Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Aparatură medicală revoluționară la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient a fost operat cu ajutorul unui sistem performant, dezvoltat în Statele Unite ale Americii

Medicii Spitalului Județean de Urgență Slobozia au realizat marți, 21 mai a.c., o nouă intervenție chirurgicală în premieră. Este vorba despre fixarea unei tije pe osul unui pacient care a suferit o fractură deschisă. Totul cu ajutorul unui aparat inovator în domeniul ortopediei, care a permis efectuarea operației în mod minim invaziv.

Procedeu medical revoluționar
Respectivul aparat este produs de o companie multinațională din Statele Unite ale Americii și a fost adus în premieră județeană la Slobozia. El permite fixarea tijelor pe oasele bolnavilor prin intermediul undelor electromagnetice.
«Aparatul acesta are o sondă care este introdusă în os, iar cu ajutorul unei bobine electromagnetice pe un ecran este transmisă o imagine de ansamblu a zonei de intervenție, astfel încît medicii să poată fixa tijele foarte bine» ne-a explicat Alexandru Stere, tehnicianul care a asistat operația efectuată de medicii de la Slobozia.
Doctorul slobozean care a efectuat operația cu ajutorul aparatului medical de ultimă generație este medicul specialist în Ortopedie Marin Martin. Cazul pe care acesta l-a tratat este cel al unui bătrîn de 70 de ani, care a suferit o fractură de tibie, în urma unui accident casnic. «Este de mare ajutor acest nou sistem medical pentru că ne permite să putem fixa tijele exact așa cum trebuie. Ar fi fost dificil să introducem șuruburile care să fixeze tija, iar acest aparat ne ajută să avem o imagine clară asupra intervenției noastre» ne-a declarat medicul specialist Marin Martin.

Modernizare la Spitalul Județean de Urgență Slobozia
Spitalul Slobozia este prima unitate medicală din județul Ialomița și a treia la nivel național unde a fost utilizat acest aparat. Valoarea acestui sistem este de 30000 de euro, însă firma producătoare a decis să-l lase în custodia unității medicale. «Este o mare realizare pentru spitalul nostru să putem beneficia de acest aparat revoluționar. Ne va fi de mare ajutor...» a declarat medicul Vasile Olaru, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. În viitor conducerea celei mai mari unități medicale din județ intenționează să achiziționeze un sistem endoscopic.

22 Mai 2013, 14:26 (11207 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Chirurgie Oncologică la Spitalul Județean de Urgență Slobozia
Intervenție în premieră la Spitalul Județean de Urgență Slobozia: protezare parțială de umăr
Operație în premieră la Spitalul Slobozia

Comentariile cititorilor:


altu:
(30 Mai 2013, 11:45)
oare mai are garantie? daca e din 60-70 eu nu prea cred?
L.A.:
(28 Mai 2013, 07:46)
:))) Hai sa ne intelegem...NR1 : Aceasta "Sonda Electro-Magnetica" nu este decat un mini aparat portabil RX. Cu alte cuvinte cu ajutorul lui se poate obtine o imagine radiologica in timp real.                                               NR2:  Ce este deranjant in aceste fotografi este lipsa costumelor de protectie impotriva radiatiilor.                                               NR3: Ne este nimic revolutionar in acest aparat ...este folosit in toate spitalele de dupa granita de vest. Acele tije pe care le manevreaza DR. Martin se numesc draturi de fixare, care ajuta la alinierea oaselor...sunt de diferite dimensiuni si diferite calibre.                                               NR4: Cat despre monitor...nu are importanta vechimea deoarece chiar si pe un LCD imaginea obtinuta este tot ALB-NEGRU. In concluzie ma bucur ca orasul meu se aliniaza cu normele U.E. in Osteosinteza, dar consider ca nu este totusi un subiect de presa. Cat despre DR. Martin , se pot scrie zeci de articole mult mai interesante, care sa nu aiba in prim plan un aparat invechit moral donat de SUA. Medicul acesta poate fi descris intr-un singur cuvant Romanesc : " PROFESIONIST", limitat de aparatura din sala de operatie.   CU MULT RESPECT !
FLORIN:
(25 Mai 2013, 13:05)
AM INTELES.... DERANJEZ PE SPECIALISTUL!?!  MARTIN
lol:
(23 Mai 2013, 09:46)
ca ai tras tu o legatura directa  intre commentul meu si articol arata ca esti un frustrat. nu era niciuna, frusty !
Gigi:
(23 Mai 2013, 09:32)
Monitorul cu tub cinescopic are rolul lui. Nu înțeleg însă de ce cineva își dă cu părerea (și mai și ia în derâs) ceva ce nu înțelege.
Olimpia:
(23 Mai 2013, 09:31)
Dar doctorii știu ce să facă cu moderna aparatură?! Să nu-și pârlească mustățile, sau mai grav, să nu dea foc așa-zisului spital....!
xyz:
(23 Mai 2013, 08:43)
mai boule monitorul ala e in sala de asteptare preoperatorie si la urma urmei citeste stirea, aia conteaza, pentru ca nu e obligatoriu sa iti prezinte tie in fotografia intregii aparyturi tehnologice ca si asa nu pricepi prea multe.
lol:
(22 Mai 2013, 19:03)
...intr-o poza se vede un monitor cu tub cinescopic alb-negru vechi din anii ''60-''70

