Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

La a-XIII-a ediție, Slobozia a reușit o performanță remarcabilă

SĂRBĂTORILE HAOSULUI

Începute cuminte, sub semnul Cezarilor din Episcopie și administrație, Sărbătorile Sloboziei, a XIII-a ediție, s-au transformat rapid în sărbători ale haosului. Timp de 3 zile, în pofida eforturilor evidente ale organizatorilor, dezordinea, debandada și haosul s-au înstăpînit peste oraș. Au existat, incontestabil, și evenimente lăudabile... Dar și acestea au fost umbrite de festivism deșănțat, mediocritate ridicată la rang de virtute și discursuri oficiale în tradiționala limbă de lemn a administrației ialomițene...

«Pane et circus» pentru slobozeni
Teoretic, Sărbătorile Sloboziei s-au desfășurat «la Kaufland». Practic însă, micii, berea și scena minusculă pe care s-au desfășurat, cvasianonime, Sărbătorile, au fost găzduite de către firma Oyl, care a închiriat terenul din imediata vecinătate a supermarketului. Tot teoretic, ideea autorităților locale de a se degreva de responsabilitatea închirierii spațiilor a fost una salutară. În fapt, societatea bucureșteană Expoziții cu Tradiții SRL, înființată în iulie 2012, a jupuit de vii micii comerciații prezenți la eveniment și i-a făcut să se jure că nu vor mai reveni vreodată. «Cînd am întrebat, ni s-a spus că o să avem standuri separate, ca în Piața Revoluției. Cînd am ajuns aici ni s-a dat locul ăsta. Nu vine nimeni, nu trece nimeni prin față... Vinde dacă mai poți!» ne-a spus plîngînd un producător de brînză de oi din zona Sibiului. Pentru cei 10 metri pătrați de teren pe care i-a închiriat, acesta a plătit 1000 de lei. La fel a plătit și Costică Ardeleanu’, comerciant de textile din zona Bistriței. «Scrieți acolo la ziar, ca să știe lumea! E de batjocură. Ne-au jupuit. Păi, de la 100 la 1000 de lei e diferență mare. Plus drumul, plus mîncarea... Pur și simplu te face să nu mai vii niciodată. Păi ce, eu vînd mici și bere? Sau dau în tiribombe, ca ăștia? Eu am chițibușul ăsta! Iar lîngă mine, fata aia n-are marfă de 10 milioane, d-apăi bani să plătească!Știți ce trebuie făcut? Drujbă Still am eu la mine... Trebuie tăiat gîtul primarului și făcut 50 de bucățele!». Paradoxal, nici comercianții locali de mici și bere nu s-au înghesuit să plătească cei 4000 de lei pentru închirierea unei terase cu tot dichisul. Iar explicația e simplă: «Ne-am făcut o socoteală. 4000 de lei chiria, salarii, protocol, că vin toți de pe la instituții, ca lupii, să mănînce gratis... Plus casă de marcat, plus, amenzi, că trebuie să plătești și de-alea... Cu totul, treci de 100 de milioane. Dacă mai pui și marfa, trebuie să vinzi de cel puțin 300 de milioane, la negru, ca să scoți un ban. Păi, nu-i mai bine să rămîi în oraș și să-ți vezi de treabă?» se întreabă retoric un patron de terasă slobozean. Au existat însă și excepții... Patronii de comedii, tiribombe, mașinuțe electrice și «Cinema 7D» au obținut venituri-record, neștirbite nici de incendiul izbucnit vineri seara, nici de pana de curent de sîmbătă seară... Cît despre vedetele de dragul cărora organizatorii au jupuit comercianții, am remarcat, printre falsetele inevitabile, apelul disperat al lui Pepe «Vă rugăm să opriți grătarele de mici, ca să putem cînta!», vocea de eunuc al lui Wilmark, prestația cenușie a Direcției 5 și o prezentatoare isterică, pe numele ei de scenă Lorenna, pseudo-cîntăreață de muzică populară atunci cînd nu își rotunjește veniturile copiindu-l pe Octavian Ursulescu.

