Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

La a-XIII-a ediție, Slobozia a reușit o performanță remarcabilă

SĂRBĂTORILE HAOSULUI

Începute cuminte, sub semnul Cezarilor din Episcopie și administrație, Sărbătorile Sloboziei, a XIII-a ediție, s-au transformat rapid în sărbători ale haosului. Timp de 3 zile, în pofida eforturilor evidente ale organizatorilor, dezordinea, debandada și haosul s-au înstăpînit peste oraș. Au existat, incontestabil, și evenimente lăudabile... Dar și acestea au fost umbrite de festivism deșănțat, mediocritate ridicată la rang de virtute și discursuri oficiale în tradiționala limbă de lemn a administrației ialomițene...

«Pane et circus» pentru slobozeni
Teoretic, Sărbătorile Sloboziei s-au desfășurat «la Kaufland». Practic însă, micii, berea și scena minusculă pe care s-au desfășurat, cvasianonime, Sărbătorile, au fost găzduite de către firma Oyl, care a închiriat terenul din imediata vecinătate a supermarketului. Tot teoretic, ideea autorităților locale de a se degreva de responsabilitatea închirierii spațiilor a fost una salutară. În fapt, societatea bucureșteană Expoziții cu Tradiții SRL, înființată în iulie 2012, a jupuit de vii micii comerciații prezenți la eveniment și i-a făcut să se jure că nu vor mai reveni vreodată. «Cînd am întrebat, ni s-a spus că o să avem standuri separate, ca în Piața Revoluției. Cînd am ajuns aici ni s-a dat locul ăsta. Nu vine nimeni, nu trece nimeni prin față... Vinde dacă mai poți!» ne-a spus plîngînd un producător de brînză de oi din zona Sibiului. Pentru cei 10 metri pătrați de teren pe care i-a închiriat, acesta a plătit 1000 de lei. La fel a plătit și Costică Ardeleanu’, comerciant de textile din zona Bistriței. «Scrieți acolo la ziar, ca să știe lumea! E de batjocură. Ne-au jupuit. Păi, de la 100 la 1000 de lei e diferență mare. Plus drumul, plus mîncarea... Pur și simplu te face să nu mai vii niciodată. Păi ce, eu vînd mici și bere? Sau dau în tiribombe, ca ăștia? Eu am chițibușul ăsta! Iar lîngă mine, fata aia n-are marfă de 10 milioane, d-apăi bani să plătească!Știți ce trebuie făcut? Drujbă Still am eu la mine... Trebuie tăiat gîtul primarului și făcut 50 de bucățele!». Paradoxal, nici comercianții locali de mici și bere nu s-au înghesuit să plătească cei 4000 de lei pentru închirierea unei terase cu tot dichisul. Iar explicația e simplă: «Ne-am făcut o socoteală. 4000 de lei chiria, salarii, protocol, că vin toți de pe la instituții, ca lupii, să mănînce gratis... Plus casă de marcat, plus, amenzi, că trebuie să plătești și de-alea... Cu totul, treci de 100 de milioane. Dacă mai pui și marfa, trebuie să vinzi de cel puțin 300 de milioane, la negru, ca să scoți un ban. Păi, nu-i mai bine să rămîi în oraș și să-ți vezi de treabă?» se întreabă retoric un patron de terasă slobozean. Au existat însă și excepții... Patronii de comedii, tiribombe, mașinuțe electrice și «Cinema 7D» au obținut venituri-record, neștirbite nici de incendiul izbucnit vineri seara, nici de pana de curent de sîmbătă seară... Cît despre vedetele de dragul cărora organizatorii au jupuit comercianții, am remarcat, printre falsetele inevitabile, apelul disperat al lui Pepe «Vă rugăm să opriți grătarele de mici, ca să putem cînta!», vocea de eunuc al lui Wilmark, prestația cenușie a Direcției 5 și o prezentatoare isterică, pe numele ei de scenă Lorenna, pseudo-cîntăreață de muzică populară atunci cînd nu își rotunjește veniturile copiindu-l pe Octavian Ursulescu.

