Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Urmașii ialomițeni ai lui Brătianu

138 de ani de liberalism local

Urmașii ialomițeni ai lui Brătianu

În vreme ce PD-L are nevoie de ventilație artificială pentru a respira, iar PSD își mărește schema de leadership pentru a satisface pretențiile megalomanice ale președintelui Ciupercă, PNL Ialomița se joacă de-a aniversările. La sfîrșitul săptămînii precedente, bruma de liberali care au supraviețuit valurilor succesive de tornade politice locale au serbat 138 de ani de liberalism național și ialomițean. Evenimentul a fost un excelent prilej pentru a scoate de la naftalină 4 dintre vechii lideri ai organizației și de a demonstra că politica înseamnă mai mult decît goana după ciolan...

138 de ani de liberalism în Ialomița
Vineri, 24 mai 2013, în sala mare a Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, PNL Ialomița a organizat un eveniment prin care a marcat împlinirea a 138 de ani de la înființarea PNL și a filialei ialomițene a acestuia. La eveniment au participat peste 200 de membri și simpatizanți ai organizației, dar și, pentru prima dată în istoria acestui tip de manifestare, 4 dintre cei 9 ex-președinți ai organizației. În ținute de gală și extrem de operativi, organizatorii au reușit să încînte publicul cu discursuri bine articulate și evocări istorice care au emoționat. «Evoluția liberalismului ialomițean devine mult mai evidentă după 1875. Începuturile sale sînt legate de o mare dinastie de moșieri din zona Sloboziei, Poenaru-Bordea... El este ales în Parlamentul României unde rămîne aproape 40 de ani. A emis o serie de legi menite să ajute la dezvoltarea județelor, în special a Ialomiței...» a explicat  profesorul Vitalie Buzu, unul dintre istoricii care au vorbit despre dezvoltarea doctrinei liberale în Ialomița. Cel mai așteptat moment a fost însă cel al omagierii ex-președinților organizației de după anii ’90. Este vorba despre 9 președinți, dintre care au fost președinți în sală decît 5: inginerul Dimciu Caraiola, președinte PNL Ialomița între 1993-1995, medicul Doru Didiță, președinte PNL Ialomița între 1995-1997, fostul prefect și subprefect al județului Gigi Petre, președinte PNL Ialomița între 1997-2001, profesorul Petre Gheorghe, președinte al PNL Ialomița între anii 2008-2010 și actualul lider al organizației județene, vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Ioan Martin...

Foști și actuali președinți la rampă
Deși doar 5 din cei 9 președinți care au condus PNL Ialomița au fost prezenți, discursurile lor au fost suficiente pentru a primi aplauze la scenă deschisă. Fiecare dintre aceștia le-a vorbit celor prezenți despre modul în care au ajutat la dezvoltarea organizației. «Mă bucur pentru invitația de astăzi. Este un moment important, mai ales că am reușit să avem în perioada mea de președinție o organizație extrem de puternică...» le-a mărturisit celor prezenți fostul președinte PNL Ialomița, Dimciu Caraiola. Despre dezvoltarea organizației județene, mai ales din punct de vedere al alianțelor politice, a vorbit și fostul prefect Gigi Petre: «Am fost prima organizație județeană care am ieșit din Convenția Democratică la nivel din țară. Am fost, totodată, și prima organizație județeană care am făcut fuziuni cu celelalte partide politice la vremea respectivă. (...) Am reușit, de asemenea, la alegerile locale să obținem o medie egală cu media pe țară, fapt care într-un județ eminamente roșu înseamnă ceva... (...) Și, probabil vă mai amintiți, în mandatul meu, am reușit să scoatem după lungi și grele suferințe, un primar, pe cel de la Munteni Buzău. Ne-am bucurat atunci de prezența domnului președinte Quintus, în sfîrșit, o întreagă epopee... După două săptămîni, primarul a plecat la PSD. De fiecare dată cînd mă duceam la București, în delegații, la conferințe, domnul președinte Quintus mă întreba: „Gigi, spune-mi și mie... Ce mai face primarul nostru din Munteni Buzău?“. N-am îndrăznit niciodată să-l privesc în ochi și să-i spun adevărul...». Mesajul de încheiere i-a revenit actualului președinte al PNL Ialomița, Ioan Martin. «Eu vă mulțumesc pentru ceea ce faceți, avînd în vedere că activitatea politică este una voluntară, știu la ce sacrificii ați făcut față, vă admir și vă asigur că s]ntem pe drumul cel bun. Am preluat onorabil o ștafetă de la înaintașii noștri și sperăm să o transmitem, onorabil, mai departe!» a conchis Ioan Martin.

