Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Fetești: Grav accident de muncă

Doi muncitori, prinși sub un mal de pămînt! Un pompier, mort după ce pămîntul s-a surpat a doua oară!

Accident de muncă în după amiaza zilei de joi, 11 iulie a.c., la Fetești. În timpul unor lucrări la rețeaua de canalizare a municipiului, doi muncitori au fost prinși sub un mal de pămînt în timp ce săpau șanțuri de aproximativ 5-6 metri adîncime. Victime ale valului de pămînt au fost și doi militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița... Din primele informații, lucrările se efectuau în cartierul Coloniști din Fetești. Vorbim despre lucrări la rețeaua de canalizare a municipiului. Un mal de pămînt s-a surpat și a prins doi muncitori. Veniți să le acorde ajutor, au fost prinși sub pămînt și doi lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița. Vom reveni cu amănunte.

Un pompier, mort. Un muncitor, în stare gravă! Potrivit ultimelor informații, cei doi muncitori prinși sub malul de pămînt sînt în viață, unul dintre ei fiind în stare gravă. Unul dintre cei doi pompieri care au intervenit pentru salvarea muncitorilor și asupra cărora s-a surpat din nou pămîntul a decedat, în ciuda încercărilor de resuscitare ale cadrelor medicale sosite la fața locului.

UPDATE Sub malul de pămînt care a căzut în timp ce mai mulți muncitori executau lucrările de realizare a rețelei de canalizare din cartierul feteștean Coloniști au fost prinse 4 persoane. Este vorba despre 2 muncitori, de 20 și 37 de ani, și doi pompieri din cadrul Gărzii Fetești. Unul dintre cei 2 militari ISU și-a pierdut viața... El s-a asfixiat din cauza pămîntului sub care a fost prins.
«S-au efectuat manevrele de resuscitare aproximativ o oră, însă colegul nostru nu a mai putut fi salvat...» a declarat plutonierul Lăcrămioara Chirea, purtătorul de cuvînt al ISU Ialomița. În ceea ce-i privește pe cei doi muncitori, ambii sînt în afara oricărui pericol. Tînărul de 20 de ani a fost scos primul de sub maldărul de pămînt, iar cel de-al doilea, bărbatul de 37 ani, a fost scos o oră mai tîrziu, de către echipajele de pompieri sosite la fața locului. El a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean de Urgență Floreasca din București, pentru efectuarea de investigații medicale suplimentare...
Primele informații cu privire la acest accident scot la iveală faptul că vina pentru producerea tragediei de la Fetești ar fi firma care executa lucrarea de construcție a rețelei de canalizare. S-ar părea că angajatorul nu a asigurat malurile de pămînt corespunzător. Mai mult, tînărul de 20 de ani care a fost prins sub malul surpat a declarat că nici el, nici colegii săi nu aveau echipamente de protecție. «Aveam contracte de muncă, dar nu lucram cu echipament. Niciunul dintre noi nu a avut cască de protecție...» a declarat tînărul de 20 de ani.

11 Iulie 2013, 16:58 (17048 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
Accidentul de muncă nu a fost confirmat oficial
Tragedia de la Fetești se mută în instanță. Rudele muncitorilor prinși sub malul de pămînt se pregătesc de procese!
Durere fără margini la căpătîiul militarului Gabriel Boitan...

Comentariile cititorilor:


nicu:
(11 Iulie 2013, 22:56)
cu ce rasplateste statu roman acest erou va spun eu taind din salariu25%si facind reduceri de personal si un salariu de mizerie pacat de acest tinar am fost pompier 22deani PACAT dumnezeu sa l ierte
alex:
(11 Iulie 2013, 22:19)
pt marius....Garda Fetesti,Boitan Gabi il chema pe acest baiat.
marius:
(11 Iulie 2013, 20:20)
d-zeu sa il ierte.de unde era baiatul?
alex:
(11 Iulie 2013, 19:13)
Dumnezeu sa te ierte Gabi.Sincere condoleante familiei indurerate.Mare nenorocire,si mare pacat ca s-a intamplat acest lucru.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
233 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Stelnica: Au furat traverse de cale ferată

