoturism

Un bărbat în vîrstă de 39 ani, din orașul Amara, cunoscut cu antecedente penale, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Acesta este suspectat că în ziua de 5 noiembrie a.c. a sustras ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:28
(12612 vizualizări - 0 comentarii)


Minori de 8 și 10 ani, suspecți de furt dintr-o locuință

În după-amiaza zilei de vineri, 13 noiembrie 2009, în jurul orelor 16,00, un bărbat de 79 ani, din Miloșești, a sesizat Poliția asupra faptului că, în cursul zilei, persoane necunoscute au pătruns în casa ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:12
(9552 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Un tînăr în vîrstă de 20 ani, din Căzănești, este cercetat de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis. Iar socrul său, de 40 ani ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:38
(10970 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Urziceni

Sîmbătă, 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 15.20, prin 112, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal la Urziceni. Astfel, Ionel C., pe de o parte și frații Eugen și Daniel B., pe de altă parte, s-au ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:01
(11001 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii

Incendii

• Unei persoane din comuna Gura Ialomiței, sat Luciu, vineri, 13.11.2009, i-au ars cca 2000 de baloți de paie de grîu din rezerva proprie. Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:02
(11726 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o autospecială SPIR

Echipajul de descarcerare de la Detașamentul Slobozia a intervenit sîmbătă dimineață, în jurul orelor 4.45, la intersecția DN2C cu DJ203F, în localitatea Grivița, la un accident rutier produs cu implicarea ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:59
(12304 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Țăndărei, prinși de polițiști

Recent, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Țăndărei au reușit să soluționeze trei dosare penale de furt calificat, aflate în evidențele instituției cu autori necunoscuți. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 18:32
(11323 vizualizări - 0 comentarii)


Bunuri de uz casnic vîndute ilegal, confiscate

Polițiștii slobozeni au confiscat joi, 12 noiembrie, bunuri de uz casnic în valoare de aproximativ 1500 lei. Asta după ce în zona Spitalului Județean Slobozia au fost depistate 3 persoane din județul Mureș ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 17:18
(12059 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune amplă a polițiștilor la Urziceni

Joi, 12 noiembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o amplă acțiune în localitate. În timpul activităților derulate, polițiștii au verificat 171 de autovehicule, au legitimat 218 persoane, 31 dintre ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 16:21
(12121 vizualizări - 0 comentarii)


După ce a furat mai multe animale, un tînăr din Reviga a fost arestat

După ce joi, 12 noiembrie, a fost considerat suspectul principal în comiterea mai multor furturi, un tînăr de 18 ani din comuna Reviga a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. În sarcina acestuia s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 15:41
(11581 vizualizări - 0 comentarii)


A vrut să-l lovească pe polițist cu toporul

Un bărbat din Smirna a reușit aseară «să pună pe jar» întreaga comunitate după ce a amenințat persoanele care mergeau pe stradă cu un topor. Deși a intervenit imediat ce a fost sesizat, polițistul din localitate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:29
(12976 vizualizări - 0 comentarii)


Minore, racolate pentru prostituție

Miercuri, 11 noiembrie, dimineața, a fost desfășurată o acțiune în două blocuri de garsoniere din Slobozia, unde existau suspiciuni că ar locui diverse persoane suspecte. În cadrul activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:28
(12223 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț de animale, arestat

Un tînăr de 18 ani, din comuna Reviga, a fost arestat pentru săvîrșirea infracțiunii de furt, trei infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de maltratare și schingiuire a animalelor. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:27
(9663 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furturi, prins de polițiști

Un tînăr în vîrstă de 31 ani, din Slobozia, «client» mai vechi al polițiștilor, a «picat» din nou în mîna anchetatorilor fiind suspectul principal în comiterea unei infracțiuni. Potrivit unui comunicat ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:26
(10841 vizualizări - 0 comentarii)


Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(12988 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor reținut

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Urziceni au prins și încarcerat un bărbat în vîrstă de 42 ani, din Galați. Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(14194 vizualizări - 0 comentarii)


«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosâmbești

«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosîmbești

În cadrul campaniei de informare și conștientizare a cetățenilor, intitulată «Votul ilegal înseamnă închisoare», acțiune inițiată de Ministerul Administrașiei și Internelor, la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 10:12
(12631 vizualizări - 0 comentarii)


Razii la Fetești și Făcăeni

Razii la Fetești și Făcăeni

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița au fost desfășurate multiple acțiuni, razii și controale menite să crească gradul de siguranță publică al cetățenilor. Peste 100 de polițiști și jandarmi ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:26
(10938 vizualizări - 0 comentarii)


Doar 2500 kg deșeuri electrice și electronice

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, după reluarea campaniei naționale Marea Debarasare din 7 noiembrie 2009, la nivelul Regiunii Sud Muntenia s-a colectat ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:21
(12153 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...