Umilința de a fi olimpic
Evident, Sărbătorile n-au însemnat doar pelerinajul la mici, bere și tiribombe. Timp de trei zile, organizatorii s-au străduit să demonstreze contribuabililor că Slobozia înseamnă și cultură, și performanță și talent și... respect pentru vîrsta a treia. De la ceremonia dedicată cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie la campionatul de street-ball și de la maratonul de șah la ridicarea la rang de cetățean al orașului a profesorului Ion Neacșu, totul a fost marcat și executat într-un galop administrativ remarcabil și, pe alocuri, lăudabil. Noi ne vom opri însă asupra unuia dintre cele mai penibile momente din istoricul acestor Sărbători, cel al premierii elevilor cu rezultate deosebite.
Iată-l, așa cum ne-a fost explicat de către unul dintre profesorii care au participat la ceremonia desfășurată departe de ochii plebei, în Casa de Cultură Municipală a Sloboziei, vineri, 14 iunie: «Festivitatea de anul acesta a demonstrat, din nefericire, că sublimul se transformă atât de repede în ridicol, că un public format din olimpici, părinți și profesori poate fi dus în derizoriu în cîteva clipe. Totul a început prin „bîlbîiala“ celor abilitați să realizeze o listă corectă, actualizată, coerentă, a olimpicilor și a profesorilor-coordonatori. Nume tipărite greșit pe diplome, diplome oferite de două ori unui singur elev, prezența în sală a altora rămași nepremiați, recompensarea unora pentru un concurs și a altora nu, cu toate că participaseră și obținuseră rezultate similare... Un aspect revelator pentru superficialitatea cu care a fost tratată o asemenea manifestare este faptul că o elevă, participantă la mai multe olimpiade naționale, dar la specialități diferite, a fost premiată o singură dată, iar profesorul-coordonator a fost ales întîmplător dintre cei trei dascăli, ceilalți rămânând... în amintire. Iar peste toate, atmosfera de un umor ieftin, senzația de „spectacol comic“, total nepotrivit contextului festiv în care ne aflam, izvorîtă din glumele amfitrionului, primarul orașului. Sentimentul zădărniciei și lipsa motivației să mai devii olimpic s-au strecurat în sufletele tuturor. La ce bun?...».

Cezarii Sărbătorilor
Și pentru că cele 3 zile de bîlci nu au putut și nu pot fi imaginate fără oficiali, să dăm cuvîntul și acestora. Primul care s-a remarcat este primarul Sloboziei, Alexandru Stoica. Acesta a reușit performanța memorabilă ca, într-un oraș ale cărui străzi arată ca după un bombardament prelungit, să inaugureze o bretea din bulevardul Unirii... Primarul Alexandru Stoica a reușit această performanță joi, 13 iunie 2013, iar momentul reprezintă dovada incontestabilă că edilii locali pot administra cel puțin o stradă. Inaugurarea a avut loc în prezența primarului orașului Veles din Macedonia, invitat special la «Sărbătorile Sloboziei». Cu acest prilej, primarul Alexandru Stoica a declarat: «Așa cum am promis de Sărbătorile Sloboziei inaugurăm prima parte a Bulevardului Unirii. Sperăm ca în toamnă să inaugurăm și cealaltă parte, unde se va afla Piața Unirii!» a spus el fericit nevoie mare. Însă momentul de maximă intensitate administrativă s-a consumat vineri seară, pe scena Festivalului, în miasmele de pui la proțap, pastramă de oaie și transpirație muiată în bere ieftină. El a aparținut președintelui Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, autorul unui discurs inconfundabil, din lemn de cea mai bună calitate, uscat în laboratoarele social-democrației ialomițene: «În sufletul fiecăruia dintre dumneavoastră (...) există un centru de conservare și de promovare a tradiției, a mîndriei de a aparține unei culturi și unei civilizații care este egală altor civilizații. Oaspeții de astăzi se poartă mîndru, așa cum ne purtăm și noi în fiecare zi, pentru că ceea ce am dobîndit, ca rezultat al unui efort al generațiilor care au trecut, trebuie să păstrăm și să lăsăm mai departe. Așa că nu doar instituțional avem un centru județean pentru promovare și conservare a tradițiilor, a culturii și a civilizației. Avem în fiecare ialomițean și în fiecare slobozean un suflet care este un concentrator de respect pentru tradiții, pentru frumusețe și pentru mîndria de a fi român. Oaspeții noștri nu pot înțelege aceste cîteva gînduri, dar dați-mi voie să vă spun că aici, în capitala de județ, cultivăm mîndria prin orice manifestare care se însumează sub sloganul Ialomița dintotdeauna pentru totdeauna. Aceste patru cuvinte au rămas în sufletul dumneavoastră ca obligație pentru a fi mai vrednici, mai buni și pentru a asigura pentru toți o existență mai frumoasă (...)» a declarat acesta marcînd astfel deschiderea oficială a manifestărilor.