Umilința de a fi olimpic
Evident, Sărbătorile n-au însemnat doar pelerinajul la mici, bere și tiribombe. Timp de trei zile, organizatorii s-au străduit să demonstreze contribuabililor că Slobozia înseamnă și cultură, și performanță și talent și... respect pentru vîrsta a treia. De la ceremonia dedicată cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie la campionatul de street-ball și de la maratonul de șah la ridicarea la rang de cetățean al orașului a profesorului Ion Neacșu, totul a fost marcat și executat într-un galop administrativ remarcabil și, pe alocuri, lăudabil. Noi ne vom opri însă asupra unuia dintre cele mai penibile momente din istoricul acestor Sărbători, cel al premierii elevilor cu rezultate deosebite.
Iată-l, așa cum ne-a fost explicat de către unul dintre profesorii care au participat la ceremonia desfășurată departe de ochii plebei, în Casa de Cultură Municipală a Sloboziei, vineri, 14 iunie: «Festivitatea de anul acesta a demonstrat, din nefericire, că sublimul se transformă atât de repede în ridicol, că un public format din olimpici, părinți și profesori poate fi dus în derizoriu în cîteva clipe. Totul a început prin „bîlbîiala“ celor abilitați să realizeze o listă corectă, actualizată, coerentă, a olimpicilor și a profesorilor-coordonatori. Nume tipărite greșit pe diplome, diplome oferite de două ori unui singur elev, prezența în sală a altora rămași nepremiați, recompensarea unora pentru un concurs și a altora nu, cu toate că participaseră și obținuseră rezultate similare... Un aspect revelator pentru superficialitatea cu care a fost tratată o asemenea manifestare este faptul că o elevă, participantă la mai multe olimpiade naționale, dar la specialități diferite, a fost premiată o singură dată, iar profesorul-coordonator a fost ales întîmplător dintre cei trei dascăli, ceilalți rămânând... în amintire. Iar peste toate, atmosfera de un umor ieftin, senzația de „spectacol comic“, total nepotrivit contextului festiv în care ne aflam, izvorîtă din glumele amfitrionului, primarul orașului. Sentimentul zădărniciei și lipsa motivației să mai devii olimpic s-au strecurat în sufletele tuturor. La ce bun?...».

Cezarii Sărbătorilor
Și pentru că cele 3 zile de bîlci nu au putut și nu pot fi imaginate fără oficiali, să dăm cuvîntul și acestora. Primul care s-a remarcat este primarul Sloboziei, Alexandru Stoica. Acesta a reușit performanța memorabilă ca, într-un oraș ale cărui străzi arată ca după un bombardament prelungit, să inaugureze o bretea din bulevardul Unirii... Primarul Alexandru Stoica a reușit această performanță joi, 13 iunie 2013, iar momentul reprezintă dovada incontestabilă că edilii locali pot administra cel puțin o stradă. Inaugurarea a avut loc în prezența primarului orașului Veles din Macedonia, invitat special la «Sărbătorile Sloboziei». Cu acest prilej, primarul Alexandru Stoica a declarat: «Așa cum am promis de Sărbătorile Sloboziei inaugurăm prima parte a Bulevardului Unirii. Sperăm ca în toamnă să inaugurăm și cealaltă parte, unde se va afla Piața Unirii!» a spus el fericit nevoie mare. Însă momentul de maximă intensitate administrativă s-a consumat vineri seară, pe scena Festivalului, în miasmele de pui la proțap, pastramă de oaie și transpirație muiată în bere ieftină. El a aparținut președintelui Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, autorul unui discurs inconfundabil, din lemn de cea mai bună calitate, uscat în laboratoarele social-democrației ialomițene: «În sufletul fiecăruia dintre dumneavoastră (...) există un centru de conservare și de promovare a tradiției, a mîndriei de a aparține unei culturi și unei civilizații care este egală altor civilizații. Oaspeții de astăzi se poartă mîndru, așa cum ne purtăm și noi în fiecare zi, pentru că ceea ce am dobîndit, ca rezultat al unui efort al generațiilor care au trecut, trebuie să păstrăm și să lăsăm mai departe. Așa că nu doar instituțional avem un centru județean pentru promovare și conservare a tradițiilor, a culturii și a civilizației. Avem în fiecare ialomițean și în fiecare slobozean un suflet care este un concentrator de respect pentru tradiții, pentru frumusețe și pentru mîndria de a fi român. Oaspeții noștri nu pot înțelege aceste cîteva gînduri, dar dați-mi voie să vă spun că aici, în capitala de județ, cultivăm mîndria prin orice manifestare care se însumează sub sloganul Ialomița dintotdeauna pentru totdeauna. Aceste patru cuvinte au rămas în sufletul dumneavoastră ca obligație pentru a fi mai vrednici, mai buni și pentru a asigura pentru toți o existență mai frumoasă (...)» a declarat acesta marcînd astfel deschiderea oficială a manifestărilor.