28 Mai 2013, 17:22 (10577 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Martin vrea să fie votat de locuitorii Sloboziei
PNL nu are candidat pentru Slobozia
Cezarul PNL vrea (din nou) la primărie

Comentariile cititorilor:


florica:
(14 Octombrie 2013, 09:07)
o adunatura de lingai care ne fac orasul,judetul,tara de ras.Mai ales ambii :Gigi Petre
mircea:
(2 Iunie 2013, 17:37)
inaite sa fie facut filmul hobbyt-ul, cred ca regizorul i-a vazut pe astia :)))))))))))))))))
Carol:
(31 Mai 2013, 19:44)
Gh. Petre, inspector general, ISJ....apă chioară Nimic nu făcea până nu avea aprobarea maleficului Antonescu Gh. . Alt Gheorghe, același partid! Se mănânCĂ CA câinii..pe ciolan, adunarea! Democrație la bananieri ( măcar banane de-am produce! ). Picasso și-a înfipt bine familia și amicii prin școli, l-a pupat in cur pe Antonescu, in rest.."după mine potopul!"
un ialomitean:
(31 Mai 2013, 17:51)
Multa patima si invidie ! Cred ca succesul urora ii turbeaza pe altii ! In politica trebuie sa ai cap ( si in cap ceva minte ) , nu sa-ti pui cenusa cap ! Gasca lui Base se ataca !!!
catavencu:
(30 Mai 2013, 18:18)
 In aceasta poza nu trebuia sa fie Martin (sluga lui Ciuperca) si  apoliticul Gigi (lingaul PDL)
UN CETATEAN:
(29 Mai 2013, 17:38)
Sunt niste parodii de politicieni, asta cu exceptia lui Gh.Petre. PNL Ialomita, in timpul lui a existat cu adevarat. In rest ceilalti, in frunte mai ales cu Martin , marionete. Afacerile sunt mai presus de orice, nu e asa  Martine? ca e mai bine sa fii marioneta lui Ciupi, caaaa de, ai afaceri... Baaaa nu va e rusine. Se rascolesc in mormant adevaratii liberali cand vad niste PANARAME de liberali. Auzi tu....cine sunt urmasii lui Bratianu. Pariu ca nu aveti habar de principiile liberlismului politic. PANARAMELOOOOR...
GIKA:
(29 Mai 2013, 15:08)
Creaturile astea au fost mereu in diverse functii si nu au facut si nu o sa faca nimic pentru comunitate  doar pentru ei
Carol:
(29 Mai 2013, 14:01)
Priviți poza! E bine făcută. Acesta e nivelul general al zonei...rânjete, ipocrizie, corupție, incompetență! Figurile astea de muzeu, sunt repere ale județului. Mai lipsesc vreo trei, dar tot în Prostie se încadrează.
munteanul:
(29 Mai 2013, 12:33)
dragi pnl-isti, scapati de bolsevicul Antonescu Crin,care v-a ingenuncheat si va destrama partidul.
SORIN:
(29 Mai 2013, 11:06)
Cred că brătienii se răsucesc în mormânt când văd că turnători dovediți, vajnici comuniști,  au ajuns să conducă destinele județene și naționale. Cei care au studiat pe-ndelete istoria liberalismului românesc, aduc dovezi irefutabile privind furăciunile care erau la ordinea zilei, mai ales în perioada interbelică, perioadă dominată de un liberalism criminal. Așa că ... mai ușor cu pianul pe scări și treceți la ce știți mai bine: batista pe țambal!
PNl:
(29 Mai 2013, 10:37)
Exista un element care sa nu fi fost securist?
Horia :
(28 Mai 2013, 23:49)
Laudabil ! Doar sunt de ai Bratienilor ! Concurenta ce zice ?
Georgescu:
(28 Mai 2013, 20:23)
Felicitari ! E laudabil sa-i aveti alaturi si sa-i cinstiti pe fostii presedinti !
mircea:
(28 Mai 2013, 19:42)
penibili...doar atat spun....au ajus la putere pe un vot antibasescu, nu pro pnl sau psd...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 20 Aug 2026
373 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA eliberează adeverințe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a eliberat peste 30000 de adeverințe pentru beneficiarii formelor de sprijin gestionate deAPIA și care intenționează să acceseze credite de la băncile ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 15:56
(13916 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 18:24
(17484 vizualizări - 0 comentarii)


