Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Școala nevăzută

Școala nevăzută

În fiecare an, cîteva școli din Slobozia se întrec în rezultate spectaculoase. Sute de premii la concursuri județene, zeci de locuri pe podium la competiții naționale, elevi eminenți, investiții municipale  pentru săli de clasă super-performante, sponsorizări de la copiii de familie bună... La umbra acestora, școlile de cartier, tot mai sărace, tot mai puțin dorite, se ofilesc practicînd un învățămînt de «subzistență», un învățămînt pentru cei săraci și fără «șanse egale» în societate. Este și cazul Școlii nr. 4 din Slobozia, o școală care nu își mai dorește nimic pentru că vineri, 21 iunie, a cîștigat tot ce-și poate dori o instituție de învățămînt: dragostea și respectul elevilor care învață acolo...

Școala fără nume
Școala nr. 4 din Slobozia a devenit, de ceva vreme încoace, un apendice al Seminarului Teologic. Decizia, una administrativă, a făcut ca această școală de cartier, și așa suficient de năpăstuită, să intre într-un cvasianonimat din care pare aproape imposibil de ieșit. A reușit însă vineri, 21 iunie, cînd elevii singurei clase a VIII-a a școlii au auzit ultimul clopoțel. Evenimentul, urmat de premierea celor mai buni elevi din toate clasele școlii, s-a desfășurat cuminte, pe terenul de baschet al școlii, în fața unei scene improvizate dintr-o catedră de clasă. N-au venit toți elevii, iar unul dintre profesori ne-a explicat, anonim, de ce. «Sîntem o școală săracă. Atît de săracă încît elevii nu au bani  de flori... Trei sferturi dintre părinții acestor copii nu au locuri de muncă... Iar dacă muncesc, nu muncesc amîndoi, muncește doar unul. Că n-au bani de flori nu e așa rău... Dar uneori n-au bani de mîncare... Și cînd sînt doi sau trei sau cinci la părinți, ți se rupe inima. E de mirare că mai vin la școală, să știți. Și ăsta e lucrul cu care ne mîndrim cel mai tare, că vin la școală...». În fața scenei improvizate însă, sărăcia nu se vede. E alungată de zîmbete curate, de mirări sincere, de bucuria unei diplome imprimate pe coală A4. Mihaela Luțea are media 9,50 și este cea mai bună elevă din clasa a VIII-a. Toată școala o cunoaște și toată școala o aplaudă. Ca pe o soră, ca pe o prietenă, ca pe un copil. Pentru că aici, la Școala 4, performanțele elevilor cîntăresc cît aurul... Tot ea predă următoarei generații și cheia școlii, o monstruozitate din lemn lăcuit. Dar cel mai prizat dintre discursuri rămîne cel al Dianei Raicu, de la a VII-a. «Peste cîțiva ani o să ne aducem cu drag aminte de întîmplările haioase de pe holurile de la etajul doi al Școlii nr. 4. Cosmina își va aduce cel mai bine aminte cînd a primit un coș de gunoi în cap, aruncat de la etajul doi de către Băieram. Sau, cu toții, o să ne amintim de bătăliile cu cornuri și mere, patinînd pe laptele împrăștiat pe tot holul... Țineți minte că viața nu se măsoară numai în respirațiile pe care le avem, ci în numărul de momente care îți taie respirația!». Vocea Dianei e sinceră și discursul ei nu are gustul scorojit și leșios al serbărilor oficiale de sfîrșit de an...

