Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Învățămîntul ialomițean primește nota 8

Peste 342000 de absențe!

Învățămîntul ialomițean a demonstrat, încă odată, că este incapabil să creeze «elite». Băncile școlilor din județ au fost tocite, încă un an, de coatele acelorași elevi care au tratat cu indiferență lecțiile sau temele pentru acasă. Dezinteresul față de școală îl demonstrează notele din catalog, numărul mare de absențe sau scandalurile publice în care «actori» principali au fost dascălii. Toate aceste «hibe» sînt recunoscute de oficialii învățămîntului ialomițean. „Mai avem mult de lucru și vrem să îndreptăm imaginea școlii ialomițene...» declară însă Otilia Dumitru, inspectorul școlar general.

Învățămînt de «nota 8»
În linii mari, anul școlar 2012-2013 nu a adus foarte multe schimbări în ceea ce privește starea învățămîntului ialomițean. Elevii au continuat să fie campioni la rezultate slabe și foarte slabe. Per total, în Ialomița în septembrie 2013 au intrat în clase 34559 de elevi. Dintre aceștia, pe primul semestru al anului școlar, 3781 nu au reușit să promoveze clasa. Cel mai slab procent de promovare s-a înregistrat în rîndurile liceenilor, acolo unde doar 72% dintre elevi au reușit să ajungă în semestrul al doilea. Învățămîntul liceal a fost campion la încă un rezultat negativ, cel al performanțelor școlare... Doar 1515 de liceeni au reușit să obțină, pe primul semestru, medii cuprinse între 9-10. În schimb, în cataloagele claselor IX-XII plouat cu medii între 7-9, în total 4080 de astfel de medii au fost înregistrate în liceele din județ. Ceva mai conștiincioși au fost elevii de gimnaziu, care au reușit să obțină 3302 medii de 9 și 10 și doar 3900 de medii între 7 și 9. De asemenea, în ceea ce privește absenteismul școlar, pe ambele semestre ale anului școlar 2012-2013, au fost înregistrate 342621 de absențe nemotivate.  În ciuda tuturor acestor rezultate care vorbesc de la sine, oficialii din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița sînt optimiști în ceea ce privește starea în care se află școlile din județ. «Am avut și lucruri bune, am întîmpinat și momente neplăcute. Per total suntem relativ mulțumiți de ceea ce am reușit să facem. Îi acord învățămîntului ialomițean nota 8 în anul școlar care s-a încheiat...» a declarat Otilia Dumitru, inspectorul școlar general.

Realizări mărunte
Singurele realizări certe pentru care învățămîntul ialomițean primește punctaj maxim din partea oficialilor sînt în plan administrativ. Pentru anul școlar viitor, rețeaua școlară a fost îmbunătățită prin creșterea numărului de clase profesionale. «Faptul că am reușit să creștem numărul claselor profesionale ne mulțumește foarte mult. Mă bucur că atît elevii și, mai ales, părinții au înțeles că trebuie să se orienteze către clasele unde pot avea rezultate bune. Dacă elevii sînt buni meseriași, atunci să devină meseriași. De la anul vom avea peste 20 de clase profesionale în tot  județul!» a adăugat Otilia Dumitru. De asemenea, tot la capitolul realizări de nota 10 au fost trecute și cele două campanii desfășurate Inspectoratul Școlar Ialomița, respectiv «Profesori mai buni, părinți mai implicați» și „Copilul tău este la școală, vino să-l vezi!».

28 Iunie 2013, 15:18 (6576 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Opinie:
(1 Iulie 2013, 19:15)
Apropo, școlile profesionale mai au baza materială pentru practică asigurată? Nu pot să cred că elevii  vor învăța meseria de sudor sau frizer de la profesorul de chimie sau de istorie. Meseria se învață de la meseriași de calitate, prin practică la firme. Firme care dispar unele după altele în acest județ - fără viitor.
Maria:
(1 Iulie 2013, 18:53)
Corect ce spui Nae!
Nae:
(1 Iulie 2013, 12:18)
Cât este Otilica pe aici uitati de schimbări in bine
Adriana:
(28 Iunie 2013, 20:44)
Notarea la gimnaziu nu este reală. Se dau intenționat note umflate datorită sistemului de admitere in licee. Nu e drept! Elevii, începând cu clasa a V-a primesc note, de la 10 la 1. Acestea sunt notele din care profesorul calificat alege, obiectiv, motivat față de elevul său, nota pe care acel elev o merită, la un moment dat! Nu-i posibil, nu e adevărat și nici sănătos ca un elev să încheie gimnaziul cu 10(zece)!! Chiar dacă termină la Crunți (?!)...Intră în liceu avid de note umflate artificial! Uneori e un șoc pentru elev și pentru părinții lui (cam prea increzători în copilul lor) să primească note pe merit! Se va schimba admiterea. Trebuie! ca să nu ne mai furăm singuri căciula!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 23 Sep 2026
276 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(18260 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17787 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(46817 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17472 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18875 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18605 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19795 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20582 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19756 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20427 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20079 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20487 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19473 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19541 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vorba suna, fapta tuna în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Andrei în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Marcel în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Uau! în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» UnOarecareDeOriunde în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Mary în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Mary în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Cetatean în Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026 Connex în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...