«Floare de pe Bărăgan», la a XVI-a ediție
Un festival internațional de mic litraj
Aproape nebăgat în seamă (exceptînd parada din centrul orașului de vineri), o dată cu Sărbătorile Sloboziei s-a desfășurat și cea de-a XVI-a ediție a Festivalului internațional de folclor «Floare de pe Bărăgan». Deși restrîns la jumătate din numărul de participanți de anul trecut (anul acesta au răspuns invitației doar Macedonia, Polonia, Bulgaria și Slovacia), Festivalul s-a desfășurat ca în fiecare an conform programului, în mai bine de o duzină de localități din județul Ialomița. Extrem de apreciat de cunoscători și cu priză bună la publicul larg, manifestarea reprezintă, în fapt, eșafodul acestor Sărbători și motivul pentru care oficialii organizează, anual, parada de pe bulevardul principal al Sloboziei. Anul acesta, pentru prima dată în 13 ani, parada a fost «deviată» prin fața Primăriei, pe bulevardul Unirii, pentru ca oficialii să poată aplauda invitații de la înălțimea treptelor instituției. La debutul oficial al Festivalului, amfitrionul acestuia, Cristian Obrejan, a declarat: «E o întîmplare fericită că aceste două evenimente coincid pentru că dumneavoastră, publicul, puteți să vă bucurați de tot ce e mai frumos. E o întîmplare fericită pentru că, astfel, (...) și noi, și oaspeții noștri ne vom cunoaște mai bine obiceiurile și tradițiile care ne unesc...».

19 Iunie 2013, 15:52 (8995 vizualizări - 15 comentarii)

Comentariile cititorilor:


ofticatilor:
(5 Iulie 2013, 11:44)
sarbatorile nu "este" pentru voi; pentru voi e numai factura micii, berea, prostul gust, larma, inghesuiala, miasmele (de la esenta de rrom) sunt pentru ei, cei care voteaza si care nu platesc impozite si taxe (ca ei nu are bani, are vile cu turnulete si mertzane). pe asta se mizeaza de se fac astfel de sarbatori, sa distreze prostimea ca sa fie edilii baeti de gashca si sa ia voturi cand trebuie; altfel, nu sunt bani pentru APA, infrastructura, curatenie in oras, utilitati in cartierele noi, etc., insa...pentru imagine aloca bani discretionar mereu daca nu ne manifestam corespunzator, hai macar sa-i bombardam cu memorii si petitii, ca sa nu considere ca ii vom mai vota cu prima ocazie! RENUNTATI cheltuirea banilor pe sarbatori! din banii platiti de mine (pe impozite) imi doresc apa potabila sigura nu colorata politic, drumuri unde sa nu-mi stric masina, trotuare, nu sa innot prin noroi cand ploua!
suporter 2:
(24 Iunie 2013, 16:15)
la fotbal trebuie sa ne vedem lungul nasului, cred ca din punct de vedere al marimi si fortei financiare a orasului suntem mai sus cu o treapta[divizie] decat ne putem permite.
suporter:
(24 Iunie 2013, 01:20)
Numai vorbiti despre fotbal ca sunte-ti praf...echipa unirea slobozia a ocupat un loc 7 onorabil acest sezon..Pentru a se lupta la promovare si a fi prezenta in liga 1    e nevoie de un finantator puternic din punct de vedere financiar ...ca altfel primaria nu poate sustine financiar acest club si daca ar face'o nu a-ti mai avea nici macar apa ruginita de la robinet 
Slobozean:
(23 Iunie 2013, 12:53)
Apropo,de ce nu semnati,d.lor ziaristi,articolele??va este frica sa va  asumati''capodopera''??? Deontologia,chiar pe net,obliga la asumarea celor scrise.Independent se pare ca face exceptie. Apreciez  cele spuse despre organizare,as vrea sa stiu insa cine ma lumineaza!
prostilor !!:
(22 Iunie 2013, 13:59)
Romani prosti ! vreti apa? vreti sa scapati de bolsevici? pana nu  va tisni din piepturile voastre un asurzitor "HUOOO!!!" la aparitia bolsevicilor de ciuperca, musoiu, martin, bacanu, neacsu, scupanfloci ,busli si toti ceilalti neocomunisti  n-o ramaneti deci niste proastele proastelor ! niste creiere spalate care dorm si habar n-au cum va fura. aplaudati ca idiotii de fiecare data cind apare ciuperca la microfon,sa gingaveasca aceleasi texte imbecile de lemn putrezit. La urmatoarea aparitie, hai cu totii HUOOOOOOO !!!! si-o sa vedeti ca vor incepe sa va stie de frica !! si ca vor incepe sa va rezolve problemele si sa dea drumul la bani catre voi, nu catre firmele lor !
mircea:
(21 Iunie 2013, 21:46)
ca in fiecare an, "serbarile sloboziei'' au fost dezastruase, in primul rand locatia, blocarea unui drum national, trecerea de pietoni de acolo este foarte periculoasa, apoi, sa zica merci ca nici un camion n-a ramas fara frane ca facea prapad....apoi, organizarea, pentru un asemenea eveniment iti treuie un regizor, un maestru de ceremonii...nu-i asa?...ce a lasat in urma, ca de altfel in fiecare an ''grandiosul eveniment''? o mare greata si o imensa gaura in bugetul local...avem nevoie de apa potabila in retea nu de artificii si tiganeala...
cip:
(21 Iunie 2013, 16:39)
Bravo Adi pentru fotografia aia in care apar domnii in spatele gratiilor.   nu stiu daca a fost gindita sau e intimplator dar me gusta...
IPSE:
(21 Iunie 2013, 08:54)
Mai lasati prosteala cu circul si petardele. Rezolvati problema apei potabile criminalilor, ca se numeste genocid ! ! !
adriana:
(20 Iunie 2013, 20:44)
@nea marine si gogu-Da' cum e frate espresia?Hai ca m-ai facut curioasa?
AMIC:
(20 Iunie 2013, 19:05)
Auxzi Floare de pe baragan, Bai primare de tot hazul, ca mai bine te faceai actor de comedie- mai bine ziceti BALCI DIN BARAGAN. Nu suna mai bine, mai armonios, in ton cu ce face si cum este PRIMarul PE CARE LAM VOTAT?, Ca de altul mai bun, de unde>? si tot asa o tinem inainte cu idiotii.
Nea Mărin și Gogu:
(20 Iunie 2013, 18:16)
@adriana- Nu-i iei nicio pâine lui @Sorin! Caută tu să așezi semnele de punctuație imediat după ultima literă! Nu băga spațiu, una; a doua, expresia nu e nici ca tine, nici ca deșteptul de Sorin! Lăsați naiba latina! Nici bieții școlari n-o mai suportă! E pentru medicină, farmacie, alea, alea....! Romaline. Băgăm noi una țigano-ialomițo-bora-zicere: De când Stoica e primar, latră câinii pe trotoar. / Și de când e pe cai mari, dă banii doar la circari!/ Și de când e barosan, dă cu ban nenumărat, pe nimicuri, de rahat!.....
tobi19ification:
(20 Iunie 2013, 17:01)
Avem bani de zile fastuase ale orasului ? Hmp , ne ocupam si noi de apa asta . Satul sa car de bidoanele de 10 litri in fiecare zi din prostia unora . Domnule "mucea" ( Alexandru Stocia ) cand o sa avem potabila in orasul asta ?  Erau artificiile alea chiar necesare timp de 40 de minute ? Parca ar fi castigat Unirea Slobozia C.L , orcum si la capitolul asta suntem varza. Ne-a batut Urziceniul , un oras cat jumatate din al nostru.Au jucat in prima liga , au fost pe unde au fost... Patetic , mai avem pretentii si de mari smecherii cu orasul nostru . Se face vro investitie in orasul asta ? Vine cineva sa zica ; "vreau sa bag bani aici" ? Nu nu are in ce. Tineretul nu-si gaseste un loc de munca , in orasul asta ... vai de noi.
adriana:
(20 Iunie 2013, 13:34)
Ii iau piinea de la gura lui Sorin.Parca era "Panem et circenses",n-ati auzit de Goagal ?Sau ati scris asa sa priceapa tot prostul ?
Gore:
(20 Iunie 2013, 12:35)
Idioțime de cinci stele! Orașul proștilor! S-a dat vreun ron profesorilor care au pregătit acasă, contra cost, elevi olimpici?! Umilirea continuă! Renunțați la bâlci!
Gigi:
(20 Iunie 2013, 12:02)
Nu pot să înțeleg cum, sub ochii poliției, handicapații ăștia de organizatori au bubuit efectiv duminică noapte, de parcă trăgeau cu tunul. Tot orașul a fost trezit de acele bubuituri imbecile. Ba chiar cred că s-a auzit de la Amara. Cum de nu i-a amendat nimeni pe organizatori?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 10 Iun 2026
304 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