Cu ocazia desfășurării unei acțiuni pe linia prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului, agenții Postului de Poliție Stelnica au oprit pentru control trei căruțe ce se deplasau pe un drum aflat în extravilanul ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2013, 11:15
(6787 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica furt


Ialomița: Braconaj piscicol în zonele inundabile

Polițiștii Secției Rurale Stelnica au acționat joi, 11 aprilie a.c., împreună cu un reprezentant al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură în zona inundabilă a brațului Borcea, pe linia prevenirii ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2013, 10:14
(10475 vizualizări - 2 comentarii)


Sinești: Șapte răniți și un decedat în urma unui grav accident de circulație

În dimineața zilei de joi, 11 aprilie a.c., un grav accident de circulație s-a petrecut în zona localității Sinești. În urma evenimentului rutier, șapte persoane au fost rănite, iar o a opta a decedat. ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2013, 10:42
(8168 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Sălcioara: La volan, fără permis

Marți, 9 aprilie a.c., în jurul orei 00,30, polițiștii ialomițeni au depistat în trafic, pe raza comunei Sălcioara, un tînăr de 25 de ani, din localitate, care nu poseda permis de conducere. Totodată, în ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2013, 19:22
(6749 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A furat burlanele de cupru dintr-o biserică

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale efectuează cercetări cu privire la un tînăr, de 18 ani, din  Slobozia, suspectat de săvîrșirea infracțiunii de furt calificat în dauna unui ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2013, 19:04
(9259 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Bărbat dispărut de la domiciliu

Polițiștii de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 35 ani, a dispărut de la domiciliu. Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit că persoana dispărută ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2013, 19:00
(6591 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Hoți minori

Luni, 8 aprilie a.c., în urma activităților informativ-operative desfășurate de polițiști, au fost identificați doi minori de 12, respectiv 14 ani, din comuna Movilița. Minorii sînt suspectați de săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2013, 18:59
(7458 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Movilița furt copii


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

9 Aprilie 2013, 18:08


anunț

Nick Touring SRL
achiziționează
ulei comestibil uzat
(ulei de mîncare ars)

la sediile din Slobozia,
str. Rovine, nr. 12 (spălătoria NickTouring)
Autogara Nick Touring (Piața Gării)

preț 2 lei/litru
Relații la telefon 0723/790.171
program de colectare 7,30-20,00

9 Aprilie 2013, 16:53


Căzănești: Hoți la grădiniță

Polițiștii efectuează cercetări față de doi tineri, de 16 și 18 ani, din orașul Căzănești, respectiv comuna Sfîntu Gheorghe, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. În fapt, suspecții, în ziua ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:17
(8233 vizualizări - 1 comentariu)


Bucu: A circulat cu un autoturism neînmatriculat

Vineri, 5 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Bucu, un bărbat, de 31 de ani, din Fetești, în timp ce conducea un autoturism avînd autorizația de circulație provizorie expirată ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:15
(7523 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 23 de aparate de jocuri mecanice, confiscate de polițiști

În perioada 4-5 aprilie 2013, efective de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliției Române, au demarat acțiunea «Mecano» ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:13
(8172 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Ambasadorul Danemarcei s-a întîlnit cu autoritățile județene

Ambasadorul Regatului Danemarcei în România, Michael Sternberg, a întreprins o vizită oficială în județul Ialomița vineri, 5 aprilie. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Instituției Prefectului județului ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:12
(6308 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Artă în spatele gratiilor

Vineri, 5 aprilie 2013, deținuții Penitenciarului Slobozia și-au testat deprinderile artistice. Ei au fost protagoniștii unei piese de teatru, a cărei reprezentație s-a desfășurat în spatele gratiilor. ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:11
(8307 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescenți cercetați de Poliție

Polițiștii din Fetești instrumentează un dosar privind comiterea infracțiunii de «furt calificat», faptă săvîrșită de 3 adolescenți cu vîrste cuprinse între 16 și 18 ani. Potrivit informațiilor oamenilor ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:10
(8509 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Țăndărei: Neatenția era să-l coste viața

Un bărbat de 47 de ani, din Țăndărei, a fost rănit, după ce a fost lovit de o mașină. Bărbatul a încercat să traverseze strada prin loc nepermis și fără să se asigure. Șoferul care l-a lovit pe pietonul ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:09
(8395 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prinși în timp ce încercau să fure o conductă

Doi bărbați, cu vîrste de 41 și 39 de ani, sînt cercetați sub acuzația «furt calificat», după ce au fost prinși de polițiștii din Fetești în timp ce încercau să fure o conductă aflată în incinta unei stații ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:07
(8542 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


IPJ Ialomița: «Să știi mai multe, să fii mai bun!»