Maria și Sorin Parlamentaru’
Încet-încet, prin fața elevilor și a profesorilor trec toți. Mari și mici, cu diplome de la județ ori doar de la școală, cu coronițe care-i transformă în îngeri și îi fac să nu-și mai încapă în piele de bucurie... Plîng, rîd, cercetează atenți cărțile ieftine primite drept premiu, țipă, se înghesuie unii într-alții, ascultă curioși numele noilor-chemați, îi privesc cu invidie ori îi cheamă la joacă... Fericită și binecuvîntată trebuie că e copilăria... Într-un colț, Maria plînge de saltă cămașa pe ea, în brațele unui tată neputincios. «Haida, mă, băbuță, nu mai plînge, că-ți cumpăr o înghețată! Ți-am spus să nu lipsești de la școală? Eu ți-am spus! Hai nu mai plînge, că pentru moșul tău tu ești cel mai mare premiu...» încearcă părintele să o înduplece. Maria plînge mai tare! Întrebăm de vorbă. «Pe mine mă cheamă Bran Maria Magdalena și trec în clasa patra... Plîng pentru că nu am luat premiul I. Am avut media 9,50 și nota scăzută la purtare pentru că am lipsit de la școală... Am fost bolnaaaavă!» plînge în hohote Maria în uniforma ei de școlăriță fără de noroc. În spatele ei, Stănescu Sorin e absolvent eminent de clasa a IV-a B: «E greu, e greu, e ceva foarte greu, nu puteți să vă închipuiți... Trebuie să muncești, să înveți mereu ca să poți să ai premiul I mereu... Știți, eu am mai vorbit la televizor, știu ce trebuie să spun. Sînt foarte onorat să am aceste rezultate și îmi iau angajamentul să învăț în fiecare an mai bine...». Dincolo de vorbitul «ca la televizor», Sorin ne mai spune că vrea să ajungă parlamentar și să aducă bani pentru școala lui. Școala nr. 4 din Slobozia. Școala pe care nu o vede nimeni, niciodată...