anunț angajare

SC Germino SA
angajează
merchandiser local
în Slobozia
Relații la 0729/771.930,
CV la [email protected]

20 Ianuarie 2015, 14:45


Albești: Rezervă de furaje, mistuită de flăcări

Folosirea intenționată a sursei de aprindere de către o persoană rămasă neidentificată a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la două șire de furaje ale unui cetățean din localitatea ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2015, 13:40
(6146 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Albești incendiu


544 de elevi ialomițeni, participanți la ECOlimpiadă

Pentru al treilea an consecutiv, Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice aduce proiectul educațional «ECOlimpiada elevilor în școlile din România». Noua ediție ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2015, 13:05
(4320 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Recital vocal-instrumental cu soprana Bianca Ionescu

Vineri, 23 ianuarie 2015, de la orele 17,00, la Sala de Concerte a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița vă invită la un recital vocal-instrumental. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2015, 11:55
(5405 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Unirii, sărbătorită la Slobozia

În organizarea Instituției Prefectului Ialomița, a Consiliului Județean Ialomița, a Garnizoanei Slobozia și a Consiliului Local Slobozia, sîmbătă, 24 ianuarie 2015, în municipiul reședință de județ se vor ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2015, 10:35
(6064 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC Car4Me Auto SRL
angajează
MECANICI AUTO
cu experiență
Relații la telefon
0736/650.891

19 Ianuarie 2015, 18:20


Ialomița: Două accidente, trei persoane rănite

Sîmbătă, 17 ianuarie 2015, pe șoselele ialomițene s-au produs două accidente de circulație, soldate cu rănirea a trei persoane. Primul dintre acestea a fost sesizat Poliției în jurul orei 15,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2015, 16:50
(5463 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise la volan

Polițiștii Biroului Rutier Fetești au depistat doi bărbați, de 29 și 32 de ani, din Fetești, respectiv Constanța, care conduceau autovehicule, deși aveau valabilitatea numerelor de înregistrare provizorii ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2015, 15:25
(4239 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Peste 100 de șoferi sancționați, 20 de permise reținute, amenzi de aproape 100000 de lei!

