Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Adio, Cora, dar rămân cu tine!

Primarul Sloboziei poate, dar nu vrea

Adio, Cora, dar rămân cu tine!

De un de zile, noua administrația locală așteaptă finalizarea noului supermarket din Slobozia. Așteptarea înseamnă bani pierduți și perpetuarea unei situații intolerabile în condiții normale. Timis Investment, concesionarul celor 4,6 hectare de teren, are de plătit administrației locale o redevență de 2 milioane de lei, iar firmei Constrif, care a realizat lucrările pînă la acest moment, alte 2,5 milioane de lei. Primarul Alexandru Stoica refuză însă adoptarea oricăror măsuri coercitive care să forțeze intrarea firmei în legalitate!

Uite hipermarketul, nu e hipermarketul
Susținut necondiționat de către administrația Ionașcu, hipermarketul de la Pepinieră rămîne unul dintre proiectele păguboase din care administrația locală nu mai poate ieși. Oficial, hipermarketul ar fi trebuit să fie finalizat anul trecut, la sfîrșitul primăverii. Însă lucrările au întîrziat nepermis, iar dezvoltatorul, Timis Investment, se află în plină criză financiară și de management. O dovedește, înainte de toate, redevența neplătită de aproape 2 ani, care se ridică la valoarea de 2 milioane de lei. Întrebat public ce va face pentru recuperarea acestor datorii, primarul Alexandru Stoica a refuzat o poziție radicală. «Credeți că eu nu vreau?! Vreau! Dar, dacă îi sperii, mi-e că nu mai vine nimeni în locul lor!» ne-a declarat acesta mascînd astfel imobilitatea administrativă a Primăriei Slobozia. Reamintim că terenul concesionat de către Timis Investment are o suprafață de 4,6 hectare, iar supemarketul, comandat de către lanțul Cora România, ar fi trebuit să aibă o suprafață construită de 12000 de metri pătrați... La problemele semnalate mai sus se adaugă și faptul că populația orașului Slobozia a scăzut sub 50 de mii de locuitori, fapt care diminuează semnificativ interesul pentru zonă. În schimb, Cora România a deschis în urmă cu o săptămînă cel de-al doilea hipermarket în Constanța...

Constrif, victimă colaterală a investițiilor administrative
Însă cireașa de pe coliva acestei investiții sortită eșecului încă de la demararea proiectului o reprezintă dificultățile financiare apărute la plata lucrărilor. Potrivit informațiilor oficiale, Timis Investment datorează constructorului care a executat lucrarea circa 2,5 milioane de lei. Și acesta nu este singurul datornic al firmei. Pe listă se adaugă, previzibil am spune noi, și administrația locală. Potrivit acelorași date oficiale, valoarea datoriilor pentru lucrările realizate de SC Constrif pentru administrația locală se ridică la aproximativ 2 milioane de lei. Cornel Anghel, reprezentantul firmei, susține însă că aceste datorii se află în grafic. «Este vorba despre datorii pentru lucrările executate la stația de tratare, vreo 13 miliarde, pentru centrul multifuncțional de la Bora, aproximativ 2 miliarde, și de alte 2 miliarde pentru lucrările de la Pepinieră... În acest ultim caz, la Pepinieră, din cauza modului în care s-a derulat lucrarea, mai există lucrări nerecepționate de vreo 3 miliarde de lei. Dar plățile sînt în termene, nu cred că există motive reale de îngrijorare...» ne-a declarat acesta. Deși conciliantă, declarația lui Cornel Anghel este infirmată de o declarație anterioară a primarului Alexandru Stoica. În urmă cu o lună și jumătate, acesta declara public: «Avem facturi neplătite pentru investițiile de la Pepinieră. Habar n-am de ce, habar n-am ce s-a lucrat... Acum facem inventarul, o să vedem ce e de făcut!».