Bancnote false

Bancnote false

La sfîrșitul lunii noiembrie 2009, la mai multe magazine de pe raza municipiului Urziceni, precum și la cele din Armășești și Bărbulești, s-au pus în circulație bancnote de 100 lei contrafăcute. Asupra ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:09
(13827 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Miercuri, 9 decembrie, orele 10,00, pompierii ialomițeni desfășoară un exercițiu la complexul comercial Kaufland. Exercițiul are drept scop modul de acțiune a sistemului de management și gestionare a situațiilor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:08
(12292 vizualizări - 0 comentarii)


Dezbatere pentru protecția mediului la Pitești

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești anunță participarea la o dezbatere publică organizată, joi, 10 decembrie a.c., la Universitatea Constantin ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:06
(14348 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton beat, victimă a unui accident rutier

În ziua alegerilor, duminică, 6 decembrie, în jurul orelor 18,45, prin 112 Poliția a fost sesizată asupra producerii unui accident rutier pe raza comunei Borănești. Astfel, în timp ce un tînăr, de 19 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:52
(11577 vizualizări - 0 comentarii)


A intrat în stîlp

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum este cauza unui accident rutier produs sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 6,00, în comuna Brazii, eveniment în urma căruia a rezultat vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:44
(11577 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la furat de sârmă din gard

Prinși la furat de sîrmă din gard

Sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un localnic despre faptul că a surprins doi bărbați în timp ce sustrăgeau plasa de la gardul din spatele ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:40
(12711 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer băut a părăsit locul accidentului

Depistat la scurt timp după ce, implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a părăsit locul faptei, pe numele unui bărbat de 32 ani, din Slobozia, polițiștii rutieri ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:38
(15693 vizualizări - 0 comentarii)


A furat o bicicletă și a vândut-o

A furat o bicicletă și a vîndut-o

Polițiștii din Balaciu au fost sesizați de un bătrîn de 80 ani asupra faptului că, în urmă cu cîteva zile, ar fi rămas fără o bicicletă. Polițiștii l-au identificat rapid pe autorul furtului, acesta fiind ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:36
(12039 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț încarcerat

Hoț încarcerat

Vineri, 4 decembrie 2009, polițiștii ialomițeni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat în vîrstă de 30 ani, din localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Slobozia a emis, la data de 3 decembrie ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:32
(13106 vizualizări - 0 comentarii)


Fără infracțiuni electorale în Ialomița

Potrivit ultimelor informații, procesul electoral în județul Ialomița a decurs normal. Astfel, la nivelul județului nu au fost constatate infracțiuni, fiind aplicată o singură sancțiune contravențională ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:30
(10644 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu mașina Poliției

Accident cu mașina Poliției

O autoutilitară din dotarea Poliției Fetești a fost implicată într-un accident rutier. Astfel, duminică, 6 decembrie a.c., în jurul orei 16,15, pe raza municipiului Fetești, autovehiculul Poliției a intrat ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:24
(10958 vizualizări - 0 comentarii)


«Taxă pe prostie» la Slobozia

«Taxă pe prostie» la Slobozia

Înșelătoria prin metoda ghicitului, metodă veche în județul nostru, revine în actualitate cu o nouă victimă. O tînără de 15 ani a sesizat polițiștii că ar fi fost înșelată de o femeie de etnie rromă, după ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 07:32
(10719 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți la 13 ani

Doi copii, de 13 ani, din comuna Grivița sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 20 noiembrie-3 decembrie, au furat din mai multe locuințe, de pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 08:38
(14257 vizualizări - 0 comentarii)


Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Pentru buna desfășurare a turului II al alegerilor prezidențiale, la nivelul județului Ialomița au fost luate măsuri de suplimentare a forțelor de ordine, comparativ cu cele implicate în primul tur de scrutin ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 07:32
(11614 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni

Joi, 3 decembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut drept scop principal prevenirea unor evenimente stradale comise cu violență. La acțiune au participat polițiști din structurile ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 17:50
(11892 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Jandarmii Grupei de Intervenție Slobozia au fost solicitați joi, 3 decembrie a.c., în jurul orelor 10,00, de o femeie din orașul Amara. Femeia a solicitat eliberarea fiicei sale, despre care credea că ar ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 13:55
(11689 vizualizări - 0 comentarii)


Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii din județul Buzău au solicitat sprijinul polițiștilor ialomițeni pentru identificarea autorului unui furt de tractor agricol. După puțină vreme, mașinăria agricolă a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:31
(12844 vizualizări - 0 comentarii)


Cu cuțitul în centrul orașului

Ziua în amiaza mare, un bărbat din Fetești a făcut un scandal monstru în centrul orașului. Pe scurt, miercuri, 2 decembrie, polițiștii feteșteni au fost sesizați asupra situației, bărbatul amenințînd trecătorii ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:03
(11149 vizualizări - 0 comentarii)


Fier vechi confiscat la Țăndărei

Fier vechi confiscat la Țăndărei

7 tone de deșeuri. Aceasta este captura polițiștilor din Țăndărei în urma efectuării unei acțiuni ample de verificarea a modului de colectare a fierului vechi pe raza localității. În urma controalelor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 18:32
(14322 vizualizări - 0 comentarii)


Bețiv recalcitrant la Slobozia

După ce a băut bine, un bărbat din Bărbulești s-a apucat de spart geamurile unui magazin din Slobozia. Patronul magazinului a solicitat imediat sprijinul polițiștilor, bărbatul, de 40 ani, din Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 18:12
(14175 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor arestat

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Constantin I., de 46 ani, din Slobozia. Pe numele bărbatului instanța slobozeană emisese în luna octombrie 2009 un mandat de ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:42
(12664 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu cuțitul din dotare

Scandal cu cuțitul din dotare

De Ziua Națională, marți, 1 decembrie 2009, jandarmii slobozeni au fost sesizați de patronul unui local din Slobozia asupra unui scandal iscat din senin între doi bărbați aflați în stare de ebrietate. ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 16:20
(10860 vizualizări - 0 comentarii)


«Clauzele interzise», în atenția ITM

«Clauzele interzise», în atenția ITM

Potrivit reprezentanților ITM, «libertatea de voință a părților este limitată în negocierea contractului individual de muncă de prevederile art. 38 din Codul Muncii, care prevede că „salariații nu pot ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 11:52
(12238 vizualizări - 0 comentarii)


Incidente electorale

Incidente electorale

În intervalul 23 noiembrie-1 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița au fost semnalate 3 incidente electorale, cîte unul în fiecare din localitățile Slobozia, Amara și Sudiți. Aspectele sesizate au ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 11:32
(13674 vizualizări - 0 comentarii)


Identificare online a parcelelor agricole

Pentru a diminua erorile privind identificarea parcelelor agricole, APIA va demara, în luna ianuarie 2010, o campanie de instruire a fermierilor privind modalitatea de identificare online a parcelelor agricole ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 15:10
(17664 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrână accidentată la traversarea străzii

Bătrînă accidentată la traversarea străzii

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui accident rutier produs în cursul zilei de marți, 1 decembrie 2009, în jurul orelor 17,30, pe DN2A, în localitatea Stejaru. Victima, o femeie în vîrstă de 8 ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 12:04
(11649 vizualizări - 0 comentarii)


Circula cu numere de înmatriculare false

Pe numele unui bărbat, de 56 ani, din Urziceni, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 12:03
(15921 vizualizări - 0 comentarii)


A murit încercând să aprindă soba

A murit încercînd să aprindă soba

Seria incendiilor la gospodăriile populației, evenimente frecvente în această perioadă a anului, a debutat tragic în luna decembrie. Astfel, marți seara, 1 decembrie, în jurul orei 22.30, la locuința lui ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 11:16
(14589 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA» Est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Respect... în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Cetățean în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului blog sud-est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului locuitor în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Movila în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...