Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Trofeul Tinereții», festivalul festivalurilor românești

A 46-a ediție a concursului de muzică ușoară de la Amara

«Trofeul Tinereții», festivalul festivalurilor românești

Ca să te bucuri de «Festivalul Tinereții» de la Amara, trebuie să-l iubești necondiționat. Adică să închizi ochii și să nu vezi că anul acesta autoritățile locale au închinat Festivalul Antenei 2 de dragul unei audiențe naționale iluzorii, să ignori calitatea precară a sonorizării, să fii îngăduitor cu performanțele fosilelor muzicale care au urcat pe scenă și să consideri un rău necesar mai binelui viitoarelor ediții condițiile de cămin cultural de țară în care s-a desfășurat evenimentul. Cine a reușit să facă acest lucru în cele două zile de Festival, a fost fericit. Pentru că, în ultimă instanță, rolul acestei manifestări nu are legătură cu meschinele orgolii ale oficialilor județeni, cu viitorul muzical al concurenților, ori cu afacerea de 2 miliarde, cît a ajuns să coste anul acesta.... Nu! «Festivalul Tinereții» este un simbol, un vis pe care cei 2000 de spectatori care au fost în fiecare seară acolo au ales să-l trăiască voluntar, o poveste de dragoste dintre muzica ușoară românească și publicul acesteia... Iar secretul longevității și aprecierii de care se bucură an de an îl reprezintă memoria colectivă a zecilor de generații care s-au născut, au crescut și trăiesc cu bucuria neprețuită pe care o oferă atît de generos... muzica ușoară românească!
Un festival «în direct» A 46-a ediție a Festivalului de la Amara s-a dorit a fi pasul către modernitate. După experiența TVR de anii trecuți, autoritățile locale au decis că soluția reinventării și relansării Festivalului o reprezintă transmiterea lui «în direct» de Antena 2. Decizia s-a dovedit a fi una nefericită în condițiile în care infrastructura locației, la fel de veche ca Festivalul însuși, a trădat, iar lentoarea aparatului logistic al administrației a dat peste cap rigorile unei transmisiuni «în direct». Așa a ajuns Festivalul să beneficieze și anul acesta de o pană de curent în ultima seară, din cauza unui Dorel care nu a izolat corect un cablu, așa s-a dat peste cap programarea stabilită inițial (Horia Brenciu a cîntat cu o oră și jumătate întîrziere) și tot așa sonorizarea, punctul forte al oricărui festival, s-a auzit din fața televizoarelor «execrabil», iar din fața scenei «deplorabil». Prețul acestor bîlbe nepermise în condițiile în care administrația locală gestionează de 12 ani acest eveniment l-a făcut pe producătorul de la Antena 2 să exclame: «E prima și ultima oară cînd mai venim aici! Prea mulți șefi pe metru pătrat!». Însă, dincolo de aceste aprecieri mai mult sau mai puțin subiective, ceea ce contează este dorința de a face pași înainte, după cum a declarat primarul Victor Moraru: «Este o mare realizare faptul că am reușit televizarea în direct a Festivalului. Sînt mîndru de această reușită și le mulțumesc tuturor colaboratorilor noștri. Acesta este doar începutul... Vom înceca, an de an, să îmbunătățim ceea ce oferim publicului. Și, deși cea de-a 50-a ediție pare departe, vă asigur că ea va exista și că pregătim tuturor surprize de neuitat!».
Un festival fără vînători de premii... Așa cum vă explicam însă, Festivalul de la Amara nu se reduce la organizare. Iar celor 2000 de spectatori prezenți în fiecare seară în grădina de vară nu le-a păsat nici de sonorizare, nici de discursurile stupide ale lui Cristi Brancu, considerat de majoritatea vocilor oficiale din Festival «cel mai prost prezentator de la facerea festivalurilor încoace»... Pentru public, ceea ce a contat cu adevărat au fost vocile artiștilor prezenți în concurs, dăruirea lor și emoția pe care au reușit să o transmită de cîte ori au urcat pe scenă. Și, susțin organizatorii, aceste senzații, această magie a fost posibilă în condițiile în care mai mult de jumătate dintre concurenții prezenți la Amara pe 2 și 3 august au fost voci noi, extrem de tinere și mai puțin interesate de premii. «Jumătate dintre acești copii au sub 19 ani... Se află la primele apariții pe scenă și, cu siguranță, la prima apariție pe scena Festivalului. Ce vreau să spun... Amara nu mai este considerat, ca în alți ani, o trambulină obligatorie... Există alternative! De aceea, anul acesta nu au existat ceea ce noi numim „vînătorii de premii“. Au fost doar voci curate, majoritatea foarte, foarte bune, care au avut toate atributele pentru a cuceri publicul. Iar premiile au fost meritate! Festivalul de la Amara este un festival cinstit! Asta e magic aici. Că instinctul publicului se întîlnește cu decizia juriului...» a declarat Cristian Obrejan, directorul artistic al Festivalului. În aceste condiții, cele 6 distincții acordate (două mențiuni, trei premii și «Trofeul Tinereții») au fost aplaudate la scenă deschisă și au făcut uitate toate umbrele de pe obrazul Festivalului.

