Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Adio, Cora, dar rămân cu tine!

Primarul Sloboziei poate, dar nu vrea

Adio, Cora, dar rămân cu tine!

De un de zile, noua administrația locală așteaptă finalizarea noului supermarket din Slobozia. Așteptarea înseamnă bani pierduți și perpetuarea unei situații intolerabile în condiții normale. Timis Investment, concesionarul celor 4,6 hectare de teren, are de plătit administrației locale o redevență de 2 milioane de lei, iar firmei Constrif, care a realizat lucrările pînă la acest moment, alte 2,5 milioane de lei. Primarul Alexandru Stoica refuză însă adoptarea oricăror măsuri coercitive care să forțeze intrarea firmei în legalitate!

Uite hipermarketul, nu e hipermarketul
Susținut necondiționat de către administrația Ionașcu, hipermarketul de la Pepinieră rămîne unul dintre proiectele păguboase din care administrația locală nu mai poate ieși. Oficial, hipermarketul ar fi trebuit să fie finalizat anul trecut, la sfîrșitul primăverii. Însă lucrările au întîrziat nepermis, iar dezvoltatorul, Timis Investment, se află în plină criză financiară și de management. O dovedește, înainte de toate, redevența neplătită de aproape 2 ani, care se ridică la valoarea de 2 milioane de lei. Întrebat public ce va face pentru recuperarea acestor datorii, primarul Alexandru Stoica a refuzat o poziție radicală. «Credeți că eu nu vreau?! Vreau! Dar, dacă îi sperii, mi-e că nu mai vine nimeni în locul lor!» ne-a declarat acesta mascînd astfel imobilitatea administrativă a Primăriei Slobozia. Reamintim că terenul concesionat de către Timis Investment are o suprafață de 4,6 hectare, iar supemarketul, comandat de către lanțul Cora România, ar fi trebuit să aibă o suprafață construită de 12000 de metri pătrați... La problemele semnalate mai sus se adaugă și faptul că populația orașului Slobozia a scăzut sub 50 de mii de locuitori, fapt care diminuează semnificativ interesul pentru zonă. În schimb, Cora România a deschis în urmă cu o săptămînă cel de-al doilea hipermarket în Constanța...

Constrif, victimă colaterală a investițiilor administrative
Însă cireașa de pe coliva acestei investiții sortită eșecului încă de la demararea proiectului o reprezintă dificultățile financiare apărute la plata lucrărilor. Potrivit informațiilor oficiale, Timis Investment datorează constructorului care a executat lucrarea circa 2,5 milioane de lei. Și acesta nu este singurul datornic al firmei. Pe listă se adaugă, previzibil am spune noi, și administrația locală. Potrivit acelorași date oficiale, valoarea datoriilor pentru lucrările realizate de SC Constrif pentru administrația locală se ridică la aproximativ 2 milioane de lei. Cornel Anghel, reprezentantul firmei, susține însă că aceste datorii se află în grafic. «Este vorba despre datorii pentru lucrările executate la stația de tratare, vreo 13 miliarde, pentru centrul multifuncțional de la Bora, aproximativ 2 miliarde, și de alte 2 miliarde pentru lucrările de la Pepinieră... În acest ultim caz, la Pepinieră, din cauza modului în care s-a derulat lucrarea, mai există lucrări nerecepționate de vreo 3 miliarde de lei. Dar plățile sînt în termene, nu cred că există motive reale de îngrijorare...» ne-a declarat acesta. Deși conciliantă, declarația lui Cornel Anghel este infirmată de o declarație anterioară a primarului Alexandru Stoica. În urmă cu o lună și jumătate, acesta declara public: «Avem facturi neplătite pentru investițiile de la Pepinieră. Habar n-am de ce, habar n-am ce s-a lucrat... Acum facem inventarul, o să vedem ce e de făcut!».

7 August 2013, 16:46 (14773 vizualizări - 30 comentarii)

Citiți și:
A început bătălia pentru Slobozia
Alexandru Stoica, fostul primar al Sloboziei, a scăpat de închisoare
Primăria Slobozia caută arhitect-șef