7 August 2013, 16:46 (14880 vizualizări - 30 comentarii)

Citiți și:
A început bătălia pentru Slobozia
Alexandru Stoica, fostul primar al Sloboziei, a scăpat de închisoare
Primăria Slobozia caută arhitect-șef

Comentariile cititorilor:


sam:
(10 August 2013, 12:16)
Stoica esti militar de cariera si stii foarte bine ca pe comandant subalternii il lucreaza, dupa cite vad eu nu tii cont de acest lucru dar sa nu te mire in cel mult 15luni
wfb:
(10 August 2013, 12:06)
ministerul educatiei a cerut faptele de coruptie de la bac. 2012 sa fie transmise pina in data de 25 august 2013 sa vedem acum daca guv. USL aplica legea adica sa nu ii mai vedem in functii pe cei care au dat telefoane profesorilor examinatori ce note sa dea si cui si citi euro sa ceara
nicolae:
(10 August 2013, 11:17)
Ai dreptate adrei iute primarul dinamita trebuie sa dea multe explicati cetatenilor din slobozia da cred ca o sa le dea la puscarie daca legea e dreapta in romania.
Ardei Iute:
(9 August 2013, 15:03)
Auzi, ba desteptule ! dom' primar, ce dracu ati facut in 23 de ani in orasul asta ca sa tineti tinerii pe loc ? NIMIC. Acum va vaitati ca nu avem numar de locuitori. Firati ai dracu sa fiti cu politica voastra de cacanari.
comentator:
(9 August 2013, 14:30)
Domnule, Eugen Popa, Dacă mai lăsați tot felul de Sorini  și clienți fideli să se bălăcărească prin sit-ul ziarului , scimbați impresia. Sau mai bălăcărit și pe la alt site și li s-au  dat cu flit. Fiți vertical și păstrați decența față de cititori. Sit-ul este dedicat comentariilor pertinente , nu mahalagismelor.. .
SORIN:
(9 August 2013, 08:40)
Pentru un anumit "client fidel": cred că știi vorba-ceea: din beție te trezești, dar din prostie niciodată. Cred că la viața ta ai băut multe accize și ai căzut în culmea ghinionului: ai făcut pe prostu' și așa ai rămas. Să ai numai "succesuri" în viață!
client fidel:
(8 August 2013, 23:06)
Sorine, ce îți trebuie "Baumax"? N-ai la Gimbășani  Bau- Bau? Ai uitat de MAT? Au băgat din nou accize la alcool . Să vezi  băutură de supărare, măi dragă.
cetateanu...:
(8 August 2013, 22:48)
Mai oameni buni, voi nu constatati ca orasul asta e condus de IDIOTI??? Pai ce pretentii sa ai la un CLOVN si la unul inalt, dar pe cat de inalt pe atat de TANTALAU- IDIOT. In toata istoria acestei urbe d, asa conducere de circari, cum sunt astia doi + al treliea, nu s-a vazut. Cascadorii rasului- ia apa neamule, dar... pe maine. Baaaa rusine sa va fie. Bai INALUTYULE TANTALAULE,  pai ce ziceai ca vom avea apa etc. Ce politician esti? de fapt a fi politician inseamna a fi mitoman. Sunteti parodii politice din Baragan...
vaidenoi:
(8 August 2013, 15:59)
Macar daca aveam apa potabila...nu mai zic sa ne creeze alte facilitati...suntem din lumea  a treia fratilor
eroare Sorine:
(8 August 2013, 15:51)
Aceasta comuna mai mare, numita Slobozia cu ifose de municipiu si capitala de judet NU ARE NEVOIE de asemea edili,primar, viceprimari si consilieri,cu atitudinea lor habarnista, sau criminala, cum e in cazul apei de la robinet. Astia isi bat joc de noi, pe banii nostri!
Andra:
(8 August 2013, 13:55)
@cineva, el doar executa ordine...
cineva:
(8 August 2013, 10:41)
Dar primarul asta are vreodata habar de ce se intampla in oras? El niciodata nu stie nimic. Vai de capul lui ...
SORIN:
(8 August 2013, 09:55)
De ani de zile susțin că această comună mai mare, numită Slobozia, cu ifose de municipiu-capitală de județ nu are nevoie de tot felul de kauflanduri, de lidl-uri și altele "de firmă". Dacă tot ne-am fi dorit un super,  mega complex comercial cu de toate, ar fi trebuit construit unul tip "Baumax", unde găsești de toate: de la produse alimentare la bunuri de folosință îndelungată, electrice, electronice, articole de pescuit, de grădinărit (inclusiv plante ornamentale de grădină și de apartament), de plajă, de picnic, adică tot ce vrei. Un asemenea complex comercial ar fi fost arhisuficient pentru o populație mică și fără venituri prea mari, deși se vrea a fi "de fițe". Când ajungi la casă pentru a achita contravaloarea cumpărăturilor, riști să constați că n-ai suficienți bani, atât de încântat ai fost de prețuri, luând din toate câte ceva, dar adunând ... costă. Nu vreau să fac reclamă, dar un asemenea supermarket ar fi trebuit să aibă Slobozia și ar fi fost suficient.
dodel:
(8 August 2013, 09:43)
Pe scurt  asta e cel mai prost primar care l-a avut Slobozia vreodata. Cine dracu o fi fost in capul alora care au votat nulitatea asta ?
puscasu' marin:
(7 August 2013, 20:14)
Pa Cora, la Kaufland rupi masina in doua, la Lidl nu prea ai ce alege..... ramanem cu Berechet & Co.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
246 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Garaj în flăcări la Urziceni, incendiu la o casă din Gârbovi