«Trofeul Tinereții» a plecat la Vaslui
Dacă la ediția de anul trecut «Trofeul Tinereții» a fost cîștigat de Cristina Vasiu din București, în 2013 cel mai mare premiu al Festivalului Amara a ajuns la Vaslui. «Trofeul Tinereții» a fost obținut de Iulia-Elena Manolache, de 17 ani. Elevă la un liceul din Vaslui, Iulia a convins jurații că merită să obțină cea mai mare distincție a concursului muzical organizat în Ialomița cu melodiile «O mie», hit interpretat de participanta Moldovei la Eurovision 2013, și «Focul», melodia care a făcut-o celebră pe Laura Stoica. «Sînt foarte emoționată pentru că am obținut acest premiu și, evident, nu mă așteptam. Am interpretat piesele care mă reprezintă cel mai bine. Mulțumesc tuturor pentru susținere și, da, vreau să urmez o carieră în muzică!» ne-a declarat cîștigătoarea «Trofeului Tinereții». Printre laureații Festivalului Amara, ediția a 46-a, s-a numărat și Adriana Gavrilă, participanta care a reprezentat județul Ialomița la acest concurs. Ea a obținut locul II. «Să participi la un festival așa cum este Amara și să obții un premiu este o mare realizare. Mulțumesc juriului pentru că a avut încredere în mine...» ne-a declarat tînăra concurentă. Printre laureații Festivalului Amara s-au mai numărat și Elena Chirvase, 18 ani, din Vaslui, care a obținut locul I, Rodica Tudor, 23 de ani, din Ploiești, concurentă ce a obținut locul III. Mențiunile I și a II-a au fost acordate tînărului Teodor Manciulea, 17 ani, din Buzău și Ioanei Gherghina, 19 ani, din București.

Opinii oficiale despre «Trofeul Tinereții» ediția a 46-a
Cristian Obrejan, director artistic al Festivalului: «Ca să realizezi acest concurs îți trebuie multe... O piesă scrisă pentru fiecare concurent în parte, trebuie prezență scenică, o trupă de dansatori în spate. Fiecare trebuie să prezinte un adevărat show. Cîștigătoarea din acest an, cu siguranță, va ajunge departe!»
Horia Moculescu, președintele juriului «Trofeului Tinereții»: «Concurența a fost extrem de strînsă. Ne-a fost foarte greu să decidem. Dacă anul trecut erau diferențe majore între participanți, anul acesta am deliberat la sutimi... Amara a avut anul acesta voci excelente!»
Victor Moraru, primarul orașului Amara: «Mi-au plăcut foarte mulți concurenții din acest an. Să știți că premiile au fost date pe merit, iar asta este o caracteristică a Festivalului de la Amara. Dacă la alte festivaluri de profil există discuții cu privire la obiectivitatea acordării premiilor, la noi nu este cazul de așa ceva...»