În acest sfîrșit de săptămînă, 16-18 ianuarie 2015, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2015, 13:55
(6664 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Comerț cu produse contrafăcute

Un bărbat, de 34 de ani, din Urziceni, a fost surprins de jandarmi în timp ce comercializa, fără documente legale, produse care poartă o marcă identică cu o marcă înregistrată. Astfel, membrii grupei de ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2015, 12:40
(5831 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru contrabandă cu țigări

Urziceni: Reținuți pentru contrabandă cu țigări

Aproximativ 200000  de țigarete de contrabandă au fost confiscate de polițiștii ialomițeni de la doi bărbați care le transportau cu o autoutilitară. Cei doi au fost reținuți, iar autovehiculul folosit ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2015, 13:30
(7179 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrînă de 70 de ani, găsită decedată în cadă

Joi seara, 15 ianuarie a.c., în jurul orei 19,00, fiica unei femei, în vîrstă de 70 de ani, din Slobozia a sunat la 112, după ce bătrîna nu a mai răspuns la telefon și la ușă încă de dimineață. Un echipaj ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2015, 19:10
(5295 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Ialomița și Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» îi invită pe slobozeni și nu numai la o expoziție de pictură aparținînd artistului Teodor Vișan. Vernisajul expoziției ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2015, 13:05
(5526 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Procent infim de vaccinare antirabică la cîini și pisici

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de cîini și pisici că, în conformitate cu prevederile Ordinului Autorității Naționale Sanitare ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2015, 16:10
(6533 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: 15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale

Joi, 15 ianuarie 2015, sub semnul Zilei Culturii Naționale și aniversării a 165 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, la Casa de Cultură Municipală s-au desfășurat o serie de manifestări ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2015, 13:20
(6574 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Noi reguli pentru a beneficia de subvenții

Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale a postat, pe pagina oficială de internet www.madr.ro, proiectul unei Ordonanțe de Guvern pentru aprobarea schemelor de plăți directe pe suprafață ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2015, 20:15
(13966 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Ieșean fără permis, prins la volanul unei mașini furate din Constanța

Un control de rutină al polițiștilor din Fetești a scos la iveală faptul că mașina la volanul căreia se afla un tînăr, de 22 de ani, din județul Iași, ar fi fost furată de pe raza municipiului Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2015, 18:40
(5929 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Doi tineri, de 16 și 17 ani, hoți din locuințe

Doi tineri, de 16 și 17 ani, din Amara, sînt acuzați de faptul că au pătruns în casa unui localnic și au furat bijuterii în valoare de 700 de lei. Polițiștii au fost sesizați de proprietarul locuinței prădate ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2015, 15:50
(4852 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Frigul era să-l omoare

Un cioban din zona Urziceniului era la un pas de moarte din cauza temperaturilor scăzute înregistrate afară. Din fericire, el a fost preluat de paramedicii SMURD și transportat la spital. Bărbatul, în vîrstă ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2015, 14:40
(3705 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni frig cioban


Slobozia: Persoană rănită într-un accident rutier

Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN21 s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane. În cauză s-a întocmit un dosar penal. Astfel, în timp ce o femeie, în vîrstă de 4 ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2015, 13:10
(5036 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Mașină cuprinsă de flăcări pe șosea

Un autoturism care se deplasa pe raza localității Glodeanu Sărat din județul Buzău a fost cuprins de flăcări. Șoferul acestuia a reușit să oprească și a sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat pompierii ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2015, 11:20
(3287 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Condamnat pentru furt calificat, prins de polițiști