«Floare de pe Bărăgan», la a XVI-a ediție
Un festival internațional de mic litraj
Aproape nebăgat în seamă (exceptînd parada din centrul orașului de vineri), o dată cu Sărbătorile Sloboziei s-a desfășurat și cea de-a XVI-a ediție a Festivalului internațional de folclor «Floare de pe Bărăgan». Deși restrîns la jumătate din numărul de participanți de anul trecut (anul acesta au răspuns invitației doar Macedonia, Polonia, Bulgaria și Slovacia), Festivalul s-a desfășurat ca în fiecare an conform programului, în mai bine de o duzină de localități din județul Ialomița. Extrem de apreciat de cunoscători și cu priză bună la publicul larg, manifestarea reprezintă, în fapt, eșafodul acestor Sărbători și motivul pentru care oficialii organizează, anual, parada de pe bulevardul principal al Sloboziei. Anul acesta, pentru prima dată în 13 ani, parada a fost «deviată» prin fața Primăriei, pe bulevardul Unirii, pentru ca oficialii să poată aplauda invitații de la înălțimea treptelor instituției. La debutul oficial al Festivalului, amfitrionul acestuia, Cristian Obrejan, a declarat: «E o întîmplare fericită că aceste două evenimente coincid pentru că dumneavoastră, publicul, puteți să vă bucurați de tot ce e mai frumos. E o întîmplare fericită pentru că, astfel, (...) și noi, și oaspeții noștri ne vom cunoaște mai bine obiceiurile și tradițiile care ne unesc...».

19 Iunie 2013, 15:52 (9066 vizualizări - 15 comentarii)

Comentariile cititorilor:


ofticatilor:
(5 Iulie 2013, 11:44)
sarbatorile nu "este" pentru voi; pentru voi e numai factura micii, berea, prostul gust, larma, inghesuiala, miasmele (de la esenta de rrom) sunt pentru ei, cei care voteaza si care nu platesc impozite si taxe (ca ei nu are bani, are vile cu turnulete si mertzane). pe asta se mizeaza de se fac astfel de sarbatori, sa distreze prostimea ca sa fie edilii baeti de gashca si sa ia voturi cand trebuie; altfel, nu sunt bani pentru APA, infrastructura, curatenie in oras, utilitati in cartierele noi, etc., insa...pentru imagine aloca bani discretionar mereu daca nu ne manifestam corespunzator, hai macar sa-i bombardam cu memorii si petitii, ca sa nu considere ca ii vom mai vota cu prima ocazie! RENUNTATI cheltuirea banilor pe sarbatori! din banii platiti de mine (pe impozite) imi doresc apa potabila sigura nu colorata politic, drumuri unde sa nu-mi stric masina, trotuare, nu sa innot prin noroi cand ploua!
suporter 2:
(24 Iunie 2013, 16:15)
la fotbal trebuie sa ne vedem lungul nasului, cred ca din punct de vedere al marimi si fortei financiare a orasului suntem mai sus cu o treapta[divizie] decat ne putem permite.
suporter:
(24 Iunie 2013, 01:20)
Numai vorbiti despre fotbal ca sunte-ti praf...echipa unirea slobozia a ocupat un loc 7 onorabil acest sezon..Pentru a se lupta la promovare si a fi prezenta in liga 1    e nevoie de un finantator puternic din punct de vedere financiar ...ca altfel primaria nu poate sustine financiar acest club si daca ar face'o nu a-ti mai avea nici macar apa ruginita de la robinet 
Slobozean:
(23 Iunie 2013, 12:53)
Apropo,de ce nu semnati,d.lor ziaristi,articolele??va este frica sa va  asumati''capodopera''??? Deontologia,chiar pe net,obliga la asumarea celor scrise.Independent se pare ca face exceptie. Apreciez  cele spuse despre organizare,as vrea sa stiu insa cine ma lumineaza!
prostilor !!:
(22 Iunie 2013, 13:59)
Romani prosti ! vreti apa? vreti sa scapati de bolsevici? pana nu  va tisni din piepturile voastre un asurzitor "HUOOO!!!" la aparitia bolsevicilor de ciuperca, musoiu, martin, bacanu, neacsu, scupanfloci ,busli si toti ceilalti neocomunisti  n-o ramaneti deci niste proastele proastelor ! niste creiere spalate care dorm si habar n-au cum va fura. aplaudati ca idiotii de fiecare data cind apare ciuperca la microfon,sa gingaveasca aceleasi texte imbecile de lemn putrezit. La urmatoarea aparitie, hai cu totii HUOOOOOOO !!!! si-o sa vedeti ca vor incepe sa va stie de frica !! si ca vor incepe sa va rezolve problemele si sa dea drumul la bani catre voi, nu catre firmele lor !
mircea:
(21 Iunie 2013, 21:46)
ca in fiecare an, "serbarile sloboziei'' au fost dezastruase, in primul rand locatia, blocarea unui drum national, trecerea de pietoni de acolo este foarte periculoasa, apoi, sa zica merci ca nici un camion n-a ramas fara frane ca facea prapad....apoi, organizarea, pentru un asemenea eveniment iti treuie un regizor, un maestru de ceremonii...nu-i asa?...ce a lasat in urma, ca de altfel in fiecare an ''grandiosul eveniment''? o mare greata si o imensa gaura in bugetul local...avem nevoie de apa potabila in retea nu de artificii si tiganeala...
cip:
(21 Iunie 2013, 16:39)
Bravo Adi pentru fotografia aia in care apar domnii in spatele gratiilor.   nu stiu daca a fost gindita sau e intimplator dar me gusta...
IPSE:
(21 Iunie 2013, 08:54)
Mai lasati prosteala cu circul si petardele. Rezolvati problema apei potabile criminalilor, ca se numeste genocid ! ! !
adriana:
(20 Iunie 2013, 20:44)
@nea marine si gogu-Da' cum e frate espresia?Hai ca m-ai facut curioasa?
AMIC:
(20 Iunie 2013, 19:05)
Auxzi Floare de pe baragan, Bai primare de tot hazul, ca mai bine te faceai actor de comedie- mai bine ziceti BALCI DIN BARAGAN. Nu suna mai bine, mai armonios, in ton cu ce face si cum este PRIMarul PE CARE LAM VOTAT?, Ca de altul mai bun, de unde>? si tot asa o tinem inainte cu idiotii.
Nea Mărin și Gogu:
(20 Iunie 2013, 18:16)
@adriana- Nu-i iei nicio pâine lui @Sorin! Caută tu să așezi semnele de punctuație imediat după ultima literă! Nu băga spațiu, una; a doua, expresia nu e nici ca tine, nici ca deșteptul de Sorin! Lăsați naiba latina! Nici bieții școlari n-o mai suportă! E pentru medicină, farmacie, alea, alea....! Romaline. Băgăm noi una țigano-ialomițo-bora-zicere: De când Stoica e primar, latră câinii pe trotoar. / Și de când e pe cai mari, dă banii doar la circari!/ Și de când e barosan, dă cu ban nenumărat, pe nimicuri, de rahat!.....
tobi19ification:
(20 Iunie 2013, 17:01)
Avem bani de zile fastuase ale orasului ? Hmp , ne ocupam si noi de apa asta . Satul sa car de bidoanele de 10 litri in fiecare zi din prostia unora . Domnule "mucea" ( Alexandru Stocia ) cand o sa avem potabila in orasul asta ?  Erau artificiile alea chiar necesare timp de 40 de minute ? Parca ar fi castigat Unirea Slobozia C.L , orcum si la capitolul asta suntem varza. Ne-a batut Urziceniul , un oras cat jumatate din al nostru.Au jucat in prima liga , au fost pe unde au fost... Patetic , mai avem pretentii si de mari smecherii cu orasul nostru . Se face vro investitie in orasul asta ? Vine cineva sa zica ; "vreau sa bag bani aici" ? Nu nu are in ce. Tineretul nu-si gaseste un loc de munca , in orasul asta ... vai de noi.
adriana:
(20 Iunie 2013, 13:34)
Ii iau piinea de la gura lui Sorin.Parca era "Panem et circenses",n-ati auzit de Goagal ?Sau ati scris asa sa priceapa tot prostul ?
Gore:
(20 Iunie 2013, 12:35)
Idioțime de cinci stele! Orașul proștilor! S-a dat vreun ron profesorilor care au pregătit acasă, contra cost, elevi olimpici?! Umilirea continuă! Renunțați la bâlci!
Gigi:
(20 Iunie 2013, 12:02)
Nu pot să înțeleg cum, sub ochii poliției, handicapații ăștia de organizatori au bubuit efectiv duminică noapte, de parcă trăgeau cu tunul. Tot orașul a fost trezit de acele bubuituri imbecile. Ba chiar cred că s-a auzit de la Amara. Cum de nu i-a amendat nimeni pe organizatori?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 11 Iun 2026
292 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Protopopiatul Slobozia: Pachete cu rechizite și cărți pentru 28 elevi

