Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Mită sub formă de «CAR țigănesc»

Ultimele condamnări în dosarul «Șpagă la Poliția Rutieră»

Mită sub formă de «CAR țigănesc»

Condamnările în dosarul «Șpagă la Poliția Rutieră» s-au finalizat. Ultimii doi polițiști acuzați de «luare de mită sub formă continuată» și «efectuarea de operațiuni financiare cu acte de comerț în interes personal», în cea mai mare anchetă penală din istoria Poliției ialomițene, au primit din partea judecătorilor Tribunalului Ialomița pedepse cu suspendare. Este vorba despre agenții Alexandru Lascu și Cornel Ciriblan. În fața instanței, aceștia s-au declarat nevinovați, susținînd că banii proveniți din mita pe care o pretindeau șoferilor erau, de fapt, «un CAR țigănesc, pe care-l jucam cu toții»...

O anchetă ca la carte
Luna august a anului 2012 a adus în atenția opiniei publice un imens scandal, care a zguduit din temelii Serviciul Poliției Rutiere Ialomița din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. 9 agenți din cadrul Serviciului erau acuzați de comiterea infracțiunilor de «luare de mită», «luare de mită în formă continuată» și «efectuarea de operațiuni financiare cu acte de comerț în interes personal». Este vorba despre polițiștii Cristinel Dinu, Adrian Marian Andrei, Marian Chițoiu, Dorel Dinu, Micu Gabriel, Gheorghe Ioniță, Costel Cristian Minoiu, Cornel Ciriblan și Alexandru Lascu. Dosarul, denumit sugestiv «Șpagă la Poliția Rutieră», a fost instrumentat de ofițerii Biroului Județean Anticorupție Ialomița, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița. Potrivit anchetatorilor, modul de operare al polițiștilor-infractori era destul de simplu. Aceștia opreau în trafic șoferii certați cu legea rutieră, iar pentru a nu le aplica amenzi le pretindeau sume de bani între 100 și 400 de lei. Ancheta demarată în cazul polițiștilor acuzați de fapte de corupție cuprinde un probatoriu impresionant, alcătuit în special din imagini video în care oamenii legii erau surprinși în timp ce primeau bani de la conducătorii auto. «Tribunalul Ialomița a încuviințat efectuarea de înregistrări audio-video în mediul ambiental, în habitaclul autoturismelor (...) care erau conduse de respectivii polițiști» se arată în Rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița. De asemenea, tot ca probe anchetatorii s-au folosit de interceptări telefonice și declarații luate șoferilor cărora li s-au pretins banii. 2 din cele 5 volume ale dosarului «Șpagă la Poliția Rutieră» sînt alcătuite din astfel de probe. Vorbim de peste 4000 de file de interceptări și declarații, strînse de procurori pe parcursul a 4 luni. În același Rechizitoriu întocmit de procurori este specificat clar modul de acțiune al polițiștilor acuzați de fapte de corupție. Iată cum făceau, de exemplu, «afacerile» agenții Gabriel Micu și Adrian Marian Andrei. Ei au fost surprinși «la treabă» în noaptea de 13 aprilie 2012...
«Conform înregistrării ambientale efectuată în același interval orar situația este fixată astfel:
-Gabriel Micu: Ce ne facem nea S.?
-Un șofer: Ce să facem tată?! Bem o bere, bem un coniac, ne iertăm unul pe altul și totul e ok...
-Adrian Marian Andrei: Da. Să fii iubit și numai bine! (în acest moment, o persoană de sex masculin îi pune în mînă agentului Gabriel Micu banii. Acesta ia banii și-i dă agentului Adrian Andrei, care îi pune în suportul de la schimbătorul de viteze)
» se arată în Rechizitoriu.
După expirarea mandatului de arestare preventivă, 7 din cei 9 oameni ai legii au fost trimiși în judecată de către procurorii ialomițeni. Pe motiv că nu reprezintă «pericol social», judecătorii Tribunalului Ialomița a decis să le dea acestora pedepse între 2 și 3 ani cu suspendare.