Polițiștii din Stelnica au reușit să identifice, pe raza comunei Bordușani, un tînăr de 22 de ani, din localitate, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei, el reușind să se sustragă prevederilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2015, 10:50
(5695 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC TROTA România SRL Cluj
selecționează
tineri șoferi profesioniști,
cu categoriile C+E,
preferabil cu cel puțin
2 ani de experiență pe TIR
Se lucrează numai în echipaj,
pentru efectuarea de
transporturi frigorifice
în Comunitatea Europeană.
După fiecare 2 luni pe Comunitate,
se dă o săptămînă de concediu,
firma asigurînd transportul
cu avionul, dus și întors.
Se asigură un minim
între salariul de bază și diurne,
care depinde de categoria
profesională și de vechimea în firmă
.
Informații despre locul și
ora interviului la tel. 0740/295.418,
numai după trimiterea,
la [email protected], a unui CV
și copii de pe următoarele documente:
• Buletin
• Pașaport
• Permis de conducere
• Cartela tahograf
• Atestat de marfă
• Cazier judiciar și cazier auto
• Caracterizare de la ultimul loc de muncă
A se abține toți cei ce nu întrunesc
condițiile mai sus arătate!

13 Ianuarie 2015, 10:10


Ialomița: Obiective și bunuri lăsate nesupravegheate

Polițiștii ialomițeni au derulat acțiuni referitoare la modul în care obiectivele sau transporturile de valori sînt asigurate împotriva hoților. Oamenii legii au descoperit mai multe nereguli, fiecare abatere ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2015, 09:05
(3677 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrîn înșelat cu 9000 de lei

Fapta a fost sesizată Poliției Slobozia joi, 8 ianuarie 2015, de către un bărbat slobozean, de 80 de ani. Victima a relatat anchetatorilor că, în ziua de 28 decembrie 2014, în timp ce se afla pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 17:20
(6914 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în creștere

La sfîrșitul lunii decembrie 2014, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați un număr de 8481 șomeri, din care 2909 șomeri indemnizați, respectiv 55 ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 15:35
(4796 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Persoane cercetate pentru braconaj cinegetic

Poliția a fost sesizată joi, 8 ianuarie 2015, de către paznicul unui fond de vînătoare gestionat de AVPS Ialomița, cu privire la faptul că a depistat două persoane care aveau asupra lor mai multe lațuri ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 15:20
(4456 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia braconaj


Movila: La volan fără permis și cu numere false

Joi, 8 ianuarie a.c., polițiștii Rutieri au oprit pentru control, pe raza comunei Movila, un autoturism condus de un localnic, de 44 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 14:15
(7225 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Administratorul unei firme, cercetat penal de polițiști

Polițiștii Biroului de Investigare a Criminalității Economice Fetești și cei ai Secției Rurale Stelnica au acționat joi, 8 ianuarie 2015, pe raza comunelor Bordușani și Făcăeni, pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 13:05
(7081 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Alocațiile copiilor nu mai sînt impozitate

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița înștiințează contribuabilii că s-a suspendat regularizarea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obținute din dobînda bonificată ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2015, 16:05
(5037 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Om în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Mo în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? PGA în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? O altă muscă în «suprafețe de pășune istorică intrate în circuitul arabil», «suprafețe de teren transformate în pășune permanentă» Om în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Eu în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Mmm în «suprafețe de pășune istorică intrate în circuitul arabil», «suprafețe de teren transformate în pășune permanentă» Badea Claudiu în «suprafețe de pășune istorică intrate în circuitul arabil», «suprafețe de teren transformate în pășune permanentă» Votant sictirit în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! sacagiul în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Marian în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Mary în Comisiile de Control ale Prefecturii Ialomița, rezultate «neconcludente» privind poluarea Mary în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 # în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Saligny în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Ancu în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița Laura în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița Laura în Lipsă de dotări și medici specialiști în cabinetele medicale școlare din Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...