Protopopiatul Slobozia: Pachete cu rechizite și cărți pentru 28 elevi

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și prin grija Părintelui Protopop Ionuț Butu, Protopopiatul Slobozia a organizat, în perioada 30
august-5 septembrie ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2018, 13:55
(4802 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, trei persoane rănite

Marți, 4 septembrie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs două evenimente rutiere, soldate cu rănirea a trei persoane. Primul accident s-a produs în jurul orelor 18,00, pe DJ203B, în afara comunei ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2018, 11:20
(3726 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița avertizează asupra muncii în străinătate

Inspecția Muncii, în conformitate cu atribuțiile stabilite prin legea de înființare și organizare, verifică respectarea prevederilor legale referitoare la protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2018, 11:05
(5318 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbulești: A intrat într-un magazin cu un cuțit

Angajatele unui magazin din localitatea Bărbulești au trecut prin clipe de panică după ce un tânăr, de 21 de ai, a intrat în incinta societății având asupra sa un cuțit. Femeile au sunat la 112 și au chemat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2018, 19:05
(4112 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: Bătrână accidentată din cauza neatenției

O bătrână de 69 de ani, din Cosâmbești, a fost victima unui accident de circulație. Acesta a traversat strada printr-un loc nepermis și fără să se asigure. Ea a fost lovită de mașina condusă de o femeie ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2018, 18:40
(3443 vizualizări - 0 comentarii)


Preoții din Ialomița au donat sânge la Slobozia

Preoții se află sub coordonarea Protopiatului Urziceni au desfășurat o acțiune în cadrul campaniei inițiată de Patriarhia Română «Donează sânge, salvează o viață!». Astfel, duhovnicii au mers la Centrul ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2018, 18:15
(3466 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: La volan sub influența băuturilor alcoolice