Horia Brenciu a salvat recitalurile Festivalului
Festivalul de la Amara rămîne un festival sărac și provincial. Finanțat doar de la bugetul local și din buzunarele cîtorva potențați locali, bugetul oficial al Festivalului este la fel de jenant ca indiferența oficialilor județeni. Dincolo de motive însă, această carență se reflectă evident în calitatea recitalurilor și a artiștilor invitați să concerteze. Anul acesta a fost un an al «fosilelor muzicale». Iar aprecierea, jurăm, aparține fanilor acestor fosile muzicale...
Șlapi ortopedici și dosuri goale Prima seară a Festivalului de la Amara a oferit, pe lîngă desfășurarea de corzi vocale a celor 13 concurenți, învelită în prezentarea incoloră, inodoră și insipidă a lui Cristi Brancu (bine că Oana Turcu nu a dat, la rîndu-i, cremele de slăbit pe microfon!), 4 recitaluri de coșmar. Am văzut un Adrian Romcescu fosilizat și transpirat mai ceva ca Gabriel Cotabiță în vremurile sale de glorie, adus în șlapi ortopedici pe scenă pentru a se interpreta pe sine. Negăsind resurse, a apelat la repertoriul lui Tom Jones, răspunsul din partea publicului fiind inexistent. Despre Deep Central nu putem spune mare lucru, pentru că rareori ni s-a întimplat să nu ne dăm seama cînd începe și cînd se termină un recital... Vă putem oferi însă detalii amănunțite despre anatomia dansatoarelor Corinei, o hartistă pe care au salvat-o de la pornografie în direct doar cele 20 de copile pe care le-a invitat să danseze alături de ea la finele recitalului. Însă marea revelație a serii a reprezentat-o Leo Iorga și trupa sa. Revenit la viață după ani buni de absență, la vîrsta la care bunicii pun corzile vocale în cui, acesta a înșiruit fără cap și coadă aceleași hituri optzeciste ale trupei Compact pe care nici măcar nămolul din Amara nu le mai poate scăpa de reumatism. De altfel, nici măcar turiștii din stațiune, fără obligații duminicale, n-au avut puterea de a rezista, și au părăsit teatrul de vară, căutînd-o la camere pe «fata din vis». Cei care au rămas însă, cam jumătate, au fredonat minute în șir și ar fi cerut, cu siguranță, și bisuri, dacă nu le-ar fi fost teamă că tamburina din mîna starului ar putea face infarct «în direct»...
Un profesionist printre diletanți A doua seară a făcut să pălească pînă și thriller-urile consacrate. Cu o pană de curent în plin recital al Andreei Bănică (o merita, dansatoarele ei au fost mai puțin spectaculoase decît cele ale Corinei!) și o sonorizare mai proastă decît în seara precedentă, festivalul părea definitiv compromis. Nici măcar prezența pitorească a Cristinei Vasiu, cîștigătoarea de anul trecut a Trofeului, nu a putut alunga senzația de festival de provincie, televizat... Timpii de emisie «în direct» au scăzut dramatic, programul a fost dat peste cap definitiv, iar Alin Oprea, starul de la Talisman rămas fără voce și fără resurse muzicale, a plictisit și speriat minute în sir, reușind cu greu să recîștige publicul cu singurul său hit cu priză la public, respectiv «E ziua ta, iubito». Seara a fost însă salvată, magic am spune, de la fiasco, de Horia Brenciu. Dincolo de fițele sale de star (staff-ul său tehnic a cerut «fotografii fără blitz, ca să nu-l orbiți înainte de a intra pe scenă...»), Horia Brenciu s-a dovedit un profesionist perfect echipat pentru orice fel de scenă, orice tip de sonorizare și orice situație. «E un show-man total, cu un simț înăscut al spectacolului. Are voce, are prezență scenică, are o personalitate puternică, e gentil...» ne-a declarat copleșită de emoție Ioana Ionescu, una dintre spectatoarele care a vibrat la unison cu muzica lui Horia Brenciu preț de mai bine de o oră. Una peste alta, «Trofeul Tinereții» Amara 2013 s-ar cuveni să rămînă profund îndatorat omului care a salvat seara și Festivalul... cu o condiție. Și Horia să-și amintească de vremurile cînd, aflat în cădere liberă, a găsit la Amara adăpost, sprijin și bani albi pentru zilele negre ale carierei sale...

7 August 2013, 17:20 (8951 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
«Let’s Make Amara Great Again!»
Bătălia pentru viitorul sistem de apă și apă uzată de la Amara
Fals tratat de administrație marca Moraru
Vasluianca Iulia Elena Manolache a cîștigat «Trofeul Tinereții» Amara 2013!
«Trofeul Tinereții», REINVENTAT

Comentariile cititorilor:


:-)):
(12 August 2013, 00:36)
Daca s-a facut.... apar intrerebari de genul: 1) De ce s-au cheltuit banii pe "prostii" 2) De ce s-a acut asa si nu invers 3) De ce a fost sunetul prost 4) De ce nu stiu ce...
Monica:
(9 August 2013, 20:55)
Sa va fie rusine ca publicati asemenea cuvinte! Nu ar trebui sa va mai fie permisa intrarea la acest festival. Josnic! festivalul a fost unul de exceptie,concurentii foarte buni,sunetul intr-adevar a lasat de dorit,insa in ansamblu ,a fost un eveniment frumos.
Adriana:
(9 August 2013, 20:00)
V-am scris cateva randuri mai devreme....nu vad comentariul meu aici, afisati doar ce va convine...ce lasi
Neli:
(9 August 2013, 10:42)
Ce articol mizerabil, mai baieti, voi ati organizat vreodata ceva, in afara de a iesi la o bere cu colegii de serviciu. Eu cred ca voi ati fost la alt festival, voi ori n-ati fost acolo ori va plateste cineva sa scrieti prostiile astea. Asta este motivul pt care nu va mai cumpara nici dracu, cum sa dezinformezi in halul asta ! Da, sunt de acord că este loc de mai bine, dar sa scri un articol asa mizerabil este nepermis mai ales ca am fost la festival si chiar mi-a placut.
Amarastean:
(8 August 2013, 23:06)
Important este că fetivalul își are un nume încă un industria muzicală. Și că încă mai lansează talente. Câștigătoarea de anul trecut deja contract cu Cat Music, Are un videoclip scos singură. Are colaborări și cu alți artiști. Bine, probabil au vazut-o la vocea româniei :-))
SORIN:
(8 August 2013, 10:03)
parte din "generația tânără", Horia Brencu este un solist complet, concurentul "la mustață" al celuilalt showman de excepție - Ștefan Bănică jr.. P.S.: Dacă-mi e dor de cineva, e veșnic tânărul Aurel Moldoveanu, "bătrânul" edițiilor fesivalului de la Amara din vremurile sale bune, astăzi un folkist remarcabil, binecunoscut și îndrăgit.
SORIN:
(8 August 2013, 09:22)
Într-adevăr, articolul este cam dur și puțin cam nedrept. "Fosilele" la care se face vorbire, în scris, n-au venit de capul lor, ci au fost invitate. "Talisman" se vrea a fi un artefact, dar nu mai e nimic din ce-a fost. Alin Oprea, cu "discursul" său introductiv, nu cred să fi mișcat pe cineva spre... lacrimi. Poate sunt un pic subiectiv, dar mie mi-a plăcut întotdeauna "Compact",  cu timbrul vocii deosebit și de neconfundat al vocalistului Paul Ciuci, cu solo-urile de excepție ale lui Adi Ordean, cu profesionalismul total al "clăparului" Vladimir (Vlady) Cnejevici, ca să nu mai vorbim de regretatul basist, Teo Peter. Iată că au rămas "pe scenă" peste treizeci de ani deci, o trupă longevivă, chiar dacă a suferit câteva modificări de componență. În ceea ce privește calitatea, în ansamblu, a lăsat mult de dorit, mai ales privind sonorizarea, chiar "în direct". Cei de la Antena 2 să nu se umfle-n pene, fiindcă sunt direct răspunzători de calitatea unei asemenea transmisii, ca să nu mai vorbesc de introducerea spoturilor publicitare tocmai când o interpretă era în plină desfășurare, la seara a doua mă refer. Să fi vrut să acopere pana de curent?! Nu știu, fiindcă nu s-a spus nimic pe post. Cristi Brancu - un tip simpatic, dar fără calități de prezentator de anvergura unui Tavi Ursulescu, fratele acestuia - Florin Silviu - specializat mai mult în jazz, jazz-rock și alte genuri ale muzicii "grele", Carmen Movileanu sau, de ce nu?", Iuliana Marciuc, ca să nu mai vorbim de solistul Ricky  Dandel. Octavian Ursulescu era considerat Cristian Țopescu al prezentării muzicii ușoare. Cunoștea multe amănunte din viața și activitatea fiecărui concurent, iar prezentarea lor era făcută astfel încât să nu plictisească, dimpotrivă. Chiar dacă și el face parte din "fosile", este una valoroasă, chiar dacă unii "profesioniști" îl consideră uzat. Căutați printre "fosile" și veți găsi mulți oameni valoroși, precum pianistul și compozitorul de excepție Horia Moculescu. Chiar dacă face
IULIA:
(7 August 2013, 20:55)
Nu-mi vine sa cred cum prezentati acest Festival, am fost in gradina de vara de la Amara in ambele seri si nu am simtit in public ca ar fi ceva in neregula. Toti spectatori de la Festivalul Amara au fost fericiti ca acest festival se organizeaza an de an si ca acest judet mai organizeaza asfel de evenimente care sunt din ce in ce mai putine. Din articolul dvs se trage, cu usurinta, concluzia ca la acest festival,, de provincie'' cum spuneti dvs, avem si o presa de provincie care sa deranjat de transmisia in direct a postului Antena 2 . Problema este ca Antena 2 este un post national iar voi sunteti un ziar de bloc caruia acum i sa dat ocazia sa latre la stapan. Ce pacat ca nu intelegeti, latratul asta la stele pe care il practicati voi nu ajuta cu nimic pe nimeni, acest misto de taranusi a dus acest judet in prapastie iar acum ati avut ocazia sa va faceti de ras, si n-ati pierdut-o, felicitari ! MULTUMIM ORGANIZATORILOR PT CA OFERA OCAZIA SA SE AUDA DIN CAND IN CAND SI DE ACEST JUDET.    

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
218 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(213 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(615 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(127 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(124 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(648 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(176 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(133 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(164 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(351 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(351 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(339 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1217 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(782 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(746 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(806 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1355 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1249 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1435 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1425 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1621 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1789 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1924 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2434 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1926 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1691 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1597 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1678 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4157 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2689 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...