În săptămîna 1-5 aprilie 2013, polițiștii ialomițeni au desfășurat activități de educație anti-infracțională și anti-victimală dedicate copiilor din mediul preșcolar și școlar. Pe parcursul celor 5 zile ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:05
(7175 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Acțiune preventivă

Polițiștii au organizat și desfășurat în cursul zilei de vineri, 5 aprilie, pe raza comunei Bărbulești, o acțiune pe linie de prevenire a criminalității în mediul rural. Pe timpul desfășurării activităților ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 15:16
(7217 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pericol de inundații pe Dunăre în zona Fetești

Brațul Borcea amenință să iasă din matcă. Autoritățile din 7 localități aflate pe malul stîng al brațului sînt în alertă. Toate acestea din cauza unei avertizări Cod Galben de inundații emisă de Institutul ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2013, 17:32
(11129 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa în Țăndărei!

Pentru executarea unor lucrări de cuplare a unei conducte de alimentare cu apă la conducta magistrală din orașul Țăndărei, lucrări executate în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, SC RAJ ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2013, 18:32
(7479 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Sergiu Băhăian, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare în dosarul crimelor de la Constanța

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au dispus, la începutul acestei săptămîni, condamnarea definitivă a lui Sergiu Băhăian. Acesta a primit o pedeapsă cu închisoarea pentru 26 de ani pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2013, 17:34
(13927 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

2 Aprilie 2013, 19:35


anunț angajare

Firmă de curățenie angajează personal curățenie birouri
Serviciul se efectuează în Slobozia, zona B-dul Chimiei, zilnic de luni-vineri, 2,5-3 h/zi, salariu 250 lei/lună.
Pentru informații 0268/211.000 sau 0737/211.000

2 Aprilie 2013, 16:13


Ialomița: A evadat de sub escorta Poliției

Ialomița: A evadat de sub escorta Poliției

Caz fără precedent la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița. Un tînăr de 24 de ani, condus sub escortă la Curtea de Apel București pentru a fi judecat într-un dosar privind infracțiunea de «trafic ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2013, 15:28
(17701 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton la un pas de moarte

În după-amiaza zilei de vineri, 29 martie a.c., pe șoseaua de centură a municipiului Slobozia s-a produs un accident rutier. Un bărbat de 46 de ani a fost lovit pe trecerea de pietoni de un autocamion. ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2013, 18:03
(8183 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Jandarmii ialomițeni, în sărbătoare

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița se pregătesc de sărbătoare. În cadrul unei conferințe de presă desfășurată vineri, 29 martie a.c., oficialii din cadrul instituției au anunțat ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2013, 17:57
(10936 vizualizări - 1 comentariu)


Grivița: Cercetați pentru «dare de mită»

În seara zilei de joi, 28 martie a.c., agenții postului de Poliție Grivița au sesizat ofițerii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Ialomița cu privire la faptul că doi cetățeni prinși în ilegalitate ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2013, 17:56
(12120 vizualizări - 5 comentarii)


Sobozia: «Școala Altfel» la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia va desfășura ample activități în cadrul campaniei inițiată de Ministerul Educației «Să știi mai multe, să fii mai bun». Sub sloganul «Școala Altfel» ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2013, 17:55
(6046 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 11 tineri, cercetați pentru «furt calificat»

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări cu privire la 11 tineri din județ, cercetați pentru comiterea infracțiunii de «furt calificat», suspecților fiindu-le întocmite dosare penale. 8 dintre tinerii ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2013, 16:00
(5099 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița furt


Ultimele comentarii
Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...