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 37 și 50 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați de polițiști conducând sub influența băuturilor alcoolice. Mai mult, unul dintre șoferii prinși ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2018, 17:40
(2638 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 100 mii de lei, aplicate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii din Ialomița au efectuat o serie de activități de prevenire pe raza județului. În urma acțiunilor, au fost aplicate peste 400 de sancțiuni contavenționale, valoarea amenzilor depășind 100 mii ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2018, 17:20
(3481 vizualizări - 0 comentarii)


Concert în aer liber la Slobozia

Muzica de altă dată prinde viață la Slobozia. Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» Slobozia organizează joi, 30 august 2018, a doua ediție a spectacolului «Serenadă de toamnă». Evenimentul se desfășoară ...[citește_toată_știrea]

30 August 2018, 20:25
(3963 vizualizări - 0 comentarii)


Abateri sancționate de inspectorii ITM Ialomița

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița au desfășurat în perioada verii mai multe controale pentru a observa modul în care angajatorii respectă legislația în ceea ce privește Legea zilierilor ...[citește_toată_știrea]

30 August 2018, 18:35
(4631 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri de prevenire împotriva pestei micilor rumegătoare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cetățenii cu privire la riscul apariției cazurilor de pestă la rumegătoarele mici, oi și capre. Decizia a fost luată după ...[citește_toată_știrea]

30 August 2018, 18:20
(4533 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Copil de 10 ani, mort într-un accident rutier

Andrășești: Copil de 10 ani, mort într-un accident rutier

Tragedie pe DN2A, între Andrășeși și Orboiești. Cinci persoane au fost rănite, iar un băiat de 10 ani a murit, după ce două mașini au fost implicate într-un accident rutier. La fața locului au intervenit ...[citește_toată_știrea]

27 August 2018, 02:16
(10027 vizualizări - 1 comentariu)


Fierbinți Târg: Incendiu de proporții la o fabrică de mase plastice

Pompierii din Urziceni intervin de mai bine de 6 ore pentru a stinge un incendiu izbucnit în incinta unei fabrici de reciclare și prelucrare a maselor plastice, de pe raza orașului Fierbinți Târg. La fața ...[citește_toată_știrea]

24 August 2018, 10:09
(10084 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri gratuite de formare profesională

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, organizând până la sfârșitul anului 2018 cursuri de formare profesională ...[citește_toată_știrea]

23 August 2018, 20:10
(7124 vizualizări - 1 comentariu)


anunț

Se caută îngrijitoare
pentru o bătrână din Slobozia.
Se poate deplasa, este lucidă,
dar are nevoie de cineva
care să o îngrijească și să o ajute.
Se preferă o femeie,
cazarea fiind asigurată.
Remunerația este negociabilă.
Mai multe relații
la telefon 0720/070.861

21 August 2018, 19:10


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Preasfințitul Vincențiu va sfinți Antimise pentru întreaga Eparhie

Joi, 23 august 2018, când Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Vincențiu va oficia la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din ...[citește_toată_știrea]

21 August 2018, 11:20
(7434 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1000 de sancțiuni aplicate de polițiștii ialomițeni!

Polițiștii au intervenit, în perioada 14-19 august a.c., la peste 300 de evenimente, iar pentru neregulile constatate au aplicat peste 1000 de sancțiuni contravenționale și au reținut 65 de permise de conducere ...[citește_toată_știrea]

20 August 2018, 19:15
(4160 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 118 misiuni îndeplinite de pompieri

Pompierii ialomițeni au executat 118 de misiuni de protecție a populației în minivacanța ce tocmai s-a încheiat. Astfel, începând cu data de 15 august a.c., salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină ...[citește_toată_știrea]

20 August 2018, 16:50
(4936 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 188000 de lei, 39 de permise reținute

La acest sfârșit de săptămână, 10-12 august a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la peste 130 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au constatat 50 de infracțiuni și au aplicat 620 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

13 August 2018, 17:50
(5323 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Întreruperi programate ale energiei electrice

E-Distribuție Dobrogea SA anunță că, urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparații și modernizări în rețeaua de distribuție, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în mai multe zone din ...[citește_toată_știrea]