Comentariile cititorilor:


cineva:
(3 Septembrie 2013, 17:32)
Saracii Ialomitene, ce va trebuie Cora? Ati innebunit? Mai aveti un pic si veti ajunge someri 70% dintre voi, locuitorii Sloboziei  si mai vreti Cora?
nemultumitu':
(14 August 2013, 20:23)
Eroare - nu sunt Adriana . nu-l cunosc pe Sorin , dar imi plac oamenii care se exprima corect si scriu corect . Si cred cu tarie in dreptul fiecaruia de a-si exprima opinia . Incetati sa va dati presupunerile  drept judecati de valoare . Si - comentati pe marginea articolelor - avem multe probleme in urbe si putem trage semnale de alarma cand ne sunt incalcate drepturile .
@nemultumitu' AKA Adriana:
(14 August 2013, 15:20)
Aoleo Adriano,cit pe ce sa ma pacalesti!Faci ce faci si iti esprimi admiratia pentru Sorin.N-are nevoie de ea,ego-ul lui e si asa supradimensionat.Vad ca n-ai invatat lectia.Nu ti-a spus mamicuta ta ca atunci cind doi oameni au o disputa nu e frumos sa te bagi neinvitata si sa dai la gioale unuia dintre ei,acesta nefiind Sorin?Denota proaste maniere.Vezi sa nu ti-o iei iar.
atentionare:
(14 August 2013, 14:25)
Primare, sa nu cazi din pat!
JUDECA:
(14 August 2013, 14:13)
S-ar fi pierdut sute de locuri de munca pentru parintii altor copii.
nemultumitu':
(14 August 2013, 09:41)
Ciudata intoarcere de situatie si ciudati oameni ! Am citit toate comentariile si imi dau seama ca logica nu face "casa buna" cu multi de pe aici ! Sorin si-a exprimat parerea cu privire la articol intr-un mod cat se poate de pertinent . De ce a ajuns subiectul comentariilor - mi-e greu sa inteleg ! Poate pe unii ii deranjeaza ca se exprima corect?! Eu cred ca cei de la Primarie sunt "varza" , clar cu gandire si atitudine comunista , care nu se gandesc decat cum sa profite cat mai mult de pozitia lor actuala ! Cora , dupa parerea mea , ar fi stricat socotetile Kauflandului , dar ar fi adus cateva locuri de munca pentru copiii nostri .
amalgam:
(12 August 2013, 10:47)
schema de politician roman corupt, se semneaza contractele,SE IA SPAGA ,  se taie pamblici de inaugurare ocazie cu care se rinjeste ceva fasole in ochii electoratului si apoi se lasa treaba pur si simplu in aer, toti si-au laut niste bani usor, se incepe apoi sa se dea vina pe zeci de basme populare si asa se guvenreaza un popor prost,dobitoc pina in maduca oaselor. Cind ies astia in public, de ce mama dracu nu nu ii huliti mai slobozeni idioti? e asa de bun micul ala si muzica aia gratis?  de cite ori n-au iesit in public ionascu, sandu, ciuperca,musoiu,neascu sau mogoloidul ala inaltsi nimeni n-a scos un marait?
SORIN:
(12 August 2013, 08:42)
Îmi pare rău să constat cât de penibili pot fi unii. Eu consider că am postat comentarii pertinente, fără atac la persoană, decât în cazurile, și au fost destule, mai ales ale unor frustrați de necunoaștere, în care am fost bălăcărit ca și acum de unii "profesioniști", clar semidocți. În ceea ce privește faptul că atrag deseori atenția asupra corectitudinii scrierii, ar trebui să bucure, dar, iată, cine credeți că se revoltă?! ANALFABEȚII!!! Normal, întotdeauna căcații scriu în loc să pută (citat din Eminescu, pentru viitorii "comentatori").
Țurcanu:
(11 August 2013, 10:03)
A reapărut o temă în com. nelegată de CORA. Profesorii și părinții cu mita la BAC 2012. Nu mai e mult, răbdare, va fi o reabilitare a justiției. Credeți?!
@SORIN:
(11 August 2013, 09:20)
Si mai las-o in pace pe Ionica cu analizele tale gramaticale ca nu intereseaza  pe nimeni iar femeia are treaba.
@brain:
(11 August 2013, 09:12)
Bai SORINE,iti dai like-uri singur?
brain:
(11 August 2013, 08:17)
de acord cu dodel 
@@wfb:
(11 August 2013, 00:55)
@wfb Și dacă au primit telefoane de la ISJ în persoana generalei, ei, prof. verticali, s-au aplecat urgent! Dă-i dracu de corupți că șpăguiau de ani de zile...hoții! Auzi? au primit telefon! Săracii, le-a pus cineva sula-n coaste...! ia tu și dă-mi și mie! Le urla foamea-n glandă!? Măcar să ia ce merită!
@wfb:
(10 August 2013, 14:26)
@wfv: dacă tu ai găsit ac inform și este reală, ar fi fb!!!! Prea mare șpăgări!! Mulți implicați: au dat sau au luat bani pt note la bac 2012! Barcari e implicată și Nica, Stere, Dinu, Manea, Iancu, Păpușa drăguta, de la urziceni...cei dați prin presă! Așteptăm advărul.
@nicolae:
(10 August 2013, 13:00)
@nicilae- dacă E lege in românia!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
225 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul Call Center pus la dispoziția clienților RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale utilizatorilor. Serviciul funcționează sub forma ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2025, 08:25
(5306 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 1,25 milioane de lei pentru renta viageră agricolă aferentă Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie-1 septembrie 20 ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 13:40
(6490 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale și neletale!