În perioada de referință, trei echipaje de pompieri din Urziceni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit pentru lichidarea unui incendiu, produs la un garaj ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 14:15
(3634 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Jilavele și Fetești

Sâmbătă, 23 septembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier în comuna Jilavele, fiind implicat un autoturism. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime, conștiente ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 14:05
(3037 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Bărbat rănit într-un accident rutier

Sâmbătă, 23 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs între un autoturism și un camion. În urma evenimentului, un bărbat de aproximativ 35 de ani a fost rănit, rămânând ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2023, 13:00
(3247 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare

Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare

În anul 2023, Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare, Episcopia Sloboziei și Călărașilor fiind prima Eparhie înființată după Revoluția din 1989. În acest context aniversar ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 20:25
(4417 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale privind prezența substanțelor interzise în produsele de origine non-animală

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor demarează controale ample la nivel național care vizează utilizarea sau comercializarea ilegală de substanțe psihoactive, psihotrope ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 16:40
(3909 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru că și-ar fi lovit soția

Un bărbat de 42 de ani, din Slobozia, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost reclamat la Poliție de către soția sa, o femeie de 40 de ani, pe care ar fi agresat-o. În urma unui conflict spontan, acesta ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 16:20
(3788 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de peste 59 mii de lei pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 21 septembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița au continuat activitățile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 271 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 16:00
(8347 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan fără permis de conducere

Un tânăr de 33 de ani, din Fetești, a fost depistat joi, 21 septembrie a.c., conducând pe drumurile publice fără a avea permis. Mai mult, în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 15:50
(2531 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări privind sistemul de monitorizare a suprafețelor agricole

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură aduce clarificări importante cu privire la Controlul prin monitorizare «checks by monitoring» aplicat începând cu Campania 2023. Astfel ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 13:50
(6442 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la buget de 845,7 milioane de lei, în perioada ianuarie-august 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 august 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 845,7 milioane ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2023, 20:25
(6495 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică protejează mediul înconjurător

RAJA Constanța: Factura electronică protejează mediul înconjurător

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2023, 20:10
(6734 vizualizări - 0 comentarii)


Senatorul USR Sebastian Cernic: «Patriotismul economic al lui Ciolacu este o minciună, în condițiile în care prețul produselor tradiționale va crește!»