28 Iunie 2013, 08:54 (6306 vizualizări - 15 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Lucian:
(16 Iulie 2013, 20:22)
Profesore neșpăgar, n-ai înțeles mai nimic din comentarii! Școala 4 e recunoscută aici așa cum este încă: școală bună! Unde ai simțit tu cârcotașii, tu știi. Generalizarea școlilor cu cadre bune nu se poate face! Nu sunt cadre pregătite peste tot, nici măcar la oraș.
Profesor:
(15 Iulie 2013, 22:21)
Ne place sa generalizam, atunci cand e de rau.Cand un elev, un parinte, orice persoana care a trecut printr-o scoala si care apreciaza munca asidua a multor dascali , incearca sa-si arate  arate multumirea, asa simplu si incurcat, se gasesc carcotasi. Asa-i romanul ! 
Adam:
(8 Iulie 2013, 23:53)
@Ionuț. Ești tu în clasa a IV-a, cum eu sunt gay.. Oricum ideea e nobilă, mai ales în zilele astea când dascălii sunt puși la zid. Toți sunt făcuți șpăgari! Ionut, dă și numele d-nei, nu refuză dânsa așa vorbe frumoase!
Ionut:
(8 Iulie 2013, 22:21)
Scoala mea si doamna mea sunt cele mai bune ! Alaturi de familie, imi sunt tare dragi. Sunt tare mandru ca am absolvit clasa a IV-a cu rezultate foarte bune la activitatile scolare, dar si la cele extrascolare si acest lucru e datorat muncii neobosite a dascalului meu. Nu-i dau numele, pentru ca i-ar placea sa nu scot  in evidenta numai munca dumneaei, ci a tuturor profesorilor din fosta Scoala 4.Va sarut mana, doamna!
Elena de la B:
(7 Iulie 2013, 13:55)
E pacat sa nu aduceti in atentie publica multe dintre cadrele didactice, care lucreaza cu copiii de acolo foarte bine,  in  conditiile in care nu pot avea din partea parintilor mult ajutor financiar, nu ca nu ar vrea sa o faca, ci pentru ca nu au de unde. Si, cu toate acestea, doamna noastra, Zainea Manuela, o doamna profesoara , pe care o cauta toata lumea interesata sa devina OM, ne-a dus tot timpul la multa concursuri si olimpiade scolare, unde ne-am intrecut cu elevii celorlalte scoli si de unde am venit cu premii multe si importante  pentru prestigiul nostru si al institutiei de invatamant din acest mic cartier.Din seriile dumneaei , multi am mers la liceele foarte bune din oras si se poate mandri cu  zecile de copii, care au devenit responsabili in viata.Scoala aceasta ramane un lucru valoros pentru comunitate, pentru oamenii din acel cartier, lipsiti de snobismul de a te duce la o scoala de pe " PRINCIPALA", cei care stiu ca oriunde se invata. Lucrul cel mai important este SA VREI !
carmen:
(6 Iulie 2013, 16:58)
Parca la ciclul primar nu se dau note ci calificative....cum are Maria Magdalena media 9,50 in clasa a III-a? Imi explica cineva?
Adriana:
(4 Iulie 2013, 17:37)
Voi, ziarul meu preferat, de ce nu băgați comentariile decât după 4-6 ore? Nu e corect față de opinia publică! Așa vă respectați voi cititorii? Nu e prima dată! Comentariul respectiv își pierde din esență...
Cratima:
(4 Iulie 2013, 13:22)
@Ana Maria, ai grijă cu ortografia!! Faci învățătoarea de râs! Oriunde ai lucra, ortografia și exprimarea corecte te recomandă!!
ANA MARIA:
(4 Iulie 2013, 12:44)
Scoala este foarte buna,cu cadre exceptionale,care formeaza elevi nu buni ci foarte buni,de fapt oameni cu clasa mult prea sus pentru societatea in care traim...aceasta este scoala mea...in 1994 eram gandacul din clasa I la DOAMNA INVATATOARE IVAN ELENA...o doamna care cu greu o poti uita...ce ne-a invatat bune si rele si ne-a pregatit pentru o societatea frumoasa,ne-a indrumat si ne-a insamantat respectul,bunul simt...si multe valori care acumsunt pierdute de catre adolescentii din zilele noastre...toti din generatia mea am cinstit cu capul sus la capacitate cu o promovabilitate de 99.8% pe scoala...acum toti suntem invatatori,educatori,avocati,economisti,unii lucreaza pe la banci si tot asa mai departe...suntem mandrii de scoala noastra...si ne-am reintors cu drag in ea...dar acum intradevar degenerarea lucrurilor isi spune cuvantul...Pacat!
Adrian Berbece:
(4 Iulie 2013, 10:46)
Mi-ar face mare placere sa o cunosc pe aceasta scolarita, pe Maria. Pentru ca propriile lacrimi arata dorinta, puritatea si nu in ultimul rand ardoarea de a avea rezultate. Cat despre articol... unul din putinele randuri care m-au facut sa lacrimez. Nu cred ca aceste randuri aduc o defaimare scolii, ci din contra, ii vor face pe multi parinti sa dea importanta unei institutii necunoscute in Slobozia. Sunt sobozean doar de 3 ani si nu cunosc acest oras, insa astfel de articole imi dezvaluie fata orasului care, printre multe neajunsuri, poate avea si o fata sentimentala, omeneasca, demna. Felicitari pentru articol ! Cred, unul dintre cele mai bune citite !
Corina:
(3 Iulie 2013, 13:17)
Nici nu poate fi vorba de umilirea acestei școli de cartier! Paranoicilor! Fiți în continuare mândri de ea! Cine a zis altfel, pe aici? Problema este dacă mai sunt cadre didactice, ca prin 1986....Cam pai!
Mariana:
(2 Iulie 2013, 23:39)
“Monstruoasa cheie” are o semnificatie sentimentala si  temporala, nu este un KITSCH.Este infaptuita in anul in care a terminat prima generatie de elevi din aceasta scoala, altadata mai mare si FOARTE CAUTATA. Rautatile nu-si au locul aici unde fiecare spera sa creeze o lume mai buna, care sa dea trainicie acestei natii. Presa buna si apreciata de un segment important de cititori este cea corecta, netendentioasa.
PARINTE:
(2 Iulie 2013, 23:06)
Domnule reporter, ce ati vrut sa faceti prin acest articol? Ati trecut de la agonie la extaz si invers. Noi, parintii elevilor nu ne simtim mai saraci sau inferiori decat alti romani. Consideram ca daca alegem aceasta scoala, o facem pentru conducerea si intreg colectivul fostei Scoli 4, actual Seminar, pentru daruirea si apropierea cu care sunt inconjurati copiii nostri.Sunt produsul acestei scoli , iar copilul meu a terminat clasa a IV-a  tot aici. Nu ne este rusine ! SUNTEM MANDRI !!
Profesor:
(28 Iunie 2013, 18:50)
Înscrieți copiii la școli gimnaziale, pentru gimnaziu! Nu fiți snobi când nu e cazul! Școala generală e pentru V-VIII!
Adriana:
(28 Iunie 2013, 18:35)
De la Școala 4 vin în liceu bun, elevi foarte buni: disciplinați, cu foarte mult bun simț și cu o bază informațională pe care poți clădi în continuare, fără grijă. Felicitări profesorilor! A fost directoare d-na Iordache, de matematică. Excepțională! Devotată și modestă! Atunci au veni de la "patru", cei mai buni elevi, la liceu. Felicitări pentru articol! Sensibil și cu mesaj. Școala 4 are cadre bune, încă! Au plecat de-acolo unii profesori " mai la centru", dar nu știu ce-au pierdut: fără OLIMPICI, Școala 4 are elevii " Domnului Trandafir"!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
12 Iul 2026
288 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 16,937 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna iunie și trimestrul ...[citește_toată_știrea]