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 28 Aug 2026
323 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Instituția Prefectului Ialomița: «Saber Guardian 2023»

Instituția Prefectului Ialomița: «Saber Guardian 2023»

În perioada 27 mai-7 iunie 2023, Instituția Prefectului Județul Ialomița a desfășurat o serie de acțiuni în sprijinul desfășurării în bune condiții a exercițiului militar multinațional «Saber Guardian ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2023, 15:50
(8663 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Concursurile Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița, sub coordonarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență,  organizează miercuri, 7 iunie 2023, începând cu ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2023, 11:55
(13389 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Prevederi noi privind evaziunea fiscală

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a fost completată și s-au introduse prevederi noi ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2023, 11:15
(8699 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectile neexplodate de artilerie, la Fetești

Sâmbătă și duminică, respectiv 3/4 iunie a.c., echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a intervenit pentru asanarea a două proiectile ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2023, 16:25
(9328 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Slobozia, Urziceni, Fetești, Movilița și Borănești

Un echipaj de pompieri din Urziceni a intervenit la un accident rutier produs pe DN2, pe raza localității Coșereni, în care au fost implicate două autoturisme. În sprijinul acestora a acționat și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2023, 16:20
(9817 vizualizări - 0 comentarii)


Pachetul «Cont Client»/RAJA Constanța

Pachetul «Cont Client»/RAJA Constanța

Pachetul «Cont Client»/RAJA Constanța este accesibil 24/24 și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line «Contul meu RAJA» (accesibil de pe orice desktop) sau prin aplicația ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2023, 16:05
(4371 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Șarpe de un metru, la motorul unei mașini

Luni, 5 iunie a.c., jandarmii au intervenit pentru capturarea unui șarpe de aproximativ 1 metru, care se afla la motorul unei mașini în zona Gării din municipiul Fetești. Șarpele a fost eliberat în mediul ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2023, 15:50
(9374 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești șarpe


APIA: Final de Campanie depunere Cereri de plată 2023

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice încheierea Campaniei de depunere fără penalități a Cererilor de plată. Astfel, în perioada 1 martie-31 mai ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2023, 14:20
(10059 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Salonul Național de Artă Plastică «Atitudini Contemporane», ediția a XVI-a

Consiliul Județean Ialomița, Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița, «TRUICART Events Brand» și Dan Tudor Truică-curator independent au plăcerea să vă invite la vernisajul Salonului Național de Artă ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2023, 11:10
(6137 vizualizări - 0 comentarii)


«Saber Guardian 23» în Garnizoana Slobozia

Militarii Diviziei 2 Infanterie «Getica» împreună cu partenerii americani aparținând Brigăzii 226 MEB din Garda Națională a Statului Alabama, găzduiți de Batalionul 113 Artilerie «Bărăganul» Slobozia, vor ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2023, 18:00
(6453 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

În vederea executării lucrărilor de conectare a noilor rețele de alimentare cu apă potabilă la sistemul centralizat din Fetești, se va întrerupe furnizarea apei de miercuri, 31 mai 2023, orele 23, ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2023, 20:05
(8649 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: A murit după ce a căzut într-o hazna