«Prim-ministrul Marcel Ciolacu minte atunci când vorbește în public de „patriotism economic“, în condițiile în care a decis să crească prețul produselor tradiționale românești prin renunțarea la TVA-ul ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2023, 20:05
(3140 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 30,325 milioane de lei pentru renta viageră agricolă 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că a efectuat plata sumei de 30,325 milioane de lei cuvenită sub formă de rentă viageră agricolă aferentă anului 2022. Astfel, suma de 11,4 ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2023, 20:20
(3798 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 septembrie 2023, termen de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 25 septembrie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2023, 14:30
(8757 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Apă oprită la Dridu pentru lucrări la stația de pompare

Miercuri, 20 septembrie 2023, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de cuplare a conductei de alimentare cu apă de la nivelul Stației de Pompare din localitatea Dridu/Ialomița, la sistemul centralizat ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2023, 17:10
(4038 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Sfântu Gheorghe, reținut de polițiști după ce a agresat o minoră de 15 ani

Polițiștii Secției nr. 6 Ion Roată au reținut duminică, 17 septembrie a.c., un bărbat de 53 de ani, din comuna Sfântu Gheorghe, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «lovire sau alte violențe». În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 17:10
(5558 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 11 permise de conducere reținute, 18 certificate de înmatriculare retrase

În zilele de sâmbătă și dumincă, 16/17 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 212 evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate 404 de sancțiuni contravenționale, iar în urma ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 16:55
(5000 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare

Pachetul «Cont Client RAJA» este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line «Contul meu RAJA» (accesibil de pe orice desktop) sau prin aplicația de mobil ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 15:20
(3088 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tamponare între un autocar și un autoturism

Două echipaje de la Detașamentul de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs în Slobozia, în care au fost implicate un autoturism și un autocar. În urma evenimentului rutier a rezultat ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 14:20
(3587 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


AJFP Ialomița: În lunile septembrie și octombrie 2023, Programul «Tezaur» continuă cu dobânzi de până la 7,10%

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii/persoane fizice că, începând de luni, 18 septembrie 2023, și până pe 13 octombrie 2023, românii pot investi în Titlurile de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 13:50
(2276 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de acordare a unui sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că până la data de 26 octombrie 2023 inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul cerealelor și al semințelor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 13:25
(6234 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Arheolog pentru o zi»/Zilele Europene ale Patrimoniului

Muzeul Județean Ialomița: «Arheolog pentru o zi»/Zilele Europene ale Patrimoniului

O lecție de istorie locală a fost predată în aer liber, cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului, la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală «Orașul de Floci» din comuna Giurgeni, sub egida «Arheolog ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 13:10
(7403 vizualizări - 0 comentarii)


Garnizoana Slobozia: Campanie de recrutare a soldaților gradați profesioniști

Vineri, 15 septembrie a.c., în cazarma Batalionului 113 Artilerie «Bărăganu» s-a desfășurat programul-pilot de recrutare și selecție a candidaților pentru posturile vacante de soldat gradat profesionist ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2023, 18:00
(5916 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 septembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 20 septembrie 2023, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații fiscale: Formularul 010 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2023, 13:30
(6636 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale privind munca nedeclarată în domeniul hotelier

ITM Ialomița: Controale privind munca nedeclarată în domeniul hotelier

În perioada 28 august-8 septembrie 2023, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița au realizat un amplu control privind munca nedeclarată în domeniul hotelier. La nivelul județului, au fost ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2023, 12:10
(5006 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Modificări aduse Spațiului Privat Virtual

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că au fost aduse unele modificările pe portalul ANAF și în cadrul Spațiului Privat Virtual. Formularul web de înregistrare ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2023, 13:30
(3956 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În august 2023 s-a rambursat TVA în valoare de 6,32 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița a rambursat, în luna august 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 6,32 milioane de lei. Totodată, au fost efectuate auto-compensări din ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2023, 15:25
(7239 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA Constanța-Un număr unic la dispoziția tuturor clienților

Serviciul de Call Center RAJA Constanța-Un număr unic la dispoziția tuturor clienților

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2023, 13:40
(7059 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 13 septembrie-Ziua Pompierilor din România

Miercuri, 13 septembrie 2023, se împlinesc 175 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, susținută pe fondul Revoluției Pașoptiste, când o oaste turcă pătrunde pe teritoriul românesc cu intenția declarată ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2023, 11:50
(7204 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Începe a XI-a ediție a Festivalului-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii»

În perioada 13-15 octombrie a.c., la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală «Orașul de Floci», din comuna Giurgeni, se desfășoară a XI-a ediție a Festivalului-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2023, 16:20
(4227 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...