29 August 2023, 13:50
(6005 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Traian

Incendiu la o casă din Traian

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, vineri, 25 august a.c., în jurul orelor 21,15, pentru lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din ...[citește_toată_știrea]

28 August 2023, 17:30
(3864 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Traian incendiu


Accidente la Bițina Pământeni, Alexeni și Ion Roată

Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un accident rutier produs în satul Bițina Pământeni/Movilița, în care a fost implicat un autoturism ce a părăsit ...[citește_toată_știrea]

28 August 2023, 17:20
(3216 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia, 31 august-3 septembrie 2023: «FarmConect România-Târgul Agriculturii Românești»

Slobozia, 31 august-3 septembrie 2023: «FarmConect România-Târgul Agriculturii Românești»

La Slobozia, în perioada 31 august-3 septembrie 2023, la «FarmConect România-Târgul Agriculturii Românești» aveți ocazia în fiecare zi să vă bucurați ...[citește_toată_știrea]

28 August 2023, 16:40
(8718 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din orașul Fetești se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

28 August 2023, 14:20
(4799 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii

Joi, 24 august a.c., peste 80 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe teritoriul întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ...[citește_toată_știrea]

25 August 2023, 15:40
(2546 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la buget de 737,76 milioane de lei, în perioada ianuarie-iulie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 iulie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 737,76 milioane ...[citește_toată_știrea]

25 August 2023, 13:50
(9104 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Au fost confiscate peste 1600 tone de cereale și derivate ale acestora

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița face un prim bilanț al activităților de control desfășurate în primul semestru al acestui an. Astfel, în urma verificărilor a fost confiscată ...[citește_toată_știrea]

25 August 2023, 13:20
(13540 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din orașul Fetești se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

25 August 2023, 12:30
(3265 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 12,27 milioane de lei, în iulie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 12,27 milioane de lei. Totodată ...[citește_toată_știrea]

24 August 2023, 18:55
(7846 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Peste 4 tone de șină de cale ferată, scoasă ilegal la vânzare

Fetești: Peste 4 tone de șină de cale ferată, scoasă ilegal la vânzare

Miercuri, 23 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Transporturi Ialomița au descoperit peste 4 tone de șină de cale ferată, provenită de la linia de reparații vagoane de marfă din triajul ...[citește_toată_știrea]

24 August 2023, 18:30
(7607 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a demarat eliberarea de adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților ...[citește_toată_știrea]

24 August 2023, 14:30
(10925 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: «Șezătoarea Copiilor» la Așezământul de Artă și Cultură Religioasă «Barbu Catargiu»

Maia: «Șezătoarea Copiilor» la Așezământul de Artă și Cultură Religioasă «Barbu Catargiu»

Muzeul Județean Ialomița continuă și în această perioadă proiectul «Șezătoarea Copiilor», de data aceasta în parteneriat cu Școala Gimnazială «Barbu Catargiu» din comuna Maia. La mijlocul acestei săptămâni ...[citește_toată_știrea]

24 August 2023, 14:10
(8248 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu de intervenție la Trezoreria Slobozia

Exercițiu de intervenție la Trezoreria Slobozia

Joi, 24 august 2023, începând cu ora 7,30, va avea loc un exercițiu de intervenție la Trezoreria Slobozia, la care vor participa efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

