EVENIMENT
Încă o vară la Amara
Bazinul olimpic, inaugurat în 2014!
Anunțată pentru primăvara anului 2011, inaugurarea bazinul de înot didactic din Slobozia se amînă nedefinit. Deși trăim în plină guvernare USL, primarul PSD Alexandru Stoica primește doar promisiuni. Utilitățile pentru demararea lucrărilor la acest obiectiv au costat bugetul local aproximativ 80 mii de lei...
Greu la deal cu guvernarea mică
Săptămîna trecută, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Sloboziei, Alexandru Stoica a declarat că bazinul de înot didactic nu va fi gata în această vară. «Așteptăm o alocare bugetară printr-o hotărîre de guvern. Cum vine, cum trecem la treabă...» a declarat acesta. Este a treia oară în ultimii 2 ani cînd autoritățile locale promit finalizarea acestui obiectiv realizat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții. În decembrie 2012, același primar declara: «O să fie gata în iarna asta. Ar fi trebuit inaugurat demult, dar soluția tehnică pentru plafon a fost proastă... Se făcea condens și curgea din tavan ca ploaia... Au descoperit asta la primul bazin inaugurat și a trebuit să le schimbe pe toate. La noi, ajunseseră la jumate...». Și n-a fost singurul. Inaugurarea acestui obiectiv a fost una dintre prioritățile declarate ale administrației Ionașcu. Pentru demararea investiției, susțin surse politice, Gabi Ionașcu a acceptat transferul său de la PSD la PD-L... Scandalul a fost unul de notorietate la momentul respectiv. Dus de mînă la Vasile Blaga, pe atunci ministru al Internelor, Gabi Ionașcu a semnat în alb adeziunea la PD-L în schimbul promisiunii că acest obiectiv va fi realizat. Bazinul are o dimensiune standard de 25x12,5 metri, o adîncime variabilă care pleacă de la 1,2 m și ajunge pînă la 1,8 metri și va dispune de 5 culoare de înot. Investiția, în valoare de 7,4 milioane de lei, este realizată prin intermediul Companiei Naționale de Investiții. În anul 2011, autoritățile locale au cheltuit pentru branșarea la utilități a acestui obiectiv circa 80 mii de lei. În cei 2 ani de întîrziere, bazinul de înot didactic din Slobozia a ajuns să fie concurat de unul similar, la Amara. Cel de la Amara, o investiție privată, oferă servicii superioare, el fiind dotat cu saună, salină și jacuzzi...
18 Iunie 2013, 15:37 (6868 vizualizări - 1 comentariu)









Comentariile cititorilor:
(20 Iunie 2013, 09:37)
pai de unde sa fie gata d-le primar caci banii de aici s-au folosit pt. alte scopuri,si aceste scopuri se inmultesc odata cu venirea altor primari,asa caci la multi ani.