Lascu și Ciriblan și-au primit sentințele separat
În luna noiembrie a anului 2012, magistrații Tribunalului Ialomița au decis să judece separat ancheta privitoare la agenții Alexandru Lascu și Cornel Ciriblan. Noul dosar deschis pe numele acestora cuprinde acuzații de «luare de mită sub formă continuată» și «efectuarea de tranzacții economice în interes personal». Pentru cel de-al doilea capăt de acuzare a fost vizat în special agentul Cornel Ciriblan. Toate acestea deoarece procurorii care au administrat probele au descoperit că el era administrator în fapt al firmelor deținute în drept tatăl său, Iancu Ciriblan. Este vorba despre societățile SC Lidoplast Distribution SRL și SC Construct SRL, firme a căror activitate economică era distribuția de materiale de construcții și produse de curățenie... Mărturiile pe care cei doi inculpați le-au susținut în fața instanței sînt uluitoare. Pe toată desfășurarea procesului, cei doi au negat acuzațiile de «luare de mită», susținînd că banii pe care și-i împărțeau proveneau dintr-un joc de tipul unui «CAR țigănesc». «Schimbul de bani între mine și colegul meu se referea, de fapt, la „CAR-ul țigănesc“, realizat la nivelul instituției (...). Era zi de salariu eu urma să plec și a trebuit să las banii  persoanei care urma la rînd conform acelui CAR» a declarat în fața judecătorilor Alexandru Lascu. În ceea ce privește acuzațiile de natură economică care-l vizau pe agentul Cornel Ciriblan, acesta a susținut că era o datorie morală pentru el să facă acest lucru întrucît și-a ajutat tatăl, pensionat pe caz de boală. «Eu mă consider nevinovat, însă mi-am ajutat tatăl, administrator al celor două societăți, care este pensionat pe caz de boală...» a mărturisit Cornel Ciriblan în fața completului de judecată. Declarațiile sale sînt contrazise însă de foști angajați ai celor două societăți, chemați să depună mărturie în calitate de martori. Mai mult, aceștia au susținut că erau plătiți prost și erau angajați la negru. «Se ocupa de administrarea firmei la care eu lucram. Uneori semna chiar și documente, însă cel mai des el dădea dispozițiile în firmă. Pe mine m-a angajat cu 800 de lei pe lună și nu aveam contract de muncă...» susține o fostă angajată, sub protecția anonimatului. Cei doi agenți ai Serviciului Poliției Rutiere Ialomița și-au primit sentințele în urmă cu cîteva săptămîni, judecătorii Tribunalului Ialomița considerînd, la fel ca și în cazul celorlalți 7 agenți, să-i condamne la pedepse cuprinse între 2 și 3 ani cu suspendare...

Anchetă la Rutieră Efectele dosarului «Șpagă la Poliția Rutieră» nu s-au rezumat doar la arestări și condamnări. Cazul a condus la efectuarea unei ample anchete interne, coordonate direct de către Inspectoratul General al Poliției Române. Toate acestea întrucît, vreme de cîteva luni, s-a presupus că mita pe care agenții acuzați de fapte de corupție o pretindeau șoferilor prinși în ilegalitate era mai departe «distribuită» șefilor. Printre numele vehiculate ar fi fost și cel al comisarului șef Sorin Goagă, șeful Serviciului Poliției Rutiere Ialomița. Mai mult, imediat după izbucnirea scandalului, perioadă în care comisarul șef Goagă era în concediu medical, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, comisarul șef Viorel Ștefu i-a cerut public demisia șefului de la Rutieră. «I-am cerut domnului Goagă să-și dea demisia imediat ce a început scandalul. Așteptăm să vedem ce decize va lua!» declara în cadrul unei conferințe de presă comisarul șef Viorel Ștefu. Rezultatele anchetei coordonată de IGPR au demonstrat însă contrariul. Nimic din cele vehiculate nu au putut fi probate. Singurii responsabili de acest scandal se fac doar agenții acuzați de fapte de corupție. Cît despre aceștia, imediat după ce și-au primit condamnările, au apelat la reconversie profesionale, cîțiva dintre ei fiind taximetriști...

30 Mai 2013, 18:20 (22680 vizualizări - 20 comentarii)

Citiți și:
Polițiștii-infractori, mituiți «în echipă»
Ialomița: Polițiștii-infractori, trimiși în judecată
Exclusiv: Viorel Ștefu a cerut oficial demisia șefului Serviciului Poliției Rutiere Ialomița, Sorin Goagă

Comentariile cititorilor:


buzu:
(16 Ianuarie 2014, 09:46)
cacialma,mare cacealma,nu s-a vrut decit destructurarea serviciului de catre niste frustrati capul fiind curvarul ala in functie de MARE SEF,si biroul fantoma -un miop steril, un betiv din grivita, o curva si doi prostanaci lingai.
sss:
(25 Iulie 2013, 20:21)
Despre ce prostitutie vorbesti? Rusineeeeee!
Maria:
(25 Iulie 2013, 15:10)
Anchetati prostitutia de la Inspectoratul Scolar Ialomita
strt:
(5 Iunie 2013, 20:03)
dna-ul s-a mutat la pompieri ca si acolo sunt spagangii
Jhonny:
(4 Iunie 2013, 11:37)
@Meri Ești un șofer vechi și, posibil, priceput! De acord cu acele camere în cât mai multe locuri riscante. Taximetriștii sunt cei mai tupeiști și multora le lipsește atenția distributivă. Tot f. mulți sunt impertinenți.
Mary:
(3 Iunie 2013, 14:48)
Gainari cu sapca de politist, taximetristi cu permis de gainar. Unde sunt conducatorii auto ( cu permise luat in anii '80  - daca nu erai pregatit., nu aveai ce cauta la examen ) care respecta regulile de circulatie ?  Domnilor politisti, mergeti in intersectia de la magazinul Ialomita, sa vedeti cati trec pe rosu intr-o zi, sau la gara la asa zisul sens giratoriu sa vedeti cati taximetristi si nu numai, ignora semnul interzis si o iau pe contrasens, nu mai fac sensul giratoriu. Stati postati in civil, nu cu masina politiei precum pisica cu clopotei.   Sunt trei, patru intersectii mai mari in acest (mare) oras si ma intreb, oare tot atatea camere de luat vederi sunt o avere pentru municipalitate ? De vazut, am vazut treceri de pietoni vopsite in culori bizare. Nu o mai spun paia cu gardu' si leopardu' ca o stie toata lumea . . .
Bărbulescu R.:
(3 Iunie 2013, 13:51)
Vrem un rând, un cuvânt, o fițuică despre șpaga de la bac 2012. E o situație ce există, este un an de la descoperirea ei, chiar niciun pas înainte?! Sunt profesorii copiilor noștri. Cine a dat șpagă la matematică?! Cine a luat mită, dacă a luat...cât și cum!? E dreptul părinților să știe adevărul!
sara:
(3 Iunie 2013, 11:22)
Lascu Alexandru e cel mai mare hot din Slobozia Noua. Poate verifica DNA cum si-a facut vila de la munte (din salariul de plutonier?). De ce l-a angajat Vlase? Serviciu contra serviciu?
xxx:
(2 Iunie 2013, 23:24)
Nu a ajuns niciunul asa prost, sofer de taxi, stai linistit
Hoț debutant:
(31 Mai 2013, 22:27)
I-a ars cu asa pedepse! Vai de capul celor care nu știu sau nu vor să fie șpăgari! Uite ce simplu scapi! Haideti oameni prosti, care mai sunteti cinstiti si nemâncati, haideti la furat!
GIKA:
(31 Mai 2013, 18:22)
astia sunt oamenii pentru care se lupta guvernul sa le mareasca pensiile , oameni care au muncit din greu  care ies la pensie la nici 50 de ani si care maninca o pensie frumusica la care restul prostimii nici nu viseaza
Nea Mărin@Gogu:
(31 Mai 2013, 17:33)
Bravo, șpăgarilor! Dați-i inainte, că judecata e românească! Aia țigănească ar fi fost pentru voi! Parfum! mângâiere pe creștete! Hoții de profesori pot dormi liniștiți. DNA veghează!
George:
(31 Mai 2013, 15:59)
Au scăpat ieftin șpăgarii de la Rutieră! Mizilic, în comparație cu fapta. Ce fac șpăgarii de la bac? Mituitorii? Parcă vom citi ca mâine: n-a fost șpagă pentru note mari, la mate, au fost bani restanță de la meditații, la mate. DNA știe care scenariu urmează cu profesorii...care au și uitat că au fost "la răcoare".
unul din strada:
(31 Mai 2013, 15:27)
Justitia cred ca trebuia sa le verifice si averile , eventual sa faca confiscari, ca, oricum citiva ani cu suspendare este un fisssss. Unda verde pentru spagari , trag tunuri si daca sunt prinsi le da ceva cu suspendare si au scapat !!??.Nu este bine!!!???............
vrajeala:
(31 Mai 2013, 08:47)
Cu dosarul asta smecher am o nelamurire, si anume: Nu trebuia pedepsita si darea de mita? Unde sunt oamenii care au dat spaga? Din interceptarile lor smechere nu s-a putut aduce macar UNUL la audieri? DNA-ul nu-i decat o casa de productie a unor filme mai proaste decat ale lui Mel Gibson

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
238 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3491 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1891 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(664 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(758 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(6470 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(2105 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2255 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(5551 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(2954 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(955 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2723 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(4908 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(1125 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(542 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1664 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(645 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1472 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(789 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(5672 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(2174 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1356 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1606 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1628 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1334 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(8272 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1594 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1494 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(1961 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(2233 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3722 vizualizări - 6 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...