10 August 2018, 17:30
(5520 vizualizări - 0 comentarii)


Scrimă: Scrimerii ialomițeni, în Arena Internațională

Desfășurată în cadrul Programului «Scrimeri în Arena Internațională» și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Ialomița, competiția internațională de scrimă sabie «Sarvar Horotan Coup» a reprezentat ...[citește_toată_știrea]

10 August 2018, 13:20
(3922 vizualizări - 0 comentarii)


Surprinși în flagrant în timp ce încercau să fure de la un hotel din Amara

Doi bărbați de 30 și 31 de ani, ambii din județul Călărași , au fost surprinși de către polițiști în timp ce încercau să sustragă mai multe bunuri dintr-o unitate hotelieră din localitatea Amara. Astfel ...[citește_toată_știrea]

9 August 2018, 19:10
(8457 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara flagrant hoți


Primăria Slobozia organizează «Ziua Câinelui»

Primăria Municipiului Slobozia anunță organizarea concursului de frumusețe canină «Câinele, cel mai bun prieten», ediția a III-a. Competiția va fi desfășurată în data de 27 august 2018, la Stadionul Municipal ...[citește_toată_știrea]

9 August 2018, 12:20
(4506 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 3 accidente rutiere într-o singură zi

Zi neagră pe șoselele din Ialomița, luni, 6 august 2018. Potrivit polițiștilor, pe raza județului s-au produs 3 accidente rutiere, soldate cu decesul unei persoane și rănirea altor trei. Persoana decedată ...[citește_toată_știrea]

8 August 2018, 14:40
(4041 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Începe a 12-a ediție a Festivalului Național de Folclor «Ion Albeșteanu»

Pe data de 9 și 10 august 2018, Grădina de Vară din stațiunea Amara va găzdui cea de a 12-a ediție a Festivalului Național de Folclor «Ion Albeșteanu». Prețul unui bilet este de 10 lei, tichetele putând ...[citește_toată_știrea]

8 August 2018, 13:10
(6263 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Peste 100 de kg de carne de porc au fost confiscate

În urma unui control tematic ce a vizat modul în care se respectă normele de comercializare a cărnii de porc și de pasăre de către supermarketuri, inspectorii DSVSA Ialomița au descoperit mai multe nereguli ...[citește_toată_știrea]

8 August 2018, 12:25
(8199 vizualizări - 0 comentarii)


CJAS Ialomița: S-a prelungit termenul de valabilitate pentru cardurile de sănătate

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița precizează faptul că perioada de valabilitate a cardurilor de sănătate emise până la 31 iulie 2018 s-a prelungit de la 5 la 7 ani. Decizia ...[citește_toată_știrea]

8 August 2018, 11:40
(8821 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrân căzut în fântână, salvat de pompierii din Urziceni

Bătrân căzut în fântână, salvat de pompierii din Urziceni

Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din comuna Glodeanu Siliștea-județul Buzău, a căzut miercuri, 1 august a.c., în jurul orelor 20,30, într-o fântână adâncă de 7 metri de pe raza comunei. Pentru salvarea ...[citește_toată_știrea]

2 August 2018, 13:15
(6412 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Un bărbat, de 41 de ani, din județul Constanța, a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității Bordușani deși a consumat anterior băuturi alcoolice. ...[citește_toată_știrea]

2 August 2018, 11:10
(4868 vizualizări - 0 comentarii)


Accident în apropiere de Movila

Marți, 31 iulie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DJ212, în apropiere de localitatea Movila, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane. Din primele verificări ...[citește_toată_știrea]

2 August 2018, 11:05
(5285 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Movila accident


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Darius în Drepturi câștigate în instanță de profesorii Școlii Gimnaziale Sălcioara Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Lidia în Fostul director al Urban SA Slobozia, Adrian Stoicescu, audiat de polițiști! Lidia în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor autoturism Renault Captur în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Oare?! în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Marcel în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Relu în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Nelutup65 în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Dorel în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Ion Ion în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Ion în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Vasile în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Parinte în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Parinte în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? teren intravilan Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Meșterul Manole în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...