Percheziții domiciliare la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale și neletale!

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în localitatea Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:30
(20177 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 110 locuri de muncă la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Vineri, 10 octombrie 2025, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți. În vederea participării la această acțiune, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:20
(3454 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Bărbulești

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii și procurorii din Urziceni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară pe raza localităților Urziceni și Bărbulești la domiciliile unor persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 16:00
(5131 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 14 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 9 octombrie 2025, în cadrul unei acțiuni de amploare, polițiștii ialomițeni au instituit filtre rutiere în localitățile Urziceni și Bărbulești. Au fost oprite pentru verificări mai multe ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:50
(3197 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

În baza Planului de Acțiune Pirotehnic 2025-2026, polițiștii au descoperit articole pirotehnice expuse ilegal la vânzare într-o unitate comercială din Slobozia. Articolele erau din ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:10
(6612 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Bărbați reținuți de polițiști pentru diverse infracțiuni

Marți, 7 octombrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din Urziceni, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore față de doi bărbați din comuna Manasia. Aceștia sunt cercetați după ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:15
(4984 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 7 octombrie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:10
(3392 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița, la această oră, efectele avertizării Cod Roșu de ploi abundente s-au resimțit în localitățile Slobozia ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 08:00
(10882 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizării Cod Roșu, conform căreia la nivelul județului Ialomița sunt prognozate ploi abundente,  iar cantitățile ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 14:00
(2727 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni în timp ce încerca să intre într-un supermarket din Fetești având asupra sa un cuțit cu lama ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:55
(8185 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,58%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2025

La sfârșitul lunii august 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4369 șomeri (din care 2058 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:45
(4202 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Roșu de ploi abundente. Avertizarea intră în vigoare marți, 7 octombrie 2025, la orele 21,00, și ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 09:10
(6685 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență!

Ca urmare a avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, care anunță ploi abundente, intensificări ale vântului și vreme rece în această perioadă, RAJA Constanța a activat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2025, 13:15
(2954 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, până la data de 28 octombrie 2025, primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat î ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 13:50
(4522 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Doi bărbați, reținuți după ce ar fi bătut un alt tânăr în plină stradă!

Joi, 2 octombrie a.c., polițiștii din Fetești au reținut doi bărbați, bănuți de comiterea infracțiuni de «tulburarea ordinii și liniștii publice». În fapt, polițiștii au fost sesizați ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 12:05
(5281 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor rutieri la Ciulnița

Acțiune a polițiștilor rutieri la Ciulnița

Joi, 2 octombrie a.c., în intervalul orar 09,00-13,00, polițiștii rutieri din Slobozia au desfășurat o acțiune rutieră în localitatea Ciulnița, având ca obiective principale creșterea ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 11:50
(508 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 17:15
(1929 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități preventive desfășurate în cadrul Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în cursul acestei săptămâni, o serie de activități educativ-preventive la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia, dedicate ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:50
(4193 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Anunț de recrutare pentru tinerii care vor să devină jandarmi

În perioada septembrie-decembrie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:40
(8482 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Șoferi» fără permise, surprinși la volan

Miercuri, 1 octombrie a.c., în jurul orei 3,00, pe strada 1 Decembrie din comuna Gura Ialomiței, polițiștii din Platonești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un t ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:45
(2942 vizualizări - 1 comentariu)


Borănești: Lemne tăiate ilegal, căruțe confiscate

Marți, 30 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Urziceni au depistat în extravilanul comunei Borănești două căruțe ce transportau material lemnos. După ce au fost identificați ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:40
(6504 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat la cantitățile de motorină aferente trimestrului III 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, în perioada 1-31 octombrie 2025 inclusiv, pot depune Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:05
(4084 vizualizări - 0 comentarii)


Elevă agresată la Colegiul Național «Mihai Viteazul» Slobozia

Polițiștii din Slobozia au deschis un dosar penal în urma unei agresiuni petrecută luni, 29 septembrie 2025, în cadrul Colegiului Național «Mihai Viteazul» Slobozia. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:00
(7894 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore față de un bărbat, de 47 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 08:45
(11980 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

Marți, 30 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Călărași, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 18:30
(15360 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 51,74 milioane de lei în perioada ianuarie-august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 16:15
(8891 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,905 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 14:25
(7814 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,21 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-august 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă totală de peste 1, ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 11:20
(8503 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...