O femeie de 51 de ani din localitatea Gheorghe Doja a murit marți, 30 mai a.c., după ce a căzut într-o hazna. La fața locului au fost chemați paramedicii SMURD, dar și un elicopter SMURD, însă femeia nu ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2023, 19:00
(16943 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților» la Muzeul Național al Agriculturii din România

Miercuri, 7 iunie 2023, la Muzeul Național al Agriculturii va fi vernisată «Expoziția Absolvenților», de la Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia, Atelierul de Arte Decorative-Tapiserie și Atelierul de ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2023, 12:50
(10471 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 23 permise de conducere reținute, 8 certificate de înmatriculare retrase, amenzi de peste 139 mii de lei

Sâmbătă și duminică, 27-28 mai a.c., peste 90 de polițiști din cadrul PJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2023, 18:50
(13710 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști la Fetești

Vineri, 26 mai a.c., polițiștii din Fetești au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 44 de ani, din Fetești, ar fi fost agresată de concubinul său, un bărbat de 39 de ani. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2023, 18:35
(11470 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și cu permise suspendate, la volan

Polițiștii ialomițeni au depistat, în trafic, trei bărbați, cu vârstele cuprinse între 25 și 58 de ani, în timp ce conduceau autoturisme având dreptul de a conduce suspendat. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2023, 18:20
(9090 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Sudiți și Drăgoești

Incendii la Sudiți și Drăgoești

În seara zilei de sâmbătă, 27 mai a.c., în jurul orelor 20,30, pompierii din Țăndărei au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2023, 16:50
(10079 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Cinci accidente, șase persoane rănite

Două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN2A, între localitățile Slobozia și Bucu, în care au fost implicate două autoturisme. În urma evenimentului rutier a ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2023, 16:35
(6646 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil neexplodat de artilerie, la Bărcănești

Vineri, 26 mai 2023, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» Ialomița a intervenit pentru asanarea unui proiectil exploziv de artilerie calibru 100 mm, ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2023, 16:25
(12792 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

Cu durere în suflet și nemăsurată tristețe anunțăm dispariția prematură a celui care a fost Dumitru Petre.
Slujba de înmormântare va fi oficiată în orașul Pantelimon, sicriul cu trupul ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2023, 14:30
(5522 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 Iunie și de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că joi, 1 iunie 2023, și luni, 5 iunie 2023, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2023, 14:15
(10696 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe str. Ciocârliei din Țăndărei

Duminică, 28 mai 2023, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea avariei survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe str. Ciocârliei din Țăndărei. Ca urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2023, 13:20
(9749 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 76 mii de lei, aplicate de polițiștii ialomițeni

Joi, 25 mai a.c., polițiștii ialomițeni au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2023, 17:30
(3188 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 30 mai 2023, termen limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că marți, 30 mai 2023, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2023, 15:40
(8721 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de copii în Săptămâna «Prevenirii Criminalității»

În perioada 22–25 mai a.c., polițiștii au desfășurat activități informativ-preventive, în cadrul Săptămânii «Prevenirii Criminalității», zile dedicate siguranței copiilor, siguranței on-line precum și prevenirii ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2023, 19:15
(6112 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de 16,666 milioane de pentru crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2023, 14:15
(18665 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Concursuri privind pregătirea elevilor în domeniul situațiilor de urgență

În perioada 25-26 mai 2023, la Slobozia, în cadrul Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» și Stadionului «1 Mai», se desfășoară fazele județene ale celor două concursuri organizate de Inspectoratul pentru ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2023, 12:10
(3796 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Fierbinți-Târg și Dridu!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul sursei care asigură alimentarea cu apă din Fierbinți-Târg, echipele RAJA Constanța sunt nevoite să întrerupă furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2023, 01:20
(5564 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 383,50 milioane de lei la bugetul general consolidat, în perioada ianuarie-aprilie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-aprilie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 383,50 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2023, 16:20
(10434 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Miercuri, 24 mai 2023, în intervalul orar 08,00-16,00, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în localitatea Dridu, pentru executarea lucrărilor periodice de întreținere a rezervorului ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2023, 12:05
(6203 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Simo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Viorica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Toma credinciosul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mioara în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetateanu.net în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Popa prostu' ( jocul ) în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Daciana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ionela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mircea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Stela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...