23 August 2023, 18:20
(5965 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Slobozia

În cursul zilei de marți, 22 august 2023, polițiști de la structurile de Ordine Publică, Poliție Rutieră, Arme, exploziv și substanțe  periculoase, Investigații Criminale și Investigarea Criminalității ...[citește_toată_știrea]

23 August 2023, 17:35
(2928 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Beat la volan

În cursul zilei de marți, 22 august 2023, polițiștii rutieri au depistat, în trafic, un bărbat de 43 de ani, din județul Constanța, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Făcăeni aflându-se sub ...[citește_toată_știrea]

23 August 2023, 17:25
(10770 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Făcăeni


Fetești: La volan fără permis

Polițiștii din Fetești au depistat, în trafic, un bărbat de 46 de ani, din Fetești, în timp ce conducea autoturismul fără a deține permis de conducere. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ...[citește_toată_știrea]

23 August 2023, 17:20
(2265 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de Plată pentru «Asigurarea Recoltelor» în sectorul viticol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 15 octombrie 2023 se depun Cereri de Plată pentru Intervenția IS-V-03 «Asigurarea Recoltelor ...[citește_toată_știrea]

23 August 2023, 16:10
(6240 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,46 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna iulie 2023

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna iulie 2023, un număr de 32 de controale și 30 de verificări la contribuabili persoane fizice și juridice. În urma inspecțiilor ...[citește_toată_știrea]

23 August 2023, 15:50
(13060 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă în lunile august și septembrie

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând de miercuri, 23 august 2023 și până pe 15 septembrie 2023, se poate investi în Titlurile de Stat ...[citește_toată_știrea]

23 August 2023, 13:10
(2363 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: ANAF a publicat lista persoanelor juridice cu obligații fiscale restante, la 30 iunie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care înregistrau ...[citește_toată_știrea]

22 August 2023, 17:40
(9290 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 25 august 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 25 august 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații: Formularul 100, Formularul 112 ...[citește_toată_știrea]

22 August 2023, 16:40
(9810 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 20 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc, din cauza unui incendiu

Panică într-un bloc din Slobozia după ce un apartament situat la etajul al patrulea al imobilului a fost cuprins de flăcări luni, 21 august 2023. Incendiul se manifesta cu degajări mari de fum, care au ...[citește_toată_știrea]

21 August 2023, 19:45
(16195 vizualizări - 0 comentarii)


Ministrul Raluca Turcan, chemată de USR în Parlament ca să dea explicații despre distrugerea instituțiilor de cultură din țară

Ministrul Culturii Raluca Turcan a fost chemată de USR la comisia de Cultură din Camera Deputaților pentru a da explicații despre modificările aduse sistemului cultural din România prin inițiativele recente ...[citește_toată_știrea]

21 August 2023, 17:05
(12717 vizualizări - 0 comentarii)


Anexă în flăcări la Borănești, incendiu la o casă din Perieți

Anexă în flăcări la Borănești, incendiu la o casă din Perieți

Sâmbătă, 19 august a.c., Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă a unui cetățean din localitatea Borănești. Forțele alocate au fost o autospecială ...[citește_toată_știrea]

21 August 2023, 15:55
(8488 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții săi pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp ...[citește_toată_știrea]

21 August 2023, 15:50
(1969 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Țăndărei și Ciocârlia

Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit la un accident rutier produs în orașul Țăndărei, în care au fost implicate 2 camioane, unul încărcat cu cereale, iar cel de-al doilea cu ulei comestibil. În urma ...[citește_toată_știrea]

21 August 2023, 15:45
(4914 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la buget de 119,91 milioane de lei, în luna iulie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iulie a anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 119,91 milioane de lei, cu 2 ...[citește_toată_știrea]

21 August 2023, 13:20
(7479 vizualizări - 0 comentarii)


AJPF Ialomița: Peste 4400 de agenți economici pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care ...[citește_toată_știrea]

18 August 2023, 13:40
(10771 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă ...[citește_toată_știrea]

18 August 2023, 12:05
(5019 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...